Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Casele PLUTITOARE de la Slobozia

Coșmarul din cartierul Gării Noi

Casele PLUTITOARE de la Slobozia

De mai bine de 5 ani, proprietarii de case din Cartierul Gării Noi așteaptă ca promisiunile autorităților să se materializeze. La începutul acestei luni, cu casele pline de apă și drumurile de acces impracticabile, oamenii au cedat nervos. Poveștile lor reflectă totala nepăsare a autorităților și lipsa de orizont a unei comunități care a ajuns în pragul falimentului.

Același coșmar în fiecare zi
Duminică, 1 februarie 2015, în cartierul Gării Noi termometrul arată 8 grade Celsius. Și plouă de cu seară, mărunt și dușmănos, de parcă ar fi sfîrșitul lumii. Pe strada Panait Istrati nu se poate merge pe jos. Pămîntul e clisă, iar stratul de piatră întins de autorități nu se mai vede de sub apă. În cartier sînt ridicate cam 200 de case, dar locuite sînt mai puțin de jumătate. Curajoșii care s-au mutat nu pot circula decît cu mașinile. Uneori nici cu ele! Pe Bulevardul 24 Ianuarie 1859, angajații municipalității au instalat o motopompă cu care drenează apa din stradă în spațiile virane. Pare o muncă de Sisif, căci apa se întoarce mereu înapoi. Angajații rîd și își văd de treabă. «Nu ne mai pozați. Că noi n-avem nicio vină! Scrieți mai bine de amărîții ăștia...» ne spun, mîrîit, peste umăr. Peste plăcuța care marchează numele bulevardului cineva a lipit o hîrtie pe care scrie: «Strada Nepăsării». În cartierul Gării Noi, de vreo două săptămîni, vidanja vine în fiecare zi și trage apa din beciuri. Dacă nu vine, apa iese din beci și intră în case. La numărul 22, proprietarul pompează apa din beci într-o fosă construită în fața porții. Cînd fosa se umple, apa se întoarce în beci. Ca la numărul 22 e peste tot. Oriunde întorci capul, casele plutesc pe apă. În unele zone, proprietarii nu au mai intrat în case de cînd a început anul. Din loc în loc, anunțuri cu «casă de vînzare» confirmă faptul că unii dintre proprietari au cedat psihic în cei 5 ani de cînd li se promite că vor trăi mai bine. La începutul anului, primarul Alexandru Stoica a declarat că investițiile în rețeaua de canalizare și curent electric din cartierul de tineri vor fi «prioritatea 0» a anului 2015.

Costică Strezoiu: «Din cauza apei nu mai pot intra în casă» Costică Strezoiu este unul dintre primii care a finalizat construcția casei. De fapt, casa nu e a lui, ci a băiatului. A terminat-o în 2009, dar băiatul nu s-a mutat nici în ziua de azi: «Am împrumutat eu 1,4 miliarde, băiatul a făcut și el un împrumut de 1,5 miliarde pe 30 de ani... Plus ajutorul familiei... Iar acum nu mai putem intra în casă, din cauza apei. Casa plutește pe apă, fără lumină, fără canalizare, fără nimic. A început să se degradeze, umezeala urcă pe ziduri, a căzut tencuiala... Dar ăsta nu-i singurul necaz! Terenul de acolo e mai jos decît restul. Am pus balast și pămînt ca să-l înalț, că n-am avut bani de altceva. Dar cînd au trecut cu mașinile grele, terenul s-a tasat din nou. Acum îmi pare rău că am făcut-o. Dacă mergeam la Ciulnița, mă costa și mai ieftin, și aveam și utilități. Pînă și la Ion Ghica, unde au dat locuri de casă, există acum utilități. Numai la noi nu! Dar promisiunile lui Stoica au fost că o să avem înainte să terminăm noi de construit. Parcă și acum îl aud cum spunea să avem grijă să terminăm în 2 ani, că ei drenează locul și aduc utilitățile... Promisiunile lui de atunci ne-au nenorocit pe toți!».

George Damian: «Autoritățile promit, dar nu fac nimic!» George Damian stă pe Panait Istrati. Plătește 210 euro pe lună și s-a mutat în decembrie 2013. Casa a construit-o însă în 2011. «Sînt un caz fericit, că am curent de la cineva care s-a îndurat de noi. Dar am un copil de 9 luni pe care îl cresc aici. Soția nu poate ieși din casă. Dacă folosește fierul de călcat, trebuie să închizi lumina, că altfel se împușcă firul. Mi-au venit gazele 5,2 milioane, la 84 de metri încălziți. Nu mă plîng, astea sînt prețurile. Dar aici nu există nimic. Plătim taxe și impozite degeaba. Dacă vrei să arunci gunoiul, îl iei în mașină și îl duci la un tomberon în oraș. Despre lumină și canalizare nu mai vorbesc. O așteptăm de ani. Nu știu cum au gîndit investițiile astea. Cum să tragi gazul înaintea curentului. La ce bun? Dacă am o centrală pe gaz și nu am curent, la ce îmi folosește? Ne-au tras apă în 2011... Unul dintre vecini a săpat după țeavă, să se branșeze, dar nu a găsit-o. A doua zi au venit de la Urban și au îngropat țeava care lipsea. Și asta e doar una dintr-o mie... Tot ce fac autoritățile e să promită. Promit în fiecare lună, dar de făcut nu fac nimic!».

George Ilcev: «Țeava de gaz e sub gardul meu!» Există și proprietari care și-au ridicat case în cartier la al doilea val de repartiții. George Ilcev are 26 de ani și casa ridicată de anul trecut pe strada Peneș Curcanul. A împrumutat de la bancă 30 mii de euro. «Nu pot ajunge la casă. E în apă. Am nevoie de cizme de pescar, pînă la brîu, ca să pot intra. Și asta e nimic! Cînd m-am apucat de treabă, am constatat că țeava de apă trece prin curte. Țeava de gaz e sub gard, la zece centimetri sub fundația acestuia. Nu știu ce vor face, în caz de vreo problemă. Și casa mea are numărul 1. Adică sînt norocos, nu trebuie să renunț decît la scări. Dar vecinul e cu 3 metri în fața mea. Lui ce-o să-i facă?! Și vecinu’ ca vecinu’, dar a treia casă e cu 3 metri mai în față. Și să nu credeți că am făcut ceva de capul nostru. Pentru tot ce am construit, avem acte, sînt documente semnate de ei. A venit cineva de la primărie și, cînd a văzut, a spus că trebuie să dărîmăm... Ce să dărîmăm, dacă n-am făcut nimic de capul nostru?».

Sorin Oltenașu: «Avem numai obligații, drepturi deloc!» Oltenașu Sorin se află în aceeași situație. Spune că, de cînd a primit terenul, are numai obligații. «Drepturi nu există, doar obligații. Plătim impozite ca în mijlocul orașului. Poate vi se pare că ne plîngem, că noi am ales să facem asta. Dar nu e așa. Nu am găsit eu un teren aici și am zis: „fac casă, aduceți-mi voi utilitățile!“. Autoritățile au spus că acesta este cartierul tinerilor și că vor aduce tot ce e necesar, de la utilități la străzi asfaltate. Ne-am grăbit să facem credite, ca să nu pierdem terenurile... Pentru că nu trebuie uitat că ne-au obligat să facem case în maximum 2 ani. Aceasta a fost condiția și de-asta sîntem acum datori la bănci. Acum plătesc rata și nu mă pot muta în casa mea...».

Florin Ion: «Nu cred că ne vom muta mai devreme de 2020!» Există și oameni resemnați în fața inevitabilului. Florin Ion pare unul dintre ei. A ridicat casa în 2 ani de zile și... «După ce mi-am ridicat casa, cu gard, trotuare, izolată, tot ce trebuie, m-am trezit cu hîrtie de la primărie. Mă somau să ridic casa că altfel pierd terenul. M-am dus la ei și le-am spus: „Bă, băieți, voi de cînd n-ați mai trecut prin cartier?! Veniți să vedeți, nu mai stați la birou! La revedere!“. Oricum, în 2009, cînd am primit terenul, am spus că nu mă văd mutat mai devreme de 10 ani. Adică prin 2019-2020. Pînă atunci, mai avem de așteptat! Și din 2011 stau în casa părinților și vin și mă uit la casa pe care am ridicat-o. Am avut ocazia să plec, dar nu m-am îndurat. Eu n-am făcut casa ca să o vînd, am făcut-o să stau în ea. Aici, lîngă părinți, lîngă familie, lîngă prieteni... Noi n-am fost de-ăia care fac case cu pereți de carton și-apoi le vînd...».

Ștefan Săvulescu: «M-am transferat cu serviciul aici, ca să am casa mea!» La fel de absurdă este și situația în care se află Ștefan Săvulescu. Acesta a venit în oraș, prin transfer, convins de promisiunile autorităților. «Am spus că voi avea și eu casa mea. Am făcut rate, m-au ajutat părinții cu munca lor de-o viață, m-au ajutat prietenii... Am ridicat casa, iar acum stăm cu socrii și doi copii mici într-un apartament cu două camere. Anul trecut n-am mai rezistat și m-am dus la primărie să solicit o locuință socială. M-au tratat de sus și mi-au vorbit urît, de parcă le ceream din buzunar. Mi-au spus că eu am teren de casă și nu am dreptul la o locuință socială. Așa că acum plătesc și rate, stau și claie peste grămadă și nici nu mă pot muta în casă. Unde să aduci doi copii mici aici?! Au săpat șanțuri pe marginea străzilor, ca să dreneze apa, dar sînt nesemnalizate. Cînd vin să sape, ne anunțăm între noi... „A venit Dorel!“, așa spunem. Cînd au făcut șanțurile, săpau deasupra coloanei de gaze. Să ne nenorocească și mai multe nu! Cică lor nu le-a spus nimeni că acolo sînt gaze...».

Replica autorităților
În spatele celor 5 povești culese din cartierul Gării Noi sînt alte 100. Fiecare proprietar are istoria lui. Iar unii dintre ei, epuizați de așteptare, au apelat la autorități. Mariana Donea este una dintre aceștia. Ea a cerut să i se precizeze data la care cartierul va avea canalizare și apă, străzi asfaltate, explicații privitoare la aceste întîrzieri... Iar pînă la acel moment, scutirea de impozite... Răspunsul semnat de viceprimarul Valentin Băcanu nu mai are nevoie de niciun comentariu: «Pentru anul 2015 estimăm să rezolvăm problema alimentării cu energie electrică pentru uz casnic în cartier, precum și să demarăm lucrările la canalizarea menajeră și pluvială în cartier. Ținînd însă cont de valoarea mare a lucrărilor de canalizare, de complexitatea lor și de sumele pe care le avem alocate în buget pentru această investiție, nu cred că vom termina lucrările de canalizare în 2015. (...) Dacă doriți neapărat să aveți un țap ispășitor, puteți să considerați că eu sînt acela și, din cauza mea, a viceprimarului Valentin Băcanu, nu s-au realizat aceste utilități în timp util!». Discursul viceprimarului Valentin Băcanu este diametral opus celui al primarului Alexandru Stoica. Într-o declarație publică făcută la începutul acestui an, acesta a spus că investiția din cartierul Gării Noi este «prioritatea 0» a acestui an. «Cartierul pentru tineri este „prioritatea 0“ a acestui an. De unde om ști, de unde n-om ști, investim acolo 5 milioane de lei pentru curent electric și canalizare. Sîntem convinși că în toamna acestui an vor fi gata, în sfîrșit, și oamenii vor putea trăi!» a declarat primarul municipiului reședință de județ, Alexandru Stoica.

13 Februarie 2015, 18:50 (24673 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Rețeaua de canalizare a Sloboziei are nevoie de investiții majore
Slobozia: Cartierul Tineretului, inundat
Imobile inundate din cauza ploilor la Slobozia și Urziceni

Comentariile cititorilor:


moca:
(16 Februarie 2015, 12:56)
Da-ti in judecata!!!......nu stiti cum sa mai faceti bani!!!
proprietar de rate:
(16 Februarie 2015, 11:43)
Problema este alta; persoana care este tap ispasitor, ca nume nu merita sa poarte (ca fapt divers nu sunt de acord cu cei care il numesc altfel; cu acele animale nu are in comun decat gabaritul, caracterul lui fiind mult mai jos), nu a fost in stare sa aduca nici un investitor in saracia asta de oras. Cei 250 de oameni care se chinuie sa construiasca o casa si sa traiasca civilizat au adus in oras si au cheltuit in oras 12 milioane de euro (materiale de constructii, mesteri care au cheltuit apoi banii tot in oras, mobila, etc). Daca nici banii acestia nu sunt de ajuns, atunci sa faca o tiparnita tapul ispasitor si sa aduca el bani, ca de chinezii aia mici nu se mai aude nimic! Iar primarul mincinos sa se gandeasca ca nu o sa ramana pe vecie primar! O sa il ajunga gandurile celor pacaliti!
locuitor:
(16 Februarie 2015, 01:54)
Nu pot sa cred cat de mincinosi sunteti! O parte din angajatii primariei Slobozia nu stiu pe ce lume traiesc. Ma chinui sa fac documentele pentru apa si ma plimba de la o institutie la alta fara sa stie de capul lor. Este o mare bataie de joc!!!!
vlad tepes:
(14 Februarie 2015, 18:48)
Dar in Slobozia Noua cand se finalizeaza canalizarea si pietruirea strazilor ca si aici inotam in noroaie si balti. Primarul vine doar in campania electorala. Dar si mai grav este ca pe urmatoarea nu o va mai apuca. Afara voiam sa zic ca nu o va mai apuca. Si asta pt ca in loc sa faca 2 3 lucruri concrete s-a apucat de 100 de investitii dintre care unele total aiurea. Acuma asta e , sa speram sa ramanem tot asa ca de mai bine nici vorba sa mai fie.
Radu:
(14 Februarie 2015, 16:13)
Cine e ,,bivol"? Anemicu' de Băcanu? Ăsta suge...sângele poporului!
Mda:
(14 Februarie 2015, 15:34)
Va dati seama ce raspuns a dat Domnul viceprimar Valentin Bacanu, pai daca dumneavostra sunteti tap ispasitor trebuie sa platiti, dar cum?????? Astept propuneri.
Stoica:
(14 Februarie 2015, 13:14)
Pai, se vede Bacanu minte de ingheata apele, iar seful lui recunoaste ca nu o sa se faca nimic nici in 2015. Ei nu ar trebui sa mai zica nimic, ci sa faca ceva, numai daca te uiti ce mutre au nu poti sa mai crezi nimic.
Plavanu'primariei:
(14 Februarie 2015, 13:02)
Bravo bivolule!!Cum sa fie greu? Tap ispasitor? Esti boul baltilor din cartier!Iar pentru afirmatie,trebuie sa cazi in incidenta unui articol din CP.Adica 200 familii indura greutatile provocate de vina ta!Bravo ma!Iar tu stai linistit ca esti vice.Esti bun.
Suciu:
(14 Februarie 2015, 13:00)
Cred ca trebuie sa facem o asociatie din toti proprietarii de case din acest cartier si sa dam in judecata Primaria Slobozia, sa ne plateasca investitia facuta. Asta a fost motivul pentru care multi din acest cartier au ramas in orasul acesta imputit, dar se vede ca au ales gresit.
Cartierul de tineri:
(14 Februarie 2015, 11:22)
Multumim ziarului independent pentru nenumaratele articole despre cartier, dar nesimtirea si nepasarea primariei nu are margini.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 16 Oct 2026
255 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 44 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 15 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7314, cu 44 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2021, 15:50
(2537 vizualizări - 0 comentarii)


Luceafărul poeziei românești, cinstit la Catedrala Urziceni

Luceafărul poeziei românești, cinstit la Catedrala Urziceni

Poetul național Mihai Eminescu spunea: «Biserica lui Mateiu Basarab și Varlaam, Maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei și unitatea etnică a poporului, ea care domnește puternică dincolo de granițele noastre și e azilul de mântuire națională în țări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână în mână cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință toată clădirea măreață a civilizației creștine» ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2021, 15:05
(4015 vizualizări - 0 comentarii)


ENGIE Romania, o nouă ofertă de energie electrică

ENGIE România lansează o nouă ofertă de energie electrică, care se poate contracta simplu, on-line-ENGIE Star. În contextul eliminării, de la 1 ianuarie 2021, a prețurilor reglementate la energie ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2021, 13:50
(4422 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Salariul de bază minim brut-2300 de lei

Conform HG nr. 4 din 13 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 40/13.01.2021 începând cu data de 13 ianuarie 2021, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2021, 21:25
(4423 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Țăndărei, surprins de radar cu 153 km/h. Nu avea permis de conducere!

În cursul zilei de miercuri, 13 ianuarie 2021, în jurul orelor 17,00,  polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat pe DN2A-E60, un șofer ce se deplasa din direcția Slobozia către Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2021, 17:40
(4325 vizualizări - 1 comentariu)


Căzănești: Petrecere de logodnă, întreruptă de polițiști

82 de efective de poliție și poliție locală au fost la datorie în ultimele 24 de ore, împreună cu jandarmi și reprezentanți ai altor instituții cu atribuții de control, pentru verificarea respectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2021, 17:25
(2133 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 28 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 14 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7270, cu 28 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2021, 16:10
(3023 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Noua Declarație unică 212

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabili interesați că Declarația unică (D112) a fost modificată prin Ordinul președintelui ANAF nr. 14 din 7 ianuarie 2021 pentru aprobarea ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2021, 14:35
(2072 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC GREENFIBER INTERNATIONAL SA
PL URZICENI angajează personal
Vrei stabilitate? Seriozitate?
Atunci APLICĂ la compania noastră!
Suntem unul dintre cei mai mari
angajatori din Urziceni și angajăm următoarele categorii de personal:
• Electrician
• Stivuitorist
• Controlor calitate
• Mecanic întreținere
și reparații utilaje
• Operator chimist
• Muncitor necalificat

Oferim:
Contract individual de muncă,
salariu fix, tichete de masă, transport.

Ne puteți contacta
la telefon 0751/151.156
sau puteți depune CV-ul personal la
poarta societății din localitatea Urziceni,
DN2, Km 57,5
(fosta fabrică de ferite din Urziceni)

14 Ianuarie 2021, 14:10


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de peste 33000 de lei

Acțiunile preventive ale polițiștilor ialomițeni pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, desfășurate în ultimele 24 de ore, au condus la aplicarea a peste 130 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2021, 17:05
(3501 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul plăților în Campania 2020

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă autorizarea plății regulare pentru Campania 2020, până la acest moment fiind autorizați la plată un număr de 760465 fermieri, reprezentând ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2021, 16:05
(2717 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 22 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 13 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7242, cu 22 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2021, 15:55
(2477 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 25 ianuarie 2021, termen limită pentru depunerea a 12 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 25 ianuarie 2021, este termenul limită de depunere a următoarelor declarații fiscale: Formularul 100 «Declarație ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2021, 14:10
(3305 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi de peste 113000 de lei

În intervalul 03.12.2020-07.01.2021, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a efectuat acțivități specifice pentru prevenirea apariției toxiinfecțiilor alimentare. Prin personalul ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2021, 13:55
(1906 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Două autoturisme, implicate într-un accident

Slobozia: Două autoturisme, implicate într-un accident

Echipaje de la Detașamentul de Pompieri Slobozia, cu o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD, au intervenit marți, 12 ianuarie a.c., în jurul orelor 21,30, în municipiul Slobozia la un accident ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2021, 11:20
(1767 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Incendiu la o casă din Gheorghe Doja

Incendiu la o casă din Gheorghe Doja

Un incendiu s-a produs marți, 12 ianuarie 2021, în jurul orelor 16,10, la o casă din Gheorghe Doja. Pentru localizarea și lichidarea incendiului izbucnit, militarii Detașamentului de Pompieri Slobozia au ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2021, 11:15
(1934 vizualizări - 0 comentarii)


La Slobozia, incidența cazurilor de COVID-19 a crescut la 3,60/1000 de locuitori

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență informează cu privire la faptul că rata incidenței cazurilor de COVID-19 a crescut la nivelul municipiului Slobozia la valoarea de 3,60/1000 de locuitori. ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2021, 19:20
(2485 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Polițiștii au verificat respectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni prin care au verificat modul în care, la nivelul județului, sunt respectate măsurile de protecție sanitară, privind răspândirea noului ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2021, 19:00
(2323 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Sancționat pentru că a încălcat măsura izolării la domiciliu

Un tânăr de 37 de ani, domiciliat în localitatea Făcăeni, a fost sancționat de către polițiști, acesta încălcând măsura izolării la domiciliu, impusă prin decizia Direcției de Sănătate Publică Ialomița ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2021, 18:00
(3054 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice

În seara zilei de luni, 11 ianuarie a.c., în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din Țăndărei au oprit pentru un control de rutină mașina condusă de un bărbat, de 46 de ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2021, 17:00
(2422 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 100 de kilograme de pește, transportate ilegal

Slobozia: 100 de kilograme de pește, transportate ilegal

Polițiștii de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au identificat în ziua de luni, 11 ianuarie a.c., un autoturism condus de un șofer în vârstă de 42 de ani, din Slobozia, având ca pasageri ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2021, 16:00
(2633 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 43 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 12 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7220, cu 43 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2021, 15:40
(2877 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Accesează una dintre facilitățile fiscale și nu vei fi executat silit!

ANAF desfășoară o amplă campanie de informare a contribuabililor cu privire la măsurile fiscale a căror aplicabilitate a fost prelungită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020. În acest sens ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2021, 18:20
(11369 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Măsuri active destinate angajatorilor

În Monitorul Oficial nr. 1326/31.12.2020 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 220/2020, privind aplicarea unor măsuri de protecție socială după 1 ianuarie 2021 în contextul răspândirii coronavirusului ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2021, 17:50
(2589 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Persoane dispărute

Ialomița: Persoane dispărute

Polițiștii din Ialomița caută două persoane, de 37 și 47 de  ani, care au plecat de la domiciliu. Cei care pot oferi informații sau detalii care să conducă la depistarea acestora, sunt rugate să anunțe ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2021, 16:50
(2249 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: Cu aproape 200 kg de pește în portbagaj

Platonești: Cu aproape 200 kg de pește în portbagaj

195 de kilograme de pește, din specia caras, transportat fără documente legale, au depistat polițiștii ialomițeni pe raza comunei Platonești, în portbagajul unui autovehicul condus de un bărbat de 24 de ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2021, 16:45
(2726 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 9 ianuarie 2021, în jurul orelor 12,00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Ion Roată, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza comunei Gârbovi, au oprit, pentru control, ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2021, 16:40
(1763 vizualizări - 0 comentarii)


Înmormântare cu amenzi la Fetești

La sfârșit de săptămână, forțele de ordine au continuat acțiunile pentru verificarea respectării normelor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2. Polițiștii ialomițeni, ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2021, 16:35
(3447 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 22 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 11 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7177, cu 22 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2021, 15:25
(1849 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 29 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 10 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7155, cu 29 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2021, 15:40
(3362 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...