Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Casele PLUTITOARE de la Slobozia

Coșmarul din cartierul Gării Noi

Casele PLUTITOARE de la Slobozia

De mai bine de 5 ani, proprietarii de case din Cartierul Gării Noi așteaptă ca promisiunile autorităților să se materializeze. La începutul acestei luni, cu casele pline de apă și drumurile de acces impracticabile, oamenii au cedat nervos. Poveștile lor reflectă totala nepăsare a autorităților și lipsa de orizont a unei comunități care a ajuns în pragul falimentului.

Același coșmar în fiecare zi
Duminică, 1 februarie 2015, în cartierul Gării Noi termometrul arată 8 grade Celsius. Și plouă de cu seară, mărunt și dușmănos, de parcă ar fi sfîrșitul lumii. Pe strada Panait Istrati nu se poate merge pe jos. Pămîntul e clisă, iar stratul de piatră întins de autorități nu se mai vede de sub apă. În cartier sînt ridicate cam 200 de case, dar locuite sînt mai puțin de jumătate. Curajoșii care s-au mutat nu pot circula decît cu mașinile. Uneori nici cu ele! Pe Bulevardul 24 Ianuarie 1859, angajații municipalității au instalat o motopompă cu care drenează apa din stradă în spațiile virane. Pare o muncă de Sisif, căci apa se întoarce mereu înapoi. Angajații rîd și își văd de treabă. «Nu ne mai pozați. Că noi n-avem nicio vină! Scrieți mai bine de amărîții ăștia...» ne spun, mîrîit, peste umăr. Peste plăcuța care marchează numele bulevardului cineva a lipit o hîrtie pe care scrie: «Strada Nepăsării». În cartierul Gării Noi, de vreo două săptămîni, vidanja vine în fiecare zi și trage apa din beciuri. Dacă nu vine, apa iese din beci și intră în case. La numărul 22, proprietarul pompează apa din beci într-o fosă construită în fața porții. Cînd fosa se umple, apa se întoarce în beci. Ca la numărul 22 e peste tot. Oriunde întorci capul, casele plutesc pe apă. În unele zone, proprietarii nu au mai intrat în case de cînd a început anul. Din loc în loc, anunțuri cu «casă de vînzare» confirmă faptul că unii dintre proprietari au cedat psihic în cei 5 ani de cînd li se promite că vor trăi mai bine. La începutul anului, primarul Alexandru Stoica a declarat că investițiile în rețeaua de canalizare și curent electric din cartierul de tineri vor fi «prioritatea 0» a anului 2015.

Costică Strezoiu: «Din cauza apei nu mai pot intra în casă» Costică Strezoiu este unul dintre primii care a finalizat construcția casei. De fapt, casa nu e a lui, ci a băiatului. A terminat-o în 2009, dar băiatul nu s-a mutat nici în ziua de azi: «Am împrumutat eu 1,4 miliarde, băiatul a făcut și el un împrumut de 1,5 miliarde pe 30 de ani... Plus ajutorul familiei... Iar acum nu mai putem intra în casă, din cauza apei. Casa plutește pe apă, fără lumină, fără canalizare, fără nimic. A început să se degradeze, umezeala urcă pe ziduri, a căzut tencuiala... Dar ăsta nu-i singurul necaz! Terenul de acolo e mai jos decît restul. Am pus balast și pămînt ca să-l înalț, că n-am avut bani de altceva. Dar cînd au trecut cu mașinile grele, terenul s-a tasat din nou. Acum îmi pare rău că am făcut-o. Dacă mergeam la Ciulnița, mă costa și mai ieftin, și aveam și utilități. Pînă și la Ion Ghica, unde au dat locuri de casă, există acum utilități. Numai la noi nu! Dar promisiunile lui Stoica au fost că o să avem înainte să terminăm noi de construit. Parcă și acum îl aud cum spunea să avem grijă să terminăm în 2 ani, că ei drenează locul și aduc utilitățile... Promisiunile lui de atunci ne-au nenorocit pe toți!».

George Damian: «Autoritățile promit, dar nu fac nimic!» George Damian stă pe Panait Istrati. Plătește 210 euro pe lună și s-a mutat în decembrie 2013. Casa a construit-o însă în 2011. «Sînt un caz fericit, că am curent de la cineva care s-a îndurat de noi. Dar am un copil de 9 luni pe care îl cresc aici. Soția nu poate ieși din casă. Dacă folosește fierul de călcat, trebuie să închizi lumina, că altfel se împușcă firul. Mi-au venit gazele 5,2 milioane, la 84 de metri încălziți. Nu mă plîng, astea sînt prețurile. Dar aici nu există nimic. Plătim taxe și impozite degeaba. Dacă vrei să arunci gunoiul, îl iei în mașină și îl duci la un tomberon în oraș. Despre lumină și canalizare nu mai vorbesc. O așteptăm de ani. Nu știu cum au gîndit investițiile astea. Cum să tragi gazul înaintea curentului. La ce bun? Dacă am o centrală pe gaz și nu am curent, la ce îmi folosește? Ne-au tras apă în 2011... Unul dintre vecini a săpat după țeavă, să se branșeze, dar nu a găsit-o. A doua zi au venit de la Urban și au îngropat țeava care lipsea. Și asta e doar una dintr-o mie... Tot ce fac autoritățile e să promită. Promit în fiecare lună, dar de făcut nu fac nimic!».

George Ilcev: «Țeava de gaz e sub gardul meu!» Există și proprietari care și-au ridicat case în cartier la al doilea val de repartiții. George Ilcev are 26 de ani și casa ridicată de anul trecut pe strada Peneș Curcanul. A împrumutat de la bancă 30 mii de euro. «Nu pot ajunge la casă. E în apă. Am nevoie de cizme de pescar, pînă la brîu, ca să pot intra. Și asta e nimic! Cînd m-am apucat de treabă, am constatat că țeava de apă trece prin curte. Țeava de gaz e sub gard, la zece centimetri sub fundația acestuia. Nu știu ce vor face, în caz de vreo problemă. Și casa mea are numărul 1. Adică sînt norocos, nu trebuie să renunț decît la scări. Dar vecinul e cu 3 metri în fața mea. Lui ce-o să-i facă?! Și vecinu’ ca vecinu’, dar a treia casă e cu 3 metri mai în față. Și să nu credeți că am făcut ceva de capul nostru. Pentru tot ce am construit, avem acte, sînt documente semnate de ei. A venit cineva de la primărie și, cînd a văzut, a spus că trebuie să dărîmăm... Ce să dărîmăm, dacă n-am făcut nimic de capul nostru?».

Sorin Oltenașu: «Avem numai obligații, drepturi deloc!» Oltenașu Sorin se află în aceeași situație. Spune că, de cînd a primit terenul, are numai obligații. «Drepturi nu există, doar obligații. Plătim impozite ca în mijlocul orașului. Poate vi se pare că ne plîngem, că noi am ales să facem asta. Dar nu e așa. Nu am găsit eu un teren aici și am zis: „fac casă, aduceți-mi voi utilitățile!“. Autoritățile au spus că acesta este cartierul tinerilor și că vor aduce tot ce e necesar, de la utilități la străzi asfaltate. Ne-am grăbit să facem credite, ca să nu pierdem terenurile... Pentru că nu trebuie uitat că ne-au obligat să facem case în maximum 2 ani. Aceasta a fost condiția și de-asta sîntem acum datori la bănci. Acum plătesc rata și nu mă pot muta în casa mea...».

Florin Ion: «Nu cred că ne vom muta mai devreme de 2020!» Există și oameni resemnați în fața inevitabilului. Florin Ion pare unul dintre ei. A ridicat casa în 2 ani de zile și... «După ce mi-am ridicat casa, cu gard, trotuare, izolată, tot ce trebuie, m-am trezit cu hîrtie de la primărie. Mă somau să ridic casa că altfel pierd terenul. M-am dus la ei și le-am spus: „Bă, băieți, voi de cînd n-ați mai trecut prin cartier?! Veniți să vedeți, nu mai stați la birou! La revedere!“. Oricum, în 2009, cînd am primit terenul, am spus că nu mă văd mutat mai devreme de 10 ani. Adică prin 2019-2020. Pînă atunci, mai avem de așteptat! Și din 2011 stau în casa părinților și vin și mă uit la casa pe care am ridicat-o. Am avut ocazia să plec, dar nu m-am îndurat. Eu n-am făcut casa ca să o vînd, am făcut-o să stau în ea. Aici, lîngă părinți, lîngă familie, lîngă prieteni... Noi n-am fost de-ăia care fac case cu pereți de carton și-apoi le vînd...».

Ștefan Săvulescu: «M-am transferat cu serviciul aici, ca să am casa mea!» La fel de absurdă este și situația în care se află Ștefan Săvulescu. Acesta a venit în oraș, prin transfer, convins de promisiunile autorităților. «Am spus că voi avea și eu casa mea. Am făcut rate, m-au ajutat părinții cu munca lor de-o viață, m-au ajutat prietenii... Am ridicat casa, iar acum stăm cu socrii și doi copii mici într-un apartament cu două camere. Anul trecut n-am mai rezistat și m-am dus la primărie să solicit o locuință socială. M-au tratat de sus și mi-au vorbit urît, de parcă le ceream din buzunar. Mi-au spus că eu am teren de casă și nu am dreptul la o locuință socială. Așa că acum plătesc și rate, stau și claie peste grămadă și nici nu mă pot muta în casă. Unde să aduci doi copii mici aici?! Au săpat șanțuri pe marginea străzilor, ca să dreneze apa, dar sînt nesemnalizate. Cînd vin să sape, ne anunțăm între noi... „A venit Dorel!“, așa spunem. Cînd au făcut șanțurile, săpau deasupra coloanei de gaze. Să ne nenorocească și mai multe nu! Cică lor nu le-a spus nimeni că acolo sînt gaze...».

Replica autorităților
În spatele celor 5 povești culese din cartierul Gării Noi sînt alte 100. Fiecare proprietar are istoria lui. Iar unii dintre ei, epuizați de așteptare, au apelat la autorități. Mariana Donea este una dintre aceștia. Ea a cerut să i se precizeze data la care cartierul va avea canalizare și apă, străzi asfaltate, explicații privitoare la aceste întîrzieri... Iar pînă la acel moment, scutirea de impozite... Răspunsul semnat de viceprimarul Valentin Băcanu nu mai are nevoie de niciun comentariu: «Pentru anul 2015 estimăm să rezolvăm problema alimentării cu energie electrică pentru uz casnic în cartier, precum și să demarăm lucrările la canalizarea menajeră și pluvială în cartier. Ținînd însă cont de valoarea mare a lucrărilor de canalizare, de complexitatea lor și de sumele pe care le avem alocate în buget pentru această investiție, nu cred că vom termina lucrările de canalizare în 2015. (...) Dacă doriți neapărat să aveți un țap ispășitor, puteți să considerați că eu sînt acela și, din cauza mea, a viceprimarului Valentin Băcanu, nu s-au realizat aceste utilități în timp util!». Discursul viceprimarului Valentin Băcanu este diametral opus celui al primarului Alexandru Stoica. Într-o declarație publică făcută la începutul acestui an, acesta a spus că investiția din cartierul Gării Noi este «prioritatea 0» a acestui an. «Cartierul pentru tineri este „prioritatea 0“ a acestui an. De unde om ști, de unde n-om ști, investim acolo 5 milioane de lei pentru curent electric și canalizare. Sîntem convinși că în toamna acestui an vor fi gata, în sfîrșit, și oamenii vor putea trăi!» a declarat primarul municipiului reședință de județ, Alexandru Stoica.

13 Februarie 2015, 18:50 (24734 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Rețeaua de canalizare a Sloboziei are nevoie de investiții majore
Slobozia: Cartierul Tineretului, inundat
Imobile inundate din cauza ploilor la Slobozia și Urziceni

Comentariile cititorilor:


moca:
(16 Februarie 2015, 12:56)
Da-ti in judecata!!!......nu stiti cum sa mai faceti bani!!!
proprietar de rate:
(16 Februarie 2015, 11:43)
Problema este alta; persoana care este tap ispasitor, ca nume nu merita sa poarte (ca fapt divers nu sunt de acord cu cei care il numesc altfel; cu acele animale nu are in comun decat gabaritul, caracterul lui fiind mult mai jos), nu a fost in stare sa aduca nici un investitor in saracia asta de oras. Cei 250 de oameni care se chinuie sa construiasca o casa si sa traiasca civilizat au adus in oras si au cheltuit in oras 12 milioane de euro (materiale de constructii, mesteri care au cheltuit apoi banii tot in oras, mobila, etc). Daca nici banii acestia nu sunt de ajuns, atunci sa faca o tiparnita tapul ispasitor si sa aduca el bani, ca de chinezii aia mici nu se mai aude nimic! Iar primarul mincinos sa se gandeasca ca nu o sa ramana pe vecie primar! O sa il ajunga gandurile celor pacaliti!
locuitor:
(16 Februarie 2015, 01:54)
Nu pot sa cred cat de mincinosi sunteti! O parte din angajatii primariei Slobozia nu stiu pe ce lume traiesc. Ma chinui sa fac documentele pentru apa si ma plimba de la o institutie la alta fara sa stie de capul lor. Este o mare bataie de joc!!!!
vlad tepes:
(14 Februarie 2015, 18:48)
Dar in Slobozia Noua cand se finalizeaza canalizarea si pietruirea strazilor ca si aici inotam in noroaie si balti. Primarul vine doar in campania electorala. Dar si mai grav este ca pe urmatoarea nu o va mai apuca. Afara voiam sa zic ca nu o va mai apuca. Si asta pt ca in loc sa faca 2 3 lucruri concrete s-a apucat de 100 de investitii dintre care unele total aiurea. Acuma asta e , sa speram sa ramanem tot asa ca de mai bine nici vorba sa mai fie.
Radu:
(14 Februarie 2015, 16:13)
Cine e ,,bivol"? Anemicu' de Băcanu? Ăsta suge...sângele poporului!
Mda:
(14 Februarie 2015, 15:34)
Va dati seama ce raspuns a dat Domnul viceprimar Valentin Bacanu, pai daca dumneavostra sunteti tap ispasitor trebuie sa platiti, dar cum?????? Astept propuneri.
Stoica:
(14 Februarie 2015, 13:14)
Pai, se vede Bacanu minte de ingheata apele, iar seful lui recunoaste ca nu o sa se faca nimic nici in 2015. Ei nu ar trebui sa mai zica nimic, ci sa faca ceva, numai daca te uiti ce mutre au nu poti sa mai crezi nimic.
Plavanu'primariei:
(14 Februarie 2015, 13:02)
Bravo bivolule!!Cum sa fie greu? Tap ispasitor? Esti boul baltilor din cartier!Iar pentru afirmatie,trebuie sa cazi in incidenta unui articol din CP.Adica 200 familii indura greutatile provocate de vina ta!Bravo ma!Iar tu stai linistit ca esti vice.Esti bun.
Suciu:
(14 Februarie 2015, 13:00)
Cred ca trebuie sa facem o asociatie din toti proprietarii de case din acest cartier si sa dam in judecata Primaria Slobozia, sa ne plateasca investitia facuta. Asta a fost motivul pentru care multi din acest cartier au ramas in orasul acesta imputit, dar se vede ca au ales gresit.
Cartierul de tineri:
(14 Februarie 2015, 11:22)
Multumim ziarului independent pentru nenumaratele articole despre cartier, dar nesimtirea si nepasarea primariei nu are margini.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 17 Oct 2026
239 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Drăgoești: Anexă cuprinsă de flăcări

Pompierii din  Urziceni au intervenit în seara zilei de miercuri, 5 august a.c., pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o anexă gospodărească a unei locuințe din Drăgoești, dar și acoperișul ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 19:50
(2507 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Dridu

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare, de pe strada Lăcrămioarei, din localitatea Dridu/Ialomița, RAJA SA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, miercduri ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 19:45
(2842 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 784 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 6 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 784, cu 11 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 16:05
(2202 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 37 de candidați au obținut definitivatul

La nivelul județului Ialomița, rata finală de promovare a examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2020), după soluționarea contestațiilor, este de 53,62%. Astfel, din totalul de ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 00:20
(4854 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 773 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 5 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 773, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

5 August 2020, 16:05
(2043 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice și fără permis de conducere

Miercuri dimineață, 5 august a.c., în jurul orei 2,30, polițiștii din Fetești au oprit pentru control, pe raza municipiului Fetești, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani. Șoferul a refuzat în ...[citește_toată_știrea]

5 August 2020, 14:20
(4506 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: A încercat să se sinucidă aruncându-se în fântână

Miloșești: A încercat să se sinucidă aruncându-se în fântână

Un tânăr de 30 de ani din localitatea Miloșești a fost scos din fântâna în care s-a aruncat cu intenția de a se sinucide. Gestul său a fost observat de câțiva localnici, care i-au sărit în ajutor. Totuși ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 23:30
(3945 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Movilița, reținut de polițiști pentru furturi din autoturisme

În cursul zilei de luni, 3 august a.c., polițiștii din Urziceni au pus în executare 3 mandate de aducere, în baza cărora au reușit identificarea unui tânăr de 25 de ani, căutat pentru comiterea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 19:20
(2388 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Agresată de concubinul său

Un bărbat, de 39 de ani, s-a ales cu un dosar penal după ce și-a agresat concubina, o femeie de 48 de ani. Cei doi locuiau în localitatea Movilița, iar în cursul zilei de luni, 3 august a.c., în urma unui ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 19:15
(2707 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: La volan sub influența alcoolului

Polițiștii i-au întocmit un dosar penal unui bărbat, de 42 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, întrucât acesta s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice. Luni, 3 august a.c., la orele ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 19:10
(3197 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 768 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 4 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 768, cu 20 de cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 16:10
(2631 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Muniție de război, descoperită la fier vechi

Peste 50 de cartușe de infanterie au fost descoperite la Alexeni. Muniția, provenită din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, a fost găsită în depozitul unui centru de colectare a fierului vechi din ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 18:45
(3118 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Alexeni și Fierbinți-Târg

Un incendiu violent a cuprins în dimineața zilei de luni, 3 august a.c., în jurul orei 9,00, o locuință din comuna Alexeni. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii de la Detașamentul Urziceni ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 18:35
(3276 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 2 august a.c., în jurul orelor 22,30, polițiștii din Amara au observat pe un drum neiluminat din extravilanul localității o autoutilitară al cărei șofer, în momentul efectuării semnalelor de oprire ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 16:55
(1677 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: 22 de permise reținute, amenzi de peste 187000 de lei

În perioada 1-3 august a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza întregului județ pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și siguranței publice. Astfel, la sfârșitul de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 16:50
(2497 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 748 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 3 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 748, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 16:15
(2031 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 744 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 2 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 744, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

2 August 2020, 16:10
(2588 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 742 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 1 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 742, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

1 August 2020, 16:10
(2179 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 733 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 31 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 733, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2020, 16:05
(3562 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beată la volan, a avariat trei autoturisme

Joi dimineața, 30 iulie a.c., în jurul orei 5,00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linia prevenirii și combaterii faptelor la regimul circulației pe ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2020, 14:35
(3418 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Slobozia: Femeie agresată de soț

Joi, 30 iulie a.c., în jurul orelor 12,00, polițiștii din Slobozia au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 42 de ani, cu privire la faptul că este agresată fizic de soțul său.
În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2020, 14:30
(2799 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,34%-rata șomajului în iunie 2020

La sfârșitul lunii iunie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4060 șomeri (din care 1896 femei), rata șomajului fiind de 4,34%, cu 0,49% sub valoarea ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2020, 13:45
(3461 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Modificări asupra modului de organizare a examinării în vederea obținerii permisului auto

Printr-un comunicat de presă, prefectul Tonița Manea aduce în discuție «atribuția prefectului de stabilire a modului de organizare la nivel local a examinării în vederea obținerii permisului de conducere ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2020, 16:45
(8732 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 724 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 30 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 724, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2020, 16:30
(4244 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Tânăr de 19 ani, arestat preventiv întrucât conducea o mașină fără a avea permis

Miercuri, 29 iulie a.c., polițiștii din Urziceni au observat în trafic un autoturism condus de un șofer despre care se cunoștea că nu deține permis auto. În momentul în care a sesizat echipajul Poliției ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2020, 14:20
(5465 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Proba scrisă la Titularizare 2020

Miercuri, 29 iulie 2020, a avut loc proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, sesiunea 2020. În județul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2020, 00:35
(5843 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Zilierii, introduși în REVISAL

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița anunță beneficiarii care utilizează zilieri că, în condițiile Legii nr.52/2011, modificată, prin Ordinul Ministrului Muncii și Protecției Sociale nr.1140/23.0 ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2020, 16:20
(3335 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 715 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 29 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 715, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2020, 16:10
(3005 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor la Urziceni

Acțiune a polițiștilor la Urziceni

Pe raza municipiului Urziceni, au fost constituite filtre rutiere pentru verificarea documentelor necesare circulației pe drumurile publice, în conformitate cu legislația în vigoare. La activitățile desfășurate ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2020, 14:20
(2935 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi aplicate de inspectorii ITM Ialomița pentru «muncă la negru»

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii, stabilite atât prin lege cât și prin Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2020, în perioada 20-22.07.2020 s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2020, 12:50
(3122 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...