ULTIMA ORĂ
Ialomița: Două accidente, trei persoane rănite
Două accidente rutiere, soldate cu rănirea a trei persoane s-au petrecut miercuri, 11 februarie 2015. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orei 14,30, în afara localității Păltiniș. Astfel, în timp ce o femeie, în vîrstă de 33 de ani, din Slobozia, conducea un autoturism pe DN2A, din direcția Urziceni către Slobozia, se pare că nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil acoperit cu gheață și zăpadă, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Din accident a rezultat rănirea unei fetițe de 7 ani, din Slobozia, pasageră în autoturism. Conducătoarea auto a fost testată alcoolscop, rezultatul fiind negativ.
În jurul orei 22,30, în timp ce un bărbat, de 54 de ani, din județul Constanța, conducea un autoturism pe DJ213, în afara localității Mihail Kogălniceanu, se pare că pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de carosabil acoperit cu gheață, a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului a rezultat răniorea a doi pasageri aflați în autoturism, o femeie și un bărbat de 60, respectiv 55 de ani, ambii din județul Constanța. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sînge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cele trei persoane rănite au fost transportate la cele mai apropiate unități spitalicești în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
13 Februarie 2015, 10:15 (5011 vizualizări - 0 comentarii)
Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier
DN2, cel mai periculos drum național care traversează Ialomița
Accidente rutiere în Ialomița





