Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița: Mai devreme în clasa pregătitoare

Ialomița: Mai devreme în clasa pregătitoare

Conform planurilor Ministerului Educației, înscrierile în clasa pregătitoare pentru anul școlar viitor se decalează cu o lună. Astfel, primele dosare pot fi depuse începînd cu data de 16 februarie 2015. În prezent, în Ialomița există 121 de clase 0, în care învață peste 2000 de elevi.

Pregătiri pentru viitorii «boboci»
Decizia Ministerului Educației pentru a decala perioada de înscrieri în clasa pregătitoare i-a luat prin surprindere pe profesorii ialomițeni. Potrivit noii metodologii, activitățile desfășurate pentru pregătirea viitoarelor clase 0 trebuie demarate pe «repede-înainte». Astfel, în intervalul 9-20 februarie 2015, fiecare unitate de învățămînt din județ trebuie să-și prezinte planul de școlarizare care va conține numărul de clase și locuri disponibile pentru viitorii «boboci». În același interval de timp, unitățile sînt obligate să organizeze Zile ale Porților Deschise în care să le arate părinților spațiile unde vor învăța copiii acestora. De asemenea, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) face public programul evaluărilor psihomotrice ale copiilor. Potrivit metodologiei, CJRAE stabilește dacă elevii sînt potriviți pentru a intra în clasa pregătitoare sau trebuie să intre direct în clasa I sau rămîn încă un an în grupa pregătitoare la grădiniță. Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare debutează cu data de 16 februarie 2015 și se finalizează pe 6 martie 2015. «Ceea ce se schimbă este doar data de înscriere. Cu aproximativ o lună mai devreme încep acum înscrierile, potrivit noilor prevederi emise de  Ministerul Educației. Noi știm ce avem de făcut, nu vor exista probleme» precizează Nicoleta Turcea, inspectorul școlar adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. În intervalul 13-14 martie 2015, fiecare școală prezintă numărul elevilor înmatriculați, iar la finele aceleiași luni debutează a doua (și ultima!) etapă de înscriere în clasa pregătitoare. Datele IȘJ Ialomița arată că pentru anul școlar în curs au fost pregătite 121 de clase 0 în care învață un număr de 2651 de copii.

«Bătaie» pentru învățători În preajma înscrierilor în clasa pregătitoare din anul precedent, Independent relata despre modul în care părinții își mutau fictiv domiciliul la rude, prieteni sau cunoștințe, pentru ca viitorii «boboci» să fie recenzați în circumscripțiile școlilor cel mai bine cotate. Bazele de date ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Slobozia arătau că 50 de părinți și-au făcut reședințe fictive pentru ca micuții lor să beneficieze de un loc la o școală mai bună. Cele mai multe au vizat locuințele din preajma Școlii Generale «Sfîntul Andrei», unitate de învățămînt considerată ca avînd cei mai buni învățători. Deși izolate, întîmplări similare au fost semnalate și la Urziceni sau Țăndărei. Cu siguranță, astfel de situații se vor repeta și anul acesta, ocazie cu care vom afla cu adevărat care sînt cele mai bune școli din județul Ialomița, cel puțin în viziunea părinților.

17 Februarie 2015, 11:10 (5132 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Ialomița a încheiat prima etapă a înscrierii în clasa pregătitoare
Numărul locurilor disponibile în clasa pregătitoare s-a diminuat
Ialomița are 2400 de locuri în clasa pregătitoare

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
30 Aug 2026
264 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

ISJ Ialomița: 93,42%, prezență la Examenul de Bacalaureat 2022

Miercuri, 22 iunie 2022, s-a încheiat sesiunea iunie-iulie a Examenului de Bacalaureat. Această sesiune s-a desfășurat în 10 centre de la nivelul județului Ialomița. Conform informațiilor oficiale, din ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2022, 17:00
(41630 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «FreeLand Festival», 8-10 iulie 2022

Slobozia: «FreeLand Festival», 8-10 iulie 2022

Primăria municipiului Slobozia, alături de Consiliul Local și Direcția Educație, Cultură și Tineret lansează «FreeLand Festival», cel mai mare eveniment muzical din județul Ialomița dedicat tuturor locuitorilor ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2022, 13:40
(14105 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Coloniști din orașul Fetești. Lucrare programată, 22-23 iunie 2022!

În vederea executării lucrărilor de racordare la noua rețea de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Ștefan cel Mare cu Petru Movilă din Cartierul Coloniști (Fetești-Gară) din Fetești, RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2022, 13:20
(10700 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 1371 de candidați prezenți la proba a doua la Bacalaureat 2022

Probele scrise din cadrul sesiunii iunie-iulie 2022 a Examenului Național de Bacalaureat au continuat marți, 21 iunie a.c., cu examenul la proba obligatorie a profilului, fiind organizate la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2022, 20:50
(15496 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri de 97,49 milioane de lei, colectate în luna mai 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna mai a anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 97,49 milioane lei, cu 13,66 milioane ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2022, 15:00
(12595 vizualizări - 0 comentarii)


Popas Chirana: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Popas Chirana: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Luni, 20 iunie a.c., pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier pe DN2A, în care au fost implicate două ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2022, 23:30
(18770 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Proba scrisă la Limba și Literatura Română-Bacalaureat 2022

Probele scrise din cadrul sesiunii iunie-iulie 2022 a Examenului Național de Bacalaureat au început luni, 20 iunie 2022, cu examenul la Limba și Literatura Română, fiind organizate la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2022, 20:10
(14248 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Opt persoane, prinse în flagrant la furat de fier vechi

Opt persoane, cu vârste cuprinse între 14 și 44 de ani, toate din Urziceni, au fost surprinse în flagrant de polițiști duminică, 19 iunie a.c., în timp ce sustrăgeau deșeuri feroase din incinta unei societăți ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2022, 17:05
(11771 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii din Slobozia au oprit în trafic, pe DN21, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 48 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul are dreptul ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2022, 16:55
(7949 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de polițiști

Efective din cadrul Poliției Municipiului Fetești au constatat că o unitate economică de pe raza localității oferă spre vânzare articole de îmbrăcăminte și încălțăminte purtând însemnele și inscripțiile ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2022, 16:40
(13647 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,525 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomita a efectuat, în luna mai 2022, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, 39 de inspecții fiscale au fost finalizate, din care ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2022, 14:25
(15494 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Casă în flăcări din cauza unui scurtcircuit

Movila: Casă în flăcări din cauza unui scurtcircuit

Sâmbătă, 18 iunie a.c., trei echipaje de pompieri din Țăndărei au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2022, 13:35
(6231 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila incendiu


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 20 mii lei, aplicate de polițiști

IPJ Ialomița: Amenzi de peste 20 mii lei, aplicate de polițiști

În seara zilei de vineri, 17 iunie a.c., polițiștii rutieri au acționat pe principalele artere din județul Ialomița pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente și pentru depistarea ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2022, 17:15
(3724 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Motociclist mort într-un accident rutier

DN2A: Motociclist mort într-un accident rutier

Vineri, 17 iunie a.c., pe DN2A, între localitățile Slobozia si Bucu, s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. Din verificările efectuate la fața locului a reieșit că în timp ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2022, 21:15
(23438 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Educație, Cultură și Tineret Slobozia: «Magia Culorilor» 2022

Direcția Educație, Cultură și Tineret Slobozia: «Magia Culorilor» 2022

Muzică, veselie, bucuria de a fi împreună cu prietenii, frumusețea viselor de adolescent. Cu alte cuvinte, minunata lume a tinereții! «Magia Culorilor» a cuprins joi seară, 16 iunie a.c., platoul din fața ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2022, 13:20
(11201 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Prezența la a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale 2022

Joi, 16 iunie 2022, s-a desfășurat a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (Matematică)-sesiunea 2022. La nivelul județului Ialomița, au fost prezenți 1922 de ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2022, 13:10
(11699 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Grindu

Incendiu la Grindu

Joi, 16 iunie a.c., două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2022, 12:50
(7611 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grindu incendiu


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite în mediul rural

Efective mărite din cadrul IPJ Ialomița au acționat în cursul zilei de joi, 16 iunie a.c., sprijiniți de jandarmi ialomițeni, pe raza localităților Traian, Scânteia și Cocora pentru prevenirea faptelor ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2022, 12:35
(6331 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia, 2022: Bilanțul Târgului «FarmConect România»

Slobozia, 2022: Bilanțul Târgului «FarmConect România»

Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR), în parteneriat cu Primăria Slobozia, a încheiat prima ediție a Târgului Național «FarmConect România», desfășurat în perioada 9-11 iunie 2022 la Slobozia ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2022, 19:10
(12590 vizualizări - 0 comentarii)


S-a deschis Supeco Slobozia

S-a deschis Supeco Slobozia

Începând de joi, 16 iunie 2022, vă puteți face cumpărăturile la Supeco, deschis oficial la Slobozia. Supermarketul se află situat în incinta Park Plaza.

Peste 5000 de produse pentru întreaga familie ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2022, 13:50
(11666 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul Școlar Județean Ialomița: Nivel de participare de 95,12% la Examenul de Evaluare Națională 2022

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a dat publicități primele informații legate de participarea la Examenul de Evaluare Națională a elevilor de clasa a VIII-a. Potrivit acestora, la prima probă, cea ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2022, 17:10
(25445 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua europeană de prevenire a furturilor din locuință»

Pentru al patrulea an consecutiv, Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN (Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității), EUROPOL și alte 24 de state din Europa, lansează «Ziua europeană de prevenire ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2022, 13:30
(23642 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 incendii într-o singură zi

Miercuri, 15 iunie 2022, echipajele de pompieri ale ISU Ialomița au intervenit de 4 ori pentru a lichida incendii apărute pe teritoriul județului. Astfel, două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2022, 12:30
(21169 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Coloniști din orașul Fetești!

Pentru conectarea la rețeaua de distribuție nou executată a conductelor de alimentare cu apă de pe străzile Ștefan cel Mare, Petru Movilă și Zorilor din orașul Fetești, județul Ialomița, RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2022, 18:25
(11427 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni celebrează «Ziua Mondială a Donatorului de Sânge»

Jandarmii ialomițeni celebrează «Ziua Mondială a Donatorului de Sânge»

Marți, 14 iunie 2022, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au sărbătorit «Ziua Mondială a Donatorului de Sânge» împreună cu personalul Centrului de Transfuzii Sanguină Ialomița ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2022, 17:10
(19887 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 15 iunie, ziua dedicată competițiilor cu Serviciile Voluntare

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița desfășoară în data de 15 iunie 2022, începând cu ora 9,00, etapa județeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2022, 13:00
(27786 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Primă de inserție pentru absolvenți

Pentru a încuraja încadrarea în muncă a tinerilor absolvenți, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea acestora prin acordarea unei prime de inserție în cuantum de ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2022, 13:00
(8176 vizualizări - 0 comentarii)


Căldărușanca/Buzău: Bebeluș de 8 luni, mort într-un accident rutier

Căldărușanca/Buzău: Bebeluș de 8 luni, mort într-un accident rutier

Duminică, 12 iunie a.c., în jurul orelor 17,40, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier produs în localitatea ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2022, 00:05
(12126 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 12 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27191, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 11 ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2022, 16:20
(1893 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Jilavele: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

În seara zilei de sâmbătă, 11 iunie a.c., pe raza localității Jilavele s-a produs un accident de circulație, soldat cu decesul unei persoane. Din verificările efectuate la fața locului a reieșit că în timp ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2022, 10:00
(6719 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexe în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Lemnarule în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cata în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Un om de bine în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @ion ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Instalator în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Clopoțelul în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Dana în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean CETĂȚEAN în 30 de zile de «Stare de Alertă» la Slobozia, din cauza problemelor generate de Stația de Epurare a orașului Romtelecom în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion Ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cernea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...