EVENIMENT
Păgubiții FNI mai au o șansă
Promisiuni «pe bani» pentru 6000 de ialomițeni
În urmă cu 3 săptămîni, la Slobozia, s-a dechis un birou de elaborare a expertizelor contabile pentru carnetele de investitori FNI. Conform datelor oficiale, numărul păgubiților FNI din Ialomița se ridică la 6000 de persoane. APLI MAG FINANCE SRL Deva, firma care a deschis biroul, percepe tarife cuprinse între 50 și 200 de lei pentru serviciile sale. Potrivit declarațiilor patronului firmei, Marius Goia, banii ar putea fi returnați «cel mai devreme peste 2 ani».
Speranța moare ultima, dar costă bani
La sfîrșitul lunii ianuarie s-a deschis la Slobozia, vizavi de Școala Gimnazială «Sfîntul Andrei», un birou de elaborare a expertizelor contabile pentru carnetele de investitori FNI. Procedura reprezintă primul pas în vederea înscrierii pe lista de așteptare în vederea returnării banilor pentru păgubiții FNI. La nivelul județului Ialomița, potrivit datelor oficiale, există peste 6000 de păgubiți. Dintre aceștia, 3500 ar fi din Slobozia, iar 650 din Urziceni. APLI MAG FINANCE SRL Deva, firma care a deschis biroul, percepe tarife cuprinse între 50 și 200 de lei pentru serviciile sale. Conform datelor oferite de către reprezentanții firmei suma rezultată în urma expertizei carnetului se va înmulți cu un indice de actualizare dat de Institutul Național de Statistică, indice care în momentul de fața e de circa 3,8. «În viitor acest indice se va actualiza, astfel încît cei care vor primi banii mai tîrziu nu vor pierde la bani. Returnarea banilor se va face în ordinea datei de pe listele de așteptare, dar nu mai devreme de 2 ani, din estimările noastre. Noi nu garantăm însă pentru plata acestor bani și nici pentru termenele de plată!» ne-a declarat Marius Goia, patronul firmei din Deva. Deși promisiunile APLI MAG FINANCE par incredibile, sute de ialomițeni au plătit deja tarifele cerute și s-au înscris pe listele de așteptare. «Merge bine, foarte bine... Să fi venit în prima zi să fi văzut ce era aici... Acum preluăm dosarele pe bază de programare, nu trebuie să se înghesuie nimeni» ne-a explicat operatorul de la ghișeul firmei. APLI MAG FINANCE se ocupă de elaborarea expertizelor contabile asupra carnetelor de investitor FNI în colaborare cu o firmă specializată de expertiză contabilă (ALEX INF SRL Alba Iulia) și de elaborarea și depunerea dosarelor la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în vederea înscrierii pe lista de așteptare...
24 Februarie 2015, 09:10 (13682 vizualizări - 8 comentarii)











Comentariile cititorilor:
(13 Aprilie 2016, 15:05)
Stati linistiti oameni buni si nu mai bagati bani altora in buzunar.sunt putini care scot bani de acolo.Si poate nici aia nu ar primii nimic,dar totusi firma trb sa isi pastreze credibilitatea,asa ca din 10 persoane doar 1 primeste bani iar ala care primeste se lauda in stanga si in dreapta si mai aduce 10 si tot asa...oameni buni,asta e spalare de bani si jaf cu acte...cei care au carnet ii sfatuiesc sa nu dea carnetul original din mana,ci doar copie!!
(2 Aprilie 2016, 17:44)
ceva este putred ,de ce se cere carnetul in original?dupa ce am pierdut bani acum vor sa ne ia si carnetele,rusine sa le fie
(14 Februarie 2016, 13:32)
Din comunicarea în scris trimisă investitorilor FNI nu rezultă cine întocmește dosarul pentru solicitarea de plată către AAAS. Este cunoscut faptul că punerea în executare a unei hotărâri judecătorești se face prin intermediul unor executori judecătorești. În această situație consider că firma Apli Mag Finance nu ar trebui casă ceară certificatul de investitor în original. Originalul ar trebui să fie depus, eventual, la dosarul de executare silită.
(25 Noiembrie 2015, 19:10)
Se incearca ingineria financiara in luna noiembrie 2015, la Oradea! De unde au ei datele noastre?
(25 August 2015, 07:04)
Nici macar cei care se ocupa nu sunt avocati... ce incearca ei, este sa convinga oamenii sa isi predea carnetele in original pentru ca apoi sa nu isi mai poata cere banii inapoi (pt ca v-ar trebui apoi carnetul in original...)
(26 Mai 2015, 12:48)
Am si eu bani de ridicat, dar nu stiu cat de seriosi sunt. Daca le trimit carnetul de investitor in original ce garantie am ca nu o sa dispara si sa raman si fara el si fara bani. Cum pot sa ajung personal la Deva cand eu locuiesc in Bacau?
(25 Februarie 2015, 12:55)
CE MAI VOR SI ASTIA VOR IAR BANIDUPA CE ISI FACE SUMA TE ANUNTA CA NU SE POATE SI MAI VEZI BANI LA PASTELE CAILOR DACA VOR SA FACA CEVA SA DEA BANI LA OAMENI SI CIND RIDICI ISI IAU SI EI COMISIONU
(24 Februarie 2015, 22:06)
Sa fim serioși . Doar niște avocați ce vor sa stoarcă bani de la populația amarata, ca in rest....slabe șanse ca cineva mai recuperează niște bani ce au devenit vise . Va pup