Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Revolta Cartierului Gării Noi

Slobozia promisiunilor neonorate

Revolta Cartierului Gării Noi

De 7 ani, Cartierul Gării Noi este Cenușăreasa orașului pe care autoritățile locale o țin în întuneric și în frig. Dacă nu ar fi la mijloc rate, împrumuturi, nervi, și investiții mari făcute de cei 250 de tineri proprietari care au greșit crezînd în promisiuni, povestea ar putea trece drept una oarecare. Independent a reluat subiectul în urmă cu două săptămîni, atunci cînd locuitorii cartierului ne-au chemat disperați pentru a le vedea casele plutitoare pe care le au în proprietate, dar de care nu au reușit  să se bucure nici acum. Fără curent electric, fără canalizare și cu străzi neasfaltate și inundate, Cartierul Gării Noi este unul bîntuit de incapacitatea autorităților de a se ține de cuvînt. O dată și încă o dată. Joi, 12 februarie 2015, cîțiva dintre tinerii cei mai vocali ai Cartierului Gării Noi au mers la Primărie ca să pună piciorul în prag. Din păcate, atît au reușit, fiind dați afară din ușă de consilierul local PSD Dănuț Nedelcu, foarte deranjat că oamenii au venit la discuția bugetului pe Comisii și nu au așteptat ședința de Consiliu Local, de luni, 16 februarie 2015. Tolerați totuși cu «mărinimie», preț de 10 minute, proprietarii au fost ironizați ca mai apoi, primarul Stoica să le spună, ca și în alți ani, că va aloca din buget 5 milioane de lei pentru alimentarea cu energie electrică și canalizare în Cartierul Gării Noi.

«Paznicul» Dănuț Nedelcu
Joi după-amiază, în fața Primăriei Slobozia, 12 dintre proprietarii din Cartierul Gării Noi se îndemnau unul pe altul pentru a-și face curaj să intre în sala de ședințe a Consiliului Local. Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu ați intrat niciodată în acea cameră, aflați că atmosfera este una pentru care ai nevoie de curaj, autosuficiența și aroganța plutind în aer. Miza a fost mare, proprietarii au dorit să se facă auziți înainte ca bugetul să intre în plen, dar și-au dorit și să-și manifeste direct exasperarea de a fi puși în așteptare timp de 7 ani... «Nu aveți voie să participați la ședință! Astăzi se întîlnesc comisiile, nu e ședință publică! Ieșiți din sală ca să ne putem face treaba. Noi nu putem, eu nu pot să vă spun înainte de ședință că nu am hîrtiile în față cu bugetul să văd cît v-a fost repartizat... Să stați după ședință, cum vreți, dar nu puteți să stați în sală!» i-a întîmpinat consilierul local PSD Dănuț Nedelcu.

5 milioane de promisiuni
Apoi în sală a intrat viceprimarul Băcanu. Proprietarii stăteau, în picioare, aliniați lîngă perete, iar acesta s-a gîndit să le arunce un os administrativ: «Deci bugetul e public, e pe site-ul Primăriei, și pentru utilități Cartierul Gării Noi sînt 5 milioane de lei. Lucrarea de canalizare care a fost scoasă la licitație costă 6,8 milioane de lei, s-ar putea să coste mai puțin... Lucrarea de alimentare cu energie electrică este de 1,4 milioane de lei. Sînt propuși astăzi pentru Cartierul Tineretului 5 milioane de lei. Domnul primar a promis că 5 milioane pune, sînt aicea puși... Acuma...». Dar vicele Băcanu este întrerupt de George Damian, unul dintre proprietari: «Domnu’ vice, au mai fost alocați și în anii trecuți, însă au fost redistribuiți la sfîrșitul anului și nu s-a făcut nimic...». Viceprimarul orașului Slobozia, Valentin Băcanu recunoaște: «Pentru că nu s-a făcut nimic în anii trecuți, dar uitați-vă pe site, au fost 6 oferte, oamenii ăia lucrează la ele, deci s-a scos la licitație!».

Dialoguri cazone cu primarul Stoica
Mariana Done este una dintre cele mai vocale voci din cartier și s-a săturat să aștepte. E dispusă să înfrunte toți politicienii locali, dacă așa va obține în sfîrșit ce i s-a promis: «Am venit pentru că nu se mai poate! Nu ne spuneți că gata, ne dați, că de promisiuni sîntem sătui! Ne dați și să ieșim afară! Măcar domnii consilieri să știe problema noastră. Pe noi nu ne interesează politica, dar am vrea să știe și Opoziția, și Puterea, că am venit cu cizme de cauciuc pînă aici, și le-am dat jos în mașină. Nu poți ieși din curte să-ți iei o pîine, nu mai zic de lumină, de căldură... De 7 ani! Nu se mai poate! Trebuia ca atunci, înainte de campanie, să fi tras utilitățile și apoi să dați drumul la cartier... Era în atribuțiile dumneavoastră de viceprimar!». Replica primarului Alexandru Stoica e o înjurătură cazonă reprimată: «I-auzi!». Dar nici Mariana Done nu se lasă intimidată: «Da, nu „i-auzi!“. Că mai știm și noi cîte ceva. Nu sîntem atît de proști. Dacă pînă acum tinerii au tăcut, uite acum nu mai tac!». Primarul Stoica: «Păi, văd că dumneavoastră nu mai sînteți atît de tînără!»... Dîndu-și seama de grosolănia celor spuse, primarul concluzionează scurt, înainte ca Nedelcu să ne trimită pe toți afară: «V-am dat 50 de miliarde. Banii i-am pus, dom’le! Vă rezolvăm problema!».

25 Februarie 2015, 14:20 (19393 vizualizări - 33 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber
Femeie bătută cu bestialitate în incinta unui motel din Slobozia
Scandal pentru banii CNI în șantierul creșei «nZEB» din Slobozia
Cartierul sinistraților

Comentariile cititorilor:


STRADA TRANDAFIRILOR:
(3 Martie 2015, 19:45)
PENTRU CARTIERUL DE TINERI. Nu vă mai duceți să îi deranjați că apoi vă face dom. Premar RACLAMANGII că dânsul așa știe să jicnească cetățenii acestui oraș care îndrăznesc să își ceară drepturile.
Sorina:
(2 Martie 2015, 21:52)
Dl Sorin dc jigniti? Va intreb sincer sunt bani de asa ceva? Raspundeti sincer Dl Stoica face si dansul ce poate , iar cetatenii o sa il mai voteze o data . Sorine tie ce pozitie iti place? Esti liberal sau libertin?
SORIN:
(2 Martie 2015, 16:49)
Care Opoziție, fiindcă nu există decât o poziție. @sorina. Este normal să-ți scrii numele cu litere mici. La așa gândire...
abc:
(28 Februarie 2015, 23:11)
@marian: te cred, voi, cei de la PSD sinteti ingrijorati, s-a cam terminat parcela. Nu uita, Ionascu a cistigat primul mandat cu voturile din Slobozia Noua. De-asta sint bune forumurile, pentru faptul ca niste comunisti ca tine nu pot baga pumnul in gura nimanui. Si eu sint oripilat ca gindesti asa. Comunistule ! Si da, presiune pe ei, ia uite ce fete au marii consilieri cind s-au dus peste ei, se fac toti ca ploua. Sint curios, opozitia a zis ceva ?
sorina:
(28 Februarie 2015, 19:28)
Ati vrut vile. Ati vrut sa fiti si voi boieri Asa va trebuie. Nu va mai placea la bloc. Sa nu va dea nimic, nu sunt bani de unde?
marian:
(28 Februarie 2015, 19:08)
Dl.abc ce presiune sa pui? Presiune atmosferica? Faceti voi miting. Vai de mama voastra . De gura sunteti campioni mondiali. Nu aveti dumneavoastra forta sa schimbati soarta alegerilor locale, grosul electoratului il da slob veche . V-am vazut in alte postari ce limbaj aveati cand va certati cu unul de acceasi factura ca dvs cu numele de darius. Prietene ar trebui sa se gaseasca o solutie ca indivizi mereu agitati, mereu pusi pe harta asa ca tine sau ca darius sa li se interzica sa mai posteze. Abc tu si acel darius sunteti pierduti .Amandoi m-ati oripilat.
Musafir:
(28 Februarie 2015, 17:30)
In foto se vad scaune libere dar metehnele de "noi suntem sefi,stam relaxati-voi-cu jalba'n protap-fiti stingheri"-este sfidator.In orice gospodarie inviti musafirii sa ia loc.Doar cand vrei sa plece rapid ii tii in picioare.Este o alta dovada a nesimtirii autoritatilor.Ale caror scaune sunt platite de contribuabil.Pardon.Musafir.Nu.i asa tovarasu bacanu?In ce conditii ati fi oferit locuri?Voi acolo ati fi in stare sa puneti si paji cu frunze de palmier.
Mariana Donea:
(27 Februarie 2015, 02:36)
In atentia persoanelor care au facut comentariile de mai jos: ,.../: (25 Februarie 2015, 21:38) Mariana Done este cumva persoana care a fugit cu 80 de milioane de la biserica? bca : (26 Februarie 2015, 15:52) nu a fugit cu 80 de milioane.aplecat usor sa nu iu piarda pe drum Va rog sa veniti cu detalii referitoare la acuzatiile dumneavoastra, desi sunt convinsa ca nu aveti dovezi care sa va sustina calomnia, din cel putin 2 motive:  (1) gestul pe care il invocati nu a fost facut, (2) daca ati fi avut coloana vertebrala nu va ascundeati in spatele unor asa-zise "identitati" cand ati postat comentariile de mai sus. In alta ordine de idei, comentariile in cauza nu au legatura cu articolul in sine sau modul mizerabil in care este administrat  TOT ORASUL SLOBOZIA, inclusiv Cartierul Garii Noi.  Si da, ma gandesc serios sa recurg si la alte actiuni, in instanta de aceasta data, pentru a obtine ceea ce ar fi trebuit sa fie realizat de Administratia Publica Locala.  Legea- in baza careia au fost atribuite locurile de casa in discutie- prevede drepturi si obligatii pentru ambele parti : atat pentru tinerii carora le-au fost atribuite terenurile, cat si pentru Autoritatile Locale care au facut atribuirea. Daca noi nu ne respectam obligatiile contractuale, am fi suportat consecintele, dar Autoritatile nu sunt trase la raspundere pentru incalcarea Legii.
persona:
(26 Februarie 2015, 23:32)
Asa mai, bravo, barbati, nu niste fraieri!  Dati cu putorile alea de pamint! E dreptul vostru acolo, e intravilan, e taxat totul, sunt obligati sa va dea utilitatile firesti! nenoricita administratie,lua-v-ar dracu de nenorociti!
penalului Stoica::
(26 Februarie 2015, 20:16)
-Dom'primar, daca ne rezolvati, promitem sa venim in vizita cu pachet, la vorbitor. Sa nu cadeti in depresie ca tov  ..aa...domul Ciuperca. Parol d'honneur!
ovidiu:
(26 Februarie 2015, 19:43)
Oare cine este acest nedelcu danut?(am scis cu litere mici,pentru ca atat merita) vezi filmuletul cu fostul primar Ionascu in care el si cornel vasile aduceau jigniri grave fostului primar.....cornel vasile devenit peste noapte patron peste FUNDATIA PENTRU TINERET locul unde a inceput sa faca primii bani,mai apoi consilier personal al fostului prefect de trista amintire balan...ca acum sa fie mare director la mediu(oare a uitat ca una din societatile sale are ca obiect de activitate reciclarea gunoiului menajer...iar foarte multe primarii din judet au contract cu firma sa) utilajele cu care a reparat drumuri comunale au stat ani buni in curtea fundatiei....astia sunt oamenii care conduc destinele acestui oras.poate ca ar trebui sa dau date cat mai concrete dar las asta pe seama jurnalistilor de investigatii(dar nu aceia care slavesc mult iubitul psd..).
Cristiana:
(26 Februarie 2015, 18:01)
Eu nu stiu cum au indurat oamenii astia atatia ani incompetenta si impertinenta acestor "shtimabili" care sunt acolo datorita cetatenilor.Rusine!!!! Primarul trebuie sa fie exemplu cum a fost domnul Pinter, nu un personaj debarasabil cum este! Puterea este in mainile tuturor.Ceilalti cetateni va suntem alaturi! Numai uniti se poate misca nesimtirea si combate inutilitati ca aceste 'personaje primare'
bca :
(26 Februarie 2015, 17:52)
nu a fugit cu 80 de milioane.aplecat usor sa nu iu piarda pe drum
SORIN:
(26 Februarie 2015, 16:28)
E o vorbă de când lumea: "Gura bate curu'". Așa și cu Dănuț Nedelcu. El n-ar fi un băiat rău, dar are o infatuare nelalocul ei. Cine-l cunoaște, știe că își dă mai mare importanță decât are.
X-ulescu:
(26 Februarie 2015, 15:45)
Mare adevar spune Anca. Nedelcu asta e bun de portar, intr-adevar, ca de gura si tupeu nu il intrece nimeni. Traieste pe spinarea nevesti-sii de ani de zile, ca munca nu-i place. Numai datul din gura.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
275 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: E-mailuri false în numele ANAF

ANAF atenționează contribuabilii cu privire la o nouă campanie de emailuri false (e-mail spoofing) transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt înștiințați că «au ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2025, 08:50
(6763 vizualizări - 0 comentarii)


Patru tineri, reținuți după un scandal la Mihail Kogălniceanu

Polițiștii din Platonești, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut patru persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2025, 15:25
(14025 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii măsurilor și intervențiilor gestionate în cadrul Campaniei 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de joi, 17 aprilie 2025, eliberează adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții implementate ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 15:25
(9255 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 16 aprilie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Stelei din Cartierul Buliga, municipiul Fetești. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 11:20
(14481 vizualizări - 0 comentarii)


Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

În perioada 22 - 28 aprilie 2025, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezăm ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 09:05
(5315 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 20:15
(5440 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 15 aprilie 2025, polițiștii au efectuat o razie de amploare pe străzile Sloboziei. Cu această ocazie, au fost legitimate 184 de persoane, s-au verificat 177 de autoturisme și s-au efectuat 37 ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 16:30
(1915 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


Slobozia: Percheziții la locuințele unor suspecți de «furt calificat»

Marți, 15 aprilie 2025, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Slobozia, polițiștii au efectuat 3 percheziții domiciliare în Slobozia, la persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 16:10
(2981 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că, în intervalul 18-21 aprilie 2025, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 10:35
(10005 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Marți, 15 aprilie 2025, în intervalul orar 10,00-15,00, la Stația de Apă Buliga din municipiul Fetești se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:55
(12734 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru Schema de ajutor de stat «Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 10 aprilie 2025 și până la data de 15 iulie inclusiv a.c., beneficiarii care au depus cereri ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:50
(13850 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 0,512 milioane de lei în martie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 0,512 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:15
(12933 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru 24 de ore

Polițiștii din Slobozia au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 22 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». În ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2025, 11:00
(728 vizualizări - 0 comentarii)


«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

În perioada 7-15 iulie 2025, Clubul TenisCon din Slobozia va organiza prima ediție a «Prestige Open», turneu «ITF MEN». Competiția este o premieră pentru orașul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 13:40
(12660 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița monitorizează permanent circulația animalelor

În scopul prevenirii pătrunderii febrei aftoase pe teritoriul României, DSVSA Ialomița monitorizează permanent circulația animalelor, fiind efectuate periodic, cu sprijinul reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 12:40
(6884 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 129,40 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 129,84 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 11:00
(14117 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Record de vitezomani pe șosele

Miercuri, 9 aprilie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat timp de 24 de ore o amplă acțiune în trafic, în cadrul operațiunii «Speed Marathon»,desfășurată la nivel european ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 15:50
(3065 vizualizări - 0 comentarii)


418 șomeri angajați în perioada ianuarie-februarie 2025, cu sprijinul AJOFM Ialomița

În primele două luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 418 persoane ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 12:30
(14432 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal pe strada Plevnei din Slobozia. S-au amenințat cu un topor!

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au reținut două persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:35
(5076 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, reținut pentru «furt calificat»

Polițiștii din Urziceni au reținut un tânăr, în vârstă de 25 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». În fapt, la data de 5 aprilie a.c ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:30
(5218 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Afumați/Ilfov, bănuit de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protectie provizoriu. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:25
(1842 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «ROADPOL-SPEED»

În perioada 7-13 aprilie 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 16:10
(1263 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenție a jandarmilor într-un bar din Slobozia

Duminică, 6 aprilie a.c., în jurul orelor 21,30, patrula de jandarmi care se afla în serviciu a fost solicitată să intervină la un bar din  Slobozia, unde a fost sesizat faptul că î ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 15:20
(5201 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Joi, 10 aprilie 2025, în intervalul orar 08,00-16,00, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din cadrul Gospodăriei de ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:30
(3430 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Luni, 7 aprilie 2025, Protopopiatul Slobozia a desfășurat, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Slobozia, activitatea «Alinarea sufletului, prin rugăciune». Astfel, părintele ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:15
(3379 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

În cadrul Campaniei 2024, APIA a autorizat la plată un procent de 98% dintre fermierii declarați eligibili. Astfel, dintr-un total de 728931 fermieri, în perioada 16 octombrie 2024-7 aprilie ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 09:20
(4241 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,11%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2025

La sfârșitul lunii februarie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4782 șomeri (din care 2144 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 09:10
(14885 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Vlădeni, reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au reținut pentru 24 de ore un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de «conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere». ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:25
(1882 vizualizări - 0 comentarii)


Comerțul cu pește, în atenția polițiștilor ialomițeni

Polițiștii de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul comerțului cu pește și produse din pește, pe raza localităților ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:15
(1559 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 5 aprilie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii din Jilavele au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care circula pe raza comunei Adâncata. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:10
(1442 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...