Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Revolta Cartierului Gării Noi

Slobozia promisiunilor neonorate

Revolta Cartierului Gării Noi

De 7 ani, Cartierul Gării Noi este Cenușăreasa orașului pe care autoritățile locale o țin în întuneric și în frig. Dacă nu ar fi la mijloc rate, împrumuturi, nervi, și investiții mari făcute de cei 250 de tineri proprietari care au greșit crezînd în promisiuni, povestea ar putea trece drept una oarecare. Independent a reluat subiectul în urmă cu două săptămîni, atunci cînd locuitorii cartierului ne-au chemat disperați pentru a le vedea casele plutitoare pe care le au în proprietate, dar de care nu au reușit  să se bucure nici acum. Fără curent electric, fără canalizare și cu străzi neasfaltate și inundate, Cartierul Gării Noi este unul bîntuit de incapacitatea autorităților de a se ține de cuvînt. O dată și încă o dată. Joi, 12 februarie 2015, cîțiva dintre tinerii cei mai vocali ai Cartierului Gării Noi au mers la Primărie ca să pună piciorul în prag. Din păcate, atît au reușit, fiind dați afară din ușă de consilierul local PSD Dănuț Nedelcu, foarte deranjat că oamenii au venit la discuția bugetului pe Comisii și nu au așteptat ședința de Consiliu Local, de luni, 16 februarie 2015. Tolerați totuși cu «mărinimie», preț de 10 minute, proprietarii au fost ironizați ca mai apoi, primarul Stoica să le spună, ca și în alți ani, că va aloca din buget 5 milioane de lei pentru alimentarea cu energie electrică și canalizare în Cartierul Gării Noi.

«Paznicul» Dănuț Nedelcu
Joi după-amiază, în fața Primăriei Slobozia, 12 dintre proprietarii din Cartierul Gării Noi se îndemnau unul pe altul pentru a-și face curaj să intre în sala de ședințe a Consiliului Local. Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu ați intrat niciodată în acea cameră, aflați că atmosfera este una pentru care ai nevoie de curaj, autosuficiența și aroganța plutind în aer. Miza a fost mare, proprietarii au dorit să se facă auziți înainte ca bugetul să intre în plen, dar și-au dorit și să-și manifeste direct exasperarea de a fi puși în așteptare timp de 7 ani... «Nu aveți voie să participați la ședință! Astăzi se întîlnesc comisiile, nu e ședință publică! Ieșiți din sală ca să ne putem face treaba. Noi nu putem, eu nu pot să vă spun înainte de ședință că nu am hîrtiile în față cu bugetul să văd cît v-a fost repartizat... Să stați după ședință, cum vreți, dar nu puteți să stați în sală!» i-a întîmpinat consilierul local PSD Dănuț Nedelcu.

5 milioane de promisiuni
Apoi în sală a intrat viceprimarul Băcanu. Proprietarii stăteau, în picioare, aliniați lîngă perete, iar acesta s-a gîndit să le arunce un os administrativ: «Deci bugetul e public, e pe site-ul Primăriei, și pentru utilități Cartierul Gării Noi sînt 5 milioane de lei. Lucrarea de canalizare care a fost scoasă la licitație costă 6,8 milioane de lei, s-ar putea să coste mai puțin... Lucrarea de alimentare cu energie electrică este de 1,4 milioane de lei. Sînt propuși astăzi pentru Cartierul Tineretului 5 milioane de lei. Domnul primar a promis că 5 milioane pune, sînt aicea puși... Acuma...». Dar vicele Băcanu este întrerupt de George Damian, unul dintre proprietari: «Domnu’ vice, au mai fost alocați și în anii trecuți, însă au fost redistribuiți la sfîrșitul anului și nu s-a făcut nimic...». Viceprimarul orașului Slobozia, Valentin Băcanu recunoaște: «Pentru că nu s-a făcut nimic în anii trecuți, dar uitați-vă pe site, au fost 6 oferte, oamenii ăia lucrează la ele, deci s-a scos la licitație!».

Dialoguri cazone cu primarul Stoica
Mariana Done este una dintre cele mai vocale voci din cartier și s-a săturat să aștepte. E dispusă să înfrunte toți politicienii locali, dacă așa va obține în sfîrșit ce i s-a promis: «Am venit pentru că nu se mai poate! Nu ne spuneți că gata, ne dați, că de promisiuni sîntem sătui! Ne dați și să ieșim afară! Măcar domnii consilieri să știe problema noastră. Pe noi nu ne interesează politica, dar am vrea să știe și Opoziția, și Puterea, că am venit cu cizme de cauciuc pînă aici, și le-am dat jos în mașină. Nu poți ieși din curte să-ți iei o pîine, nu mai zic de lumină, de căldură... De 7 ani! Nu se mai poate! Trebuia ca atunci, înainte de campanie, să fi tras utilitățile și apoi să dați drumul la cartier... Era în atribuțiile dumneavoastră de viceprimar!». Replica primarului Alexandru Stoica e o înjurătură cazonă reprimată: «I-auzi!». Dar nici Mariana Done nu se lasă intimidată: «Da, nu „i-auzi!“. Că mai știm și noi cîte ceva. Nu sîntem atît de proști. Dacă pînă acum tinerii au tăcut, uite acum nu mai tac!». Primarul Stoica: «Păi, văd că dumneavoastră nu mai sînteți atît de tînără!»... Dîndu-și seama de grosolănia celor spuse, primarul concluzionează scurt, înainte ca Nedelcu să ne trimită pe toți afară: «V-am dat 50 de miliarde. Banii i-am pus, dom’le! Vă rezolvăm problema!».

25 Februarie 2015, 14:20 (19472 vizualizări - 33 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber
Femeie bătută cu bestialitate în incinta unui motel din Slobozia
Scandal pentru banii CNI în șantierul creșei «nZEB» din Slobozia
Cartierul sinistraților

Comentariile cititorilor:


proprietar de rate:
(26 Februarie 2015, 13:03)
Nu imi vine sa cred: uite ce a aparut ieri pe site-ul primariei: 11188 2015-02-25 00:00:00 MUNICPIUL SLOBOZIA CARTIER GARII NOI ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICA CARTIER REZIDENTIAL GARII NOI
T.B.:
(26 Februarie 2015, 12:13)
Alo, tovarase Stoica,usor cu banii pe scari("v-am dat 50 de miliarde!"): n-ati dat nimic, ca doar n-ati venit cu valiza de bani de acasa, sau de la trezoreria psd Ialomita; sunt banii slobozenilor din care ati repartizat suma de 5 milioane..Oricum, lumea s-a lamurit cu gargara ta de doi bani.
Gigel:
(26 Februarie 2015, 11:44)
Foarte bine, așa trebuie făcut, fără să simtă presiune Stoica și compania nu fac nimic! Să vadă că primar înseamnă slujitor, nu stăpân!
SORIN:
(26 Februarie 2015, 11:26)
Dl. Teculescu lecturează nuștiuce, Gigi Manea și Gabi Mușat privesc undeva ... absenți. Cred că tinerii din cartierul cu pricina mai au de așteptat destul, poate chiar ani, până-și vor vedea speranțele împlinite. Dacă vor mai avea răbdare. Poate cu o altă clasă politică, dacă s-ar putea curată, nu cu găștile de astăzi, una mai penală decât alta.
SORIN:
(26 Februarie 2015, 11:20)
@ANCA. Bravo. Se vede că cine știe, cunoaște!
abc:
(26 Februarie 2015, 11:00)
Oamenilor trebuie sa le pese, sa se implice iar rezultatele vor veni. Si noi ne pregatim, la Slobozia Noua, sa punem presiune pe Primarie pentru ca nu se mai poate. Canalizarea trebuia terminata din 2011. Au pus moloz pe strazi, plin de gunoaie, in loc de piatra, asta a fost cea mai mare umilinta. In 25 de ani, PSD-ul ( Pinter, Ionascu, Stoica ) nu a reusit sa faca trotuare decit pe strada Scolii. Impozitele le-au adus la nivelul orasului, nejustificat. Sint comune care au mai multe strazi asfaltate decit asa-zisul cartier Slobozia-Noua. Noi avem alta strategie, nu sintem presati ca tinerii din cartierul Garii Noi, asa ca o sa le facem la anul in apropierea campaniei o MAAARE surpriza. Sa vezi atunci organizare si manifestatii zilnice, cu marsuri prin oras, sa vada toata Slobozia adevarata fata a celor care conduc orasul.
proprietar de rate:
(26 Februarie 2015, 10:27)
Pentru abc; sincer, imi pare nespus de rau ca nu am stiut de intalnirea aceasta! Sunt pe mai multe grupuri si am rugat colegii, vecinii de cartier sa raspandeasca stirile! Sper ca pe viitor sa fim mai multi! Inca odata, mea culpa! Sunt direct interesat sa se rezolve cu utilitatile, ca doar de aceea sunt proprietar de rate...deocamdata
Nicu:
(26 Februarie 2015, 10:17)
au fost adusi de cei din opozitie in sala,la sedinta de buget dar nu au votat nici macar anexa din buget cu banii alocati pentru cartierul garii noi cred ca sau convins si tinerii prezenti de prestatia celor de PDL,PER si PNL
marius:
(26 Februarie 2015, 10:09)
personal nu il suport pe Nedelcu dar are dreptate sedintele de specialitate ale consiliului local nu sunt publice.Independent imi plac articolele dar fiti corecti,faceti si mentiunile legate de legalitate in articolele pe cere le scriti
alin:
(26 Februarie 2015, 09:46)
Oamenii astia chiar protesteaza degeaba!!!! Nu le baga inca nimic pentru ca in zona primaria are in plan sa construiasca o parcare supramultietajata , un mall , o mega-gara plus metroul care l-a visat Stoica aseara! E greu,greu :))))
Dan:
(26 Februarie 2015, 07:55)
Daca nu se face presiune acum , la inceput de an, nu vor face nimic.Stoica ......golanule ......au trecut 7 ani !!!!!
yo:
(26 Februarie 2015, 02:46)
Vesti bune.. se scoate la licitatie pentru executie canalizarea menajera si pluviala pentru cartierul Garii Noi. Sa speram ca sunt si banii alocati.
ANCA:
(26 Februarie 2015, 01:59)
CINE SE CREDE UNFLATU ALA CARE IL LINGE PE STOICA IN FUND CU TOT CE MISCA PE ACOLO EL NEDELCU UN COATE GOALE CU CASA SCOASA DE BANCA LA MEZAT SE DA MARE SCULA SE DUCE LA GRADINITA LA NEVASTASA SI O FACE PE MARELE SEF  APOI VINE SI STIRMOCESTE PRIN PRIMARIE CA TREBUIE SA MAI IA SI EL O MICA SPAGA PENTRU UN LOC DE PARCARE CA ALT CEVA NU FACE UN BOU
Cetatean:
(26 Februarie 2015, 01:49)
Niste ordinari mincinosi..Stoica..Bacanu si restul gastii, au promis de nu stiu cati ani ca rezolva dar nimic..poate or cadea toti in groapa care au sapat o in centru sa se duca dupa ciupi..oricum sunt vizati mai multi si se stiu ei care sunt.Sper macar ca pana or pica(ca mult nu mai au) sa rezolve problema din cartierul Garii Noi.Le doresc ani multi si "fericiti" ..pe cererile de arestare emise de procurori pe numele lor..si sanatate...dar mai putina..
voinicelul:
(25 Februarie 2015, 23:51)
Ce meserie are domnul danut nedelcu? Stim doar ca e consilier si membru in consilii de administratie pe la niste scoli, dar din ce isi castiga dumnealui painea? 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 09 Oct 2026
423 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 18:09
(11493 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 17:53
(17026 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: L-a călcat camionul

În cursul nopții, în apropierea localității Alexeni s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. Pe scurt, polițiștii au stabilit că, în timp ce un bărbat, de 53 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 17:45
(18830 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


Borănești: Hoți de găini, arestați

Polițiștii ialomițeni au reținut luni, 26 iulie, trei bărbați, cu vîrste cuprinse între 32 și 52 de ani, toți din localitatea Borănești, după ce au fost surprinși în flagrant în noaptea de joi spre vineri ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 17:45
(23578 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident cu două victime

Marți, 27 iulie, s-a produs un alt accident de circulație, în afara municipiului Slobozia, soldat cu vătămarea corporală a două persoane. Polițiștii au efectuat cercetări, stabilind că în timp ce un tînăr ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 17:44
(17374 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: Captură record de deșeuri neferoase

Polițiștii Feteșteni au interceptat la finalul săptămînii precedente un transport de deșeuri neferoase pentru care nu existau documente de proveniență. Materialele neferoase a fost confiscate, iar polițiștii ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 13:13
(20493 vizualizări - 0 comentarii)


Disponibilizările din sectorul public, în atenția Comisiei de Dialog Social

Joi, 29 iulie, Comisia de Dialog Social din cadrul Instituției Prefectului Județului Ialomița se va întruni în ședința lunară. Pe ordinea de zi a lucrărilor se va discuta un singur punct, dezbaterile vizînd ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 09:58
(18643 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul «Trofeul Tinereții» Amara 2010, concurenți

Cîștigătorii preselecției și, implicit, concurenții ediției 43 a «Trofeului Tinereții» Amara sînt, în ordinea intrării în concurs, stabilită prin tragere la sorți: 1. Daniela COJOCARU (25 ani, Iași), 2. Diana ȘERBAN (16 ani, Ialomița) ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 19:49
(22750 vizualizări - 0 comentarii)


Angajatorii din construcții, controlați de ITM

În perioada 15-16 iulie, reprezentanții Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița au organizat o acțiune de control în cadrul Campaniei privind promovarea și controlul măsurilor de îmbunătățire a mediului ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 19:45
(20562 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: Copil la volan

Culmea șofatului a fost atinsă la Sudiți. Un copil de 14 ani a fost prins conducînd o mașină în interiorul comunei. Sfios, minorul depistat a spus polițiștilor că nu deține permis de conducere, dezvăluindu ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 19:20
(20120 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sudiți copil șofer


Țăndărei: A adormit la volan

La sfîrșitul săptămînii precedente, sîmbătă, 24 iulie, în apropierea localității Țăndărei s-a produs un accident de circulație. Cauza principală a producerii incidentului rutier a fost stabilită ca fiind ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 19:20
(12196 vizualizări - 0 comentarii)


Discotecile, la control

Polițiștii din Țăndărei au organizat în noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 24 spre 25 iulie, o acțiune al cărei scop principal a fost prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 19:18
(21126 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectul de reabilitare și modernizare a sistemului de alimetare cu apă a Feteștiului, în linie dreaptă

Primarul municipiului Fetești, Gheorghe Catrinoiu a participat joi, 22 iulie a.c., la deschiderea ofertelor depuse în vederea atribuirii contractului de achiziție servicii «Asistență Tehnică pentru Reabilitarea ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 13:35
(22431 vizualizări - 0 comentarii)


A ars în propria-i casă

Un feteștean, de 73 de ani, a ars de viu în propria-i casă. Focul a izbucnit în toiul nopții de duminică spre luni, 25 spre 26 iulie a.c. Incendiul, anunțat în jurul orei 3.25 prin 112, a mistuit rapid ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 13:05
(13867 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Accident

Un accident rutier s-a produs sîmbătă, 24 iulie a.c., pe DN2A, în apropiera orașului Țăndărei. În urma impactului, două persoane au rămas prinse într-un autoturism, una dintre ele fiind scoasă de echipajul ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 13:04
(14099 vizualizări - 0 comentarii)


I-a luat foc bordul mașinii

În timp ce se deplasa pe Autostrada A2, din direcția București către Constanța, în dreptul km 143, bordul unui autoturism Volkswagen Sharan al unui cetățean din județul Ilfov a fost cuprins de flăcări. ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 13:04
(22041 vizualizări - 0 comentarii)


«Strategia de dezvoltare locală a municipiului Fetești»

Primăria Municipiului Fetești și compania de consultanță Addvances au organizat luni, 26 iulie a.c., la Galeriile de Artă «Lumina», dezbaterea «Strategia de dezvoltare locală a municipiului Fetești». Documentul ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 12:32
(17245 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoț prins în flagrant

În miez de noapte, Poliția Slobozia a fost sesizată de un tînăr, de 22 de ani, din localitate, prin 112. Slobozeanul le-a relatat polițiștilor cum o persoană a pătruns în interiorul sediului unei firme ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2010, 12:59
(19280 vizualizări - 0 comentarii)


Fată de 14 ani dată dispărută, depistată de polițiști

O fată de 14 ani, din Slobozia, pe numele său Chirea Valentina Iuliana, a fost dată dispărută din 17 iulie a.c. În urma cercetărilor polițiștilor, fata a fost depistată pe raza satului Marsilieni, comuna ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2010, 12:58
(17819 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Baruri și săli de jocuri, la control

Poliția Municipiului Slobozia a organizat și executat acțiuni ce au vizat prevenirea și combaterea infracționalității stradale, a faptelor cu violență precum și menținerea unui climat de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2010, 12:57
(19552 vizualizări - 2 comentarii)


S-a sinucis aruncându-se în râul Ialomița

S-a sinucis aruncîndu-se în rîul Ialomița

O femeie de 60-65 ani, a cărei identitate nu a fost încă stabilită, s-a sinucis aruncîndu-se în rîul Ialomița. Femeia a ales să se arunce în apele tulburi ale rîului în zona podului. Gestul necugetat al ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2010, 12:48
(23059 vizualizări - 0 comentarii)


Mașină furată din Ungaria, găsită la Amara

Mașină furată din Ungaria, găsită la Amara

Miercuri, 21 iulie, la primele ore ale dimineții polițiștii ialomițeni au organizat și executat o acțiune pentru depistarea autoturismelor ce figurează urmărite internațional. În cadrul acțiunii, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2010, 09:10
(17340 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Furturile din locuințe, în atenția polițiștilor

Miercuri, 21 iulie, polițiștii din Urziceni au organizat și executat o acțiune ce a vizat prevenirea și combaterea furturilor din locuințe și societăți comerciale și prevenirea și combaterea sustragerilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2010, 09:05
(16797 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni în trafic

Polițiștii rutieri au desfășurat în ultimele două zile acțiuni în trafic. În cursul acțiunii, polițiștii au aplicat 196 de sancțiuni contravenționale, pentru 76 de conducători auto care au depășit viteza ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2010, 09:03
(18132 vizualizări - 0 comentarii)


Colegiul Prefectural: Inspectorul general școlar Stavăr, la raport

Poate cel mai important punct de pe ordinea de zi a ședinței Colegiului Prefectural va fi «Prezentarea raportului privind desfășurarea și procentul de promovabilitate înregistrat în Ialomița la examenul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2010, 18:37
(18108 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Au încercat să-i fure geanta unui poștaș

Marți, 20 iulie a.c., în jurul orei 15.00, Poliția Urziceni a fost sesizată, prin 112, asupra unei tentative de tîlhărie. Astfel, în timp ce se afla pe Aleea Cîmpului, din localitate, un bărbat, de 58 de ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2010, 18:22
(18875 vizualizări - 1 comentariu)


Infractori încarcerați pentru executarea pedepselor

Doi bărbați au fost reținuți marți, 20 iulie a.c., de polițiști, fiind «conduși» în Arestul Poliției. Ce doi, în vîrstă de 33, respectiv 20 de ani, se sustrăgeau executării unor pedepse privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2010, 18:18
(11379 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției

În cursul zilei de marți, 20 iulie a.c., efective din cadrul Poliției Slobozia au organizat și executat acțiuni atît în mediul urban, cît și în cel rural. Astfel, s-a acționat în Piața Agroalimentară, ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2010, 18:15
(20459 vizualizări - 1 comentariu)


Manasia: Tînăr înecat în Ialomița

Un tînăr de 16 ani a dispărut marți seară, 20 iulie a.c., în jurul orei 19.30, în apele rîului Ialomița, la nu mai mult de o zi după ce trupul unui băiat de 13 ani a fost recuperat din Dunăre. Tînărul a ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2010, 12:03
(14754 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2010, 18:20
(10591 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» om în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Unu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție blog sud-est în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» ADEVAR în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...