Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Scandal la Școala Postliceală Sanitară

Incompetență sau rea-voință

Scandal la Școala Postliceală Sanitară

Un grup de elevi de anul III din cadrul Școlii Postliceale Sanitare din Slobozia acuză conducerea școlii de «abuz» și «tratament dictatorial». Situația este cunoscută de mai multă vreme la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, dar pînă acum nu a fost adoptată nicio măsură. Directorul școlii, Ofelia Axinte, susține că deciziile adoptate sînt cele legale. Elevii susțin că, în aceste condiții, riscă să nu-și poată susține examenele finale.

Războiul elevilor cu direcțiunea
De aproape 20 de ani, Școala Postliceală Sanitară din Slobozia scoate pe bandă generații de asistenți medicali și asistenți de farmacie. Și tot de atîta timp, cînd și cînd, atrage atenția prin scandaluri publice legate de procesul educațional din cadrul ei. La sfîrșitul săptămînii trecute, un grup de elevi de anul III ai claselor E și F din cadrul unității au făcut o sesizare scrisă la Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, în care reclamă abuzurile conducerii: «Doamna director Axinte Ofelia și-a angajat rudele (Florea Romeo și Florea Florența) în funcțiile de profesor și colaborator. Acești oameni nu sînt calificați pentru a preda, ea fiind fost vînzător într-un petshop, iar celălalt operator bancar. De asemenea, materia de examen este predată de un profesor fără experiență didactică, Gheorghica Lenuța. Doamna Director Axinte Ofelia creează situații conflictuale între profesorii îndrumători, amenință elevii, abuzează de prerogativele funcției, jignește elevii și personalul școlii, etc.» se arată în sesizarea depusă de elevi la Inspectoratul General Școlar. În plus, susțin elevii, unii dintre profesori nu vin la ore sau nu predau orele pentru care sînt plătiți. «Azi e vineri, nu-i așa? (n.red.: vineri, 20 februarie). E ora 10,00 și tocmai ne-au anunțat că nu mai avem ore toată ziua. Adică am venit degeaba, am plătit bani pe navetă, dar ore nu mai facem. Și nu e prima dată... Mereu se întîmplă așa!» ne-a declarat, sub protecția anonimatului, una dintre elevele de anul III. De asemenea, mulți dintre elevi ne-au explicat că directorul școlii îi urmărește prin intermediul camerelor de luat vederi «ca pe infractori».

Ofelia se declară prea nevinovată
Axinte Ofelia, directorul Școlii Postliceale Sanitare, susține că acuzele elevilor sînt nefondate. Rugată să comenteze acuzele formulate de către elevi, aceasta ne-a declarat: «Eu rog ziarul Independent să îmi adreseze în scris o cerere în care să răspund la toate aceste acuzații. Ce pot să vă spun e că toate problemele școlii au fost rezolvate legal și nu am ce explicații să dau în afara legii. De la încadrarea profesorilor și pînă la orar, totul s-a făcut cu acordul forurilor superioare și a regulamentelor după care ne ghidăm noi și nu au fost încălcate drepturile nimănui!» ne-a declarat ea. Dincolo de acest război al declarațiilor, conflictul de la Școala Postliceală Sanitară rămîne unul deschis. El este cunoscut și la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, obligat acum să dea curs sesizării înregistrate. «Vom analiza situația prezentată în sesizare. E prea devreme să ne pronunțăm asupra acuzelor prezentate. Elevii vor avea un răspuns în 30 de zile, conform legii...» ne-a declarat Ileana Condruț, inspectorul general școlar. Sesizarea reprezintă însă numai vîrful acestui conflict. Potrivit informațiilor furnizate de către elevi, situația din cadrul școlii era cunoscută de către inspectorul de profil, Luminița Duțu. Aceasta a participat în urmă cu cîteva luni la o întîlnire cu elevii, într-o încercare nereușită de a media acest conflict. Pe lîngă problemele cu conducerea școlii, elevii din anul terminal al acestei unități școlare acuză abuzurile legate de plata taxei, precum și amenințările proferate de către directorul Ofelia Axinte, atunci cînd unii dintre ei au cerut transferul. «„Ești nebună? Crezi că, dacă pleci, o să scapi? Tot aici vii și-ți dai examenele!“. Așa mi-a spus. Și, de frica ei, n-am mai plecat» susține o altă elevă.

Învățămîntul sanitar, un biznis înfloritor În cadrul Școlii Postliceale Sanitare din Slobozia învață la acest moment circa 500 de elevi. Dintre aceștia, peste 200 plătesc anual 1500 de lei, contravaloarea cursurilor. «Afacerea» este atît de înfloritoare încît, pe lîngă această școală, au apărut și școli particulare. Una dintre acestea, cu numai două clase de elevi, desfășoară cursuri la Școala nr. 6 din Slobozia. Dar o unitate de învățămînt similară funcționează și la Urziceni. După atîtea și atîtea generații de asistenți generaliști și de farmacie școlarizați «pe bandă», piața de profil e suprasaturată, iar mulți dintre absolvenți nu-și găsesc de lucru. «Dacă nu are cine să ne predea măcar bruma aia de materie pentru examen, n-avem nicio șansă la angajare. Dar ei vor doar banii noștri și atît! Păi, la banii ăștia, mai puneam 500 de lei și făceam o facultate» ni se explică.

Suspiciuni de corupție la școala de asistente Neregulile reclamate în cadrul Școlii Postliceale Sanitare de la Liceul «Mihai Eminescu» din Slobozia au făcut obiectul unui dosar penal. În vara anului trecut, procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au deschis în cadrul unității o anchetă ce a vizat fapte de corupție. Concret, în timpul unui examen, o profesoară ar fi cerut elevilor 600 de lei și un platou cu prăjituri pentru a le acorda note bune la testare. Cazul se află încă în cercetări.

25 Februarie 2015, 20:05 (41771 vizualizări - 72 comentarii)

Citiți și:
Femeie bătută cu bestialitate în incinta unui motel din Slobozia
Scandal pentru banii CNI în șantierul creșei «nZEB» din Slobozia
Scandal pe strada Plevnei din Slobozia. S-au amenințat cu un topor!

Comentariile cititorilor:


Liana:
(28 Martie 2015, 12:31)
Dar Duță de când a devenit așa un bibelou? Să n-o atingeți pe imaculata! Și-a umplut sacii, trece drept preacuvioasa!? Cameleon.
Alina:
(27 Martie 2015, 17:00)
Daaaa, e bine! Adevăr și dreptate! Să spună tot. Și din urmă!
Ofelia la DNA:
(27 Martie 2015, 11:34)
Nu va mai certați degeaba. Din ce am auzit cazul Ofeliei a ajuns la DNA, așa ca de acum încolo își va spune justiția cuvântul. Și din ce vedem pe la TV astia chiar își fac treaba.
Fost elev LMF:
(4 Martie 2015, 15:31)
@cristina. Pe Duță ați prins-o când i s-au potolit hormonii! Bine de voi, asistentelor! N-o mai înfășați atât că nu e ceea ce pare! A strâns de gât multe serii. Acum poate e mai moale, pare mai om! La biologie, știe. A avut meditații maxim. Acum se mulțumește cu ce-i pică! A fost profesoară cu năbădăi, la tinerețe.
Anca:
(4 Martie 2015, 00:09)
Eu am terminat cu Lascu,am luat peste opt la proba practica iar colega mea a luat sub șapte la proba practica!!!Ce Rușine!!si asa a devenit profesoara!!ce STI sa explici sau ce pretenții ai de la elevi daca tu ai terminat la coada listei si nici pe la școala nu veneai!erai pila doamnei actuale director!tupeul e la ea ca S-a băgat unde nu-i poate capul!
Cristina :
(3 Martie 2015, 23:47)
Daca ar STI doamna Duta ca apare numele dansei fără nici o implicare,S-ar supăra si ar fi păcat!E cel mai bun profesor din Ialomita de biologie!!!Ati auzit doamna director?!E mai buna ca dumneavoastră si ca mulți alții!!rusine doamna director ca va Purtați in acest mod rușinos si fără bun simt cu personalul școlii!!Si mai grav ca nu respecati elevii!!!Din acest motiv nu sunteți aici dumneavoastră respectata!!Rusine de o mie de ori!
Irina:
(3 Martie 2015, 23:42)
Lenuta tot Lenuta rămâne!!!"prea bun,prea ca la tara"!
Jim:
(3 Martie 2015, 19:54)
Cum apare o LENUȚĂ, gata scandalul! Oricum, tot de șomaj vă pregătiți! Cu Lenuta, cu Duța, cu tot!
eleva anul 1:
(3 Martie 2015, 14:57)
daca doamna L este lipsita de experienta care este o farmacista ce stie sint sigura cu ce se ,,maninca farmacia,,atunci ce mai aveti de zis de d-na L  fosta eleva la aceasta scoala (care  nu prea frecventat cursurile si rezultatele obtinute nu o incadreaza in rindul profesorilor care stie ceva despre farmacie )dar este prietena si vecina d-nei director si merita sa aiba nenumarate ore la aceasta scoala ESTE REMUNERATA SI PENTRU ORE DE PRACTICA ORE CARE NU ARE CUM SA LE FACA CA NU A FACUT O RETETA IN VIATA EI 
Irina:
(3 Martie 2015, 00:28)
Doamna Lenuta este o profesoara noua lipsită de experiența!Noi vrem sa terminam cu prof care i-am avut!!nu vrem schimbări cu trei luni înainte de exam!!!daca va referiti la doamna Duta,e cea mai buna prof de biologie!!fetita mea face meditații cu dansa!!!e nr unu in județ!!apropo de prima fraza:doar doamna dir gândește ca noi ne lăsam dirijati!!
Emil:
(2 Martie 2015, 23:56)
Eu cred că v-a instigat cineva. Nu e greu de ghicit cine. În ,,școala" asta există o profesoară pensionată de biologie? Pe-aici e răspunsul! @Irina, fără să vrea, a făcut ,,dezvăluiri". Și, dacă elevele au dovezi, de ce L. este o literă?!
Irina:
(2 Martie 2015, 23:22)
Da cine a zis ca noi am facut reclamații asupra modului prin care ni S-a cerut șpagă??!Nu este adevărat!!!!Doamna director nu ne-a cerut șpagă,din contra ne-a repetat de fata cu profii noștri acest lucru!!!noi vrem sa nu ne mai zapaceasca cu atâtea schimbări de profesori pt ca noi nu avem cum sa facem recapitulare pt examen cu un prof nou,fără experiența cu elevul!!Sa nu își mai laude gradele ca de geaba!!!e varza in exprimare,in termeni si nu știe sa ne răspundă la întrebări!!!Asta ne deranjează,ca nu ne Ascultați părerea a peste 20 de elevi care am semnat pt acest lucru: sa ni se dea prof cu vechime in predare sa ne ducă pana la sfârșit!!Era normal sa lăsați Începătorii sa învețe o data cu Începătorii din anul 1!Asta e problema!!dati-ne oameni cu care sa ne mândrim si de la care sa avem ce învață de la ei!!vedem vineri cu ce noutății mai vine doamna L!!!pana acum nu a venit cu nimic in fata noastră!!!Fetita mea e cl a 9-a si ea m-a ajuta sa caut cursuri despre caps de pe diverse site-URI!!e normal asa doamna director!!Noi credem ca nu este bine ceea ce se întâmpla!!credeti-ne ca vrem sa învățăm!!!dar pers nu este compatibila cu noi!cu tot respectul pt dansa,mai ales ca in fiecare vineri am venit degeaba ca nu am facut fata la cum preda!!e varza doamna L!!
anton:
(2 Martie 2015, 22:40)
mai sunt si alti profesori necalificati la postliceala ar trebui luate masuri serioase.
lelia:
(2 Martie 2015, 16:50)
Acum nu mai dati spaga, cum dati cand era Bordei directoare si va plangeti!
anonima :
(2 Martie 2015, 16:48)
In viata nu este nevoie sa dai explicatii,prietenii nu au nevoie de ele ,dusmanii nu le cred iar idiotii nu le inteleg 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 05 Oct 2026
251 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Stelnica: Autoutilitara a dat cu spatele și a accidentat un bătrîn

În cursul dimineții de miercuri, 30 iunie a.c., în jurul orei 10.00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 asupra producerii unui accident. Astfel, pe Drumul Comunal 91, în localitatea Stelnica, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 16:23
(12037 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stelnica accident


Slobozia: Două bătrîne, înșelate de un necunoscut

În urmă cu cîteva zile, două bătrîne din Slobozia au sesizat Poliția după ce au fost victime ale unor înșelăciuni. Modul de operare este relativ nou chiar și pentru polițiști, victimele fiind abordate de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 14:13
(20731 vizualizări - 0 comentarii)


Borcea a rupt digul în cartierul feteștean Buliga

Un dig de apărare al cartierului feteștean Buliga, aflat pe brațul Borcea al Dunării, s-a spart, miercuri seară, 30 iunie a.c., pe o distanță de aproximativ șase-șapte metri. Spărtura se află la o distanță ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 10:35
(20054 vizualizări - 0 comentarii)


Impozit suplimentar pe clădiri, majorare impozit pe mașini

Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care modifică mai multe articole din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, pentru a majora impozitul pe clădiri și autovehicule. Este vorba despre proprietarii ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 07:01
(16920 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: impozite


CSM Slobozia, locul IV la Cupa României Sabie Masculin-echipe seniori

CSM Slobozia, locul IV la Cupa României Sabie Masculin-echipe seniori

Echipa de sabie masculin a CSM Slobozia a fost foarte aproape de podium la Cupa României, competiție rezervată echipelor de seniori și desfășurată la Sala Polivalentă din Iași, în perioada 23-25 iunie ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 18:58
(19016 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Gabriel Liiceanu, «Întâlnire cu un necunoscut»

Slobozia: Gabriel Liiceanu, «Întîlnire cu un necunoscut»

Miercuri, 7 iulie a.c., de la ora 14.00, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» din Slobozia va fi gazda unui eveniment deosebit. Gabriel Liiceanu își va lansa cartea «Întîlnire cu un necunoscut», lansarea ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 18:10
(9188 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră: Amenzi de peste 72000 de lei

Peste 40 de polițiști au acționat în sistem integrat pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Acțiunile s-au derulat în perioada 25-27 iunie a.c., efectivele angrenate acționînd în filtre pe toate arterele ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 17:25
(13750 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoț urmărit, prins de polițiști

Un tînăr, de 23 de ani, din Fetești, se sustrăgea arestării din data de 16 iunie a.c., tînărul fiind condamnat cu închisoarea pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. Polițiștii din cadrul Serviciului de ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 17:15
(12254 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoț


Ciochina: Armă cu aer comprimat, deținută ilegal

Unui bărbat, de 53 de ani, din Ciochina, polițiștii i-au depistat o armă cu aer comprimat, calibru 4,5 mm. În cadrul acțiunii desfășurate marți, 29 iunie, pentru depistarea persoanelor care dețin arme în ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 17:06
(15132 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina armă


Urziceni: «Șofer» fără permis

Un tînăr de 22 de ani, din Urziceni, a fost surprins în trafic de polițiști conducînd un autoturism fără a deține permis. Marți, 29 iunie a.c., în jurul orei 22.30, mașina condusă de tînăr a fost oprită ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 17:01
(18469 vizualizări - 0 comentarii)


Campania Marea Debarasare în Ialomița: Puțin peste 1,2 tone de deșeuri electrice și electronice colectate

La sfîrșitul acestei saptamîni, respectiv pe 25 si 26 iunie a.c., Ministerul Mediului și Pădurilor, împreună cu asociațiile colective și reciclatorii au desfășurat cea de-a doua ediție din acest an a Campaniei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 16:52
(11626 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2010, 20:01
(12065 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2010, 19:42
(10956 vizualizări - 0 comentarii)


LAPAR: Stare de urgență națională în agricultură

«Precipitațiile abundente și zilnice din ultimele două săptămîni au produs pentru agricultorii din țara noastră o situație dezastruoasă, întrucît nu pot demara campania de recoltare a cerealelor și a rapiței ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2010, 19:13
(14658 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie de 49 de ani, dispărută de la domiciliu

O slobozeancă, de 49 de ani, a dispărut de la domiciliu. Femeia a plecat de acasă din Slobozia, duminică, în jurul orelor 9,00 și pînă în acest moment nu a mai revenit. De mai bine de două zile polițiștii ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2010, 19:12
(22405 vizualizări - 0 comentarii)


A sunat la 112 să spună că un polițist este beat

Întrucît a fost prins de polițiștii rutieri conducînd sub influența băuturilor alcoolice, un șofer a apelat numărul de urgență 112, anunțînd că agentul de poliție este beat. S-a întîmplat în dimineața zilei ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 14:14
(21157 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: 112 beat la volan


Bucu: Copil pe bicicletă, lovit frontal de o mașină

Un copil de 10 ani, biciclist, a fost accidentat în trafic duminică, 27 iunie, pe raza localității Bucu. Copilul a pătruns într-o intersecție, fără să se asigure, fiind lovit frontal de o mașină condusă ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 14:13
(23965 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu accident


Discotecile la control

În weekendul trecut, mai exact în naoptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 26 spre 27 iunie, polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune pentru combaterea infracțiunilor în mediul rural. În cadrul ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 14:11
(25428 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: În atenția fermierilor cu culturi calamitate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor care au depus cereri pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață și ale căror culturi au fost inundate că trebuie să anunțe ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 13:23
(19822 vizualizări - 0 comentarii)


Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 30 iunie a.c., Colegiul Prefectural se convoacă într-o nouă ședință de lucru. Pe ordinea de zi figurează informări asupra activității unor instituții deconcentrate, Direcția Județeană pentru ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 13:16
(19006 vizualizări - 0 comentarii)


Daruri pentru bătrânii azilului de la Balaciu

Daruri pentru bătrînii azilului de la Balaciu

În ziua de 24 iunie 2010, de praznicul Sfântului Ioan Botezătorul, grupul de cateheză «Sfinții Ierarhi Nicolae și Nectarie» al Parohiei Pelinul din cadrul Protoieriei Urziceni, condus de preotul Achim ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 13:07
(20514 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Controale la crescătorii de oi și capre

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură efectuează controlul administrativ pentru toate cele 45400 de cereri depuse de crescătorii de ovine/caprine și un control la fața locului, respectiv supracontrol ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:43
(12727 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: O femeie i-a spart casa

O femeie, de 41 ani, din localitatea Malu Roșu, este cercetată de polițiști pentru furt calificat. Aceasta ar fi pătruns în casa unui bătrîn, de 71 de ani, din Armășești, și ar fi sustras mai multe bunuri ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:37
(18780 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Armășești furt


Manasia: Biciclist imprudent, victima unui accident rutier

În toiul nopții, un biciclist a fost accidentat grav în Manasia, un microbuz acroșîndu-l la schimbarea direcției de mers. Evenimentul s-a petrecut în Manasia, pe DN2A, biciclistul virînd brusc către stînga ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:37
(12514 vizualizări - 0 comentarii)


Sfîntu Gheorghe: La volan, cu permisul suspendat

Polițiștii din Sfîntu Gheorghe au oprit în trafic un autoturism la volanul căruia se afla un tînăr, de 19 ani, domiciliat în localitate. Verificînd documentele șoferului, polițiștii au constatat că tînărul ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:36
(16802 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune complexă a polițiștilor în vestul județului

Polițiștii din Urziceni și localitățile arondate au executat pe raza localităților Coșereni, Borănești, Bărcănești, Axintele și Movilița o acțiune ce a urmărit prevenirea și combaterea activităților de ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:35
(12141 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Poliție acțiune


Slobozia: Un copil de doar 5 ani, victima unui accident rutier

Un copil de doar 5 ani a fost transportat joi, 24 iunie, la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală după ce a fost victima unui accident rutier. Copilul, nesupravegheat fiind, a vrut să traverseze strada ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:28
(24987 vizualizări - 0 comentarii)


Marea Debarasare, la a doua ediție

La sfîrșitul săptămînii, vineri și sîmbătă, 25 și 26 iunie, Ministerul Mediului și Pădurilor, în colaborare cu asociațiile colective și reciclatorii, vor desfășura cea de-a doua ediție din acest an a campaniei ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:27
(17931 vizualizări - 0 comentarii)


«Let’s Do It, Romania!» curăță Ialomița

Sîmbătă, 26 iunie, echipa «Let’s Do It, Romania!» ajunge în județul Ialomița, unde va organiza o conferință de lansare a proiectului de mediu în Sala de ședințe a Instituției Prefectului. Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:27
(31160 vizualizări - 0 comentarii)


Protestanții de la Biserica ANL, cercetați penal

Persoanele care au provocat joi, 24 iunie, un scandal în incinta Bisericii «Sfîntul Gheorghe» din Slobozia sînt cercetate penal pentru «impiedicarea libertății cultelor». Potrivit polițiștilor, cele 15 ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:26
(21222 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  :-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...