Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Scandal la Școala Postliceală Sanitară

Incompetență sau rea-voință

Scandal la Școala Postliceală Sanitară

Un grup de elevi de anul III din cadrul Școlii Postliceale Sanitare din Slobozia acuză conducerea școlii de «abuz» și «tratament dictatorial». Situația este cunoscută de mai multă vreme la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, dar pînă acum nu a fost adoptată nicio măsură. Directorul școlii, Ofelia Axinte, susține că deciziile adoptate sînt cele legale. Elevii susțin că, în aceste condiții, riscă să nu-și poată susține examenele finale.

Războiul elevilor cu direcțiunea
De aproape 20 de ani, Școala Postliceală Sanitară din Slobozia scoate pe bandă generații de asistenți medicali și asistenți de farmacie. Și tot de atîta timp, cînd și cînd, atrage atenția prin scandaluri publice legate de procesul educațional din cadrul ei. La sfîrșitul săptămînii trecute, un grup de elevi de anul III ai claselor E și F din cadrul unității au făcut o sesizare scrisă la Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, în care reclamă abuzurile conducerii: «Doamna director Axinte Ofelia și-a angajat rudele (Florea Romeo și Florea Florența) în funcțiile de profesor și colaborator. Acești oameni nu sînt calificați pentru a preda, ea fiind fost vînzător într-un petshop, iar celălalt operator bancar. De asemenea, materia de examen este predată de un profesor fără experiență didactică, Gheorghica Lenuța. Doamna Director Axinte Ofelia creează situații conflictuale între profesorii îndrumători, amenință elevii, abuzează de prerogativele funcției, jignește elevii și personalul școlii, etc.» se arată în sesizarea depusă de elevi la Inspectoratul General Școlar. În plus, susțin elevii, unii dintre profesori nu vin la ore sau nu predau orele pentru care sînt plătiți. «Azi e vineri, nu-i așa? (n.red.: vineri, 20 februarie). E ora 10,00 și tocmai ne-au anunțat că nu mai avem ore toată ziua. Adică am venit degeaba, am plătit bani pe navetă, dar ore nu mai facem. Și nu e prima dată... Mereu se întîmplă așa!» ne-a declarat, sub protecția anonimatului, una dintre elevele de anul III. De asemenea, mulți dintre elevi ne-au explicat că directorul școlii îi urmărește prin intermediul camerelor de luat vederi «ca pe infractori».

Ofelia se declară prea nevinovată
Axinte Ofelia, directorul Școlii Postliceale Sanitare, susține că acuzele elevilor sînt nefondate. Rugată să comenteze acuzele formulate de către elevi, aceasta ne-a declarat: «Eu rog ziarul Independent să îmi adreseze în scris o cerere în care să răspund la toate aceste acuzații. Ce pot să vă spun e că toate problemele școlii au fost rezolvate legal și nu am ce explicații să dau în afara legii. De la încadrarea profesorilor și pînă la orar, totul s-a făcut cu acordul forurilor superioare și a regulamentelor după care ne ghidăm noi și nu au fost încălcate drepturile nimănui!» ne-a declarat ea. Dincolo de acest război al declarațiilor, conflictul de la Școala Postliceală Sanitară rămîne unul deschis. El este cunoscut și la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, obligat acum să dea curs sesizării înregistrate. «Vom analiza situația prezentată în sesizare. E prea devreme să ne pronunțăm asupra acuzelor prezentate. Elevii vor avea un răspuns în 30 de zile, conform legii...» ne-a declarat Ileana Condruț, inspectorul general școlar. Sesizarea reprezintă însă numai vîrful acestui conflict. Potrivit informațiilor furnizate de către elevi, situația din cadrul școlii era cunoscută de către inspectorul de profil, Luminița Duțu. Aceasta a participat în urmă cu cîteva luni la o întîlnire cu elevii, într-o încercare nereușită de a media acest conflict. Pe lîngă problemele cu conducerea școlii, elevii din anul terminal al acestei unități școlare acuză abuzurile legate de plata taxei, precum și amenințările proferate de către directorul Ofelia Axinte, atunci cînd unii dintre ei au cerut transferul. «„Ești nebună? Crezi că, dacă pleci, o să scapi? Tot aici vii și-ți dai examenele!“. Așa mi-a spus. Și, de frica ei, n-am mai plecat» susține o altă elevă.

Învățămîntul sanitar, un biznis înfloritor În cadrul Școlii Postliceale Sanitare din Slobozia învață la acest moment circa 500 de elevi. Dintre aceștia, peste 200 plătesc anual 1500 de lei, contravaloarea cursurilor. «Afacerea» este atît de înfloritoare încît, pe lîngă această școală, au apărut și școli particulare. Una dintre acestea, cu numai două clase de elevi, desfășoară cursuri la Școala nr. 6 din Slobozia. Dar o unitate de învățămînt similară funcționează și la Urziceni. După atîtea și atîtea generații de asistenți generaliști și de farmacie școlarizați «pe bandă», piața de profil e suprasaturată, iar mulți dintre absolvenți nu-și găsesc de lucru. «Dacă nu are cine să ne predea măcar bruma aia de materie pentru examen, n-avem nicio șansă la angajare. Dar ei vor doar banii noștri și atît! Păi, la banii ăștia, mai puneam 500 de lei și făceam o facultate» ni se explică.

Suspiciuni de corupție la școala de asistente Neregulile reclamate în cadrul Școlii Postliceale Sanitare de la Liceul «Mihai Eminescu» din Slobozia au făcut obiectul unui dosar penal. În vara anului trecut, procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au deschis în cadrul unității o anchetă ce a vizat fapte de corupție. Concret, în timpul unui examen, o profesoară ar fi cerut elevilor 600 de lei și un platou cu prăjituri pentru a le acorda note bune la testare. Cazul se află încă în cercetări.

25 Februarie 2015, 20:05 (42316 vizualizări - 72 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber
Femeie bătută cu bestialitate în incinta unui motel din Slobozia
Scandal pentru banii CNI în șantierul creșei «nZEB» din Slobozia

Comentariile cititorilor:


ion:
(2 Martie 2015, 14:43)
nu va luati de Bordei si-a luat si ea o casa acolea,niscai aur ,o masinuta de tocat si voi sunteti invidiosi!
PENTRU DOINA :
(2 Martie 2015, 14:27)
CITESTE CE A SCRIS EMIL  ESTE EXACT CE TE CARACTERIZEAZA   
alina:
(2 Martie 2015, 13:44)
Fosta directoare Bordei a luat spaga cat cuprinde,ea a invatat elevii sa faca sesizare la ISJ.Vrea din nou directoare ca de veniturile nu mai sunt aceleasi, se stieeeeeeeee!!!!!!!!!!!
emil:
(2 Martie 2015, 13:11)
Nu te certa niciodata cu oamenii prosti ,te vor trage in jos la nivelul lor si te vor bate cu experienta 
ileana:
(2 Martie 2015, 13:08)
Eu va spun ca inainte de a arata pe cineva cu degetul,asigura-te ca ai mainile curate (aviz amatorilor )
Bulă:
(2 Martie 2015, 11:48)
@cineva. Tu intri în categoria negativă. După ce intri pe mâna "asistentelor" unde este scris ce fel de cadru este?! Pe fese sau zona inghinală care e mult uzată in turele de noapte?! Sunt prea puține asistentele-asistente medicale! Dați banii, că ăsta e scopul acestei "școli"!! Singurul!
pentru Diana:
(2 Martie 2015, 11:47)
Mai Diana tu ești de fapt FLOREA FLORENTA.Mi-am dat seama după greșelile gramaticale pe care le faci. Era și normal dacă din vânzătoare de pet-shop te-a făcut surioara profesoara. Și acum dacă tot te-ai băgat în seamă precum un OB folosit hai sa iti dau și o mica lecție de gramatică. Ține și tu minte ptr viitor ca sa nu mai pari genul analfabet ci semianalfabet. Nu la orice cuvânt care se termina cu "-ti" se desparte și se scrie "sunteți" cu "u" nu cu "i". Abțineți-va sa mai postați ca va faceți singure de râs. Oricum toată lumea știe ca postează doar Ofelia, Florenta și Romeo dar sub diferite nume ptr ca pe voi nu va susține nimeni.
diana:
(2 Martie 2015, 11:24)
Foarte frumos vorbesti d-soara Doina Se vede ca esti din breasla celor certati cu morala si etica .Nu am gresit cind am afirmat ca sint din piata de vechituri a orasului Hormoni vostrii au luat-o inaintea neuronilor ,lipsa de caracter de care dati dovada este evidenta Nu am inteles ce va deranjat ....adevarul ? Adevarul acesta este d-na Doina  trist dar se vede cu ochiul liber nu trebui sa ne ascundem dupa paravan Mai citeste inca odata ce ai scris si  vei fi sigura ca am dreptate (daca poti sa selectezi )Nu te supara ca nu ai de ce ,vreti respect fiti responsabili de aceasta cerinta Orasul este mic si gura lumii sloboda (deci concluzia este ca toata lumea va blameaza si nu are incredere in voi ca ,,,asistente ,,) Nu-i frumos sa jignesti  ai grija cum a spus cineva ,,inainte sa deschizi gura verifica daca si creerul a fost conectat,,
cineva:
(2 Martie 2015, 09:51)
nu vreau sa intru in polemici cu nimeni ,as vrea doar sa precizez un lucru referitor la comentariile facute de un ,,viitor pacient'' nu toti elevii din aceea scoala sunt analfabeti,multi dintre ei fac eforuri mari sa plateasca taxele sa vina regulat la cursuri pt o viata mai buna,pentru o meserie care sa o practice pe viitor ,credeti oara ca la facultate nu sunt si acolo ,,analfabeti''? credeti oare ca veti ajunge mai bine daca veti intra pe mainile unui doctor facut pe banii parintilor?nu  ,va garantez eu,asa ca inainte sa judecam sa gandim,este usor sa spui despre cineva ca este analfabet,nu toti de acolo au intrat fara bac,ca in orice loc sunt si oamenii cu cunostinte mai aprofundate sau mai putin .iar referitor la scandal si cu asta am incheiat acest comentariu,din cate am inteles eu elevii acestei scolii au dorit doar sa  le fie adus profesorii la clasa si sa isi poata continua orele pana la examenul de la finalul anului scolar!asa cum nici elevii nu includ toti profesorii in aceeasi ,,oala '' asa nici dvs cei care lasa ti comentarii nu includeti toti elevii in aceeasi ,,oala''.
Posibil viitor pacient:
(2 Martie 2015, 03:23)
Si da, sunt de acord ca toti profesorii ar trebui sa fie corespunzatori, nu surogate..... Din pacate, orele se dau unora, altora..... Sau nimeni mai potrivit nu le-ar accepta? Sunt prea putin platite pentru a fi predate de medici, farmacisti si asistenti ori profesori calificati, buni? Pare un cerc vicios, cu un final sigur nefericit: asistenti si farmacisti incapabili, pe mana carora poate ajunge oricare dintre noi, dintre al nostri. Pacat!
Posibil viitor pacient:
(2 Martie 2015, 03:14)
Sa ma fereasca Dumnezeu sa ajung vreodata pacientul uneia din "absolventele" acestei scoli!!!!Desi se spune ca de ce iti e frica nu scapi.... Fara bacalaureat, fara sa stie sa scrie si sa citeasca asa cum ar trebui, macar, vin la postliceala sa devina "asistente", ca suna promitator!  Nu stiu eu cum se fac orele si cat se pregatesc aceste viitoare "asistente", dar am o banuiala si ma rog bunului Dumnezeu sa nu le intalnesc vreodata!!!!!! Unde sunt scolile de asistenti de alta data? Liceele la care se intra atat de greu si se invata atat de bine? Ca toate lucrurile bune, si astea s-au dus........ Au aparut aceste fabrici de bani si de rebuturi! Dumnezeu sa ne ajute!
gina:
(1 Martie 2015, 15:53)
mai oameni buni cind deschide-ti gura  asigurati-va ca si creerul va este conectat 
Doina:
(1 Martie 2015, 14:54)
@Diana. Critici lipsa de "școală" a unora. Bagă-te și pe tine, proasto! Scrii ca o sculă defectă....
Diana:
(1 Martie 2015, 13:40)
Va rog sa ma lamuriti si pe mine ce vor acesti elevi ?Nu directorul nu profesorul este de vina ci chiar ei ca nu au invatat macar in 12 clase facute (tiris grapis )gramatica limbii romine .Si sa va mai amintesc o vorba romineasca bineinteles adaptata la situatia de fata ,,dintr-o vinzatoare de piata nu o sa ajungi niciodata o asistenta vrednica sa stai intr-o farmacie ,,Aluatul bun se cunoaste de la framintat ,,asa ca voi va cunoaste-ti dupa cum va exprimati (ca la piata ) Treaba voastra este sa va duce-ti la scoala si sa invatati nu sa analizati profesori si directorul Nu va este frica ?eu spun sa va fie ca daca va ia un profesor la intrebari sinte-ti in afara celor ce trebui sa stiti Recunoaste-ti ca si daca le invatati pe de rost lectiile cu gindirea stati foarte prost Asa ca lasa-ti garda jos ca nu ati ajuns sa judecati vo;i mai bine invatati ,invatati ca sinte-ti  semianalfabeti si comisia de examen nu cred ca dupa cele intimplate va fi mai indulgenta ci mai apriga in corectitudine 
Karla:
(1 Martie 2015, 12:15)
@emil. Ai perfectă dreptate. Poate ești un elev interesat de viitorul tău. Nu știu dacă te va consola, dar îți spun: în TOATE școlile se fac 2-3 ore, din 6-7. Efectiv, chiar dacă elevii stau în bănci șase-șapte ore. La voi e ca la toți, să nu te simți nedreptățit! Diferența e că tu plătești ce nu este...!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 09 Oct 2026
229 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Duminică, 20 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29788, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 19 noiembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2022, 15:35
(3370 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Sâmbătă, 19 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29785, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de vineri, 18 noiembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2022, 15:20
(6296 vizualizări - 0 comentarii)


Căldărușeanca: Trei persoane rănite într-un accident rutier

Căldărușeanca: Trei persoane rănite într-un accident rutier

Vineri, 18 noiembrie a.c., în jurul orei 21.00, două echipaje din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit la un accident ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2022, 12:20
(3183 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Vineri, 18 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 29783, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de joi, 17 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2022, 15:15
(3341 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Furnizarea apei, sistată în localitatea Moldoveni

Vineri,18 noiembrie 2022, s-a înregistrat o avarie pe rețeaua de alimentare cu energie electrică la nivelul Stației de Tratare și Pompare din localitatea Moldoveni, județul Ialomița. Fără curent, pompele ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2022, 13:00
(10778 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 21 noiembrie 2022, termen de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomita reamintește contribuabililor că luni, 21 noiembrie 2022, este termenul de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului fiscal ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2022, 15:40
(15152 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaje false în numele ANAF

ANAF atenționează asupra unei noi campanii de mesaje false, transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt informați despre «discrepanțe în evidența fiscală». Mesajului îi este anexat un ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2022, 15:30
(9392 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 5 cazuri noi de COVID-19

Joi, 17 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29783, fiind înregistrate 5 cazuri noi față de ziua de miercuri, 16 noiembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2022, 15:15
(2755 vizualizări - 0 comentarii)


Granturi de până la 500000 de euro pentru sprijinirea operatorilor din industria de fabricare a produselor de morărit, a uleiurilor și grăsimilor, a produselor lactate și a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă

În ședința de Guvern din 16 noiembrie 2022 a fost aprobată o Ordonanță de Urgență prin care se instituie o schemă ce are ca obiectiv acordarea unui grant financiar operatorilor din industria de fabricare ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2022, 13:30
(21317 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Miercuri, 16 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29778, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de marți, 15 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2022, 15:05
(2743 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de conectare a noilor rețele de alimentare cu apă potabilă la sistemul centralizat din orașul Fetești, se va întrerupe furnizarea apei de joi, 17 noiembrie 2022, orele ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2022, 11:10
(5619 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Educație Rutieră pentru prevenirea accidentelor de circulație

IPJ Ialomița: Educație Rutieră pentru prevenirea accidentelor de circulație

Elevii Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» din Slobozia au aflat marți, 15 noiembrie a.c., într-un dispozitiv care simulează un accident rutier, ce înseamnă un impact frontal. Acțiunea, desfășurată ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2022, 17:50
(5969 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă proiectul ANAF în universitățile din România

În această săptămână, Academia de Studii Economice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative și Universitatea «Transilvania» Brașov vor fi gazdele proiectului ANAF de creștere a gradului de ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2022, 15:30
(12672 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 cazuri noi de COVID-19

Marți, 15 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29777, fiind înregistrate 9 cazuri noi față de ziua de luni, 14 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2022, 15:20
(3194 vizualizări - 0 comentarii)


Transportul de persoane, în atenția polițiștilor ialomițeni

În dimineața zilei de luni, 14 noiembrie a.c., în întervalul orar 6,00-9,00, polițiștii rutieri din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat, pe drumurile publice din județ, acțiuni pentru verificarea modului ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2022, 18:10
(5717 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Luni, 14 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29768, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de duminică, 13 noiembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2022, 15:20
(3638 vizualizări - 0 comentarii)


Explozie a unei butelii la Smirna, casă în flăcări la Fetești

Explozie a unei butelii la Smirna, casă în flăcări la Fetești

Duminică, 13 noiembrie a.c., în jurul orelor 18,45, un echipaj operativ din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia a intervenit în urma exploziei unei butelii de aragaz în locuința unui cetățean din ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2022, 15:10
(9581 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Gura Ialomiței, Movilița și Țăndărei

Două echipaje de pompieri din Țăndărei, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Gura Ialomiței. În nefericitul eveniment ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2022, 14:50
(6659 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Conferința de premiere a Festivalului Național de Mentorat «Ion Ghelu Destelnica»

În organizarea Consiliului Județean Ialomița și a Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, marți, 15 noiembrie 2022, de la orele 11,00, se va desfășura conferința de premiere a Festivalului Național ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2022, 12:40
(5526 vizualizări - 0 comentarii)


Educație Rutieră la Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia cu instructori de la Academia «Titi Aur»

Fundația «Malama Cristiana-Cosmina», cu sprijinul echipei de profesioniști ai Academiei «Titi Aur» și cu sprijinul Poliției Rutiere din cadrul IPJ Ialomita, desfășoară în perioada 15-16 noiembrie 2022, ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2022, 11:20
(12456 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 13 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 29766, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 12 noiembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2022, 15:25
(2566 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Sâmbătă, 12 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 29766, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de vineri, 11 noiembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2022, 15:10
(2755 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 cazuri noi de COVID-19

Vineri, 11 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29766, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de joi, 10 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2022, 15:15
(3952 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni sprijină Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia

Activitatea jandarmilor ialomițeni nu se rezumă doar la a veghea siguranța publică, ci și de a ajuta semenii aflați în nevoie. Astfel, în ultimele luni, reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2022, 13:45
(5853 vizualizări - 0 comentarii)


Caravana SMURD «Fii pregătit!» ajunge la Fetești

În perioada 15-17 noiembrie a.c., Caravana SMURD «Fii pregătit!» și Centrul mobil de instruire a populației pentru răspuns la situații de urgență vor fi prezente în Fetești, în incinta Liceului Teoretic ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2022, 13:00
(2801 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri de 101,34 milioane de lei, colectate în luna octombrie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna octombrie a anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 101,34 milioane de lei. ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 18:05
(10122 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Stimulente financiare pentru rezultatele excepționale obținute de elevi la Examenele Naționale

În acord cu Hotărârea Guvernului nr. 1282/2022, privind aprobarea acordării de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, sesiunea ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 17:10
(7448 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accident rutier provocat de un șofer băut

Miercuri, 9 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DC15A Răsimnicea-Maia. Oamenii legii ajunși la fața locului au stabilit că un bărbat ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 16:30
(3499 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan, sub influența băuturilor alcoolice

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Fetești au depistat în trafic, miercuri, 9 noiembrie a.c., un bărbat în vârstă de 63 de ani în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 16:15
(3834 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor pe străzile din Fetești

Acțiune a polițiștilor pe străzile din Fetești

Efective mărite din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județuli Ialomița au acționat miercuri, 9 noiembrie a.c., sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, pentru prevenirea faptelor ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2022, 16:10
(3992 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» om în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Unu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...