Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Scandal la Școala Postliceală Sanitară

Incompetență sau rea-voință

Scandal la Școala Postliceală Sanitară

Un grup de elevi de anul III din cadrul Școlii Postliceale Sanitare din Slobozia acuză conducerea școlii de «abuz» și «tratament dictatorial». Situația este cunoscută de mai multă vreme la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, dar pînă acum nu a fost adoptată nicio măsură. Directorul școlii, Ofelia Axinte, susține că deciziile adoptate sînt cele legale. Elevii susțin că, în aceste condiții, riscă să nu-și poată susține examenele finale.

Războiul elevilor cu direcțiunea
De aproape 20 de ani, Școala Postliceală Sanitară din Slobozia scoate pe bandă generații de asistenți medicali și asistenți de farmacie. Și tot de atîta timp, cînd și cînd, atrage atenția prin scandaluri publice legate de procesul educațional din cadrul ei. La sfîrșitul săptămînii trecute, un grup de elevi de anul III ai claselor E și F din cadrul unității au făcut o sesizare scrisă la Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, în care reclamă abuzurile conducerii: «Doamna director Axinte Ofelia și-a angajat rudele (Florea Romeo și Florea Florența) în funcțiile de profesor și colaborator. Acești oameni nu sînt calificați pentru a preda, ea fiind fost vînzător într-un petshop, iar celălalt operator bancar. De asemenea, materia de examen este predată de un profesor fără experiență didactică, Gheorghica Lenuța. Doamna Director Axinte Ofelia creează situații conflictuale între profesorii îndrumători, amenință elevii, abuzează de prerogativele funcției, jignește elevii și personalul școlii, etc.» se arată în sesizarea depusă de elevi la Inspectoratul General Școlar. În plus, susțin elevii, unii dintre profesori nu vin la ore sau nu predau orele pentru care sînt plătiți. «Azi e vineri, nu-i așa? (n.red.: vineri, 20 februarie). E ora 10,00 și tocmai ne-au anunțat că nu mai avem ore toată ziua. Adică am venit degeaba, am plătit bani pe navetă, dar ore nu mai facem. Și nu e prima dată... Mereu se întîmplă așa!» ne-a declarat, sub protecția anonimatului, una dintre elevele de anul III. De asemenea, mulți dintre elevi ne-au explicat că directorul școlii îi urmărește prin intermediul camerelor de luat vederi «ca pe infractori».

Ofelia se declară prea nevinovată
Axinte Ofelia, directorul Școlii Postliceale Sanitare, susține că acuzele elevilor sînt nefondate. Rugată să comenteze acuzele formulate de către elevi, aceasta ne-a declarat: «Eu rog ziarul Independent să îmi adreseze în scris o cerere în care să răspund la toate aceste acuzații. Ce pot să vă spun e că toate problemele școlii au fost rezolvate legal și nu am ce explicații să dau în afara legii. De la încadrarea profesorilor și pînă la orar, totul s-a făcut cu acordul forurilor superioare și a regulamentelor după care ne ghidăm noi și nu au fost încălcate drepturile nimănui!» ne-a declarat ea. Dincolo de acest război al declarațiilor, conflictul de la Școala Postliceală Sanitară rămîne unul deschis. El este cunoscut și la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, obligat acum să dea curs sesizării înregistrate. «Vom analiza situația prezentată în sesizare. E prea devreme să ne pronunțăm asupra acuzelor prezentate. Elevii vor avea un răspuns în 30 de zile, conform legii...» ne-a declarat Ileana Condruț, inspectorul general școlar. Sesizarea reprezintă însă numai vîrful acestui conflict. Potrivit informațiilor furnizate de către elevi, situația din cadrul școlii era cunoscută de către inspectorul de profil, Luminița Duțu. Aceasta a participat în urmă cu cîteva luni la o întîlnire cu elevii, într-o încercare nereușită de a media acest conflict. Pe lîngă problemele cu conducerea școlii, elevii din anul terminal al acestei unități școlare acuză abuzurile legate de plata taxei, precum și amenințările proferate de către directorul Ofelia Axinte, atunci cînd unii dintre ei au cerut transferul. «„Ești nebună? Crezi că, dacă pleci, o să scapi? Tot aici vii și-ți dai examenele!“. Așa mi-a spus. Și, de frica ei, n-am mai plecat» susține o altă elevă.

Învățămîntul sanitar, un biznis înfloritor În cadrul Școlii Postliceale Sanitare din Slobozia învață la acest moment circa 500 de elevi. Dintre aceștia, peste 200 plătesc anual 1500 de lei, contravaloarea cursurilor. «Afacerea» este atît de înfloritoare încît, pe lîngă această școală, au apărut și școli particulare. Una dintre acestea, cu numai două clase de elevi, desfășoară cursuri la Școala nr. 6 din Slobozia. Dar o unitate de învățămînt similară funcționează și la Urziceni. După atîtea și atîtea generații de asistenți generaliști și de farmacie școlarizați «pe bandă», piața de profil e suprasaturată, iar mulți dintre absolvenți nu-și găsesc de lucru. «Dacă nu are cine să ne predea măcar bruma aia de materie pentru examen, n-avem nicio șansă la angajare. Dar ei vor doar banii noștri și atît! Păi, la banii ăștia, mai puneam 500 de lei și făceam o facultate» ni se explică.

Suspiciuni de corupție la școala de asistente Neregulile reclamate în cadrul Școlii Postliceale Sanitare de la Liceul «Mihai Eminescu» din Slobozia au făcut obiectul unui dosar penal. În vara anului trecut, procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au deschis în cadrul unității o anchetă ce a vizat fapte de corupție. Concret, în timpul unui examen, o profesoară ar fi cerut elevilor 600 de lei și un platou cu prăjituri pentru a le acorda note bune la testare. Cazul se află încă în cercetări.

25 Februarie 2015, 20:05 (42351 vizualizări - 72 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber
Femeie bătută cu bestialitate în incinta unui motel din Slobozia
Scandal pentru banii CNI în șantierul creșei «nZEB» din Slobozia

Comentariile cititorilor:


Adriana:
(27 Februarie 2015, 20:49)
...incercand sa ne intimideze sub aceasta forma de amenintare. Va multumesc!
lasă neeeee:
(27 Februarie 2015, 20:49)
Ofeliooo lasă distonocalmele alea și dă-ti demisia precum Condrut. Aia de scârba ta și a celor ca tine și a dat demisia. Hai paaaa ca o iau și eu pe pastile gen metlocropamid. Tot de scârba ta.
Romelu Tupeistu:
(27 Februarie 2015, 20:39)
Cu un tupeu de borfaș nesimțit, tupeu moștenit probabil de la mătușa Ofilita, nepoțelul Romeo trimite mail- uri la elevi în care atașează articolul din ziar și le și mulțumește intre ghilimele. Nu putem decât sa caracterizam această acțiune ca prostie crasă, că de intimidat sau impresionat nu prea e loc. Sau se teme probabil ca își va pierde nu numai locul de munca ci și matusica, pentru infracțiunile comise de batranica agramata. Romelo șezi blând ca iti vine rândul. Și poate te duci cu ea. Parcă erai pensionat pe caz de boală. Cam cum ai făcut tu sa iei și salariu și pensie de handicapat? Apropo ai și încadrare greșită în grad de handicap. Tu ai handicap psihic nu fizic băiete. Suspectez ceva oligofrenie.
Adriana:
(27 Februarie 2015, 20:22)
Doamna Florinel,(va spun asa pentru ca stim exact ca in spatele acestui nume se afla o silueta feminina) care nu are taria de caracter sa posteze niste afirmatii si sa si le asume;ci  prefera sa se ascunde in spatele unei identitati false sustinand niste lucruri neadevarate la adresa unor persoane. Judecand dupa afirmatiile de mai sus,constat ca diplomatia nu este punctul dvs forte,desi va autocaracterizati ca fiind ''eleganta''. Va permiteti sa faceti niste acuzatii nefondate si sa aduceti jigniri cu privire la comportamentul profesorilor in relationarea cu elevii sustinand ca ''au grave probleme de personalitate'' si ''...au probleme psihiatrice grave'' ceea ce denota lipsa dvs de eleganta,diplomatie,calitati ce sunt atribuite unei persoane cu o functie de director. Ceea ce ma determina sa spun ca locul dvs nu se afla in acesta institutie si nu meritati statutul de director ca individ in societate.Daca lucrurile stateau cum ati mentionat mai sus, sunt sigura ca apareau nemultumiri cu privire la prestatia profesorilor si la comportamentul acestora dar se pare ca,nemultumiri apar la adresa dvs in ceea ce priveste coordonarea acestei institutii careia apropo n ati reusit decat sa i afectati imaginea.Cum puteti sa afirmati ca ''Meseria de baza este prosteala''? tocmai dvs ca reprezentat al acestei scoli.Rolul dvs este acela de a promova valorile in aceasta institutie, printre care si corectitudinea,despre care tot veni vorba, faptele dvs denota ca nu cunoasteti sensul acestui termen.De asemenea , un bun director trebuie sa stie sa fie un bun lider sa colaboreze cu profesorii,cu elevii si sa i sustina in alegerile si deciziile lor;sa ajunga la un numitor comun in ceea ce priveste interesul elevului care plateste niste taxe considerabile in speranta unui viitor mai bun. Din pacate, nu pot sa sustin acest lucru despre dvs care va urmariti interesele personale,angajandu va rudele; unul dintre ei permitandu si sa ne trimita prin mail ''multumiri'' ironic vorbind,incercand
Oana:
(27 Februarie 2015, 18:45)
Noi nu vrem sa ii facem nimic!!!Doar ca sunt probleme interne si ea nu știe sa le rezolve decât cu minciuni!!Nu avem nimic nici cu noile profesoare aduse de dansa,doar ca tb Sa bage profesorii debutanti in anul întâi.nu in anul trei !Aici e problema,ca lucrurile S-au facut fără sa se gândească la elevii care dau examen in vara!totul are un interes in favoarea dansei!!!Ea ar tb sa se gândească la noi,nu la neamurile ei!suntem un oraș mic si nu suntem la facultate sa avem pretenția de profesori universitari;nu am reclamat profesorii care stiu sa ne respecte si sa ne învețe meserie,ci pe dumneavoastră,doamna director pt ca nu ati avut niciodată o discuție civilizata cu noi,care ne închideati ușa atunci cand aveam ceva de spus!Ne Trimiteți la cutia cu reclamații!!!credeti ca asa este rezolvarea?asa face un director?Te pune sa scri reclamațiile si sa le bagi intr-o cutie?!atunci cine le rezolva?!scuzati scrisul!
cititor:
(27 Februarie 2015, 18:36)
Ofelia, du-te la mănăstire...
LENUTA :
(27 Februarie 2015, 18:17)
daca ar avea putina demnitate ' doamna director ' ar trebui sa isi dea demisia , stie ca nu este prea sfanta  si toata lumea stie, dar prea putini au curajul sa o spuna !!!! Ar trebui sa faca schimbari legate de profesori in bine nu sa schimbe un parchet si sa   " beleasca" toata ziua ochii in camerele de supraveghere ca un politist si sa aduca toate neamurile care au functii de vanzatori si sa scoata profesori care au predat ani de zile si au experienta in farmacii cu  oameni fara experienta si care nu stiu sa dicteze nici dupa o carte sau au vazut 10 retete in viata lor  ......hai sa fim seriosi
Ioana:
(27 Februarie 2015, 16:56)
Fără foc nu iese fum. Și la o școală ialomițeană unde nu se mișcă în front! În general, dar uite că uneori explodează și mămăligile. Cine știe ale cui interese au fost atinse!
oana:
(27 Februarie 2015, 14:44)
SUNTEM DE RASUL LUMII! DACA DIRECTORUL ERA BUN, NU SE AJUNGEA AICI!INSEAMNA CA EA NU STIE SA CONDUCA SI SA IA NISTE MASURI!ACOLO AR TREBUI VERIFICAT!LA COMPORTAMENUL EI CA DIRECTOR,ATATA TIMP CAT ELEVII RECLAMA 'iesirile necontrolate"ALE EI! IN LOC SA FIM INTELESI NOI SUNTEM JIGNITI! DE CE NE-ATI PRIMIT IN SCOALA CU DOSARELE? V-ATI UITAT PE ELE SAU NU CRED CA V-ATI UITAT,V-AU INTERESAT DOAR ELEVII PT CA ASA VA VIN BANII! CU CAT MAI MULTI CU ATAT MAI BINE PT DIRECTOR! CRESTE IMAGINEA!ASA CA DOAMNA DIRECTOR,IN LOC SA VA DATI DREPT "FLORINEL" IN COMENTARII, DATI MAI BINE OCHII CU NOI SI SA NE ASCULTATI SI SA NE REZOLVATI PROBLEMELE IN CLASA,UNDE USA ESTE TOTDEAUNA DESCHISA PT DUMNEAVOSTRA,PT CA IN BIROU NE CAM INCHIDETI USA SI NE TRIMITETI SA NE TRANSFERAM IN ALTA PARTE!PAI ESTE FRUMOS SA NE ABORDATI IN ACEST MOD?DATI DOVADA DUMNEAVOSTRA DE INTELEGERE SI DEMONSTRATI CA SUNTETI BUNA IN FUNCTIE!
MARIA:
(27 Februarie 2015, 14:29)
"Sa va spun eu cum stau lucrurile"........cine in afara de director cunoaste cel mai bine problema?Pana la urma care e problema elevilor?Eu am terminat anul trecut si nu mi s-au cerut bani nici pt proiect,nici pt o alta spaga!iar profesorii au fost ok!daca cineva cunoaste situatia de ce nu spune clar ceea ce s-a intamplat!Atatea acuzatii si nici o rezolvare!
Maxim am zis:
(27 Februarie 2015, 14:17)
Eu zic mai bine sa o lăsați în pace pe doamna directoare așa proastă cum e ea. Eu am fost elev înaintea voastră când ea era profesoara. Era trai cu ea. Cu câteva mici șpăgi și atenții se rezolva totul. Pai dacă vine alta directoare ce faceți? Mai bine țineți-o pe baba asta și vedeți- va interesul.
cris:
(27 Februarie 2015, 13:57)
Nu stiu cine sunt colegele ca eu sunt de la F. Cert e ca lista cu reclamații la inspectorat a conținut vreo 20 de semnături și asta asa la prima strigare. Și nu m a obligat nimeni sa semnez. Fiecare e major și decide singur pentru viitorul său.
Anamaria:
(27 Februarie 2015, 13:03)
Cand esti anul III si dai o gramada de bani pt taxa si mai dai si pt naveta, nu te mai intereseaza peretii  pe care ii renoveaza ea.te intereseaza sa ai profesori capabili, sa poti trece de examenul final. nu platim scoala 3 ani de zile sa ne rada nimeni in fata si sa ne ameninte ca daca nu ne convine ce se intampla in soala putem sa ne transferam.
Florinel:
(27 Februarie 2015, 12:35)
Sa va spun eu cum stau lucrurile... .Dna Bordei a plecat.Vina o va stabili DNA-ul.Noua directoare a spus sa nu auda de bani stransi sau atentii "penale".Cand a mirosit ca o profesoara solicita cash pt ca sa ajute elevii la proiect de final a schimbat-o.Acest lucru nu a placut la 2 eleve parvenite(Pana si Florina)care sunt prietene de cafea si plimbari la mall cu Dna Popescu si care vin la scoala cam rar si au inceput sa se planga pe unde pot,ba chiar sa convinga si alte colege mai slabute...de inger.Atat aceasta profesoara,dar si dna Zamfir sunt niste frustrate care au grave probleme de personalitate.Jignesc intr-un stil care te face sa te intrebi daca nu au probleme psihiatrice grave netratate.De metodica...nu mai vorbesc.Adevarul este ca nici nu ai cu cine:majoritatea elevilor sunt la nivel mediocru si credeti-ma ca sunt eleganta.Viitori farmacisti si asistenti?Vai de noi.Suntem doar donatori de taxe,nu viitori meseriasi.Meseria de baza este prosteala.Si sa te fereasca Dumnezeu de prostul care nu stie ca e prost si de curva care pozeaza in mare...doamna!
Penala Ofy:
(27 Februarie 2015, 02:15)
Ia citiți articolul "Amendă penala pt deputatul Marian Neacsu". Zice ca își angajase fiica la propriul cabinet parlamentar. Pai Oligofrena pardon Ofelia și a angajat sora și nepotul. Alooo DNA-ul, ANI,Parchetul ce faceți, nu va autosesizati? Așteptăm răspunsul Inspectoratului și va sesizam noi.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 10 Oct 2026
307 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Rata șomajului-9,3%

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, la sfîrșitul lunii octombrie 2010 rata șomajului înregistrată la nivelul județului Ialomița este în scădere. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2010, 12:22
(8948 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătrân de 73 de ani prins cu țigări de contrabandă

Slobozia: Bătrîn de 73 de ani prins cu țigări de contrabandă

În cursul dimineții de luni, 8 noiembrie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii slobozeni au depistat pe raza municipiului un localnic, de 73 de ani, în timp ce intenționa să comercializeze țigări avînd ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 19:11
(16440 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Un tânăr fără permis a intrat cu mașina în gardul Penitenciarului

Slobozia: Un tînăr fără permis a intrat cu mașina în gardul Penitenciarului

Sîmbătă, 6 noiembrie a.c., în Slobozia, un tînăr a intrat cu mașina în gardul Penitenciarului. Așadar, pe strada Gării din Slobozia, un tînăr, de 26 de ani, din municipiu, gonea la volanul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 19:05
(15459 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


APIA: 90,8 milioane de euro pentru peste 400000 de fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat la plată 401942 fermieri ce au îndeplinit cumulativ condițiile impuse de regulamentele europene și legislația românească, cu suma de 387,9 ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 15:21
(14243 vizualizări - 0 comentarii)


Fetiță de 9 ani, violată cu bestialitate

O copilă de doar 9 ani, din localitatea Marsilieni a trecut zilele trecute prin clipe de groază, după ce a fost violată de un bărbat de 47 de ani. Fetița a fost ademenită de violator la docmiciliul acestuia ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 15:01
(19613 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: viol Ialomița


Tânăr de 26 ani, mort într-un accident rutier

Tînăr de 26 ani, mort într-un accident rutier

Tragedie aseară în cartierul Slobozia Nouă. Un tînăr de 26 de ani a sfîrșit într-un accidet rutier produs de prietenul său. Accidentul s-a produs duminică, 7 noiembrie, în cartierul Slobozia Nouă. În timp ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 15:00
(16581 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Femeie salvată de la viol de doi jandarmi

Sîmbătă, 6 noiembrie, noaptea, doi jandarmi ialomițeni ce se îndreptau către domiciliul propriu după terminarea orelor de program au auzit țipetele de ajutor ale unei femei în zona blocului G5. Nu mare ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 14:59
(17756 vizualizări - 1 comentariu)


Patru persoane rănite în urma unui accident rutier

În dimineața zilei de sîmbătă, 6 noiembrie a.c., în jurul orei 7.45, în afara localității Armășești, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a patru persoane. La fața locului s-a deplasat ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 14:56
(17155 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 300 kg de pește, confiscate de polițiști

Peste 300 kg de pește, confiscate de polițiști

Vineri, 5 noiembrie a.c., polițiștii slobozeni au identificat pe raza cartierului Slobozia Nouă două persoane care comercializau pește fără a deține documente legale de proveniență. Astfel, în autoturismul ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 14:55
(15444 vizualizări - 0 comentarii)


Uniunea Europeană sancționează România diminuînd subvenția pe suprafață

În campania SAPS 2007 România a avut la dispoziție, conform regulamentelor Uniunii Europene, un pachet financiar de 440 milioane de euro, reprezentînd sprijin financiar direct pe unitate de suprafață. ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 14:50
(16028 vizualizări - 0 comentarii)


Drive test Hyundai la Europa FM

Drive test Hyundai la Europa FM

Importatorul mărcii Hyundai în România și Europa FM au demarat o colaborare menită să aducă modelele auto marca Hyundai mai aproape de ascultătorii postului național de radio. Astfel, pe durata a șase săptămîni ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 14:40
(14831 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhar reținut de polițiști

Vineri, 5 noiembrie a.c., polițiștii urziceneni au identificat, pe raza localității Sinești, un tînăr de 19 ani, din localitate, pe numele căruia Judecătoria Sectorului nr. 4 București a emis mandat de ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 14:30
(13726 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Evaziune cu morcovi

În cursul zilei de sîmbătă, 6 noiembrie a.c., polițiști din Fetești au organizat și desfășurat pe raza municipiului o acțiune ce a vizat identificarea persoanelor ce efectuează activități de comerț ilicit ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 14:25
(12768 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tînăr acuzat de proxenetism în Spania, prins de polițiști

Încă un bărbat din Țăndărei a fost arestat de polițiști. Tînărul de 20 de ani a fost prins de polițiști miercuri, 4 noiembrie, pe numele său fiind emis un mandat de arestare european de către autoritățile ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2010, 16:20
(15485 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Braconier cercetat penal

Un tînăr de 22 de ani din Movilița este cercetat penal de polițiști după ce a fost prins pescuind într-o baltă privată. Bărbatul a fost descoperit joi, 4 noiembrie, cînd cu ajutorul unei plase monofilament ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2010, 16:19
(14132 vizualizări - 0 comentarii)


Comerț ilegal cu legume-fructe

Joi, 4 noiembrie, polițiștii feteșteni au organizat o acțiune al cărei scop principal l-a constituit surprinderea și sancționarea faptelor de comerț ilegal. Astfel, în timpul verificărilor, polițiștii au ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2010, 16:17
(16735 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Jandarmii vor asigura ordinea cu ocazia pelerinajului la moaștele Sf. Ioan Gură de Aur

Jandarmii vor asigura, în perioada 5-9 noiembrie 2010, măsurile de ordine ce se vor impune la evenimentul laic de mare importanță pentru creștinii ialomițeni și anume, aducerea la Mînăstirea «Sfinții Voievozi ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2010, 11:23
(10250 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Exercițiu pentru gestionarea situațiilor de urgență la Fabrica de ulei-Expur

Luni, 8 noiembrie a.c., începînd cu ora 10.00, la sediul Fabricii de ulei Expur din Slobozia se va desfășura un exercițiu pentru gestionarea unor situații de urgență potențial produse la operatorul economic ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2010, 11:15
(22005 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Ivănești, Amara și Slobozia

Flăcările au cuprins joi, 4 noiembrie, în jurul orei 8.00, o baracă metalică pe care o femeie din Ivănești o folosea ca bucătărie și în care gătea la momentul izbucnirii incendiului. Din nefericire, aceasta ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2010, 11:06
(15225 vizualizări - 0 comentarii)


1000 de pachete de țigări din Moldova, depistate în mașina unui slobozean

La primele ore ale dimineții de miercuri, 3 noiembrie, un slobozean a fost prins de polițiști cu 1000 de pachete de țigări de contrabandă. Bărbatul, de 46 de ani, a fost prins în trafic, în cartierul Bora ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2010, 17:41
(19601 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Armă deținută ilegal

Un feteștean de 34 de ani a fost prins de polițiști deținînd o armă ilegal. Bărbatul a fost depistat miercuri, 3 noiembrie, în cadrul unei acțiuni specifice a polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2010, 17:40
(15953 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești armă


Țăndărei: Cu pește la vînzare

Un comerciant «ambulant» de pește a fost prins de polițiștii din Țăndărei în timp ce încerca să vîndă «marfa» localnicilor. Bărbatul ce se deplasa la volanul unei mașini înmatriculate în Călărași avea ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2010, 17:39
(16565 vizualizări - 0 comentarii)


Lemne «fără documente» la Perieți și Adîncata, confiscate

Comerț cu lemne la drumul mare. Asta au constatat polițiștii ialomițeni miercuri, 3 noiembrie, în localitățile Perieți și Adîncata. Lemnele erau vîndute de doi bărbați, de 29 respectiv 36 de ani, ambii ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2010, 17:37
(13672 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Moaște sfinte pentru sărbătorirea hramului Mînăstirii «Sfinții Voievozi»

«În perioada 5-8 noiembrie 2010, cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului Mînăstirii ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:46
(15652 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pecheziții în cartierul Bora

Locuințele a nouă persoane din cartierul slobozean Bora au fost percheziționate, miercuri, 3 noiembrie. 9 bărbați și 7 femei erau suspecții principali în mai multe dosare de furt aflate în evidențele Poliției ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:35
(15576 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Au furat gardul cimitirului din Urziceni și au fost prinși... după doi ani!

60 de panouri de gard furate de la cimitirul municipal din Urziceni au fost găsite de polițiști. Gardul a fost descoperit la locuința unui bărbat, de 38 de ani, din Grindu. Bunurile fuseseră furate de alți ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:33
(8503 vizualizări - 0 comentarii)


TIR în flăcări pe autostradă

O țigare aprinsă aruncată la întîmplare a fost sursa aprindere a unei rezerve de furaje în localitatea Gimbășani. Flăcările s-au aprins marți, 2 noiembrie și amenințau casa unui cetățean din localitate ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:32
(13387 vizualizări - 0 comentarii)


Luciu: Copil de 4 ani, victima unui accident rutier

Un copil de doar 4 ani, din localitatea Luciu, a fost marți, 2 noiembrie, victima unui accident rutier. Incidentul s-a produs din cauza faptului că minorul, lăsat nesupravegheat, a încercat să traverseze ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:30
(13368 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Luciu accident


Slobozia: Tînăr prins la volan cu permisul suspendat

Deși avea permisul de conducere suspendat, asta nu l-a împiedicat să conducă mașina. Este vorba de un tînăr slobozean, de 24 de ani, prins de polițiști conducînd fără permis, în noaptea de 2 spre 3 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:28
(13280 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Lemn vîndut ilegal

Temperaturile scăzute scot la iveală tot mai multe infracțiuni la regimul silvic. Ultima dintre acestea s-a produs marți, 2 noiembrie, în comuna Gheorghe Lazăr, unde polițiștii din localitate au prins în ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:24
(14387 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» om în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Unu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...