Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Scandal la Școala Postliceală Sanitară

Incompetență sau rea-voință

Scandal la Școala Postliceală Sanitară

Un grup de elevi de anul III din cadrul Școlii Postliceale Sanitare din Slobozia acuză conducerea școlii de «abuz» și «tratament dictatorial». Situația este cunoscută de mai multă vreme la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, dar pînă acum nu a fost adoptată nicio măsură. Directorul școlii, Ofelia Axinte, susține că deciziile adoptate sînt cele legale. Elevii susțin că, în aceste condiții, riscă să nu-și poată susține examenele finale.

Războiul elevilor cu direcțiunea
De aproape 20 de ani, Școala Postliceală Sanitară din Slobozia scoate pe bandă generații de asistenți medicali și asistenți de farmacie. Și tot de atîta timp, cînd și cînd, atrage atenția prin scandaluri publice legate de procesul educațional din cadrul ei. La sfîrșitul săptămînii trecute, un grup de elevi de anul III ai claselor E și F din cadrul unității au făcut o sesizare scrisă la Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, în care reclamă abuzurile conducerii: «Doamna director Axinte Ofelia și-a angajat rudele (Florea Romeo și Florea Florența) în funcțiile de profesor și colaborator. Acești oameni nu sînt calificați pentru a preda, ea fiind fost vînzător într-un petshop, iar celălalt operator bancar. De asemenea, materia de examen este predată de un profesor fără experiență didactică, Gheorghica Lenuța. Doamna Director Axinte Ofelia creează situații conflictuale între profesorii îndrumători, amenință elevii, abuzează de prerogativele funcției, jignește elevii și personalul școlii, etc.» se arată în sesizarea depusă de elevi la Inspectoratul General Școlar. În plus, susțin elevii, unii dintre profesori nu vin la ore sau nu predau orele pentru care sînt plătiți. «Azi e vineri, nu-i așa? (n.red.: vineri, 20 februarie). E ora 10,00 și tocmai ne-au anunțat că nu mai avem ore toată ziua. Adică am venit degeaba, am plătit bani pe navetă, dar ore nu mai facem. Și nu e prima dată... Mereu se întîmplă așa!» ne-a declarat, sub protecția anonimatului, una dintre elevele de anul III. De asemenea, mulți dintre elevi ne-au explicat că directorul școlii îi urmărește prin intermediul camerelor de luat vederi «ca pe infractori».

Ofelia se declară prea nevinovată
Axinte Ofelia, directorul Școlii Postliceale Sanitare, susține că acuzele elevilor sînt nefondate. Rugată să comenteze acuzele formulate de către elevi, aceasta ne-a declarat: «Eu rog ziarul Independent să îmi adreseze în scris o cerere în care să răspund la toate aceste acuzații. Ce pot să vă spun e că toate problemele școlii au fost rezolvate legal și nu am ce explicații să dau în afara legii. De la încadrarea profesorilor și pînă la orar, totul s-a făcut cu acordul forurilor superioare și a regulamentelor după care ne ghidăm noi și nu au fost încălcate drepturile nimănui!» ne-a declarat ea. Dincolo de acest război al declarațiilor, conflictul de la Școala Postliceală Sanitară rămîne unul deschis. El este cunoscut și la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, obligat acum să dea curs sesizării înregistrate. «Vom analiza situația prezentată în sesizare. E prea devreme să ne pronunțăm asupra acuzelor prezentate. Elevii vor avea un răspuns în 30 de zile, conform legii...» ne-a declarat Ileana Condruț, inspectorul general școlar. Sesizarea reprezintă însă numai vîrful acestui conflict. Potrivit informațiilor furnizate de către elevi, situația din cadrul școlii era cunoscută de către inspectorul de profil, Luminița Duțu. Aceasta a participat în urmă cu cîteva luni la o întîlnire cu elevii, într-o încercare nereușită de a media acest conflict. Pe lîngă problemele cu conducerea școlii, elevii din anul terminal al acestei unități școlare acuză abuzurile legate de plata taxei, precum și amenințările proferate de către directorul Ofelia Axinte, atunci cînd unii dintre ei au cerut transferul. «„Ești nebună? Crezi că, dacă pleci, o să scapi? Tot aici vii și-ți dai examenele!“. Așa mi-a spus. Și, de frica ei, n-am mai plecat» susține o altă elevă.

Învățămîntul sanitar, un biznis înfloritor În cadrul Școlii Postliceale Sanitare din Slobozia învață la acest moment circa 500 de elevi. Dintre aceștia, peste 200 plătesc anual 1500 de lei, contravaloarea cursurilor. «Afacerea» este atît de înfloritoare încît, pe lîngă această școală, au apărut și școli particulare. Una dintre acestea, cu numai două clase de elevi, desfășoară cursuri la Școala nr. 6 din Slobozia. Dar o unitate de învățămînt similară funcționează și la Urziceni. După atîtea și atîtea generații de asistenți generaliști și de farmacie școlarizați «pe bandă», piața de profil e suprasaturată, iar mulți dintre absolvenți nu-și găsesc de lucru. «Dacă nu are cine să ne predea măcar bruma aia de materie pentru examen, n-avem nicio șansă la angajare. Dar ei vor doar banii noștri și atît! Păi, la banii ăștia, mai puneam 500 de lei și făceam o facultate» ni se explică.

Suspiciuni de corupție la școala de asistente Neregulile reclamate în cadrul Școlii Postliceale Sanitare de la Liceul «Mihai Eminescu» din Slobozia au făcut obiectul unui dosar penal. În vara anului trecut, procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au deschis în cadrul unității o anchetă ce a vizat fapte de corupție. Concret, în timpul unui examen, o profesoară ar fi cerut elevilor 600 de lei și un platou cu prăjituri pentru a le acorda note bune la testare. Cazul se află încă în cercetări.

25 Februarie 2015, 20:05 (43094 vizualizări - 72 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber
Femeie bătută cu bestialitate în incinta unui motel din Slobozia
Scandal pentru banii CNI în șantierul creșei «nZEB» din Slobozia

Comentariile cititorilor:


ROBERT nepotu':
(27 Februarie 2015, 01:33)
Demisia e cea mai buna soluție ptr tine. Nu de alta, dar sa iti angajezi neamurile imediat după ce ai ajuns director miroase a conflict de interese. E penal și penibil. Mă simt pana si eu prost și la propriu și la figurat.
Lenuta:
(27 Februarie 2015, 01:28)
Ofelia nu fi obraznica ! Ca poate mă apuc eu și scriu despre ilegalitățile tale și falsurile pe care le-ai făcut în actele școlii. Ar fi de bun simț sa iti dai demisia!
Florenta:
(27 Februarie 2015, 01:22)
Nu a renovat nimic, măcar dacă își renova biroul ei, dar și acolo e mizerie și miroase a transpirație amestecata cu parfum de bazar. Și oricum dacă renova, nu o făcea pe banii lu' doamna măsa.
Luminița stinsă:
(27 Februarie 2015, 01:16)
Măi andrea ori ofelia a fost învățatoarea ta? Ca prea ne faci inculți, dar tu ești semianalfabeta ca ea. Învață gramatica limbii române și apoi posteaza-ti imbecilitatile.
Yarina:
(27 Februarie 2015, 00:54)
Toate comentariile sunt date de "directorul" Ofelia. I-am recunoscut greșelile de ortografie.
Ana Maria Paraschiv :
(26 Februarie 2015, 23:41)
Toți sunt corupți!!!Cat e PSD-ul la conducerea inspectoratului, asa o sa fie tot timpul:numai reclamații si probleme la conducerea școlii!A plecat Bordei si a venit "sora" ei!!Ca directoarea actuala a zugrăvit doi pereti in școala nu este o realizare!Ca si-a adus neamurile nici acest lucru nu contează!cel mai important era ca ea sa se ocupe de clase cu dotarea lor de aparatura de specialitate!!!Sa Verificați si la generaliști pe ce păpusoi învață elevii tehnicile!!pacat de elevii care vor sa învețe si nu au cum in acest sistem "bolnav"!bafta la examen!!
Andreea:
(26 Februarie 2015, 22:57)
Eu zic sa va interesati putin inainte sa spuneti ceva fals. Duceti-va la persoanele in cauza sa vedeti diploma . Sunteti niste frustrati pusi de cineva sa va afirmati. Doamna Ofelia a renovat scoala, a ajutat fiecare copil in parte cum a putut. V-a oferit voua sansa de a invata si sa nu mai dati spaga. Va este frica ca fara spaga nu faceti nimic. Ca sa ce? Sa ne dam mana pe niste inculti ca voi? Chiuliti si dupa spuneti ca nu vin profesorii.. Niste elevi de nimic!!!!
adela:
(26 Februarie 2015, 18:33)
Din punctul meu de vedere noua directoare mi se pare ok. Noua ne a spus mereu sa nu ne prinda ca punem bani pt examene si nici pt cadouri de sarbatori...
veronica:
(26 Februarie 2015, 12:34)
Niste semianalfabete usor manipulabile. De fapt cel mai suparata este fosta directoare care a pierdut o importanta sursa de venituri..... ia sa spuna elevele de anul trei cati bani li se cereau pentru fele de fel de atentii....
Cetateanu':
(26 Februarie 2015, 11:08)
Citat: "Păi, la banii ăștia, mai puneam 500 de lei și făceam o facultate" Intrebare: "Nu cumva pentru a te inscrie la facultate trebuie sa ai bacalaureatul?"
zamfirica:
(25 Februarie 2015, 23:20)
nu le mai merge cu spaga la examene...cum au fost obisnuiti in anul I si II, si acum le e frica ....
Liviu:
(25 Februarie 2015, 22:16)
Acești elevi reclamă pentru că-i ustură buzunarele. Plătesc școala! Li se mai cer și alte ,,atenții", pe deasupra. Mai mult, nu se face carte. Sunt angajați ,,profesori" de ocazie. Sunt și pensionari atârnați pe-acolo. Nici ăștia n-au fost moralitatea întruchipată, când erau activi....Eu cred că elevii reclamanți au dreptate! Dacă nu au probe, nu fac nimic! Se va îngropa totul.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
281 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Peste 200 de polițiști ialomițeni, angrenați în acțiuni pe perioada Sărbătorilor

Numărul polițiștilor ialomițeni care vor acționa în stradă, în perioada următoare, a fost suplimentat, în vederea asigurării un climat de ordine și siguranță publică, astfel încât toți cetățenii să își ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2021, 12:40
(2744 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Cadavru descoperit într-un canal de irigații

Cadavrul unui bărbat de aproximativ 44 de ani a fost descoperit în seara zilei de joi, 23 decembrie a.c., într-un canal de irigați de pe raza localității Sărățeni. Pompierii ISU Ialomița au fost solicitați ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2021, 23:00
(6693 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune preventiv-informativă a polițiștilor ialomițeni

Slobozia: Acțiune preventiv-informativă a polițiștilor ialomițeni

Polițiștii Serviciului Rutier Ialomița și Biroului Rutier Slobozia au desfășurat o acțiune cu caracter preventiv-informativ, în scopul reducerii accidentelor rutiere. Au fost vizate, cu precădere, cauze ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2021, 16:10
(2954 vizualizări - 2 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 7 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 23 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19519, fiind înregistrate 7 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2021, 15:50
(3189 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri de Crăciun

În prag de Sărbători, miercuri, 22 decembrie 2021, Protopopiatul Urziceni, prin Biroul de Asistență Socială și Serviciul Social Acordat în Comunitate destinat Persoanelor Adulte a acordat daruri atât pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2021, 12:35
(9174 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Țăndărei: Armă cu lunetă, descoperită la o percheziție

Razie de amploare la Țăndărei: Armă cu lunetă, descoperită la o percheziție

O armă cu aer comprimat și 67 de articole pirotehnice deținute fără drept au fost descoperite de polițiștii ialomițeni în urma unei percheziții domiciliare pe raza orașului Țăndărei. De asemenea, s-a constatat ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2021, 19:20
(8728 vizualizări - 3 comentarii)


Săveni: Petarde și artificii, confiscate de polițiști

În cursul zilei de marți, 21 decembrie a.c., Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au depistat, pe raza comunei Săveni, doi tineri de 20, respectiv 21 de ani ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2021, 18:10
(10167 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Marți, 21 decembrie a.c., în jurul orelor 16,00, polițiștii din Coșereni, în timp ce efectuau un filtru rutier în zona popasului Sinești, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2021, 17:50
(3201 vizualizări - 0 comentarii)


«Descinderi» cu daruri la Grădinița Bucu

«Descinderi» cu daruri la Grădinița Bucu

Bunătatea și dragostea pentru copii au îmbrăcat uniforma «mascaților». Luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Ialomița au «descins» la serbarea copiilor de la Grădinița din localitatea ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2021, 17:35
(3169 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor sanitare

Activitățile desfășurate de polițiști, împreună cu celelalte forțe cu care se acționează în sistem integrat, pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă au continuat pe ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2021, 17:25
(3230 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 7 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 22 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19512, fiind înregistrate 7 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2021, 15:50
(2264 vizualizări - 0 comentarii)


«Șofer» din Bărbulești, depistat beat la volan pe străzile din Urziceni

Luni, 20 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Urziceni au oprit în trafic, pentru control, un autoturism ce avea o deplasare sinuoasă. La volan a fost identificat un bărbat, în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2021, 10:15
(6407 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

Pe tot parcursul zilei de luni, 20 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat în colaborare cu celelalte structuri, în sistem integrat, privind verificarea respectării normelor legale impuse în contextul ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2021, 10:05
(3514 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 19 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 21 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19505, fiind înregistrate 19 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2021, 15:35
(2900 vizualizări - 0 comentarii)


Credincioșii parohiei Valea Măcrișului au donat sânge

Credincioșii parohiei Valea Măcrișului au donat sânge

Cea de a doua etapă a campaniei de donare sânge din acest an din cadrul parohiei Valea Măcrișului «Donează sânge, salvează o viață!» s-a desfășurat în data de 15 decembrie 2021. Încă din zorii zilei, o ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2021, 14:20
(3411 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Amânare lucrare programată în orașul Fetești!

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, lucrările pregătitoare pentru devierea conductei cu diametrul de 250 mm, din orașul Fetești, au fost mult îngreunate și nu s-a reușit finalizarea acestora în timp ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2021, 12:10
(4654 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Copii răniți într-un accident rutier

Ialomița: Copii răniți într-un accident rutier

În seara zilei de luni, 20 decembrie a.c., pe DJ302 s-a produs un accident de circulație, soldat soldat cu rănirea a trei persoane. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce o femeie ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2021, 10:20
(5243 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere

Ialomița: Două persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere

Două accidente rutiere grave s-au petrecut luni, 20 decembrie a.c., pe raza județului Ialomița. În urma evenimentelor, două persoane și-au pierdut viața. Primul accident s-a produs în zona localității ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2021, 18:00
(3485 vizualizări - 0 comentarii)


Sfârșit de săptămână plin de șoferi băuți la volan pe șoselele ialomițene

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din comuna Gura Ialomiței a fost depistat în flagrant sâmbătă, 18 decembrie a.c., de polițiștii Secției nr. 7 Poliție Rurală Platonești în timp ce conducea un autoturism ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2021, 17:25
(5858 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Înșelăciune prin metoda «accidentul»

Duminică, 19 decembrie a.c., la Drăgoești, o femeie în vârstă de 79 de ani a reclamat faptul că a fost victima metodei «accidentul», suma de bani pusă la dispoziție unor necunoscuți fiind de 4200 de lei ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2021, 17:15
(3980 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 4 persoane, amendate pentru nerespectarea carantinei/izolării

Duminică, 19 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au identificat 4 persoane care au încălcat măsura carantinării la adresa de domiciliu declarată Direcției de Sănătate Publică, precum și 10 persoane care ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2021, 17:05
(5614 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 20 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19486, fiind înregistrate 3 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2021, 15:30
(4816 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: A început plata subvenției la motorină aferentă trimestrului III/2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că efectuează plata aferentă ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2021, 13:00
(19423 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou

RAJA Constanța aduce la cunoștință tuturor abonaților că, și în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, activitatea structurilor care asigură continuitatea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2021, 12:15
(10213 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în cartierele Fetești Oraș și Vlașca!

Pentru executarea unei lucrări de deviere a conductei de distribuție apă, cu diametrul de 250 mm, din orașul Fetești, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile, marți, 21 decembrie 2021, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2021, 12:00
(3136 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru diferențele lunilor martie, mai ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2021, 11:00
(4869 vizualizări - 0 comentarii)


DN2: Trei răniți în urma unui accident rutier

DN2: Trei răniți în urma unui accident rutier

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că în seara zilei de duminică, 19 decembrie a.c., pe DN2, între localitățle Movilița și Sinești, s-a produs un accident de circulație, ca urmare ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2021, 23:05
(4843 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2 accident


Grupul de Comunicare Strategică: 8 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 19 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19483, fiind înregistrate 8 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2021, 15:40
(2423 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 8 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 18 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19475, fiind înregistrate 8 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2021, 16:15
(1393 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Camion încărcat cu cereale, răsturnat pe marginea drumului

Bucu: Camion încărcat cu cereale, răsturnat pe marginea drumului

Vineri, 17 decembrie a.c., pompierii militari din cadrul Detașamentului Slobozia au fost solicitați, prin apel 112, să intervină la un accident rutier produs în urma derapajului unui autotren ce a ieșit ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2021, 17:30
(5741 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...