Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Slobozia de pe Mărului

Slobozia de pe Mărului

Strada Mărului din Cartierul Slobozia Nouă a intrat în folclorul urban ca fiind strada care a înghițit un tir. Ciur de gropi, cea mai lungă stradă a cartierului are peste 150 de case în fața cărora «zburdă apa», după cum povestește Vintilă Dumitrache, unul dintre localnicii care-și spală zilnic cizmele în ligheanele naturale crescute pe mijlocul străzii. După alegeri, primarul Stoica n-a mai avut timp de oamenii din cartier, dar le-a lăsat scris pe un panou la marginea orașului că lucrările la sistemul de canalizare se vor termina la anu’. Pînă atunci, locuitorii cartierului deja acuză că lucrările s-au făcut de mîntuială, și doresc să raporteze primarului că «producția de gropi» și-a atins norma și în acest an...

Apă, apă, stai în groapă!
Dimineața, la primul descălecat de pe bicicletă, cîțiva bărbați vorbesc despre politică în buza șanțului. La Slobozia Nouă nu-i mai altfel decît pe la alții, dar gropi ca ale lor parcă mai rar găsești. Se spune că pe strada Mărului gropile au fost atît de mari anul trecut încît un tir care trecea pe acolo a avut nevoie de o macara pentru a fi scos din șanț. Cealaltă variantă este cu un copil care a căzut într-o groapă. Curioși din fire, am mers să vedem și noi strada unde gropile sînt personaj urban și cresc într-un an cît altele în zece. «Gropile de acum 2 ani au început să apară, le-am mai astupat noi pe ici, pe colo... Ce primărie?! Păi, a mai venit primarul vreodată pe la noi?! Nu l-a văzut nimeni pe primar în ultimul timp. Cînd plouă, zburdă apa pe străzi de la gropile astea. Eu nu am făcut plîngere, că nu mai cred în minciuni, dar careva a făcut de pe aici, dar eu nu cred că mai rezolvă ăștia nimic!», ne face semn a lehamite Vintilă Dumitrache, plimbîndu-și cizmele de cauciuc prin bălțile din fața casei. Gropile sînt dese și par niște mușuroaie întoarse spre pămînt. Le-am număra, pentru că aici riscul să dai în gropi fără să fii prost este destul de mare. Dar ne întrerupe Mihai Gheorghe, un alt locuitor de pe strada Mărului. «Ehe, acum e înghețat, dar cînd e moale pămîntul se duce cu picioru’. E adevărat cu tirul ăla, a intrat uite colea în pămînt, de-abia l-au mai tras afară. Acum e bine, că am mai astupat noi singuri, dar erau aici niște gropi...».

În plastic e fantastic!
Îl întrebăm dacă știe de unde au apărut gropile astea care le-au dus vestea. «Pe strada asta sînt cele mai multe, dar avem și pe Prunului, și pe Aurel Vlaicu, din cauză că nu au fost compactate canalizările și nu mai zic cum s-a făcut canalizarea... La ăștia care au apucat să bage. Le-au făcut de ochii lumii... Canalizările sînt din plastic, trebuiau dalate pentru că ei vin și pun plasticul ăla și pe urmă pun pămînt. Pentru că ei au greșit proiectul. Au săpat, au băgat țevile alea de plastic și bazinele de racordare fiind din plastic, cînd au compactat plasticul s-a lăsat și așa au apărut gropile... Automat!». Viețașii de pe Mărului par tot mai condamnați, iar Vasile Orășeanu vine și el cu o poveste: «Au căzut și copii în groapă, 2 metri avea asta de aici! Să știți că și dacă le acoperim, apar la loc sau apar altele. Canalizarea trebuia altfel... Dalat și placă deasupra. Se strică ceva, ridici placa. Așa, degeaba ne mai chinuim. Dacă mă credeți, eu plătesc impozit 480 de lei, mai mult ca dumneavoastră în Slobozia. Ce primesc de banii ăștia? Gropi multe și fără canalizare? La mine încă nu au ajuns... Mai mare bătaie de joc. Ar trebui să ne unim toți și să mergem acolo, la primărie. Poate primarului îi plac gropile, am văzut că are una mare chiar acolo sub fereastră, dar nouă nu ne plac și am vrea să ne audă și pe noi că ne-am săturat!».

3 Martie 2015, 18:25 (6851 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă intră în linie dreaptă
Se amână asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă
«Canalizarea vacumatică» de la Slobozia Nouă, în teste

Comentariile cititorilor:


vali petre:
(9 Martie 2015, 20:31)
Mi-am rupt masina pe strada aia . Nu ca as avea o masina scumpa dar tin la ia
alinuta:
(7 Martie 2015, 16:56)
daca nu aveti albine, degeba!
.................:
(6 Martie 2015, 18:01)
Oare cine efectueaza lucrarea de canalizare din cartierul Slobozia Noua? Nu ar trebui sa existe un diriginte de santier, pe teren, pentru a urmari desfasurarea lucrarii?Cine? Chiar vreau sa stiu denumirea acestei unitati.Am putea face sesizari in scris la sediul acestora.Primaria doar finanteaza lucrarea. Cred. 
DINAMITA:
(6 Martie 2015, 15:19)
ASTA MERITA CEI CARE AU VOTAT TOTDEAUNA PSD , CE AU SADIT AIA AU CULES  , SA VOTEZE IN CONTINUARE  CU PSD CA LE FACE SI METROU .
VASILE:
(5 Martie 2015, 16:25)
TOT CARTIERUL ESTE VARZA NU SE POATE NUMI CARTIER AL SL .........MAI DEGRABA SAT SLOBOZIA NOUA 
MIMI:
(4 Martie 2015, 17:24)
Pe str SUDULUI stuful are 3m si o haita de caini isi face de cap.Nici o problema avem parc imm si parcare subterana!!! Astept PSD si STOICA la votarea care se apropie......
nemultumitu':
(4 Martie 2015, 16:45)
     Imi place gandirea  autoritatilor ! I-au facut oraseni pe cei de la Slobozia Noua , dar numai cand platesc impozite . Terenul de la Slobozia Noua e impozitat de10 ori mai mult decat terenul din alte localitati care nu au "norocul"  de a  fi orase. Ce sa faca bietii tarani "oraseni" ? La pensiile lor de CAP de max 400 lei - binenteles cu ajutorul social inclus - nu cred ca le e prea usor cand platesc impozitele  . Dar, ce sa-i faci? Ce sa faca ei cu o canalizare functionala ? Sau cu strazi asfaltate ? Niste tarani,dom'le!
ANA:
(4 Martie 2015, 02:07)
TOT CARTIERU SL NOUA E VARZA CANALIZAREA E FACUTA DE MINTUIALA SA LASAT TOATA STRAZILE SUNT CA DUPA RAZBOI II MAI VEDEM PESTE PATRU ANI STOICA SI CU AI LUI MERGEAU CU ALAIU PE STRAZI SI PROMITEAU MAREA CU SAREA SI IA-TI VOTAT  BRAVO
abc:
(3 Martie 2015, 22:12)
Stoica + PSD, de-abia va asteptam la anul !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
320 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Scandal pe strada Plevnei din Slobozia. S-au amenințat cu un topor!

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au reținut două persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:35
(4813 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, reținut pentru «furt calificat»

Polițiștii din Urziceni au reținut un tânăr, în vârstă de 25 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». În fapt, la data de 5 aprilie a.c ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:30
(5072 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Afumați/Ilfov, bănuit de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protectie provizoriu. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:25
(1760 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «ROADPOL-SPEED»

În perioada 7-13 aprilie 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 16:10
(1202 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenție a jandarmilor într-un bar din Slobozia

Duminică, 6 aprilie a.c., în jurul orelor 21,30, patrula de jandarmi care se afla în serviciu a fost solicitată să intervină la un bar din  Slobozia, unde a fost sesizat faptul că î ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 15:20
(4952 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Joi, 10 aprilie 2025, în intervalul orar 08,00-16,00, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din cadrul Gospodăriei de ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:30
(3325 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Luni, 7 aprilie 2025, Protopopiatul Slobozia a desfășurat, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Slobozia, activitatea «Alinarea sufletului, prin rugăciune». Astfel, părintele ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:15
(3289 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

În cadrul Campaniei 2024, APIA a autorizat la plată un procent de 98% dintre fermierii declarați eligibili. Astfel, dintr-un total de 728931 fermieri, în perioada 16 octombrie 2024-7 aprilie ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 09:20
(4015 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,11%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2025

La sfârșitul lunii februarie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4782 șomeri (din care 2144 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 09:10
(14456 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Vlădeni, reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au reținut pentru 24 de ore un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de «conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere». ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:25
(1810 vizualizări - 0 comentarii)


Comerțul cu pește, în atenția polițiștilor ialomițeni

Polițiștii de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul comerțului cu pește și produse din pește, pe raza localităților ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:15
(1493 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 5 aprilie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii din Jilavele au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care circula pe raza comunei Adâncata. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:10
(1376 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Programul «Tinerii și Hristos»

Protopopiatul Urziceni: Programul «Tinerii și Hristos»

La începutul lunii aprilie, în miez de primăvară, reprezentanții Protopopiatului Urziceni s-au întâlnit cu reprezentanții primăverii vieții, elevi ai liceelor din municipiul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 13:20
(4584 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: «Salonul de Primăvară 2025»

Uniunea Artiștilor Plastici-filiala Slobozia/Ialomița, împreună cu Muzeul Național al Agriculturii organizează joi, 10 martie 2025, începând cu orele 16,00, la Centrul Cultural « ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 09:05
(13289 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți prinși în flagrant în timp ce furau componente din calea ferată

Fetești: Hoți prinși în flagrant în timp ce furau componente din calea ferată

Joi, 3 aprilie 2025, polițiștii au depistat în flagrant delict patru persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 29 de ani, toate domiciliate în Fetești, care ar fi secționat cablul ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2025, 12:10
(6839 vizualizări - 0 comentarii)


USR Ialomița: Cerem măsuri urgente și sancțiuni reale în cazul de la Centrul «Alexandra» din Slobozia

USR Ialomița: Cerem măsuri urgente și sancțiuni reale în cazul de la Centrul «Alexandra» din Slobozia

USR Ialomița solicită conducerii DGASPC Ialomița și Consiliului Județean să iasă rapid din pasivitate și să dispună măsurile care se impun în cazul revoltător al copiilor ținuți legați în ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 17:10
(5993 vizualizări - 10 comentarii)


IJJ Ialomița: 700 misiuni de ordine publică în luna martie 2025

IJJ Ialomița: 700 misiuni de ordine publică în luna martie 2025

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 12:35
(2378 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosare penale în cazul adolescentei descoperită legată de pat la Căsuța de Tip Familial «Alexandra»

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează cu privire la măsurile pe care instituția le-a luat în cazul adolescentei descoperită legată de pat la Căsuța de Tip Familial «Alexandra ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 12:00
(3551 vizualizări - 6 comentarii)


APIA: Stadiul depunerii Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 3-31 martie a.c., în cadrul Campaniei de depunere a Cererilor de plată pentru anul 2025, au fost depuse ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 11:25
(15002 vizualizări - 0 comentarii)


«Marșul pentru Viață» în Protopopiatele Slobozia și Urziceni

«Marșul pentru Viață» în Protopopiatele Slobozia și Urziceni

Sâmbătă, 29 martie 2025, s-a desfășurat la Slobozia evenimentul intitulat «Marșul pentru Viață». Anul acesta tema «Marșului pentru Viață» a fost «Fiecare om contează ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2025, 08:20
(10524 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Țăndărei!

Luni, 31 martie 2025, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări de mentenanță/întreținere și reparații la nivelul Stația de Apă Țăndărei, județul Ialomița. Astfel, în noaptea de luni spre ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2025, 11:20
(1507 vizualizări - 0 comentarii)


Primul copil născut în noua Secție Neonatologie a Spitalului Slobozia

Primul copil născut în noua Secție Neonatologie a Spitalului Slobozia

În această săptămână, în cadrul unui eveniment public, a fost inaugurată noua Secție Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Cu această ocazie, oficialii unității medicale ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2025, 13:20
(5766 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Comerț ilegal cu pește

Fetești: Comerț ilegal cu pește

Joi, 27 martie 2025, în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare la Fetești, jandarmii ialomițeni au observat o femeie, cu vârsta de 50 de ani, care comercializa aproximativ 28 ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2025, 12:20
(1584 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Agent de poliție trimis în judecată pentru «luare de mită»

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lâ ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2025, 09:00
(5108 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

Luni, 31 martie 2025, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări de mentenanță/întreținere și reparații la nivelul Stației de Apă Fetești. Astfel, în noaptea de luni spre marți, 31 martie ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 15:30
(987 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Bărbulești într-un dosar privind furturi de telefoane mobile din Bulgaria

Joi, 27 martie 2025, polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni, în baza delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au efectuat două percheziții ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 13:20
(1455 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Armă neletală deținută ilegal

Condeești: Armă neletală deținută ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat două percheziții domiciliare în localitatea Condeești într-un dosar penal ce vizează nerespectarea ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 11:10
(1514 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști pentru încălcarea Codului Rutier

Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști pentru încălcarea Codului Rutier

Miercuri, 26 martie a.c., între orele 9,00-13,00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slobozia au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor rutiere, ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 11:00
(2478 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări cu privire la depunerea Cererii de Plată în Campania 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că se află în plină desfășurare a Campaniei de primire a Cererilor de Plată în anul 2025 și adresează rugămintea ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2025, 09:20
(2353 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Mandat pus în aplicare de polițiști. A fost identificat și arestat un violator!

Joi, 20 martie a.c., polițiștii au identificat un tânăr, de 21 de ani, pe numele căruia Judecătoria Gurahonț a emis mandat de executare a pedepsei de 4 ani și 8 luni de închisoare pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 16:40
(3881 vizualizări - 3 comentarii)


Ultimele comentarii
Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...