Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia: Groapa de 37 milioane de lei din Piața Revoluției

La loc comanda!

Slobozia: Groapa de 37 milioane de lei din Piața Revoluției

La 6 luni de la demararea lucrărilor de reabilitare a Pieței Revoluției, apar primele zvonuri legate de închiderea șantierului. Potrivit unor surse din interiorul instituției, autoritățile locale caută noi soluții tehnice pentru eliminarea apei. «Soluția aleasă inițial de constructor nu a fost potrivită!» confirmă primarul Alexandru Stoica. Săptămînal, constructorul și oficialii Primăriei organizează ședințe de lucru pentru urgentarea procesului de execuție a lucrărilor.

Uite groapa, nu e groapa
În ultimele săptămîni un zvon tot mai insistent circulă pe străzile orașului: «Groapa trebuie astupată, iar banii vor fi dați înapoi!». Deși autoritățile locale resping cu vehemență această posibilitate, ea are un sîmbure de adevăr. Surse oficiale din cadrul administrației locale confirmă faptul că studiul geodezic realizat anterior demarării lucrărilor confirma că pînza freatică se află la o adîncime de peste 7 metri. Realitatea a confirmat contrariul, iar adîncimea de 6,3 metri prevăzută în proiect nu poate fi la acest moment atinsă din cauza că pînza freatică este situată mai sus. Potrivit informațiilor noastre, la acest moment, pentru ca groapa să nu fie inundată, constructorul a instalat două pompe de mare capacitate care elimină surplusul de apă. Pentru rezolvarea acestei probleme, constructorul, consultantul și autoritățile locale au decis schimbarea soluției tehnice. «Au săpat pînă la 6 metri fără probleme. Cînd au dat de apă, n-au mai știut ce să facă. Atunci am chemat proiectantul care a făcut toate blocurile din oraș... Și el le-a explicat că e nevoie de un pat de piatră, la baza fundației. Cum să vă explic eu?! Apa la Slobozia nu țîșnește, curge pe dedesubt. Și, ca să se poată face fundația așa cum trebuie, e nevoie de stratul ăsta de piatră care să permită apei să se scurgă pe dedesubt! Am auzit și eu zvonurile legate de astuparea gropii. Dar e exclus! Lucrarea se va face și se va face la termenul stabilit!» a explicat primarul Alexandru Stoica.

Atacuri publice împotriva autorităților
Declarațiile primarului Alexandru Stoica sînt contrazise public de către inițiatorul proiectului. Pe pagina sa de Facebook, ex-primarul Gabi Ionașcu, cel care a demarat procedurile de finanțare a acestui obiectiv, face următorul comentariu: «Din lista de investiții rezultă că, din totalul sumei alocate, 46% sînt alocate unui singur proiect, așa cum este în limbajul slobozenilor, groapa din fața Consiliului Județean! Dezvoltarea locală serviciile și locuințele au alocate sume derizorii, de numai 14%, fiindcă diferența o „mănîncă“ proiectul drag dvs. pentru care ați alocat 403 miliarde de lei vechi. Concluzia este de la sine, nu produceți dezvoltare în municipiu, proiectul gropii din Piața Revoluției este un proiect de modernizare urbanistică care „înghite“ bani pentru întreținere. Barem dacă proiectul era construit de un constructor local ca să rămînă banii aici și să fi dat de lucru la muncitorimea slobozeană. Rodul gîndirii de strateg este dezastruoasă, producînd involuție și imagine externă proastă! Ca exemplu care susține afirmația mea, este statuia Mihai Viteazul, Parcul industrial, calitatea dezastruoasă a sistemului rutier și amînarea sine die a îmbunătățirii calității apei în orașul nostru! Sper că nu dați vina, chiar dacă o mai faceți, pe „dezastruoasa moștenire de la Ionașcu“. Proiectele îmi aparțin, execuția proastă a acestora vă aparține!». În replică la aceste acuzații, Alexandru Stoica a declarat pentru Independent: «Eu n-am făcut altceva decît să moștenesc acest proiect. Dacă ceva e prost, a fost prost de la început. Noi nu facem acum altceva decît să rezolvăm problemele create de alții!».

Groapă cu ghinion Riscul ca autoritățile locale să înapoieze Uniunii Europene cele 37 milioane de lei alocate pentru reabilitarea Pieței Revoluției este cu atît mai mare cu cît cei implicați în execuția acestui obiectiv au la rîndul lor probleme. ACM4 București, antreprenorul general al lucrării, se află în insolvență încă din anul 2013. Firmele subcontractoare (firme care la rîndul lor au subcontractat lucrările unor firme de construcții locale!), plătesc cu întîrziere facturile, fapt care generează nemulțumiri publice. În plus, la sfîrșitul săptămînii trecute, Ilie Drăgan, directorul firmei Grossman, implicată, se pare, în procesul de realizare a documentației pentru proiectul de reabilitare a Pieței Revoluției, a fost arestat pentru «accesarea și decontarea frauduloasă de fonduri europene». Adăugați la aceste aspecte și pe cel referitor la Liviu Mușat, președinte al ADR Sud Muntenia, instituție prin care s-a derulat finanțarea acestui proiect, care este cercetat (e drept, într-un alt dosar, cel în care este implicat Silvian Ciupercă!) pentru săvîrșirea infracțiunii de abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție. ...și aveți o imagine care se apropie de realitate a acestui nou scandal public care se profilează la orizont...

10 Martie 2015, 13:30 (16136 vizualizări - 30 comentarii)

Citiți și:
Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției!
3 MILIOANE DE EURO pentru dezvoltarea Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia
Primăria Slobozia vrea, din nou, Centura de Nord!

Comentariile cititorilor:


PT . T>B<:
(11 Martie 2015, 22:01)
bravo, T;;B! CE WC URI PUBLICE NE MAI TREBUIE, nu avem latrina publica in fata primariei?/ aci sunt banii dvs! hartie igienica gasim afisele elctorale pe care sa le valorificam  practic. mai bine ar pune un bac sa pluteasca acolo si sa ne ia taxa ca ne traverseaza orasul-oricum in curand n o sa mai avem pe unde trece, se surpa si soseaua de la frumoasa groapa in care creste primaria dinozauri...
T>B>:
(11 Martie 2015, 16:44)
Orasul duce lipsa de WC-uri publice. Daca tot e sa astupe groapa, macar sa lase loc pt un lung sir de scaune de WC plus pisoare, plus adapostul potrivit, ca sa nu mai avem parte la intrarea in blocuri sau pe la colturile lor de urmele si baltoacelor de urina ocazionate de vizita ialomitenilor in capitala lor de judet.
Mary:
(11 Martie 2015, 15:22)
       Sub genericul  "Tampitii ne dau de lucru"  inclin sa cred ca o sa fie un srand pe masura. Iar daca suntem cuminti (la alegerile locale) o sa-l umple cu apa. "Prostu' daca nu este fudul, parca nu e prost destul !" - slogan de campanie. 
mihai:
(11 Martie 2015, 13:42)
Pana nu o sa vina un neamt si la noi in conducere tot o "comuna" o sa ramana orasul.
Gigel:
(11 Martie 2015, 13:33)
Problema este, ca și la apa "potabilă", la studiul geo. Cei care și-au pus parafa și și-au luat banii pe niște studii geo pe hârtie, fără să facă forajele și să testeze structura solului, să fie luați undeva numai dus. Despre ei - adevărații vinovați - nu spune nimeni nimic.
T.B.:
(11 Martie 2015, 12:31)
Stoica spune:"daca ceva a fost prost, a fost prost de la inceput"(adica de la Ionascu), iar acum el nu face decat sa continue. Tot prost. Repet ce am mai spus si alta data: Stoica, Ionascu si anturajul de la primarie au toate sansele sa participe la astuparea gropii, efectiv (cu lopata), in cadrul organizat de penitenciarul Slobozia, stiut fiind faptul ca detinutilor li se reduce simtitor din pedeapsa daca accepta sa iasa la munca..
dan:
(11 Martie 2015, 12:03)
Trăim în țara lu papură vodă
sorin:
(11 Martie 2015, 10:36)
Noua trebuie sa ne ajunga cutitu' la os sa iesim in strada...  in alta tara  iONASCU ar fi fost la zbarna de ceva timp iar sTOICA era pe drum si el... nu destul aveam noi praf si-n c*r , deja toata zona arata ca desertul Sahara si nici macar n-a venit vara.
george:
(11 Martie 2015, 03:20)
Intotdeauna am avut numai primari hoti...noi putem doar sa incercam a alege raul cel mai mic..ca toti sunt rai...si daca nu erau inainte....au devenit asa dupa ce au dat de bani si de putere
Alex:
(11 Martie 2015, 02:57)
Bravo Drau. ..  ai punctat perfect !
marius:
(11 Martie 2015, 02:18)
 Independent esti informat gresit sau nu vrei sa stii adevarul ? stii de unde il poti afla dar nu vrei
ion:
(11 Martie 2015, 00:59)
In Slobozia stie toata lumea ca sapi un metru si dai de apa.Trebuie sa aduca specialisti de la metrou sa rezolve problema!
Drau:
(11 Martie 2015, 00:08)
Lasati, dragilor, ca nulitatile acestea nu s-au pus singure in functii. Ii tot puneti voi din 90 incoace. Cred ca sunteti printre putinele judete din tara care n-a schimbat puterea politica niciodata. Si tot voi va mirati ca nu vine nimeni sa investeasca in Slobozia.
DINAMITA:
(10 Martie 2015, 22:22)
o solutie ar fi ca deasupra stratului de piatra sa fie pusi IONASCU si STOICA  sa vorbeasca cu apa sa curga pe dedesupt . IDIOTUL de STOICA da vina pe altii ca de obicei , a uitat ca el era VICEPRIMAR , un bun client pentru DNA 
Slobozia:
(10 Martie 2015, 22:05)
Cand ii baga la puscarie pe derbedeii astia doi , Stoica si Ionascu care se cearta in proiecte de kkt pe banii slobozenilor si nervii lor? Ionascu ne-a otravit cu apa iar Stoica ne sapa groapa , grozav tandem ...ar fi de ras daca n-ar fi de plans ..la puscarie!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
241 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Primăvară 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și cu Muzeul Național al Agriculturii, organizează joi, 19 martie 2026, î ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 13:50
(8423 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 16 martie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Micșunelei din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2026, 09:05
(1653 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești!

Sâmbătă, 14 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2026, 18:05
(1568 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 5,99 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 138,20 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 15:20
(2030 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(2304 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(3783 vizualizări - 6 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Vineri, 6 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada București din orașul Căzănești. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 11:25
(1624 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 5 martie 2026, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervenției DR 06-Bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 16:40
(1758 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 martie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 14:40
(4263 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Acesta se face vinovat de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 12:00
(1193 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei. Amenzi de 135 mii de lei!

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost controlate 260 de autoturisme, au efectuat 115 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 11:00
(2170 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează în data de 5 martie 2026 Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: «APIA-CONTINUĂM ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 08:30
(9276 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,01%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2026

La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4712 șomeri (din care 2208 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 08:10
(2367 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

În contextul «Anului omagial al pastorației familiei creștine» și «Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar», luni, 2 martie 2026, Protopopiatul Slobozia, î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 07:50
(2651 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Marți, 3 martie 2026, pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Alexeni. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 22:40
(3929 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Jandarmii ialomițeni, aproximativ 500 misiuni de ordine publică în luna februarie 2026 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie a.c., 481 de misiuni de ordine publică, dintre care 10 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 15:25
(3578 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Zeci de șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

Luni, 2 martie 2026, preț de 3 ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune de monitorizare a traficului pe porțiunea Drumului Național 2A, între localitățile Malu și Ion ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 12:40
(2874 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 11:50
(3145 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turda din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2026, 15:05
(1679 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 168 persoane, angajate în luna ianuarie 2026

În luna ianuarie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 168 persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 10:35
(4221 vizualizări - 0 comentarii)


APIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează rentierii agricoli că, pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025, este necesară obținerea vizei anuale. Perioada de vizare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 09:15
(2329 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Reținut pentru comiterea infracțiuni de «viol asupra unui minor»

Marți, 24 februarie 2026, polițiștii din Jilavele, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au dispus reținerea, pe bază de ordonanță pentru 24 de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2026, 14:30
(3468 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Clubul Seniorilor «Răsărit în Amurg» Slobozia, au organizat evenimentul cultural «Dor și sărbătoare… miturile iubirii ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 15:25
(3305 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziția «Mărțișoare și Podoabe»

Cea de-a VIII-a ediție a Expoziției «Mărțișoare și Podoabe», un eveniment dedicat tradiției și creativității, organizat de Centrul Cultural «Ionel Perlea» sub egida Consiliului ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 11:20
(3553 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizare la plată pentru intervențiile PD-02, PD-03 și PD-28  

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în primele două zile de la demararea autorizării la plată a intervențiilor PD-02, PD-03 și PD-28, aferente Campaniei 20 ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 14:20
(6576 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Risc fiscal ridicat în rândul firmelor cu activități de protecție și pază

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat o acțiune amplă de control la nivel național, care vizează 62 de societăți ce activează ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 13:05
(4027 vizualizări - 0 comentarii)


Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Șapte elevi ai Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani au început stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița. Aceștia vor efectua stagiul de ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 12:20
(11724 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Drumuri județene deschise circulației

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la orele 13,00, mai multe drumuri județene din Ialomița au fost deschise, în urma lucrărilor de deszăpezire efectuate de autorități ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 13:30
(1375 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Lista actualizată a drumurilor închise

Potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, la această oră, din cauza Codului Galben de viscol și ninsori, mai multe drumuri județene sunt în continuare închise ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 10:10
(700 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Polițiștii din Fetești au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că fiica sa minoră, de 13 ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic în cursul lunii februarie 2026 de către tatăl său ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 19:20
(2007 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...