Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

PNL a pierdut alegerile   din 2016 pentru Slobozia

PNL a pierdut alegerile din 2016 pentru Slobozia

Dacă cel mai bun război este cel pe care nu ești obligat să îl porți, cum amintea deunăzi un politician local, atunci PSD Ialomița e fericit. Fără președintele Ciupercă la județeana de partid, cu un primar cu un picior în groapă la propriu și fără perspectiva unui lider care să-l înlocuiască (pe linia de tușă se încălzește de cîteva zile și Cornel Vasile!), Slobozia va continua să voteze mocirla social-democrată. Și asta fără ca noul președinte, Marian Neacșu să fi tras un singur glonț electoral!

Ultima șansă a Dreptei în Slobozia
Ultima șansă a Dreptei în Slobozia sînt alegerile locale din 2016. În această privință, vocile tuturor partidelor de Opoziție din Slobozia susțin la unison aceeași arie. Marea problemă apare atunci cînd liderii de mic litraj ai acestor partide trebuie să ofere o soluție tehnică, căci despre proiecte politice la Slobozia nu poate fi vorba. Regula bunului simț spune că, pentru a contrabalansa cele 35 de procente ale PSD (electoratul captiv), Dreapta ar trebui să propună un candidat comun, capabil să determine populația activă și posesoare de sinapse funcționale să iasă la urne. Numai că în acest punct, firul Ariadnei se rupe și nimeni nu mai poate găsi ieșirea din labirint. Radu Paros, singurul care se poate lăuda cu un electorat propriu, verificat în două tururi de scrutin, este persona non-grata. PD-L, lăsat la vatră o dată cu ieșirea din scenă a președintelui Cazacu Marinică, nu este dispus să susțină un «trădător de partid», PNL nici nu vrea să audă de numele lui, iar divergențele dintre Paros și Mădălin Teculescu (un candidat de 4000 de voturi în siajul PD-L) fac orice reconciliere aproape imposibilă. În aceste condiții, alternativele sînt puține, sărace și miros de la gară a disperare și diletantism. Printre numele vehiculate pentru o posibilă candidatură s-au numărat în lung de linie Gigi Manea, Mirela Dacici, Cezar Zamfir sau Gabriel Ioniță. Dintre aceștia, doar ultimul are, așa cum am spus-o cu fiecare ocazie, probitatea morală pe care o clamăm toți fără să ne uităm vreodată în oglindă. Dar, din păcate, Gabriel Ioniță nici măcar nu-și dorește să candideze. Există și no-name-uri emanate, pe filieră PLR, pentru a testa piața. E vorba despre candidați tineri, beizadele ale unor oameni de afaceri, precum Andrei Pop sau Daniel Malama... Dar acestea sînt considerate de specialiștii în politică locală drept glume nesărate, ca și decizia prefectului Gigi Petre de a face respirație gură la gură acestui partid-fantomă!

Cezar și sondajele de opinie
Dacă încercarea noastră de a demonstra că Dreapta a pierdut deja alegerile nu v-a convins, vă oferim fapte. Și presupunem, a priori, că PNL nu a vîndut deja alegerile. În lipsa unui candidat care să se opună «cu șanse reale» malaxorului electoral al PSD, Cezar Zamfir, noul lider al PNL Slobozia, susține că va cîștiga alegerile din 2016 cu... sondaje de opinie! Ca să nu aruncăm în derizoriu această nouă inițiativă politică, îi vom da o șansă la viață detaliind-o. În urmă cu o săptămînă, în cadrul unui Comitet Executiv extins format din reprezentanții celor două partide, PNL și-a adjudecat poziția de lider și dreptul de a decide, atît la nivel județean cît și la nivel local, politica comună pentru următorul an și jumătate. Supremația, susțin surse interne, a fost cîștigată la mustață, fiindcă PNL are un consilier în plus față de PD-L la Slobozia și rezultate mai puțin jenante în teritoriu. Iar prima decizie a lui Cezar Zamfir, în noua sa calitate, de lider al Dreptei slobozene, a fost aceea de a comanda niște sondaje de opinie. Nu rîdeți, că e de plîns. De rezultatele acestor sondaje, care se vor desfășura la un interval de 6 luni, depinde viitorul politic al lui Cezar Zamfir. Deși acesta a declarat pentru Independent «mai bine al șaptelea în echipa cîștigătoare decît primul în echipa care pierde!» este evident că își dorește cu disperare ca respondenții, cîți vor fi încăpînd în cei 5000 de euro, cît costă un sondaj de provincie, să îl indice pe el. Vestea proastă însă de-abia acum urmează! Atît de profund e vidul din capul dreptei locale încît Gigi Manea, pînă mai ieri un opozant la scenă deschisă al PNL, a ajuns și el să declare după dictare: «Oricine va ieși în aceste sondaje, va fi susținut de mine și organizația mea. Dacă iese Cezar, îl susținem pe Cezar, dacă ies eu, atunci eu voi fi susținut!». Dacă sînteți pacifiști, veți spune că nu e tocmai rău și că, în sfîrșit, Dreapta a atins pragul de maturare politică. Dar dacă vă pasă de viitorul copiilor dumneavoastră, vă faceți bocceluța și luați drumul pribegiei.

17 Martie 2015, 16:45 (7537 vizualizări - 8 comentarii)

Comentariile cititorilor:


m@ri@:
(12 Mai 2016, 12:15)
pai astia tinerii cum si-au facut afacerile independente?ei reprezinta interesele cui?eu zic sa cascamj ochii mai bine anul acesta,ca altfel mai asteptam 4 ani.dar mie mi se pare Paros o solutie buna pentru Slobozia
eu:
(19 Februarie 2016, 15:32)
cine candideaza de la UDMR Gabi Ionascu? pai merita votata ,fuge de la partid la partit sa prinda si el un ciolan...............
ZNSKWL:
(20 Martie 2015, 12:53)
        Si PSD si PNL, in acest oras sau judet, un mare FASSS. In baza astora, care sunt pusi pe capatuiala si alte escrocherii, mai bine votezi UDMR, filiala Ialomita. 
abc:
(19 Martie 2015, 15:18)
Sorine beizadelele semianalfabete nu conduc nimic.I-au ascuns alde tac-su prin firme ca nu erau in stare de nimic prin forte proprii.Astept cu interes controale serioase si la patronii astia din linia a doua dupa ce DNA-ul va inghiti pestii aia mari
INGERUL PAZITOR:
(19 Martie 2015, 13:04)
Totusi cred ca nici domnul Zamfir si nici domnul Manea nu vor fi candidatii dreptei, altcineva va fi, ei sunt momentan dor doi cobai in acest sondaj in care se va arata doar potentialul politic al PNL, dupa aceia va iesi adevaratul candidat :) .
balan@:
(18 Martie 2015, 18:43)
Cine pune gatul pe ghilotina ca Ionita e imaculat?Mai insistati si vedeti ce actiuni ainfaptuit paralel cuREABILITAREA scolii 2 in interes personal. Credeti ca altfel statea cu mainile in san? Gabi stie!!!
Darius:
(18 Martie 2015, 17:50)
Eu îl vreau pe Băcanu! Tot, cât este el! Și primar, vice, prefect, preș. CJ, și ce mai e nevoie! Unul și bun, domnilor! Bâcănelu duce tot! Și are și DNA-ul mai puțin de alergat....
SORIN:
(18 Martie 2015, 15:07)
Nu știu de ce o "beizadea" precum Daniel Malama n-ar putea candida. Pe "beizadeaua" Pop n-o cunosc, dar, niște tineri care conduc afaceri prospere, independent de părinții lor, nu văd de ce n-ar aspira la o funcție în administrația locală, chiar cea de primar. Sunt oameni care conduc societăți comerciale profitabile și plătesc sute de salariați. Așa că lăsați-o mai moale cu politicienii de rahat pe care-i are Slobozia, respectiv Ialomița. Adică de ce un Malama, Pop și alții ca ei să nu acceadă pe trepte superioare ale unei administrații ruinate de tot felul de paroși?! Da, vreau ca tinerii oameni de afaceri să ajungă în fruntea unei comunități. Nu pot fi mai răi decât cei de până-n prezent. Roșii, galbeni, portocalii și alte culori răhății. Acești tineri TREBUIE să iasă-n față prin orice mijloace, chiar dacă trebuie să cheltuiască mulți bani, fiindcă cheltuiesc din banii lor, nu din banii noștri. După aceea, vom mai vedea. Nu pot face mai rău decât au făcut maimuțoii de ieri și de azi, cu ifose de politicieni. Niște mafioți analfabeți, mare parte dintre ei.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 21 Iul 2026
277 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(144 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(113 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(119 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(159 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(149 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(145 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(161 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(127 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(244 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(423 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(506 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(505 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(412 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(754 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(391 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(573 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2068 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(780 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1575 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1261 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(977 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(589 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1201 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1676 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1676 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1708 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1232 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(1670 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Un cetatean în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mary în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Plombați șoseaua în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL MEME în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Aghata în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...