Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

RISIPITOARELE

Handbal, Neptun Constanța-Unirea Slobozia, 21-19 (10-11)

RISIPITOARELE

Cu Zalăul în deplasare și acasă, cu Deva acasă, iar joi, 12 martie, cu Neptun Constanța în deplasare, echipa de handbal a Unirii Slobozia a risipit puncte cu o lejeritate de-a dreptul alarmantă. Dacă măcar jumătate din aceste puncte ar fi fost cîștigate, uniristele și suporterii lor ar fi văzut de pe cai, iar nu de pe măgari, competiția. La Constanța s-a repetat scenariul din meciul cu Deva: Slobozia a revenit, a preluat conducerea, dar a cedat lamentabil pe final. Miza jocului a generat o prezență generoasă, dar mai cu seamă zgomotoasă a publicului dobrogean. Punctele puse în joc vor conta și în ierarhia play-out-ului și de aici a reieșit importanța mare a meciului pentru ambele echipe. Neptunul a început mai bine și s-a distanțat chiar la 4 goluri, 9-5, scor ce l-a determinat pe Liviu Paraschiv să solicite primul time-out. A făcut-o cu folos pentru că slobozencele au pus imediat tunurile pe poarta lui Petrescu și Vișan, iar la pauză Unirea avea 11-10. În startul reprizei secunde, Constanța a avut în pivotul Alexandra Iovănescu mîna de aur necesară preluării conducerii. Iovănescu a reușit 3 goluri consecutive, care au dus Neptunul la 13-11. Ulterior, Unirea a mai reușit să egaleze, dar nu a mai preluat niciodată conducerea. Spre final, gazdele au avut 21-17, iar încercările de redresare ale Sloboziei s-au concretizat în doar 2 goluri, insuficiente pentru a obține punctele. S-a terminat 21-19 pentru Neptun, alte 3 puncte fiind risipite, lucru care ar putea să ne coste scump. «Am fost mulțumit de atitudinea echipei, însă greșelile tehnice ne-au costat decisiv. Una peste alta, Constanța a meritat astăzi victoria» avea să declare cu sportivitate la finele meciului antrenorul CSM Unirea Slobozia, Liviu Paraschiv. Cu 7 reușite, Raluca Dăscălete a fost principala marcatoare a Unirii.

17 Martie 2015, 18:35 (4672 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!
Au câștigat grupa de play-out!
Locul 5 pentru România la Cupa Mondială de Sabie-masculin de la Cairo
Viorel Ioniță și Mădălin Roșu, sportivi legitimați la CSM Unirea Slobozia, campioni la «CONTROL OPEN BRAZILIAN JIU-JITSU 2026»

Comentariile cititorilor:


GIGI:
(20 Martie 2015, 19:15)
Cand va spuneam la inceput de campionat ca au dat afara jucatoare bune nu a zis nimeni nimic. Ma refer la Dospin (care stia cu adevarat sa conduca echipa in teren si era un lider) si la Ciuplea (cea mai buna aparatoare, nu trecea nimeni de ea). Fetele astea trebuiau sa faca parte din lot. Si Valt are dreptate ca Paraschiv este un Mos Pervers si nu este singurul.  
Valț:
(20 Martie 2015, 13:41)
mai lăsați-l draq si pe pensionarul vostru Paraschiv ca nu e in stare de nimik joaca cu aceleași jucătoare forțate de cand a început campionatul zc k nu poată sa fc skimbari daca era ca la fotbal mai înțelegeam dar asa la handbal poti sa le scoți si sa le bagi de câte ori vrei asa ca nu va mai plângeți de nica si de Prepelita ca iau oferit toate condițiile sa facă performanța cu salarii la timp si cu tot ce vrea numai ca moșul este depășit ce sa mai se vede din avion.......si apropo unele au salarii de 70 mi-l vechi si nui justifica cu nimik... Suntem pe ultimele locuri dar fetele astea(cuminți) au salariile la zi.....oricum se vede ca nu mai formează un grup asa cum o făceau anul trecut cand au promovat cand jucau un handbal mai frumos si mai spectaculos acum daia le huiduie si lumea si pe ele si pe bătrânel....asa ca nu ii mai luați partea la antrenor ca este un Moș pervers care pentru unele este muma iar pentru altele este ciuma.... Deci cand nu esti corect uite rezultatele.
Suporter:
(19 Martie 2015, 20:12)
Nica si Prepelita ar trebui sa va luati talpasita . . . Si sa.l lasati pe Paraschiv sa faca echipa cum stie mai bine .
rusinica:
(19 Martie 2015, 17:30)
pai care-i treaba cu paraschiv ? da-ne detalii @ scandal daca sti ceva ce merita facut public !
scandal:
(19 Martie 2015, 15:56)
primaru ca primaru dar nica e raspunzator de toate ca impreuna cu prepelita au facut ca viata lui paraschiv sa fie un chin zi de zi meci de meci vai de capul lor !
rusinica:
(19 Martie 2015, 11:38)
Retrogradarea bate la usa : Alo,nea primaru,esti acasa bre ? ? ?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 12 Iun 2026
306 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(1350 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(1764 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 11:50
(2909 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 179,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 179,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 10:20
(541 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 09:25
(5603 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale restante la 31 martie 2026 de peste 287 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile legale, au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 08:25
(1546 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor implementate de APIA, respectiv pentru: Sprijin de bază pentru venit ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2026, 13:10
(2724 vizualizări - 0 comentarii)


600 misiuni de ordine publică ale jandarmilor ialomițeni în luna aprilie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii aprilie a.c., 597 misiuni de ordine publică, dintre care 40 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:30
(5709 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:25
(2713 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,83%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2026

La sfârșitul lunii martie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4568 șomeri (din care 2167 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:20
(2033 vizualizări - 0 comentarii)


USR nu mai dorește coaliție cu PSD

USR nu mai dorește coaliție cu PSD

Dominic Fritz, președintele USR, după ce moțiunea PSD-AUR a trecut și Guvernul Ilie Bolojan a fost demis de Parlament, a convocat o ședință a Comitetului Politic al USR. «Comitetul politic USR ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 18:50
(2215 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a ANT-urilor aferente anului de cerere 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 4 mai 2026, procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) din sectoarele vegetal și zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 19:05
(1463 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Luni, 4 mai 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 11,30-16, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 12:05
(2232 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2026, 11:20
(6422 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

30 Aprilie 2026, 19:10


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 37,71 milioane de lei în trimestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în trimestrul I 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 34,7 ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2026, 12:20
(2388 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 29 aprilie-«Ziua Internațională a Dansului»

Ziua de 29 aprilie a fost instituită drept «Ziua Internațională a Dansului» în 1982, la inițiativa Comitetului de dans al Institutului Internațional de Teatru (ITI) din cadrul UNES ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2026, 10:55
(1386 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 441,86 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în trimestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în trimestrul I 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 441,86 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 17:20
(2029 vizualizări - 0 comentarii)


ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

Sediile ADI ECOO 2009 SA, din Slobozia, Fetești și Țăndărei, administrativ și comercial, vor fi închise vineri, 1 Mai 2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii. Activitatea va reveni la programul ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 15:15
(3437 vizualizări - 0 comentarii)


Bonificații de 43,5 milioane de lei acordate de ANAF pentru contribuabilii care au achitat anticipat obligațiile fiscale

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță acordarea unor bonificații în valoare totală de 43,5 milioane de lei pentru 78322 de contribuabili care au achitat anticipat impozitul pe venit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 11:55
(2802 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Lelia Urdărianu»-Concurs Interjudețean de Arte Vizuale, ediția a III-a

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia, Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 10:10
(1659 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Concert de Paști organizat la Catedrala Episcopală

Concertul de Paști, organizat la Catedrala Episcopală din Slobozia, va fi un eveniment dedicat celebrării uneia dintre cele mai importante sărbători creștine,  ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 09:20
(1600 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Tânăr reținut pentru «violare de domiciliu» și «lovire»

Vineri, 24 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat, de 68 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi pătruns fără drept în curtea ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2026, 13:00
(2214 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Reținuți de polițiști pentru incendierea unor mașini

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut cinci bărbați, cercetați pentru săvâ ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2026, 16:10
(5270 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr căzut de la etajul 3 al unui bloc, transportat la spital

Joi, 23 aprilie 2026, polițiștii din Slobozia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul 3 al unui bloc situat pe raza municipiului. Echipajele de poliție ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2026, 17:00
(1181 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: Cercetat pentru «trafic de droguri de mare risc», arestat preventiv

Marți, 21 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 18:20
(4191 vizualizări - 0 comentarii)


Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Polițiștii au documentat activitatea infracțională a doi tineri, în vârstă de 18 și 19 ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». Cercetările ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 17:30
(2191 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 22 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 10:25
(2955 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,45 milioane de lei în martie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,45 ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:50
(5597 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Respectarea perioadei de prohibiție la pescuit

În contextul instituirii perioadei de prohibiție la pescuit, jandarmii ialomițeni desfășoară, în această perioadă, misiuni specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:40
(2696 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
oRLandO în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor puiemotor în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Ceee în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Răduță Aurelian-Constantin în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Darius în Drepturi câștigate în instanță de profesorii Școlii Gimnaziale Sălcioara Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Lidia în Fostul director al Urban SA Slobozia, Adrian Stoicescu, audiat de polițiști! Lidia în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor autoturism Renault Captur în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Oare?! în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Marcel în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Relu în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Nelutup65 în Podul rutier peste râul Ialomița din Țăndărei, demolat de constructori Dorel în Podul rutier peste râul Ialomița din Țăndărei, demolat de constructori Ion Ion în Podul rutier peste râul Ialomița din Țăndărei, demolat de constructori Ion în Podul rutier peste râul Ialomița din Țăndărei, demolat de constructori Vasile în Podul rutier peste râul Ialomița din Țăndărei, demolat de constructori Parinte în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Parinte în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...?

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...