Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Tîlhari din Ion Roată, reținuți după 5 ani de la comiterea faptei

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Urziceni au pus în mișcare acțiunea penală și au dispus arestarea preventivă a doi indivizi din comuna Ion Roată, după ce aceștia au tîlhărit un bătrîn. Fapta s-a petrecut cu 5 ani în urmă, însă organele judiciare i-au prins miercuri, 18 martie 2015. Printr-un comunicat de presă remis publicității, procurorii din Urziceni au precizat că, inițial, dosarul penal deschis pe numele inculpaților Ștefan Borcea și Mihai Vasile a fost înregistrat cu «autor necunoscut». Abia miercuri, 18 martie 2015, după 5 ani de la comiterea faptei, anchetatorii au reușit să-i prindă pe tâlhari. Aceștia se fac vinovați de faptul că, în noaptea de 22/23 aprilie 2010, au intrat în locuința unui bătrîn pe care l-au lovit și i-au furat aproape 800 de lei, singurii bani pe care îi avea în casă. Înainte de a se apuca de treabă, infractorii au deconectat locuința de la sistemul de alimentare electrică. Procurorii din Urziceni au solicitat instanței arestarea preventivă a celor doi, o instanță urmînd să dispună o soluție în acest sens.

19 Martie 2015, 18:55 (8524 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


eu:
(24 Mai 2015, 21:34)
.. nu am nimic cu acesti infractori, dar vezi Doamne, "dupa plata si rasplata " stiu si cine e pagubitul, ma cunoaste si il cunosc, eu insa ramin cu suspicii, din aia 3 ramasi afara ca Stean B si Vasile S nu vrea sai denunte, acestia 3 care eu ssustin si sint liberi, 2 din ei au intrat peste Petrica procedind tot la fel ca in primul caz, unul stinge lumina, altul intra cu cutitul pestefemeie, au bagato deja in pamint, dar blestemele acestei Batrine, cere justitie cu limba de moarte, justitie, adevar si pedepsiti infractori, Rominia noastra e democrata si libera, sa dus rapostul.. Via justitia din Ialomita si politia.. bravo.
eu:
(24 Mai 2015, 21:26)
.. ceva bun facut de politie, arestrea acestor infractori, dar nu totul e adevarat, Acesti infractori criminali sint din Girbovi Ialomita nu din Ion Roata unu la maina, aceast act de tilharie petrecut in urma cu 5 ani a fost savirsit de 5 persoane nu de doua, inculpati vor sa scape de incadrare "banda organizata" va dati seama... Politia cautaii si pe ceilalti 3,dale in trompa la cei care ii ai la arest si ai sa vezi ca o sai vomite i pe ceilalti 3, eu asa cred ca ar fi normal, Cioroii acestia care deja sint arestati sint hotii profesionisti 100% eu ii cunosc personal
eu:
(21 Martie 2015, 23:09)
nu este adevarat ce scrie aici este un fals ... fapta a fost comisa de 5 persoane nu doar de 2 !!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 26 Aug 2026
461 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Jandarmii și polițiștii, la datorie pe perioada minivacanței de Rusalii

Având în vedere minivacanța de 3 zile din perioada 7-9 iunie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta numărul efectivelor aflate în teren, peste 150 de jandarmi ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 13:00
(3777 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor RAJA în minivacanța de Rusalii

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 9 iunie 2025, cu ocazia celebrării celei de a doua zi de Rusalii, casieriile și compartimentele care desfășoară ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 10:30
(6310 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții în Ilfov pentru depistarea unor contrabandiști 

În cadrul operațiunii «JUPITER», desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Româ ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 20:00
(2708 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Minor de 7 ani, dispărut și găsit în siguranță 

Slobozia: Minor de 7 ani, dispărut și găsit în siguranță 

Marți, 3 iunie a.c.,  polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au fost sesizați prin numărul de urgență 112 cu privire la dispariția unui minor în vârstă de 7 ani, de la domiciliul său, situat ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 19:30
(3275 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Indemnizații de șomaj pentru absolvenții Promoției 2025

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea absolvenților Promoției 2025 cu o serie de măsuri active menite să le faciliteze accesul pe piața muncii ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 12:00
(13473 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului înregistrat în luna aprilie 2025

La sfârșitul lunii aprilie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4510 de șomeri (din care 2022 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 10:00
(8339 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 800 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna mai 2025

IJJ Ialomița: Peste 800 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna mai 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii mai a.c., 825 misiuni de ordine publică, dintre care 251 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 09:00
(3703 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Festivalul-Concurs «Doina Bărăganului», la a VII-a ediție

În perioada 11-12 iunie 2025, la Slobozia, se organizează a VII-a ediție a Festivalului-Concurs național de folclor «Doina Bărăganului». Concursul propriu-zis se va desfășura miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 08:00
(5731 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din Țăndărei!

Duminică, 1 iunie 2025, în intervalul orar 10,00-16,00, se sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2025, 10:25
(3585 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Marți, 3 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00,  RAJA Constanța va sista furnizarea apei în satul Dridu-Snagov (comuna Dridu), pentru ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 10:15
(3090 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Gala Finală a Concursului Internațional de Canto «Ionel Perlea»

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în parteneriat cu Asociația «Suonarte», organizează Gala Finală a Concursului Internațional de ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 10:10
(4406 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2025»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 10:05
(3506 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Moldoveni!

Luni, 2 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 08:45
(5040 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Țăndărei și Fetești

Percheziții la Țăndărei și Fetești

Joi, 29 mai 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat 6 percheziții domiciliare, în orașele Țăndărei și Fetești, într-un dosar ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 16:20
(3981 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei

Miercuri, 28 mai 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de tip «razie», având ca scop prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale, precum și menținerea ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 16:00
(3025 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni în cadrul «Săptămânii prevenirii criminalității» la Amara și Slobozia

IPJ Ialomița: Acțiuni în cadrul «Săptămânii prevenirii criminalității» la Amara și Slobozia

În cadrul campaniei «Săptămâna prevenirii crimialității», polițiștii ialomițeni au desfășurat activități specifice în cadrul Școlii Gimnaziale «George Vâlsan ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 15:40
(4434 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În perioada ianuarie-aprilie 2025 s-a rambursat TVA în valoare de 27,60 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-aprlie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 14:00
(4741 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: update orele 15,00-Lucrare programată în localitatea Maia, 28 mai 2025!

Ca urmare a unor dificultăți de ordin tehnic, suntem nevoiți să prelungim durata de executare a intervențiilor până în jurul orelor 21,00. Sunt în continuare afectați de lipsa apei ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2025, 15:30
(4431 vizualizări - 0 comentarii)


Proxeneți din Fetești și Gura Ialomiței, în vizorul DIICOT-Structura Centrală

Procurorii DIICOT-Structura Centrală au organizat 12 percheziții domiciliare într-o cauză penală ce vizează comi­terea infracțiunilor de «proxenetism» și «trafic de persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 11:20
(5786 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se prelungește termenul de depunere al Cererilor de Plată până la data de 13 iunie 2025 inclusiv!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că termenul de depunere a Cererilor de Plată, în cadrul Campaniei 2025, a fost prelungit până la data de 13 ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 10:25
(6981 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 09:25
(4267 vizualizări - 0 comentarii)


976 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2025

În primele 4 luni ale anului 2025, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 976 persoane, dintre ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 08:15
(5520 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținuți pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice»

Polițiștii din Țăndărei au reținut pentru 24 de ore, 5 bărbați din localitate, bănuiți de comiterea infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii pubice» și «lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2025, 15:30
(4077 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Concentrație de pesticide peste limita admisă la o probă de banane

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în săptămâna 11-16.05.2025, au fost primite 11 probe de legume și fructe pentru determinarea reziduurilor ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2025, 14:25
(5301 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Maia! 

Pentru a asigura calitatea serviciului de furnizare a apei potabile, echipele RAJA Constanța vor efectua lucrări periodice de întreținere a instalațiilor de înmagazinare a apei din comuna ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2025, 12:35
(4354 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 34 de percheziții în localitățile Urziceni, Bărbulești și Armășești

IPJ Ialomița: 34 de percheziții în localitățile Urziceni, Bărbulești și Armășești

34 de percheziții au fost efectuate joi, 22 mai 2025, de către polițiștii din cadrul IPJ Ialomița la locuințele mai multor persoane cercetate pentru «nerespectarea regimului armelor și munițiilor ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2025, 09:00
(4194 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 7,23 milioane de lei în aprilie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 7,23 ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2025, 15:20
(12262 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Slobozia, depistat cu substanțe interzise

Tânăr din Slobozia, depistat cu substanțe interzise

Duminică, 18 mai a.c., în jurul orelor 20,00, într-o parcare din Slobozia, un tânăr de 21 ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni având asupra sa substanțe posibil interzise ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2025, 13:20
(4935 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 156,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2025, 12:25
(6071 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «trafic de droguri»

Urziceni: Reținut pentru «trafic de droguri»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 3 ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2025, 14:00
(6132 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gloria în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mihai în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Mary în EXPUR SA, «pilonul economic» al județului Ialomița cetatean în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cetatean în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal Pavel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mary în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal raci în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 neinrolat în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cetățeanul x în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cumpăr TV în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Gigel în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal vai în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători viorel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...