Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

8 kilometri pe jos, pentru Educație

Transport școlar cu scandal în comuna Dridu

Situație fără precedent în județul Ialomița. Părinții a 30 de copii din satul Patru Frați, comuna Adîncata, care frecventează cursurile Școlii Generale Dridu, sînt obligați să scoată din buzunare pînă la 140 de lei pentru a-i trimite pe elevi la școală. În semn de protest, de cîteva zile, oamenii merg împreună cu cei mici 8 kilometri pe jos către instituția de învățămînt. Miza acestui scandal ar fi reprezentată de interesul primarului Valentin Turiga de la Dridu, de a susține afacerea unui transportator privat, apropiat lui.

Primarul Turiga face și desface
Scandalul a fost iscat de reprezentanții Consiliului Local Dridu care au emis o hotărîre în baza căruia au sistat finanțarea pentru transportul școlar al elevilor care vin din localitatea vecină, Patru Frați, comuna Adîncata. Pentru ca totuși copiii să ajungă la școală, singura soluție pe care au găsit-o a fost aceea de a plăti abonamente unei firme private de transport. Părinții susțin că la mijlocul acestei decizii s-ar ascunde însă un mare interes financiar, pe care l-ar susține chiar edilul de la Dridu, Valentin Turiga. «Cînd au început lucrările la podul de la Dridu, s-a renunțat la microbuzele școlare în favoarea acestei firme private. Se plăteau 10 mii de lei pe lună pentru transportul copiilor noștri, dar Consiliul Local a refuzat să mai dea acești bani. Acum ne pun să plătim noi pentru transport, pentru că patronul microbuzelor e finul domnului primar din Dridu. Este, deci, o afacere a domnului primar» reclamă Mariana Sandu, unul dintre părinți. În semn de protest față de măsurile pe care le-au impus autoritățile locale din Dridu, de cîteva zile, oamenii au refuzat să mai circule cu microbuzele firmei private și au ales să-și trimită copiii la școală pe jos. Așa s-a întîmplat și joi, 19 martie 2015, cînd copiii și părinții lor au mers din satul Patru Frați pînă la școala din comuna Dridu traversînd podul avariat, pădurea din zonă și digul din jurul barajului. «Refuzăm categoric să plătim acele abonamente pentru că nu avem bani. Eu am doi copii la școală și nu am venituri. Vă dați seama ce cheltuială este pentru mine, în condițiile în care sînt casnică, iar soțul meu este șomer!» se plînge Ionela Vică.

Citiți mai multe amănunte despre acest subiect în ediția ziarului Independent de miercuri, 25 martie 2015!

19 Martie 2015, 14:40 (42135 vizualizări - 56 comentarii)

Citiți și:
Podul de la Dridu dă peste cap anul școlar
Scandal la un bar din Dridu

Comentariile cititorilor:


HAHAL Şef consilieri Dridu: :
(14 Aprilie 2015, 19:27)
   RUSINE  SA  VA  FIE !  Domnule  Sef^^^^^Șef consilieri Dridu: ^^^^^^ De cand ati fost ales consilier local al com .Dridu,, d.voastra si colegii d.voastra ati depus vreodata ,DECLARATII DE AVERE SI INTERESE  asa cum scrie in lege ? Unde este domnule,  sef consilieri Dridu ??? Uitati-va in NOTA CONSTATARE nr.2471 /19.02.2015 ,Prefectura Ialomita sa vedeti ce scrie despre domniile voastre alesi consilieri ai primariei Dridu. Intrebare ? Nu iti este rusine cand primesti bani de la primaria com.Dridu ? Muncesti ceva ca sa incasezi banii ?????
ADRIANA:
(14 Aprilie 2015, 18:31)
Și totuși, ce fac elevii care au refuzat așa-zisa ,,oră de Religie"? Sunt. Puțini, față de câți și-ar fi dorit. În afară că au devenit paria, in acea școală, ce se face pentru ei?! E prea incomodă acum schimbarea orarului și așteptăm finalul de an școlar? Lene și dureri in bască! Puneți-o a șasea, a șaptea oră, să vedeți adeziune sinceră la ora de Religie! Încercați, la prima oră, 8-9, să vedeți prezență din sinceră ,,pasiune"...ori conștiiciozitate! Ori respect pentru profesor.
Şef consilieri Dridu:
(14 Aprilie 2015, 17:03)
 Noi,consilierii impreuna cu d-l primar am luat o hotarare foarte buna ,deoarece copii din Patru Frati au scoala la Adancata ceea ce ni se pare normal sa invete acolo ...
Radu:
(28 Martie 2015, 13:27)
Cu elevii care nu fac religia ce faceți? Un program, un orar? Ați îngropat subiectul!
,Antihotie:
(28 Martie 2015, 10:40)
Nu la arestat pe Turiga Valentin ? Maine ,poimaine sigur il ia si pe primarul sa vezi atunci cati or cada la puscarie . mult lana se slarge buba sil agata. Ca pe urma ,, fara numar,, primarule.sa vezi atunci Turiga tata ce pomeni cu mici primesto la puscarieB BB
Gigel:
(27 Martie 2015, 11:42)
Promisiune ziarului  a fost !  A ramas la stadiul de promisiune ! Citiți mai multe amănunte despre acest subiect în ediția ziarului Independent de miercuri, 25 martie 2015!
dudu:
(26 Martie 2015, 14:22)
domule redactor ar fi bine sa trimiteti pe cineva la dridu sa vedeti ce intalnire este acum la primarie,sunt vreo 20 de masini in fata primariei iar la bazinele de apa sunt vreo 10 masini cu nr de CT.va da-ti seama ca se pune ceva la cale
consatean:
(26 Martie 2015, 13:51)
domnu SPYN din cate vad eu,sunt vreo 3 copii de scoala primara asa ca nu incerca sa intepi ca nu tine.iar daca esti asa curios sa stii naveta am facut din clasa a-4 pana in liceu.imi pare rau ca nu pot atasa aici o paza cu urmele degeraturilor la degetele de la picioare.Cei din generatia mea stiu despre ce vb,pt ca eram destul de multi care faceam naveta pe acea vreme.Daca te roade asa tare curiozitatea, sa stii ca sunt din Patru Frati iar clasele 5-8 le-am facut la dridu ca de, parinti mei au ales sa primesc o educatie si nu au facut rau(asta din cauza profesorilor dedicati de la Dridu si  care erau si sunt profesionisti).Uite o ocazie sa le MULTUMESC! pe acesta cale ca, m-au ajutat sa devin ceea ce sunt azi.Toate RESPECTELE mele!Asa ca nu mai comenta, daca nu ai trecut prin situatii similare.Intreaba si tu in stanga, dreapta pe cei din generatia anilor 70 unde si cum au facut scoala si pe urma sa comentezi.Iar despre copii mei ,DA, daca ar trebui sa mearga pe jos, ar merge asa cum am facut-o eu si multi alti.Nu vb prostii ,este crunta realitate a vremurilor in care traim.Moromete,mare om ,mare caracter, avem multe de invatat de la el.
Spyn:
(25 Martie 2015, 23:11)
Domnule Redactor Sef, asteptam cu mare interes ceea ce ne-ati promis pentru data de 25 martie. Nu ne lasati sa speculam chiar de ziua Politiei Romane.    
Pentru Concetatean:
(25 Martie 2015, 22:24)
Pentru Consatean:Mr. consatean nu mai vb aiurea de naveta care o faceai pe jos!tin sa precizez ca nu faceai naveta din Patru Frati -Dridu la varsta de 6 ani pe jos!si naveta catre Fierbinti o faceai cand erai la liceu nu cls.1!nu compara lucrurile de alta data!Nu tranversai padure....!Am avansat , nu mai santem pe timpul Morometilor!trimete -ti copii pe jos tu (daca ai)la fel cum fac acei oameni sa vezi cum este!asa ca nu mai vb.prostii!eu spun sa constientizezi mai mult !
lili:
(25 Martie 2015, 20:28)
of doamne,tare sunt curiosa cum de isi permite d-nu invatator Turiga atatea din salariu de bugetar?microbuce,farmacie(ca de este asociat cu d-na doctor)ca doar are si spatiu de la primarie pt cabinet,apartament in bucuresti,vila,masina,sa tina 2 copii la scoli  inalte in bucuresti si multe altele,pffffffffffffffffffff bre primare imi spui si mie cum faci?ca noi din 2 salarii de corporatisti nu ne permitem atat de multe?app daca nu stii ce inseamna coprporatist cauta in dex,si daca nu vezi bine,ca de....... esti putin buhait de la atatea sprituri, iti spun personal cand te vad pe strada si treci fara sa saluti.
liliana:
(25 Martie 2015, 20:26)
of doamne,tare sunt curiosa cum de isi permite d-nu invatator Turiga atatea din salariu de bugetar?microbuce,farmacie(ca de este asociat cu d-na doctor)ca doar are si spatiu de la primarie pt cabinet,apartament in bucuresti,vila,masina,sa tina 2 copii la scoli  inalte in bucuresti si multe altele,pffffffffffffffffffff bre primare imi spui si mie cum faci?ca noi din 2 salarii de corporatisti nu ne permitem atat de multe?app daca nu stii ce inseamna coprporatist cauta in dex,si daca nu vezi bine,ca de....... esti putin buhait de la atatea sprituri, iti spun personal cand te vad pe strada si treci fara sa saluti.
un consatean:
(25 Martie 2015, 20:06)
Acum 25 de ani nu aveam transport pt a face naveta.  Si nu ne mai vaitam atat ca mergeam pe jos pana la scoala,acum de..... suntem comozi,trebuie sa vina microbuzul in fata porti.Eu am facut naveta pe jos, intai la scoala dridu si apoi pana la fierbinti la liceu.Asa faceau toti colegi mei si cei din Moldoveni, asa ca nu v-a mai vaitati fratilor ca merg copiii pe jos.Am vazut si eu cum ies mamicile cu copilasi in fata porti sa ii urce la microbuz,stand cu tigarea in coltul guri si cesca de cafea in mana.Problema primarului este mai veche si speram ca cei abilitati sa-si faca treaba si in scurt sa fie acolo unde ii este locul si toata cloaca din primarie la fel,pana nu este dat jos nu se v-a rezolva nimic. . multumitile celor care l-au votat pt un tricou si o sticla de bere.
.dana:
(25 Martie 2015, 17:50)
Dridenii ,sunt niste LASI ,vorbesc pe la colt de strada si stat
Radu:
(25 Martie 2015, 12:36)
CE  SA CITIM ?  ORI ATI UITAT  ZIARUL ,,INDEPENDENT,, Citiți mai multe amănunte despre acest subiect în ediția ziarului Independent de miercuri, 25 martie 2015!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 19 Oct 2026
261 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: În atenția absolvenților promoției 2022

Având în vedere că anul școlar 2021-2022 este aproape de final, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița amintește absolvenților promoției 2022 că pot beneficia de prevederile Legii nr ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2022, 12:20
(10945 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul Școlar Județean Ialomița: «Târgul ofertelor educaționale»

lnspectoratul Școlar Județean lalomița își dovedește interesul pentru traseul educațional și profesional al elevilor de clasa a VIII-a prin organizarea unui Târg care să faciliteze accesul acestora la ofertele ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2022, 20:40
(10165 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Liber la pașapoarte pentru copii de 1 iunie

De 1 iunie-«Ziua Internațională a Copilului», Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte va avea program normal de lucru. Funcționarii instituției vor onora însă solicitările pentru emiterea de pașapoarte ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2022, 19:40
(10312 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Marți, 24 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27174, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de luni, 23 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2022, 16:15
(1881 vizualizări - 0 comentarii)


Descindere la Slobozia organizată de Poliția Capitalei

Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au efectuat marți, 24 mai a.c., 7 percheziții domiciliare, pe raza Capitalei și a județelor Ilfov și Ialomița. În Ialomița, descinderea ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2022, 15:00
(2663 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Întâlnire cu profesor doctor Marius Stan

Profesor doctor Marius Stan, celebrul savant român născut la Urziceni, ajunge vineri, 27 mai 2022, la Slobozia. Omul de știință va susține o conferință în cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea». Denumit ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2022, 14:15
(3987 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 844 mii de lei, sume stabilite suplimentar în luna aprilie 2022

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna aprilie a.c., 19 inspecții fiscale și 21 de controale inopinate. În urma acțiunilor de verificare au fost stabilite obligații ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2022, 14:00
(14236 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu!

Echipele RAJA Constanța execută lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din localitatea Dridu. Astfel, marți, 24 mai 2022, în intervalul orar 08,00-17,00, se ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2022, 18:05
(19999 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Luni, 23 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27174, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de duminică, 22 mai a ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2022, 17:10
(5453 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Peste 110000 de chestionare completate la nivelul județului Ialomița

În intervalul 14.03-22.05.2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2021 au fost completate 110609 de chestionare la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2022, 16:55
(14711 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Redirecționare a 3,5% din impozitul anual datorat la entități nonprofit/unități de cult (Formularul 230)

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul stabilit pentru susținerea ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2022, 16:20
(14137 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Sudiți

Incendiu la o casă din Sudiți

Duminică, 22 mai a.c., în jurul orelor 16,40, pompierii din Țăndărei au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din comuna Sudiți. Trei ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2022, 13:10
(10930 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sudiți incendiu


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Duminică, 22 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27174, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de sâmbătă, 21 mai a ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2022, 16:55
(8645 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Sâmbătă, 21 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27173, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de vineri, 20 mai ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2022, 16:40
(6498 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Începe «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

În perioada 22-27 mai a.c., Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, organizează cea de a XVI-a ediție a evenimentului «Săptămâna Prevenirii Criminalității». Obiectivul ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2022, 17:40
(3791 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» va fi gazda unei expoziții de pictură care cuprinde lucrările artiștilor Stela Maria Lucici și Cristian Sima. Evenimentul se va desfășura luni, 23 mai 2022, începând cu orele ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2022, 16:30
(11070 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Vineri, 20 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27170, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de joi, 19 mai a.c., când ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2022, 16:15
(10127 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Doar 42 de persoane selectate în vederea angajării, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Vineri, 20 mai a.c., la Slobozia, în incinta Centrului Cultural «Ionel Perlea» a fost organizată Bursa Generală a Locurilor de Muncă. La nivelul județului, până la data desfașurării Bursei, au fost contactați ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2022, 16:00
(12822 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan cu permisul suspendat

Joi, 19 mai a.c., în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurată de polițiști, oamenii legii au identificat, în flagrant, pe Bulevardul Chimiei din Slobozia, o femeie care conducea având permisul de conducere ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2022, 15:45
(15820 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Fără focare de Pestă Porcină Africană pe raza județului

Inspectorii Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cu privire la faptul că, la acest moment, pe raza județului Ialomița nu există focare de Pestă Porcină Africană ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2022, 14:00
(11830 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Controale ale polițiștilor de Investigare a Criminalității Economice

Miercuri, 18 mai a.c. polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune pe raza municipiilor Slobozia, Fetești, Urziceni și a comunei Sinești, pe linia ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2022, 18:30
(12747 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în mediul rural

Miercuri, 18 mai a.c., polițiștii ialomițeni au organizat pe raza comunelor Ciulnița, Gheorghe Lazăr, Perieți și Andrășești o acțiune cu efective mărite de prevenire și combatere a nerespectării normelor ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2022, 18:15
(9935 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Joi, 19 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27169, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de miercuri, 18 mai a ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2022, 16:15
(1930 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Precizări privind noile măsuri fiscale aprobate de Guvernul României

Prin actul normativ sunt aduse o serie de modificări și completări Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală necesare pentru reglementarea obligației de raportare de către furnizorii de servicii ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2022, 15:00
(11510 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Vineri, 20 mai 2022, se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești!

Vineri, 20 mai 2022, echipele RAJA Constanța execută lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga/Fetești. Astfel, în intervalul orar 08,00- ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2022, 15:00
(18543 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Jandarmii ialomițeni, la datorie

IJJ Ialomița: Jandarmii ialomițeni, la datorie

Aproximativ 140 de jandarmi ialomițeni vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării manifestărilor sportive, religioase și cultural-artistice care vor avea loc în perioada 1 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2022, 14:45
(12580 vizualizări - 0 comentarii)


Efectivele de pisică sălbatică, râs și lup, evaluate de APM Ialomița

În baza atribuțiilor ce îi revin conform legislației în vigoare, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului realizează studiile de evaluare a stării resurselor biologice pentru stabilirea cotelor ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2022, 17:55
(7854 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 18 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27169, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de marți, 17 mai ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2022, 16:20
(2284 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Reținut pentru «viol»

Luni, 16 mai a.c., polițiștii ialomițeni au reținut, pe bază de ordonanță, un bărbat de 49 de ani, domiciliat în localitatea Borănești. Acesta este acuzat că, în noaptea de 13/14 aprilie a.c., ar fi violat ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2022, 18:20
(2628 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Ghidul fiscal al contribuabililor care realizează venituri din închirieri a fost actualizat

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a actualizat Ghidul fiscal al contribuabililor persoanelor fizice care realizează venituri din închirierea și subînchirierea bunurilor mobile și imobile ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2022, 18:00
(13238 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate apartament 3 camere Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...