Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

8 kilometri pe jos, pentru Educație

Transport școlar cu scandal în comuna Dridu

Situație fără precedent în județul Ialomița. Părinții a 30 de copii din satul Patru Frați, comuna Adîncata, care frecventează cursurile Școlii Generale Dridu, sînt obligați să scoată din buzunare pînă la 140 de lei pentru a-i trimite pe elevi la școală. În semn de protest, de cîteva zile, oamenii merg împreună cu cei mici 8 kilometri pe jos către instituția de învățămînt. Miza acestui scandal ar fi reprezentată de interesul primarului Valentin Turiga de la Dridu, de a susține afacerea unui transportator privat, apropiat lui.

Primarul Turiga face și desface
Scandalul a fost iscat de reprezentanții Consiliului Local Dridu care au emis o hotărîre în baza căruia au sistat finanțarea pentru transportul școlar al elevilor care vin din localitatea vecină, Patru Frați, comuna Adîncata. Pentru ca totuși copiii să ajungă la școală, singura soluție pe care au găsit-o a fost aceea de a plăti abonamente unei firme private de transport. Părinții susțin că la mijlocul acestei decizii s-ar ascunde însă un mare interes financiar, pe care l-ar susține chiar edilul de la Dridu, Valentin Turiga. «Cînd au început lucrările la podul de la Dridu, s-a renunțat la microbuzele școlare în favoarea acestei firme private. Se plăteau 10 mii de lei pe lună pentru transportul copiilor noștri, dar Consiliul Local a refuzat să mai dea acești bani. Acum ne pun să plătim noi pentru transport, pentru că patronul microbuzelor e finul domnului primar din Dridu. Este, deci, o afacere a domnului primar» reclamă Mariana Sandu, unul dintre părinți. În semn de protest față de măsurile pe care le-au impus autoritățile locale din Dridu, de cîteva zile, oamenii au refuzat să mai circule cu microbuzele firmei private și au ales să-și trimită copiii la școală pe jos. Așa s-a întîmplat și joi, 19 martie 2015, cînd copiii și părinții lor au mers din satul Patru Frați pînă la școala din comuna Dridu traversînd podul avariat, pădurea din zonă și digul din jurul barajului. «Refuzăm categoric să plătim acele abonamente pentru că nu avem bani. Eu am doi copii la școală și nu am venituri. Vă dați seama ce cheltuială este pentru mine, în condițiile în care sînt casnică, iar soțul meu este șomer!» se plînge Ionela Vică.

Citiți mai multe amănunte despre acest subiect în ediția ziarului Independent de miercuri, 25 martie 2015!

19 Martie 2015, 14:40 (39921 vizualizări - 56 comentarii)

Citiți și:
Podul de la Dridu dă peste cap anul școlar
Scandal la un bar din Dridu

Comentariile cititorilor:


gion:
(25 Martie 2015, 10:12)
Cine minte fura insala Ala e primar de vaza in tara Se plimba in masini luxoase are vile are case Are tot cei vrea buricu Nu e cum spunea nea NICU Cine munca ala minca Era vremea lui Cosmirca Acu-i vremea lui Patriciu Cine munca ia ca , , RICIU Riciu a muncit o viata acum sta cerseste in piata Cite un leu cite un banut Sa-i ajunga de un ceiut Asta e Romania mileniului trei unde muncitori sint ca vai de ei Dar la montecarlo coasta de azur toti patroni nostri huzuresc acum 
petrica:
(23 Martie 2015, 21:07)
La puscarie cu toti soareci astia din primarie !!!!
mircea:
(23 Martie 2015, 20:54)
Probabil tovului primar nu prea i-a placut scoala, si, ce s-a gandit in mintea aia a lui generata de singurul neuron ratacit...? de ce sa chinuie copii cu scoala, mai bine sa ii scuteasca silit....pai mai primar de nimic care esti tu primar, tu mergi 100 de m pe zii pe jos nenorocitule?...Hai sictir si da transpor copiilor ca ei n-au nici o vina ca tu, un neica nimeni, esti primar.....doar parintii lor....
DE0000DU:
(22 Martie 2015, 21:18)
VA MERITAI  SOARTA ! CU VARF SI INDESAT  Galeti mici  va iese pe nas acum ! Ati votat acum sa va fie de bine stati sub pat ca va tras-ooo masonul Turiga Cavaler de malta, pentru cat timp? O fii si asta ca Mazare cu bagajl la usa ? Dormi bine primarule ? ai cosmaruri ?
Nicol:
(22 Martie 2015, 15:19)
Manastirea Dridu,Sunt plangeri penale facute la politia Jilavele.Dar si acolo este un mare puroi nespart docamdata. Stiu pe cineva care le-a facut plangeri si pe la dna sigur iti spun.Siu din sursa sigura ca primarul si secretarul florica este in vizorul mai multor plangeri penale 100%100,Speram cu totii sai dovedeasca ,speram cu totii sa inceapa ancheta privind retrocedarile prin drepturile de proprietate  de terenuri din com Dridu,Se voreste pe la colturi ca va fii mai rau ca la nana lui basescu. Stiu sigur ca au facut apel la dna si pentru contractul cu apa si canal  cu RAJA. si acolo sa facut mari magarii cu banii. Marinica alui pana si el este total nevinovat saracul. O cloaca de golani dar pana cand- Beciul domnesc are locuri si pentru ei stai linistit. Si cati o sa mai fie.... Te intrebi au astia somnul linistit.... pate pana o sa le bata la poarta, sper sa doarma cu geanta la usa....
Lucia:
(22 Martie 2015, 11:49)
Cetateni ai comunei Dridu de Ialomita,aveti acum posibilitatea sa spuneti adevarul pe fata sa sa dati in vileag totul sa informati scris  DNA  si Ministerul de Interne oricum va fii se vor sesiza organele de cercetare penala.Sim cu toti ca primarul Turiga are 3 microbuze care sunt sub licenta de transport persoane sub firma lui OTET finul lui Turiga. Si aici este problema. Sau dat banii dridenilor catre firma de transport a lui OTET dupa care se intorceau in buzunarele primarului Turiga.Dar retineti in contestul in care anul trecut Guvernul Romaniei alocase primariei din Dridu, un microbuz scolar nou.Vinovati sunt consilieri locali si cel ce da legalitate documentelor si anume secretarul primariei Florica Glontaru care nu este strain de cea ce se intampla aici in Dridu. Ba mai mult sunt lucruri inamplate chiar cand actualul secretar  Florica , era primar la Dridu.Probabil asat si altele vor iesii cat de curand la iveala si sa speram la BECIUL DOMNESC !  Canalizarea din Dridu cum sa facut ,a fost vre-o licitatie,NU  sa dat direct firmei din Constanta  a clanului  Mazare ,RAJA  Acolo este iarasi o mare mare problema. Scria cineva de terenurile din Dridu. se preconizeaza un mare mare cutremur  si sa dea bunul de sus sa se lase si cu multe multe arestari. Am vazut pe internet Google si ca a fost control de la Prefectura Ialomita si au facut Nota de Constatare nr.2771/19.02.2015 o gasiti pe google.Ce srie acolo ramai mut. Priarul ,secretarul,consilierii locali. Totul este o mizerie de nedescris
. Ar trebuii imediat dat afara acesti oameni care isi bat joc de noi si pe banii nostrii. Cel mai simplu este sa dam totul pe mana anchetatorilor de la  DNA. Sa arate cum isi fac case-cum platesc din salarii chirii pe la Bucuresti pentru odraslele lor
Cei ce stiti despre faptele penale ale astora  scrieti pe fata si fara frica !
p.s.
Manastirea Dridu- ce va fii la Pro Tv ? Cine este reporterul ca sai dam
Nesemnificativ , desi ar trebu:
(22 Martie 2015, 00:35)
Nu este cea mai grava problema din Com. Dridu . Venirea copiilor din alte localitati la scoala Dridu este mai mult sau mai putin interesanta ! Faptul ca se fura in vazul oamenilor si nu se sesizeaza nimeni....da de gandit"Cavalerul de Malta' este protejat?inca....?!Va veni o zi cand va da socoteala.....pt. tot ce a facut. Cum sa mai votezi omul asta cand dintr-o casa cu un gard de lemn care statea sa pice a ajuns la un mastodont de casa?pe ce sa-l fi facut , de unde resursele financiare?....dintr-un salariu de primar?Nu se trage din familie avuta , sa zici c-ar fi vandut vreo palma de pamant.....l-a vandut pe-al oamenilor si de aici neputinta de a pune in posesie proprietarii. Sunt multe de comentat ....sa-i mai lasam si pe altii.Si....poate vrea si dom` Primar dreptul la replica?!
Manastirea Dridu.:
(21 Martie 2015, 22:20)
Turiga Valentin...si Acel Papagal zis Vice..trb sa infunde puscaria..sunt niste nenorociti isi bat joc de oameni..si cocosata trb bagata sa nu mai iasa din puscarie..sunt multi in spatele lor..acolo toti sunt mana in mana.politia primaria si directorul scoli dnu Dedu... sunt niste excroci ordinari..am sa revin nu mesaje care ve'ti afla multe.oricum urmatorul post de televiziune va fi PRO TV.
cetatean:
(21 Martie 2015, 20:54)
Abia acum sesizeaza lumea ce se intampla . tipic romanesc =)) . Cand stateati la coada sa primiti galeti de la psd si mai stiu eu ce nu va interesa. intra micul si berea bine nu ? ati fost naivi si nu ati stiut sa votati corespunzator. ati vazut ca dupa primul madat nu s-a schimbat nimic si l-ati oferit si pe al II lea si tot asa,, lupul schimba parul dar naravul ba. Ce va pasa voua ca e sat din  lumea a IIIa, ca se fura pe banda rulanta, e bine ca v-au trebuit vreo 12 ani sa vadeti toate lucrurile astea. Turiga isi bate joc de voi de cand a pus prima data piciorul in primaria aia dar sunteti/ ati fost obsecuri  in gandire. nu va fi nimeni capabil sa reconstruiasca tot ce a fost stricat. toti vor fura ( inclusiv cine vrea sa urmeze cu ardoare la fotoliul de primar. si care sustine a IIa grupare mafioata politica din romania si nu are treaba cu politica in adevaratul sens al cuvantului ). atat va rog : nu va mai lasati pacaliti de lozinci. Cat despre bietii copiii imi e mila
relu:
(21 Martie 2015, 14:12)
CEL CU FIRMA DE TRANSPORT ESTE FINUL LUI TURIGA EXISTA INTERESE LA MIJLOC
Cosmina:
(21 Martie 2015, 12:58)
AVETI POSIBILITATEA LEGALA DE A CERE ORGANELOR DE CERCETARE SI URMARIRE PENALA  **** AUTOSESIZAREA  DIN OFICIU ****  LEGEA SPUNE CA, Organele de urmarire penala se autosesizarea ori de câte ori iau cunoștință, prin orice mijloc,mass-media sau  zvonul public  că s-a săvârșit o infracțiune.   -Printati copiati  articolul din ziar si trimitei organelor de cercetare si urmariele penala ,Directia Nationala Anticoruptie, email *** [email protected] *** plus email *** [email protected] *** si la Ministerul de Interne, email ***[email protected] *** Mai puteti solicita sa se autosesizeze si Agentia Nationala de Integritate ***ANI*** email ***[email protected] *** pentru Conflict de Interese ale primarului cu firma lui otet Copiati printai si trimiteti la aceste adrese comentariile cetatenilor in care se precizeaza ca Primarul are interese avand 3 microbuze ale sale prin care le foloseste prin firma lui ***otet *** Aratati ca anul trecut 2014 a fost alocat de catre Guvernul Romaniei un microbuz scolar nou !    Vor fii obligati prin lege sa se AUTOSESIZEZE si vor demara anchete. RETINETI  Nu faceti la politia din ialomita ca veti ramane cu buza umflata ! DNA.,Parchetul General si Ministerul de Interne sunt obigati sa nu divulge pe petitionari. Asa ca va doresc multa bafta Dridenilor
arestati aceste mizeriiA:
(21 Martie 2015, 11:50)
Bai oameni buni in comuna Dridu nu numai Turiga este vinovat ci si Florica Glontaru secretarul primariei.El este cel ce da legalitate documentelor. De ce nu sesizati DNA Bucuresti ? Totul este in fefavoarea voastra dragi Drideni .Aveti posibilitatea ca in urma acestui articol aparut in ziar sa cereti Autosesizarea DNA Bucuresti *** Mai puteti cere sa vada modul cum da dat acest transport firmei lui*** otet*** a existst vre-o licitatie ? In ce conditii avand in vrdere ca primaria a primit anul trecut 2014 un microbuz nou de la guvern.Mai mult decat atat infomati autoritatile si denuntati modul diret fara licitatie a contractului canal,apa cu RAJA Constanta acolo este smecherie cu bani multi .Din cate stiu si am cunostiinta sunt deja denunturi la DNA si politie facute de cineva care nu locuieste in Dridu.stiu sigur ca Florica secretarul este urmait pMXADXL
Nec:
(21 Martie 2015, 00:47)
Ar trebui ca oamenii sa i-a putina initiativa cu Primarul asta de 2 bani, nu vede-ti ca va fura pe fata??? Nu vede-ti ca isi bate joc de voi? Ar trebui sa va revoltati si iesiti in strada, pt o viata si o comuna mai buna. Dridu nu va evolua niciodata cu Turiga la conducere, in primarie sunt angajati numai membrii din familie lor si va joaca exact cu doresc ei. Uite Asa se intampla daca primesti galeata si gratare in campania electorala.
....:
(21 Martie 2015, 00:39)
Pana la dzeu te mananca turiga...jos k acel mafiot...nu face altceva decat sa fure..ordinarul dracu.un betiv si un curvat conduce comuna.
Spyn:
(21 Martie 2015, 00:11)
Sunt convins ca foarte multe lucruri nu stau tocmai cum trebuie in Primaria Dridu, ca de altfel in cele mai  multe primarii din Ialomita. Nu numai problema elevilor navetisti s-ar clasa pe locul unu la nerealizari, se "bat" foarte multi "concurenti" pentru acesta. Un lucru este cert, de la Balotesti si pana la Jilavele, Dridu detine "performanta" de cea mai urata localitate, nimic nu s-a schimbat de la Revolutie pana astazi in  aspectul comunei. Chiar daca fiecare (cu exceptia celor trecuti in lumea dreptilor) au avut mandate nenumarate, timp in care ar fi putut realiza multe din probleme "cetatii", primarii urbei au avut un somn linistit. Nu ne mira nimic din ceea ce intampla in Dridu, face parte din naturaletea noastra. Cred ca Dridu avea foarte multe iesiri din localitate catre mai multe directii si pentru a mai taia dracu din ele au "rezolvat" in urma "licitatiilor" podul peste Prahova. Iesirea spre Movilita nici cu caruta n-o poti parcurge, deci nu ne ramane decat cea spre Fierbinti-Bucuresti. Da, la Bucuresti trebuie sa mergem spre a le reaminti celorlalti alesi ca mai mult de doua mandate de somn nu le trebuie primarilor, ca institutiile statului abilitate ar trebui sa le tulbure mai des "ocupatia" sau nevrednicele ocupatii, de ce nu .....sa-i cazeze la Beciul Domnesc. Asteptam cu mult interes celelalte relatari promise ale cotidianului Independent, din 25 Martie 2015. I WILL BE BACK  

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
243 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Incendii la Fetești

Două incendii s-au produs în cursul zilei de miercuri, 22 iulie a.c, la două gospodării din municipiul Fetești. Primul eveniment a fost anunțat prin 112, în jurul orei 13,30, cînd locuința unui cetățean ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2015, 11:10
(2556 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


anunț angajare

angajăm secretară
birou avocatură
depuneți CV la
[email protected]

21 Iulie 2015, 17:05


Un bucureștean s-a rătăcit între Amara și Slobozia

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 18/19 iulie 2015, în jurul orei 1,30, pompierii au fost solicitați să intervină pentru căutarea unui bărbat, în vîrstă de 26 de ani, care a plecat la volanul autoturismului ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2015, 15:15
(6411 vizualizări - 5 comentarii)


Doi viitori ofițeri jandarmi, în practică la Jandarmeria Ialomița

Doi viitori ofițeri jandarmi, în practică la Jandarmeria Ialomița

În perioada 20-31 iulie a.c., doi studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Iona Cuza», arma «Jandarmi», efectuează stagiul de practică în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița. Avînd în ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2015, 14:35
(6745 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Peste 450 de amenzi aplicate

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița acționează permanent pentru salvarea de vieți și sancționarea celor care nu nerespectă regulile de circulație și pun în pericol ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2015, 14:05
(2789 vizualizări - 0 comentarii)


Clarificări AFIR privind utilizarea Bazei de Date cu Prețuri de Referință

Pentru o mai bună înțelegere a acestui instrument de lucru, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) face clarificări privind scopul și utilizarea Bazei de Date cu Prețuri de Referință (BD ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2015, 13:20
(9867 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: AFIR clarificare


IPJ Ialomița: Acțiuni pe linia combaterii evaziunii din agricultură

Peste 20 de tone de cereale au fost confiscate și peste 300 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii ialomițeni în urma activităților desfășurate pentru prevenirea și combaterea fenomenului ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2015, 12:55
(7427 vizualizări - 0 comentarii)


Noi competențe legislative pentru jandarmi

Jandarmeriei Române îi revin, începînd cu luna iulie a anului în curs, potrivit Legii 407/2006, a vînătorii și protecției fondului cinegetic actualizată și a Legii 46/2008, a Codului Silvic, competențe ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2015, 12:20
(4750 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Subvenția pentru motorină

Agenția de Plați si Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Ialomița informează fermierii ialomițeni că, în data de 15.07.2015, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul Ministrului Agriculturii ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2015, 11:40
(5450 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Prima ediție a competiției «Pompierul de ultimă generație»

În conformitate cu calendarul Asociației Sportive a Pompierilor-Sucursala Ialomița, în data de 16 iulie a.c, la sediul Detașamentului de Pompieri «Gabriel Boitan» din municipiul Slobozia, s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2015, 11:05
(5796 vizualizări - 0 comentarii)


SVSU Căzănești s-a calificat la faza națională a Concursurilor Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență

În urma desfășurării, în perioada 13-15.07.2015, a fazei interjudețene a competițiilor serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, echipajul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2015, 17:05
(6432 vizualizări - 1 comentariu)


Mandat european de arestare pentru un ialomițean din Bărbulești

Polițiștii de Investigații Criminale din Ialomița au depistat un bărbat care era urmărit internațional pentru săvîrșirea de infracțiuni contra proprietății, fapte comise în Germania. La data de 14 iunie ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2015, 14:35
(4074 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie «Nu trece dincolo!»

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, acționează pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sînt implicați pietoni, precum ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2015, 13:55
(3843 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în scădere ușoară

La sfîrșitul lunii iunie 2015, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7062 șomeri, din care 1287 șomeri indemnizați, respectiv 5775 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2015, 12:20
(5108 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Întîlniri cu contribuabilii

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele interesate că va organiza întîlniri de lucru cu contribuabilii, pentru a aduce la cunoștința acestora modificările legislative ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2015, 11:15
(3989 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Proiectil descoperit într-o curte

 Un proiectil de artilerie exploziv de calibru 100 mm a fost descoperit de un cetățean din localitatea Mihail Kogălniceanu, în timp ce săpa în curte. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2015, 16:40
(4353 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: I-a furat portofelul

Jandarmii au fost sesizați de un bărbat, duminică, 12 iulie a.c., în jurul orei 13,30, despre faptul că i s-a furat portofelul, în care avea 130 de lei.
În urma verificărilor, jandarmii au constatat ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2015, 15:35
(4736 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


IPJ Ialomița: Activități pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor

Peste 400 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii ialomițeni, în ultimele 3 zile, în urma activităților desfășurate pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional, în special ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2015, 15:10
(3315 vizualizări - 0 comentarii)


ONRC, parte a sistemului de interconectare a registrelor comerțului din statele membre UE

Luni, 13 iulie 2015, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Legea nr. 152/2015, pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul înregistrării în registrul comerțului ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2015, 14:40
(3939 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tîlhar arestat

Un tînăr de 19 ani este cercetat de polițiști, fiind bănuit de comiterea a două tâlhării . Polițiștii au reținut vineri, 10 iulie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, un tînăr de 19 ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2015, 14:15
(5132 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii rutieri au oprit pentru control, pe DN2, în afara localității Movilița, un autoturism condus de un tînăr, de 24 de ani, din comuna Coșereni. Din verificările efectuate în bazele de date polițiștii ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2015, 13:40
(3974 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trei accidente, patru răniți

În acest sfîrșit de săptămînă, pe șoselele ialomițene s-au produs 3 evenimente rutiere soldate cu rănirea a patru persoane. Astfel, Poliția a fost sesizată la data de 10 iulie a.c., în jurul orei 20,00 ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2015, 12:55
(3719 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Rădulești, Slobozia și Țăndărei

Jocul copiilor cu focul a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la depozitul de furaje al unui cetățean din localitatea Rădulești. Evenimentul a fost anunțat la 112 în după-amiaza ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2015, 12:05
(5986 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tînără salvată de jandarmii feteșteni

Jandarmii din cadrul patrulei de supraveghere și ordine publică Fetești care executau misiuni de prevenire și combatere a sustragerilor de produse petroliere, au observat luni, 13 iulie a.c., în jurul orei ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2015, 11:10
(3306 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente, două persoane rănite

Poliția a fost sesizată joi, 9 iulie a.c., în jurul orei 9,00, cu privire la faptul că pe raza orașului Amara s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2015, 20:15
(4448 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: La închisoare pentru «abandon de familie»

Polițiștii Secției Rurale Coșereni au acționat joi, 9 iulie a.c., pe raza de competență, pentru punerea în executare a mandatelor de executare a pedepsei cu închisoarea și a depistării persoanelor urmărite ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2015, 18:10
(7070 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii asigură măsurile de ordine publică la «Festivalul Nămolului» Amara-2015

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița vor executa misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia «Festivalului Nămolului» Amara-2015, în perioada 11-12 iulie a.c., în vederea ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2015, 17:25
(7446 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în Germania prin intermediul Rețelei EURES

EURES România dispune de 50 de posturi pentru lucrătorii calificați în domeniul hotelier-gastronomic, care doresc să desfașoare o activitate sezonieră în Germania, pentru ocuparea cărora se va organiza ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2015, 16:10
(5110 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fetiță de 8 ani, acroșată de un autoturism

Poliția a fost sesizată miercuri, 8 iulie a.c., în jurul orei 19,30, cu privire la faptul că pe raza municipiului Fetești s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2015, 17:10
(5553 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Slobozia: A refuzat etilotestul, s-a urcat la volan și a tamponat două autoturisme!

Polițiștii rutieri oprit pentru control, pe raza municipiului Slobozia, un bărbat de 35 de ani, din localitate, care se afla la volanul unui autoturism. La solicitarea polițiștilor de a fi testat cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2015, 15:05
(6359 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...