Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

8 kilometri pe jos, pentru Educație

Transport școlar cu scandal în comuna Dridu

Situație fără precedent în județul Ialomița. Părinții a 30 de copii din satul Patru Frați, comuna Adîncata, care frecventează cursurile Școlii Generale Dridu, sînt obligați să scoată din buzunare pînă la 140 de lei pentru a-i trimite pe elevi la școală. În semn de protest, de cîteva zile, oamenii merg împreună cu cei mici 8 kilometri pe jos către instituția de învățămînt. Miza acestui scandal ar fi reprezentată de interesul primarului Valentin Turiga de la Dridu, de a susține afacerea unui transportator privat, apropiat lui.

Primarul Turiga face și desface
Scandalul a fost iscat de reprezentanții Consiliului Local Dridu care au emis o hotărîre în baza căruia au sistat finanțarea pentru transportul școlar al elevilor care vin din localitatea vecină, Patru Frați, comuna Adîncata. Pentru ca totuși copiii să ajungă la școală, singura soluție pe care au găsit-o a fost aceea de a plăti abonamente unei firme private de transport. Părinții susțin că la mijlocul acestei decizii s-ar ascunde însă un mare interes financiar, pe care l-ar susține chiar edilul de la Dridu, Valentin Turiga. «Cînd au început lucrările la podul de la Dridu, s-a renunțat la microbuzele școlare în favoarea acestei firme private. Se plăteau 10 mii de lei pe lună pentru transportul copiilor noștri, dar Consiliul Local a refuzat să mai dea acești bani. Acum ne pun să plătim noi pentru transport, pentru că patronul microbuzelor e finul domnului primar din Dridu. Este, deci, o afacere a domnului primar» reclamă Mariana Sandu, unul dintre părinți. În semn de protest față de măsurile pe care le-au impus autoritățile locale din Dridu, de cîteva zile, oamenii au refuzat să mai circule cu microbuzele firmei private și au ales să-și trimită copiii la școală pe jos. Așa s-a întîmplat și joi, 19 martie 2015, cînd copiii și părinții lor au mers din satul Patru Frați pînă la școala din comuna Dridu traversînd podul avariat, pădurea din zonă și digul din jurul barajului. «Refuzăm categoric să plătim acele abonamente pentru că nu avem bani. Eu am doi copii la școală și nu am venituri. Vă dați seama ce cheltuială este pentru mine, în condițiile în care sînt casnică, iar soțul meu este șomer!» se plînge Ionela Vică.

Citiți mai multe amănunte despre acest subiect în ediția ziarului Independent de miercuri, 25 martie 2015!

19 Martie 2015, 14:40 (39659 vizualizări - 56 comentarii)

Citiți și:
Podul de la Dridu dă peste cap anul școlar
Scandal la un bar din Dridu

Comentariile cititorilor:


bibu:
(20 Martie 2015, 23:59)
Da dau dreptate.
Scoala gimnaziala DRIDU l-Vlll:
(20 Martie 2015, 22:29)
Acum sa fim corecti mai bine ere pe vremea lui"NICOLAE CEAUSESCU".Primarul Turiga si directorul Dedu ar trebui sa gaseasca o rezolvare la aceasta problema si sa nu va mai bateti joc de acei copii care vin la scoala sa invete . Nu inteleg de ce ii puneti sa plateasca -80 lei pe luna (pod Leasa-Dridu) -140 lei pe luna (Moldoveni-Maia-Fierbinti-Dridu) Sunt parinti care au si 4 copii si nu pot da240lei lunar.Ei au o alocatie de 40 lei si ii pun sa plateasca dublu . Si asa de sfarsit sa va dau m***e cu picioru. Pentru ca nu ma duc la scoala sa invat carScte macar sa invat acasa prosti. Scoala Dridu o sa ajunga mai proasta ca cea de la Adancata.
Maria :
(20 Martie 2015, 22:25)
Verificati si contractul pt canalizare care nu se mai termina.
maria:
(20 Martie 2015, 22:16)
Ar trebui  sa se sesizeze cineva si referitor la canalizarea din dridu care nu se mai termina. 
Lavinia:
(20 Martie 2015, 21:58)
Nu stiu de unde ati inteles ca-l apar pe primarul  Turiga.Eu am vrut sa spun ca primarul a inchiriat firma de transport ,nu stiu cum  a reusit ,fara stirea Consiliului Local.Unii din membrii Consilului Local asta sustin ,cel putin,ca au aflat de suma care i se platea firmei GS Tours abia la votarea bugetului pe anul 2015,adica in luna februarie.Si,cum li s-a parut exagerata ,avand in vedere ca scoala are microbuze,nu au mai fost de acord cu inchirierea firmei lui Otet.De aici intreaga tevatura. Va multumesc pentru interventie.
Puşcoi:
(20 Martie 2015, 21:14)
Nea primaru' are zilele numărate ! Vb lui Radu Mazăre : LA BECIUL DOMNESC #
pt.Lavinia:
(20 Martie 2015, 19:56)
Stimata  Lavinia inclin a crede ca lucrezi in primaria Dridu mai domnisoara,doamna,duduie ce oi fii dumneata ce spui dumneta inseamna ca acest primar este total pe linga cetatenii carei asigura salariu . Daca rasfoiesti paginile Google vei constata ca exista o NOTA DE CONSTATARE nr.2471 /19.02.2015 facuta in urma unui control a Institutiei Prefectului din jud.Ialomita. Daca citesti ce scrie in aceasta nota te crucesti si ramai asa exact ca Ion a lui Crucica din Dridu de vale. Acolo scrie negru pe alb ca in aceasta primarie nimic  nu functioneaza.Incepand de la Primarul tau Turiga nevinovat saracul,la secretarul primariei Florica Glontaru ,consilierii locali  care primesc bani,si pana la nimic cai acici este comuna lui cucu. Da ce va-ti cumparat  sclavi mai duduie, Lavinia : Ca sa nu mai vorbim de altele pe care cu siguranta le cunosti. Te intrebam noi mai duduie Lavinia stii cum sa atribuit contractul cu RAJA  ,iti raspundem noi Fara licitatie. Sti cumva Lavinia cum au fost facute in anii trecuti Reconstituirile drepturilor de proprietate. Mai Lavinia daca intra DNAul in voi  cat de curand ai sa vezi ca nu este  asa de roza situatia.Iar primarul nu este Isus coborat jos dupa cruce,cum nu este nici sectretarul,Florica Glontaru care a fost si el primar in Dridu. Prea multe tartanii care speram sa iasa la iveala si sai ia pe toti care au facut burtile mari dupa urma amaratilor.Lavinia trezestete la realitate. Si isius a fost rastignit de romani .Ca sa nu mai vorbim folclor intern ,o zi buna
GELU:
(20 Martie 2015, 19:55)
Hotilor ,,Otet si primaru
CUCK NORRIS:
(20 Martie 2015, 19:52)
Rusine sa le fie ,,hotie pe fata,,asa se fura in dridu fierbinti,
Lavinia:
(20 Martie 2015, 17:56)
Consiliul Local al Primariei Dridu a aflat de suma exorbitanta care i se platea firmei GS Tours(a lui "Otet) dupa votarea bugetului pe anul 2015.Microbuzul nou primit de Scoala Dridu in toamna nu avea toate actele in regula ,de aceea statea cuminte in curtea primariei.Insa pentru a obtine avizele ,sunt necesari niste bani,de care Primaria Dridu'nu dispune'.
P.D:
(20 Martie 2015, 16:53)
Asta-i Romania, rusine domnului primar Turiga din Dridu.Dumnezeu nu doarme niciodata..
idem alex:
(20 Martie 2015, 15:09)
 PRECIZARE  FIRMA  FINULUI PRIMAR TURIGA -Ce cauta firma SC  G&S  TOURS din orasul Voluntari in schema transportului de copii din com.Dridu,jud.Ialomita este simplu de Vazut = EXACT CE SPUNE ALEX. primarul Turiga are 3 microbuze.si asta spune tot
Scoala:
(20 Martie 2015, 14:36)
Rusine..
alex... :
(20 Martie 2015, 14:16)
Dl. Turiga e direct interesat să se meargă cu maxi-taxi, deoarece are trei microbuze ale lui personale sub licența firmei "finului"
COCO:
(20 Martie 2015, 14:02)
Domnule primar al comunei Dridu....in toamna cand ai hotarat sa inchiriezi microbuzul de la firma privata nu ai facut sedinta de consiliu...consilieriii dumneavoastra nu au stiut de la bun inceput despre ce SUMA este vorba????de ce s-au sesizat abia dupa 5luni de zile???cum e posibil sa lasati copii in strada la jumatatea anului ...RUSINE

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
222 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: 2 ani de închisoare pentru «ultraj» și «lovire»

Polițiștii de investigații criminale au executat marți, 21 mai a.c., un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Urziceni pe numele unui bărbat de 36 de ani, din localitate. Cel ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2013, 10:36
(7836 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni ultraj


Fetești: A acroșat cu mașina o bătrînă

În cursul zilei de marți, 21 mai, în jurul orei 14,00, Poliția a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2013, 09:34
(4984 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


ISU Ialomița: Pompierii au prieteni în toate unitățile școlare din județ

ISU Ialomița: Pompierii au prieteni în toate unitățile școlare din județ

Vineri, 17 mai a.c., a avut loc faza județeană a concursului «Prietenii Pompierilor», în cadrul căreia 14 echipaje de elevi de la mai multe școli din județ și-au demonstrat abilitățile de mici pompieri ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2013, 08:32
(8629 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

22 Mai 2013, 09:11


Percheziții în Ialomița, Călărași, Ilfov și București la contrabandiștii de țigări. Acțiunea este coordonată de IPJ Ialomița!

38 de percheziții se desfășoară în județele Ialomița, Călărași, Ilfov și în municipiul București. Acțiunea vizează destructurarea unei grupări infracționale specializată în contrabandă cu țigări. Miercuri ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2013, 08:01
(14073 vizualizări - 3 comentarii)


DGFP Ialomița: 5,53 milioane lei, încasate prin măsuri de executare silită

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița a întreprins, în luna aprilie 2013, pe linia colectării veniturilor bugetare, mai multe măsuri de executare silită. Astfel, s-au emis peste 1400 de somații ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2013, 07:25
(8487 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: «Zile medicale ialomițene», prima zi

Joi, 16 mai 2013, a început cea de-a doua ediție a congresului regional «Zile medicale ialomițene». La evenimentul care se desfășoară în stațiunea Amara participă peste 400 de medici și asistenți din Ialomița ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2013, 19:25
(8127 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Cămătar arestat

În cursul zilei de miercuri, 15 mai 2013, Judecătoria Urziceni a emis pe numele unui tînăr, în vîrstă de 26 de ani, din comuna Bărbulești, un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2013, 15:39
(7968 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Piromanii dau foc autorităților

În seara zilei de miercuri, 15 mai a.c., în jurul orei 23,00, o clădire și mai multe anexe ce aparțin Consiliului Local al municipiului Fetești au fost cuprinse de flăcări. Cel mai probabil, incendiul a ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2013, 12:38
(7699 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


IPJ Ialomița: Campanie publică pentru prevenirea furturilor din locuințe

IPJ Ialomița: Campanie publică pentru prevenirea furturilor din locuințe

La nivelul județului Ialomița, în primele 4 luni ale anului 2013 s-au înregistrat 176 furturi din locuință, din care 74 în mediul urban și 102 în mediul rural. Cel mai frecvent mod de operare a fost pătrunderea ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2013, 11:36
(7330 vizualizări - 2 comentarii)


«Zilele medicale ialomițene», la a II-a ediție

Colegiul Medicilor Ialomița organizează a II-a ediție a «Zilelor Medicale Ialomițene», în perioada de 16-18 mai 2013, la Hotel Ialomița din Stațiunea Amara. Deschiderea lucrărilor va avea loc joi, ora ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2013, 19:12
(8798 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Concursuri extrașcolare pentru «prietenii pompierilor»

Ca în fiecare an, în luna mai, Inspecția de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează competițiile școlare cu caracter tehnico-aplicativ ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2013, 18:20
(8620 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Constănțean prins fără permis pe Variantă

Marți, 14 mai a.c., polițiștii au depistat pe DN2A, pe Varianta de ocolire a municipiului Slobozia, un tînăr în vîrstă de 24 de ani, domiciliat pe raza județului Constanța, care se deplasa la volanul unui ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2013, 16:23
(6301 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținuți pentru «tîlhărie»

Polițiștii a reținut marți, 14 mai a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore, 4 tineri, cu vîrste cuprinse între 18 și 29 de ani, toți domiciliați în municipiul Fetești, pentru ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2013, 15:22
(9794 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Agenții de securitate au furat motorina

Poliția a fost sesizată marți, 14 mai a.c., cu privire la faptul că în perioada 18 aprilie-7 mai 2013, dintr-un bazin aflat în incinta unei societăți comerciale situată pe raza comunei Movila a fost sustrasă ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2013, 12:27
(9402 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Mai 2013, 17:45


anunțuri angajare

Ești în căutarea unui loc de muncă?
Hotel Select Slobozia
angajează
RECEPȚIONER(Ă)

solicităm
-cunoștințe solide PC
-cunoașterea temeinică a limbii engleze
(obligatoriu)
vă rugăm să depuneți CV la recepția
Hotel Select Slobozia

Ești în căutarea unui loc de muncă?
Hotel Select Slobozia
angajează
CAMERISTĂ
solicităm
-seriozitate
vă rugăm să depuneți CV la recepția
Hotel Select Slobozia

13 Mai 2013, 09:05


Bărcănești: Suspecți de furt minori, identificați

Un bărbat de 37 de ani, din București, a sesizat Poliția  cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuința sa pe care o deține pe raza comunei Bărcănești și au sustras mai multe ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2013, 17:02
(8943 vizualizări - 1 comentariu)


Movilița: Copii răniți în accident

Joi, 9 mai a.c., în jurul orei 19,00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2 s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a doi minori. Astfel, în timp ce un bărbat, în vîrstă ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2013, 16:37
(7483 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cros pentru toate vârstele

Slobozia: Cros pentru toate vîrstele

Elevii din Slobozia au participat miercuri, 8 mai a.c., la un cros organizat special pentru ei. Evenimentul se înscrie în seria activităților sportive desfășurate la nivelul județului Ialomița cu prilejul ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 18:12
(10540 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia cros


IPJ Ialomița selecționează candidați pentru instituțiile de învățămînt ale MAI

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița selecționează candidați pentru concursurile de admitere la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» București, Școala de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 16:14
(10919 vizualizări - 0 comentarii)


Romanul «Ceață pe Tamisa» de Nicolae Stan, lansat la Slobozia

Romanul «Ceață pe Tamisa» de Nicolae Stan, lansat la Slobozia

Vineri, 17 mai 2013, de la orele 11,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, scriitorul Nicolae Stan va lansa romanul «Ceață pe Tamisa». Evenimentul va fi organizat de Biblioteca Județeană ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 15:34
(10811 vizualizări - 15 comentarii)


Razie la Căzănești

Peste 20 de tone de deșeuri feroase au fost indisponibilizate și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de peste 22000 lei. Acesta este bilanțul unei razii a polițiștilor ialomițeni desfășurate ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 15:20
(7160 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Copil de 8 ani, acroșat de un autoturism

Marți, 7 mai a.c., în jurul orei 10,00, în timp ce un bărbat, de 66 de ani, din comuna Ciulnița, conducea un autoturism pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia, a acroșat un minor care s-a angajat în traversarea ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 14:51
(6624 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


«Biblionet» la Sălcioara și Bordușani

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» va inaugura serviciul «Biblionet-Lumea în biblioteca mea» în localitățile Sălcioara și Bordușani. Astfel, miercuri, 15 mai 2013, serviciul va fi inaugurat la Biblioteca ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 12:08
(7296 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Consătenii i-au furat din casă

Poliția a fost sesizată marți, 7 mai a.c., cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns într-o locuință situată pe raza comunei Ograda și au sustras mai multe unelte agricole și bunuri de uz ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2013, 11:50
(8108 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ograda furt


DGFP Ialomița: Peste 1000 de datornici la bugetul de stat

DGFP Ialomița informează că, la data de 31 aprilie 2013, a fpst publicat pe site-ul ANAF un număr de 1063 agenți economici, care figurau cu obligații restante la bugetul general consolidat, la data de ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 17:54
(7475 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente pe DN2, zece persoane rănite!

Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier marți, 7 mai a.c., în jurul orei 11,00, pe DN2, la ieșire din Coșereni către Movilița. În urma impactului, patru persoane au fost rănite, iar una ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 15:47
(8446 vizualizări - 0 comentarii)


Șef nou la Penitenciarul Slobozia

Biroul de Presă al Penitenciarului Slobozia informează că, începînd cu data de 1 mai 2013, comisar șef de penitenciare Marian Dobrică este noul director al Penitenciarului Slobozia, comisarului șef de penitenciare ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 11:17
(9561 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism în flăcări pe Autostrada A2

În urma unor scurgeri de combustibil în zona compartimentului motor, un autoturism a fost cuprins de flăcări în dreptul km 144 de pe Autostrada A2. Evenimentul s-a produs în după-amiaza zilei de luni, ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2013, 10:13
(8563 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...