Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

SUPERPOLIȚISTUL

SUPERPOLIȚISTUL

De Bunavestire, pe 25 martie, este sărbătorită Ziua Poliției Române. Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a făcut-o în avanpremieră, vineri, 20 martie, organizînd pentru presa locală un exercițiu de tragere cu pistolul Makarov. Un prilej bun pentru ca super-polițiștii Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul instituției să demonstreze că nu sînt cu nimic mai prejos decît cei din filmele americane...

Exercițiu de tragere printre fulgi
Vineri, 20 martie 2015, la prima oră a zilei, ninge moinat. În poligonul de la Ciulnița bate vîntul și e frig ca-n prag de iarnă. Polițiștilor chemați să reprezinte Serviciul Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului nu le pasă. Dacă e ordin, cu plăcere! Tragerea se desfășoară după regulament. Se înșiră toți cinci pe aliniamentul de tragere, cu pistoalele încărcate, așteptînd comanda. «Gata pentru tragere!» se aude dintr-un capăt. Comanda vine scurt și, dintr-o dată, cei cinci polițiști devin unul singur. Descarcă pistoalele, aruncă încărcătoarele goale, încarcă din nou. Asistența se dezgheață brusc, atrasă de spectacol. Îl privim pe cel aflat cel mai aproape de noi. E tînăr, poate prea tînăr pentru o astfel de meserie. Împunge ținta prin cătarea pistolului, desprins de cei din jur, imperturbabil. Pistolul, un Makarov rusesc aparent inofensiv, devine mortal în mîinile lui. Polițiștii încarcă din nou și așteaptă comanda. «Nu vă grăbiți, trageți grupat, faceți ce ați învățat...» se aude vocea comandantului. Nu e nevoie! Polițiștii trag din nou, toți ca unul, încordați, atenți, concentrați... Privindu-i, simți nevoia să aplauzi. Ne abținem și bine facem. În branșa asta nu e loc pentru sentimentalisme, iar civilii sînt tolerați atîta vreme cît nu încurcă. Țintele sînt ciur, niciun glonț nu a ratat. Nu există primul loc, doar rezultat de echipă. Asta nu înseamnă că cel mai bun nu e lăudat. «Alin, tu ai grupat cel mai bine. Bravos!».

Tot ce contează este echipa
După tragere, solicităm un interviu comisarului șef al SAS, Adrian Ghețu. Face munca asta de peste 20 de ani și susține că, în spatele demonstrației pe care am văzut-o, se ascund mii de ore de exerciții și o disciplină de fier. «E o meserie frumoasă, dar care nu poate fi făcută de orice om. Îți trebuie chemare. Polițiștii pe care i-ați văzut au fost aleși pentru a exercita această meserie în urma unor examene serioase. Trebuie să îți dorești cu adevărat să faci asta ca să ajungi aici. Iar o dată ajuns e nevoie cam de 5 ani pentru a dezvolta la maximum capacitățile cu care ai fost înzestrat și să poți să spui că ești un luptător...» ne explică acesta. Pe lîngă disciplina pe care o impune statutul de luptător în cadrul SAS, polițiștii acestui departament au program de lucru permanent. Practic, 24 de ore din 24 trebuie să fii pregătit pentru a răspunde unui eventual ordin. «Iar un luptător adevărat rezistă în ritmul acesta pînă la vîrsta de pensionare. Eu am 23 de ani de muncă și conduc această structură din anul 2001. Iar potențial există pentru mulți ani de-acum încolo!» explică Adrian Ghețu. Dincolo de tragerile oficiale și vorbele frumoase însă, luptători din cadrul SAS se confruntă cu o realitate dură, pe care civilii doar o bănuiesc. «Fiecare acțiune la care participăm se poate termina rău. Nu există  operațiuni cu grad mic de periculozitate. Infractorii pe care îi urmărim nu au nimic de pierdut și, tocmai de aceea, sînt mai periculoși. În aceste condiții, tot ceea ce contează este echipa. Fără ea, pregătirea e inutilă. Iar cea mai bună echipă, în opinia mea, este cea de 6 luptători care permite minimizarea tuturor riscurilor potențiale. Și, în ultimă instanță, prinderea infractorilor!».

Viorel Ștefu, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița
«Sîntem protectorii legitimi ai comunității!»
Primele atestări privind Poliția Română datează din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazu (crearea instituției agiei). Din 1990, Poliția Română a cunoscut mai multe etape de transformări. În prezent, organizarea și funcționarea Poliției Române sînt legiferate de Legea nr. 218 din 23.04.2002. Astfel, Poliția Română este, în prezent, «instituția specializată a statului, care exercită atribuții privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice, în condițiile legii». Cu prilejul Zilei Poliției Române, Viorel Ștefu, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a declarat, printre altele: «O zi aniversară este un prilej de sărbătoare, dar și unul de reflecție. Responsabilitatea noastră este mare, iar în virtutea meseriei pe care ne-am ales-o sîntem protectorii legitimi ai comunității. Un stat puternic se bazează pe ordine și respect față de lege, iar polițiștii sînt primii mandatați să sprijine respectarea legii!».

25 Martie 2015, 10:15 (10207 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Ziua Poliției Române, sărbătorită și la Slobozia. 16 ofițeri și 68 de agenți au fost avansați în grad la ceas aniversar!
Onoruri pentru polițiștii ialomițeni
«Ziua Porților Deschise» la IPJ Ialomița
IPJ Ialomița: «Ziua Poliției Române» 2019

Comentariile cititorilor:


Ilena:
(27 Martie 2015, 13:05)
DOMNULE  STEFU VIOREL  AVETI DESTULE CAZURI DE INCOMPETENTA SI REA VOINTA DIN PARTEA POLITISTILOR. Personal am trimis catre dumnevoastra sesizare privind incompetenta unor politisti. Dumnevoastra ati raspuns in bataie de joc ! Cu toate ca am depus documente elocvente pentru a se vedea de fapt  ABUZUL POLITISTULUI- ! V-am trimis inregistrare audio cu politistul care spune ca citez: NU STIU SA CITESC- MAI VREI CEVA . Va intreb public : De ce politia din judetul condus de d.voastra nu seisizeaza ANAF Si politia Serviciul Investigare Fraude atunci cand constata fapte suspiciune Evaziune Fiscala ? Vreti exemple ? D.le Stefu Viorel doriti exemplu de incercare acoperire fapte penale ? Va dau cu documetele de rigoare. Dar nu am incredere deloc in  acesta politie a jud.Ialomita. Domnule Stefu Viorel cand mergi la politie si politistului arati documente din care rezulta suspiciune de CORUPTIE retineti- Iar politistul iti spune in fata ca nici-macar nu este fapta penala...DUPA PAREREA LUI - A bsolventului de drept dupa cum el se lauda ! Rusinos
!@#$%:
(27 Martie 2015, 12:48)
Credeam ca SUPERPOLITISTUL a iesi tot Stefu si anul asta ???!!!??? ca asa ne invatasem...
victor:
(27 Martie 2015, 08:19)
Probabil au imunitate din partea primarului si a vicelui ca sunt oameni lor RUSINE
babi:
(26 Martie 2015, 15:41)
Eu una sunt plecat de mult din cazanesti dar cunosc situatia clanului satalac pe vremuri in discoteca toata lumea trebuia sa faca plecaciuni in fata lui Cadavru si stiu ca erau proxeneti. Ce va mira asa amploarea care a luato acestia in cazanesti nu exista politie. Pardon exista dar odata la 4 ani! Legea junglei
carevasazica:
(26 Martie 2015, 15:32)
Doru zelca este unul din persoanele care sprijina clanul DONE-SATALAC vanzand pentru acestia tigari de contrabanda colegilor de munca. Stiu si eu cazul cateorva persoane care acest clan le incaseaza pensiile,alocatiile,ajutoarelor sociale pana si ajutoarele din partea uniuni europene. 
falconeti:
(26 Martie 2015, 15:26)
Da la cazanesti asa e MIMI Camatareasa face legea si sotul acesteia adrian zis vacaru. Oare de ce politia nu face nimic? Stiu caz concret cand copilul unor oameni care vindea pentru acestia tigari de contrabanda a fost batut deoarece parinti au vrut sa rupa orice legatura cu interlopii. Este 2015 si la cazanesti nu se poate merge pe strada de clanul satalac, UNDE SUNT SUPERPOLITISTI de care vorbiti domnule stefu?
dumitru:
(26 Martie 2015, 12:29)
Ce super politisti frate? De ce nu vine si la cazanesti unde clanul satalac prin feraru elena zisa mimi camatareasa  a pus stapanire pe acest orasel. Contrabanda cu tigari, bani cu dobanda,taxe de protectie si multe alte infractiuni. Oare politia ce face? Unde sunt super politisti? Cine a mai intalnit asa ceva acesti infractori au drept alibi primaria care le acorda si ajutoare sociale,in nici-o tara nu sa mai vazut asa ceva. Oare primarul si viceprimarul inchid ochii pentru cateva voturi sau au si ei un procentaj din activitatile ilicite desfasurate de aceasta?
dinu:
(25 Martie 2015, 19:23)
la multi ani tuturor politistilor!
Elena:
(25 Martie 2015, 16:55)
Bravo! La mulți ani, sănătate și succes tuturor polțiștilor!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 11 Iul 2026
251 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bordușani: Administratorul unei firme, cercetat penal de polițiști

Polițiștii Biroului de Investigare a Criminalității Economice Fetești și cei ai Secției Rurale Stelnica au acționat joi, 8 ianuarie 2015, pe raza comunelor Bordușani și Făcăeni, pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2015, 13:05
(7098 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Alocațiile copiilor nu mai sînt impozitate

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița înștiințează contribuabilii că s-a suspendat regularizarea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile obținute din dobînda bonificată ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2015, 16:05
(5039 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Articole pirotehnice, ridicate de polițiști

Polițiștii ialomițeni au ridicat articole pirotehnice categoria a II-a, în urma unei percheziții domiciliare, efectuată la o persoană bănuită de infracțiuni la regimul materiilor explozive. La data de ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2015, 14:35
(6565 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Abateri de la prevederile Codului Rutier

Miercuri, 7 ianuarie 2015, polițiștii Rutieri și de Ordine Publică au acționat pe arterele rutiere județene, în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor pe linie de circulație rutieră. Cu această ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2015, 12:55
(6340 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Mandat executat

În cursul zilei de miercuri, 7 ianuarie 2015, polițiștii de Investigații Criminale au acționat pe raza orașului Țăndărei, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2015, 11:45
(7852 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Fără trichineloză

În cursul anului 2014, în unitățile de abatorizare porcine au fost sacrificate, examinate sanitar-veterinar și supuse examenului pentru decelarea Trichinellei sp., un număr de 89683 capete porcine, toate ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2015, 10:20
(4308 vizualizări - 0 comentarii)


Schimb de gardă la Finanțe. Carmen Popescu, șef în locul lui Petre Țenea!

Schimb de gardă la Finanțe. Carmen Popescu, șef în locul lui Petre Țenea!

Încă de la debutul noului an 2015, Finanțele Publice din Ialomița au un nou director. Este vorba despre Carmen Popescu, fostă șefă a Direcției Contribuabililor Mijlocii din cadrul aceleiași instituții. ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2015, 19:05
(21253 vizualizări - 16 comentarii)


Slobozia: Proxeneți, trimiși în judecată de procurori

Procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au dispus trimiterea în judecată a 3 persoane sub acuzația de «proxenetism în formă continuată». Cei 3 inculpați, pe numele lor Gheorghe Curt, aflat ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2015, 17:30
(8460 vizualizări - 5 comentarii)

Taguri: Slobozia proxenet


Ialomița: Începe procesul hoților de petrol

Procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au finalizat cercetările în cazul hoților care sustrăgeau produse petroliere din conductele OMV Petrom. Cu această ocazie, 11 inculpați au fost trimiși ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2015, 15:50
(5355 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fals procuror, își înșela victimele la telefon

Mai multe persoane au fost înșelate la telefon de un deținut. Acesta își suna victimele și le comunica faptul că este procuror, sugerîndu-le oamenilor să-i comunice coduri de reîncărcare pentru cartele ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2015, 13:35
(4044 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 52 mii de lei din contrabandă cu țigări

Un recent dosar trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia scoate la iveală faptul că afacerile cu țigări de contrabandă sînt extrem de profitabile. Cei 6 inculpați cercetați ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2015, 11:45
(6873 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Intervenții ale pompierilor la început de an

În urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică, o autoutilitară ce se deplasa în după-amiaza zilei de 2 ianuarie 2015, pe DN2, pe raza comunei Glodeanu Sărat din județul Buzău, a fost cuprinsă ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2015, 10:30
(6518 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tînăr de 15 ani, prins la furat

Un tînăr de 15 ani a fost prins de jandarmi după ce a furat mai multe bunuri. Astfel, o patrulă de jandarmi a observat joi, 1 ianuarie 2015, în jurul orei 18,00, un tînăr care avea în mînă o sacoșă voluminoasă ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2015, 09:25
(6445 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Cod Portocaliu de viscol în Ialomița. 250 de polițiști vor fi la datorie pentru a asigura măsurile de siguranță publică

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică, 28 decembrie 2014, o avertizare Cod Portocaliu de vreme rea pentru 10 județe din țară, inclusiv Ialomița. Fenomenele vizate sînt ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2014, 17:35
(10639 vizualizări - 0 comentarii)


Catedrala din Urziceni, alături de cei nevoiași

Catedrala din Urziceni, alături de cei nevoiași

La Catedrala Sfinții Împărați din Urziceni, după ce au fost ajutați copiii din Centrul de zi Urziceni, precum și alți copii din familii defavorizate, colecta de Crăciun a continuat pentru păstrarea tradiției ...[citește_toată_știrea]

25 Decembrie 2014, 10:30
(8467 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 200 de polițiști, în stradă de Crăciun

Peste  200  de polițiști vor acționa, zilnic, pentru ca Sărbătoarea Crăciunului să fie petrecută în condiții de liniște și siguranță. Poliția este la datorie, în serviciul comunității, în perioada ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2014, 17:05
(6076 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Dridu

Peste 400 de cartușe, aproximativ 2  kg bile de plumb și 8 plase de pescuit monofilament deținute ilegal, au fost ridicate de polițiștii ialomițeni în urma efectuării a 5 percheziții domiciliare. ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2014, 16:45
(8240 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Selecție pentru studenții care doresc să lucreze în Germania

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București va organiza, în perioada ianuarie-februarie 2015, o selecție pentru studenții și masteranzii care doresc să desfășoare o activitate lucrativă ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2014, 16:35
(5414 vizualizări - 0 comentarii)


Gest umanitar al polițiștilor din Țăndărei

Trei familii modeste din Țăndărei vor avea parte de Sărbători mai frumoase datorită polițiștilor din oraș. Oamenii legii au inițiat o campanie umanitară și le-au dăruit oamenilor sărmani un strop de bucurie ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2014, 16:20
(4809 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: 3 accidente rutiere, un mort și trei răniți!

Luni, 22 decembrie 2014, pe raza județului s-au produs 3 evenimente rutiere, soldate cu decesul unei persoane și rănirea altor trei persoane.
Astfel, primul eveniment rutier a fost sesizat Poliției ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2014, 16:10
(4951 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursă locuri de muncă în agricultură în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunștința celor interesați că, la această dată, prin rețeaua EURES sînt disponibile 800 locuri de muncă în Spania, respectiv  lucrători ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2014, 15:45
(9591 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul Trezoreriei

Trezoreria statului face cunoscut agenților economici, instituțiilor publice precum și populației că impozitele, taxele, contribuțiile și alte venituri care se încasează în numerar, datorate bugetului general ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2014, 13:20
(7298 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Comerțul ilegal cu produse viniviticole, în vizor

Luni, 22 decembrie 2014, sub directa coordonare a Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii acționează, la nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2014, 12:15
(4974 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 800 de cărți noi pentru Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu»

În cadrul programului de granturi de carte BOOKS 4 YOUTH 2 și a campaniei «LĂSAȚI-MĂ SĂ ÎNVĂȚ!» din luna septembrie 2014, deschis pentru biblioteci, instituții de învățămînt, ONG-uri, și alte instituții ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 18:05
(6573 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Prețurile medii la produsele agricole

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița înștiințează contribuabilii interesați că a fost aprobată Hotărîrea Consiliului Județean Ialomița nr. 97/2014 privind stabilirea prețurilor medii ale ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 17:30
(7759 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Focare de Bluetongue, stinse

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți crescătorii/deținătorii de animale că, începînd din data de 02.12.2014, în România a debutat perioada liberă de vectori ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 16:50
(6908 vizualizări - 0 comentarii)


Programul de Sărbători la Oficiul Național al Registrului Comerțului

Vă informăm că programul de lucru al Oficiului Național al Registrului Comerțului și al oficiilor registrului comerțului de pe lîngă tribunale se va modifica în perioada Sărbătorilor de Iarnă ca urmare ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 15:40
(8949 vizualizări - 0 comentarii)


Activități la Penitenciarul Slobozia în perioada Sărbătorilor de Iarnă

Sărbătorile de iarnă reprezintă o perioadă marcată de o puternică încărcătură emoțională pentru deținuții Penitenciarului Slobozia. Cu această ocazie, la nivelul instituției au fost desfășurate mai multe ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 15:20
(5545 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Persoană rănită în urma unui accident rutier

O femeie în vîrstă de 47 ani a fost rănită după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un copac. Evenimentul s-a produs miercuri, 17 decembrie 2014, în jurul orei 14,40, pe DN2C, în ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 15:05
(8192 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara accident


Coșereni: Pește fără documente de proveniență

Polițiștii Secției Rurale Coșereni au depistat, în trafic, trei bărbați, cu vîrste cuprinse între 31 și 38 de ani, domiciliați în municipiul Slobozia și județul Ilfov, în timp ce transportau cu un autoturism ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 13:45
(7365 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...