ULTIMA ORĂ
ISU Ialomița recrutează candidați
Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița recrutează candidați pentru concursul de admitere-sesiunea 2015, pentru instituțiile de învățămînt ale Ministerului Apărării Naționale și pentru instituțiile de învățămînt ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru arma «Pompieri», după cum urmează:
-Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» București, Facultatea de Pompieri-35 locuri (din care 1 pentru romi);
-Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» București, Facultatea de Poliție-Drept-2 locuri;
-Academia Forțelor Terestre «Nicolae Bălcescu» Sibiu, Finanțe-Contabilitate-4 locuri;
-Academia tehnică Militară, Echipamente și sisteme electronice militare-1 loc; Calculatoare și sisteme informatice pentru apărare și securitate națională-2 locuri; Inginerie genistică-2 locuri; Ingineria autovehiculelor-1 loc; Inginerie civilă-1 loc;
-Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre «Basarab I» Pitești, Tehnică de comunicații-1 loc;
-Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă «Pavel Zăgănescu» Boldești, județul Prahova, subofițeri de pompieri și protecție civilă-100 de locuri (din care 1 pentru romi); maistru militar auto-8 locuri.
Pentru toate locurile scoase la concurs vor fi recrutați bărbați, cu excepția locurilor prevăzute pentru Facultatea de Poliție-Drept și pentru specialitățile din cadrul instituțiilor de învățămînt superior ale Ministerului Apărării Naționale, unde pot candida și femei.
Durata studiilor:
-la Facultatea de Pompieri, Faculatea de Poliție-Drept și la Academia Tehnică Militară-4 ani;
-la Academia Forțelor Terestre «Nicolae Bălcescu» Sibiu-3 ani;
-la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă «Pavel Zăgănescu» Boldești și la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre «Basarab I» Pitești-2 ani.
Informații privind graficul admiterii, datele de prezentare, etapele și probele de concurs, tematica și bibliografia, pot fi accesate la următoarele adrese de web: www.academiadepolitie.ro, www.scoaladepompieri.ro, www.armyacademy.ro, www.mta.ro, www.igsu.ro, www.ncoacademy.ro
Pentru informații suplimentare, vă puteți adresa personalului din cadrul structurii de Resurse Umane a Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița, la numerele de telefon 0243/232.396, 0243/232.397
26 Martie 2015, 16:30 (6097 vizualizări - 0 comentarii)
Concurs de admitere organizat în anul 2023 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» pentru locurile alocate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență
ISU Ialomița: Încep recrutările pentru admiterea la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza»
ISU Ialomița: Alege cariera de pompier!





