Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Percheziții la Slobozia

Vivi Dinescu, săltat de mascați

UPDATE Mandat de arestare preventivă de 30 de zile pentru Victor «Vivi» Dinescu!

Interlopul Victor Dinescu, cunoscut și sub numele de Vivi, a căzut în mîinile anchetatorilor. El a fost săltat de mascați și condus la audieri, fiind suspectat de comiterea infracțiunilor de «cămătărie» și «șantaj». În aceeași speță urmează să fie audiate alte patru persoane.

Anchetă în plină desfășurare Un comunicat de presă remis publicității de Inspectoratul General al Poliției Române anunța desfășurarea la Slobozia și în municipiul București a unui număr de 10 percheziții domiciliare, efectuate la sediile unor societăți comerciale și persoane fizice, ca urmare a cercetărilor desfășurate de polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, într-o anchetă în care 5 suspecți sînt cercetați pentru de «cămătărie» și «șantaj».

Descinderi la vila lui Vivi Vizat de  anchetatori a fost și interlopul slobozean Victor Dinescu, cunoscut și sub numele de Vivi. Mascații au descins în opulenta sa locuință la primele ore ale dimineții. După ce au scotocit cameră cu cameră impresionantul imobil, anchetatorii l-au urcat în duba mascaților și l-au condus la audieri. Din primele informații, s-ar părea că Vivi, alături de ceilalți 4 suspecți cercetați de organele judiciare, ar fi «împrumutat» importante sume de bani către mai multe persoane, aplicînd dobînzi importante. Cei care nu reușeau să achite la timp datoriile și mai ales dobînzile erau amenințați cu acte de violență. Cercetările în această cauză sînt în plină desfășurare.

UPDATE 1 Surse din cadrul anchetei au precizat că anchetatorii au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele lui Victor «Vivi» Dinescu.

UPDATE 2 Importante sume de bani și tehnică de calcul au fost descoperite și ridicate de polițiști în urma celor 10 percheziții efectuate de Poliția Română, marți, 31 martie a.c., pe raza municipiilor București și Slobozia. O persoană a fost reținută pentru 24 de ore. În urma  perchezițiilor efectuate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița la sedii de societăți comerciale și la locuințele membrilor unei grupări infracționale, au fost identificați și ridicați aproximativ 13000 de euro, bani susceptibili a proveni din activități infracționale. De asemenea, au fost descoperite și ridicate tehnică de calcul și medii de stocare, iar un autoturism de lux a fost indisponibilizat la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Pe numele unui bărbat, în vîrstă de 46 de ani, din municipiul Slobozia, a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de șantaj. Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului, urmînd ca miercuri, 1 aprilie a.c., să fie prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă. Reamintim că astăzi, 31 martie a.c., peste 70 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, sub coordonarea Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, au efectuat 10  percheziții la sedii ale unor societăți comerciale și la locuințele membrilor unei grupări infracționale specializate în șantaj și cămătărie. La activități au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Membrii grupării erau bănuiți că ar fi împrumutat mai multor persoane sume de bani importante cu o dobîndă mare. Astfel, în cazul în care membrii grupului infracțional nu obțineau sumele de bani rezultate din împrumutul propriu zis și dobînda stabilită ar fi procedat la inducerea unei stări de temere victimelor prin amenințarea cu acte de violență împotriva lor sau a persoanelor apropiate. Persoanele împrumutate de membrii grupului infracțional organizat erau, de regulă, administratori ai unor societăți comerciale care dețin în patrimoniu bunuri imobile sau mobile ce reprezintă o garanție pentru recuperarea sumelor de bani împrumutate și a dobînzilor. (Biroul de Presă al IPJ Ialomița)

UPDATE 3
Procurori din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de numitul DINESCU VICTORAȘ, zis VIVI CĂMĂTARUL, sub aspectul savîrșirii infracțiunii de șantaj, prev. de art. 207 alin. 3 Cod penal. În ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale s-a reținut că inculpatul, în contextul unor împrumuturi tip camătă acordate persoanei vătămate B.L., a exercitat în perioada octombrie 2014-martie 2015 atît acte de amenințare, cît și acte de violență față de persoana vătămată pentru recuperarea dobînzilor impuse. Inculpatului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 309 Cod Procedură Penală. Față de inculpat a fost luată măsura reținerii și s-a formulat propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, ce a fost înaintată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Slobozia. În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Direcției Operațiuni Speciale. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. (Parchetul de pe lîngă Tribunalul Ialomița)

31 Martie 2015, 13:15 (49613 vizualizări - 47 comentarii)

Citiți și:
Fostul director al Urban SA Slobozia, Adrian Stoicescu, audiat de polițiști!
Percheziții la Slobozia și Andrășești
Slobozia: Percheziții domiciliare într-un dosar de «evaziune fiscală»
IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

Comentariile cititorilor:


Gabi :
(3 Aprilie 2015, 17:28)
Cred ca DL are dreptate domnul D este pus sa țină atmosfera aici PTR șeful sau . Păcat esti ,,,,
Camatar belit:
(3 Aprilie 2015, 16:27)
Ma panarama de D nu te mai ofusca si lasa astea cu fomisti la I parte.daca tot zici de alti da-si dea numele da-ti tu primul.numele se da cans e cazul ma morcovarule
WOW :
(3 Aprilie 2015, 15:57)
Nu mai văitați voi pe nimeni sa știți are omul vizat destule si demult si nu e grija nimănui cum si ce a făcut . Trec repede toate astea sa știți se uita vin alții
Dan :
(3 Aprilie 2015, 15:55)
Da foarte frumoase aceste comentarii chiar cand lumea nu are ce face sta pe net in loc si comentează la răul la binele altor dar ce i acum nu i nimic sa știți se va termina frumos
HHH:
(3 Aprilie 2015, 14:03)
Frumoase comentarii , dar ce nu înțeleg eu , cine este acest K. de care vorbește tot orașul în ultimul timp și cu ce se ocupa ?
t-rex:
(3 Aprilie 2015, 10:36)
Spune ti fraților clar dacă știți cate ceva, degeaba afirmați fără să probați. Oricum nu dă nimeni crezare unor frânturi de propoziții ce sunt fără sens si mai ales fără subiect. Intradevar, a devenit un subiect tabu in ultimele zile, dar totuși fi ți mai clari in afirmații. Noi muritorii de rand suntem impresionați si deopotrivă siderați de ce se poate întâmpla in Slobozia noastră mică.
Camatar belit:
(3 Aprilie 2015, 03:06)
Dar acest T.P. care a luat case la oameni si a dat bani cu camata cand o da fie interogat.cea mai mare curva din oras el este si-a copt toti prietenii
D:
(3 Aprilie 2015, 00:22)
Mah frustratilor care pronuntati aici numele unor persoane care pe care nici macar nu le cunoasteti!!ati plati averi doar sa va salute persoanele pe care voi le pronuntari aici bulanilor fomisti care sunteti!!!stati cuminti si uitati va la bucatica voastra!!nu aveti valoarea sa pronuntati anumite nume si mai ales sa trageti concluZii si sa spune ti anumite vb de aceste persoane!!daca va spun sa va zice ti adevaratu nume aici si cine sunte ti cred ca ati uita cum va cheama si de unde sunte ti de frica de pi.de ce sunte ti!!!stai naibi cuminti fomistilor!!atata stiti cum ia pe vreunu imediat sa barfiti sa zice ti fel Si fel de vorbe!!im fatza nu aveti curaju bulangiilor cu doua fete!!mizeriilor care sunte ti jeguri de oameni fara coloana vertebrala asta sunte ti!!
abcd:
(2 Aprilie 2015, 17:01)
S-au trezit sclavii lui Vivi :)). Voi sunteti niste parliti ca si el.. Sigur il pupati in c.r sa va dea si voua d-un pachet de tigari si d-un suc. Am multe clase peste  voi,frustratilor analfabeti "Dann si Daniel". Acum muriti de foame ca v-a fost arestat "seful". Milogilor!
Daniel:
(2 Aprilie 2015, 15:42)
Si Ilie de la hermes avea 3 clase...tu cite clase ai abcd?Pun pariu ca esti un taran original.retardat si frustrat.Tine-ti comentariile ptr tine amaritule.
Dann:
(2 Aprilie 2015, 15:04)
Mah analfabetule,cu ce te deranjeaza casa lui?A dat la cineva in cap?Pirlit cred ca esti tu...cind vreodata ajungi tu la nivelul lui?Umblii toata ziua prin oras si ajungi acasa cu pantofii rupti gunoiule.Sa nu mai vorbim de stomacul gol si buzunarul prin care bate vintul.Nu inteleg de ce atita rautate din partea unor nulitati.E simplu,sunt invidiosi pe succesul altora.Cind iei bani imprumut si nu ai returnezi inapoi e normal?Daca un om te ajuta oferindu-ti un imprumut tu o dai in garda?Bate el la usa ta?
abcd:
(2 Aprilie 2015, 12:25)
Puscaria sa-l manance! Ati vazut ce casa are la Slobozia Noua? Nu e normal ca un semianalfabet cu 3 clase  sa aibe atatia bani! Sa ii ia tot,sa ramana un parlit, adica ce este el la origine!
Nasu:
(2 Aprilie 2015, 03:37)
Sa nu-i uitam si pe astia care trebuie sa fie legea Catalin Finante, Vali Avion. dar sa nu fie doar frectie ca la Catalin Procuroru sau Taifas.
Nasu:
(2 Aprilie 2015, 03:33)
C-am tirziu dar nu-i rau.si pe ceilalti cind ii ia?cum care? T.P., O., V.R. Si nu in ultimu rind hoitu ala de Z.
Laur:
(2 Aprilie 2015, 02:19)
Pai Vivi încă mai înmulțea cu camata banii avocatului R.Z. Aia care pozează cu Nicu Gheara sunt cei gen T.M. care se ocupa tot cu cămătărie și recuperări. Un alt cămătar, mai nou și peste este Chiftea.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
16 Aug 2026
288 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița atenționează: Sunt active 17 focare de pestă porcină africană!

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în scopul prevenirii unor episoade de îmbolnăvire a populației cu Trichinella spiralis (Trichineloză), aduce la cunoștința consumatorilor ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 11:10
(3134 vizualizări - 1 comentariu)


Accident la Gârbovi

Un accident rutier s-a produs în localitatea Gârbovi, pe DJ 203B. Evenimentul a fost înregistrat marți, 3  decembrie a.c., în jurul orelor 19,20, un autoturism părăsind partea carosabilă și acroșând ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 10:35
(2475 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi accident


Fetești: Bărbat găsit mort în propriul apartament

Sprijinul pompierilor a fost solicitat în cursul zilei de marți, 3 decembrie 2019, în jurul orelor 15,10, pentru asigurarea accesului în apartamentul unui bărbat, de 48 de ani. Pompierii de la Stația de ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 10:15
(4003 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Avarie la conducta principală de alimentare cu apă

Pentru remedierea unei avarii pe conducta principală de alimentare cu apă de pe strada Veșniciei, din orașul Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, miercuri, 4 decembrie ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 10:05
(3600 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Liceul Tehnologic Special «Ion Teodorescu» a serbat Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități

Marți, 3 decembrie 2019, cei 140 de elevi ai Liceului Tehnologic Special «Ion Teodorescu» din Slobozia au marcat printr-o serbare Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. În cadrul ceremoniei ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2019, 18:25
(4245 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Copil posibil înecat în Borcea

Încă de duminică, 1 decembrie 2019, salvatorii de la Stația de pompieri Fetești, la solicitarea forțelor de Poliție, au intervenit pentru căutarea unui minor dispărut în zona pontonului din comuna Bordușani ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2019, 10:20
(2575 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Minor dispărut fără urmă

Bordușani: Minor dispărut fără urmă

Polițiștii ialomițeni desfășoară activități de căutare a unui minor de 13 ani, Costel Cătălin Ioniță. Joi, 28 noiembrie 2019, băiatul a plecat de la domiciliul unchiului său din comuna ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 19:45
(2760 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Manifestări dedicate «Zilei Naționale a României»

Spectacole de muzică folclorică și tradiționala paradă militară sunt principalele evenimente care se vor desfășura la Slobozia cu ocazia «Zilei Naționale a României». Manifestările debutează la ora 11, ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 19:40
(3229 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Urziceni, arestat pentru «infracțiuni la regimul rutier»

Un bărbat de 59 de ani, din Urziceni, care se sustrăgea executării unei pedepse de 7 luni închisoare a fost indentificat de polițiști și încarcerat. Acesta a fost condamnat definitiv, printr-o sentință ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 19:35
(4396 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni arestare


Ialomița: Campanie de donare susținută de preoți

Preoții din 4 localități ialomițene, respectiv Iazu, Valea Ciorii, Scânteia și Murgeanca, au participat marți, 26 noiembrie 2019, la o campanie de donare de sânge, organizată de Centrul Județean de Transfuzie ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 19:30
(1895 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii și polițiștii ialomițeni, la datorie de «Ziua Națională a României»

Manifestările organizate în județul Ialomița cu ocazia Zilei Naționale a României vor fi supravegheate de jandarmi. Astfel, efectivele de intervenție ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița vor ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 19:25
(2434 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 61 mii de lei aplicate de polițiști

În urma unei acțiuni a polițiștilor ialomițeni privind abaterile de la regimul rutier, oamenii legii au aplicat sancțiuni contravenționale de 61 mii de lei. De asemenea, au fost reținute 10 permise de conducere ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 19:20
(1946 vizualizări - 0 comentarii)


O bătrână de 73 de ani din Jilavele a dispărut de la domiciliu

Polițiștii ialomițeni caută o bătrână de 73 de ani care a dispărut de la domiciliul din localitatea Jilavele. Rudele femeii spun că în data de 26 noiembrie 2019 aceasta a plecat de acasă și nu a mai revenit ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 19:15
(5670 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Acțiunile preventive în școli desfășurate de polițiștii ialomițeni au continuat și în această săptămână. Miercuri, 27 noiembrie 2019, oamenii legii au mers la Fetești, acolo unde au discutat cu elevii din ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 19:10
(2549 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA în perioada Sărbătorilor de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada Sărbătorilor de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României, dispece­ratul, echipele de intervenție, dar și reprezentanții societății ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 10:25
(5696 vizualizări - 0 comentarii)


CJAS Ialomița: Înregistrarea în sistemul informatic a bolnavilor cronici

Înregistrarea în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate a bolnavilor cu afecțiuni incluse în Programele Naționale de Sănătate stabilite de Ministerul Sănătății se va face numai pe baza adeverinței ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 10:10
(4976 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Copil de 4 ani, mort după ce a fost intoxicat cu fum

Marți, 26 noiembrie a.c., în jurul orei 9,20, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Săveni-sat Frățilești. La fața ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2019, 17:25
(3540 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: A intrat cu camionul în lac

Un accident rutier s-a produs luni, 25 noiembrie a.c., în jurul orei 6,15, în localitatea Movilița, când un autotren a derapat de pe partea carosabilă și a intrat în Balta Movilița. Pentru salvarea victimei ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2019, 17:20
(2500 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Cinci persoane intoxicate cu fum de la o sobă

Cinci persoane au fost intoxicate cu fum în comuna Ciochina luni, 25 noiembrie a.c., în jurul orelor 07,30. Pentru salvarea victimelor, intoxicate cu fum produs de o sobă cu lemne folosită la încălzirea ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2019, 17:15
(1906 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: S-au răsturnat cu mașina

Accident rutier cu trei victime în localitatea Coșereni, pe DN2. Evenimentul s-a produs luni, 25 noiembrie a.c., în jurul orelor 12,55, la intersecția cu localitatea Borănești, când o autoutilitară a părăsit ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2019, 17:10
(2408 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Informare cu privire la prevenirea apariției unor noi focare de pestă porcină africană

Având în vedere dinamica evoluției pestei porcine africane și în contextul debutului sezonului rece, în care sacrificarea tradițională a suinelor din gospodării cunoaște o creștere semnificativă, DSVSA Ialomița informează toți crescătorii de porcine, din exploatațiile nonprofesionale, cu privire la necesitatea respectării următoarelor măsuri: ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2019, 10:30
(4362 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Română: Campanie internațională de prevenire a violenței domestice

Poliția Română: Campanie internațională de prevenire a violenței domestice

Poliția Română, alături de organizații din țara noastră și agenții de aplicare a legii din Bulgaria și Ungaria, este parte a campaniei regionale a OSCE de sensibilizare împotriva violenței bazate pe gen ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2019, 10:25
(4128 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 24 noiembrie a.c., polițiștii slobozeni au depistat un bărbat, de 68 de ani, din Slobozia, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2019, 10:20
(2143 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Grivița, reținut de polițiști după o urmărire ca în filme

Un bărbat de 32 de ani, din Grivița, a fost reținut de polițiștii ialomițeni pentru «ultraj» și cumul de infracțiuni la regimul circulației rutiere. Va fi prezentat în fața magistraților, pentru dispunerea ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2019, 10:15
(2503 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Controale la firme cu angajați străini

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii, stabilite atât prin lege cât și prin Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2019, în perioada 14-18.11.2019 s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2019, 10:10
(2217 vizualizări - 0 comentarii)


Libra Internet Bank deschide în Slobozia o sucursală dedicată clienților agribusiness

Libra Internet Bank deschide în Slobozia o sucursală dedicată clienților agribusiness

Libra Internet Bank își extinde rețeaua și deschide, în Slobozia, cea de a 54-a unitate proprie, specializată în acordarea de soluții de creditare și ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2019, 10:05
(4566 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Autorul unei tâlhării, greu de identificat

Slobozia: Autorul unei tâlhării, greu de identificat

De două săptămâni, polițiștii din Slobozia caută un tânăr, de aproximativ 20 de ani, din localitate, care ar fi comis o tâlhărie. Victima tânărului este o asistentă medicală, angajată a Serviciului Județean ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 19:05
(3066 vizualizări - 3 comentarii)


Slobozia: Bătrân lovit de mașină pe trecerea de bietoni

Un bătrân de 82 de ani, din Slobozia, care traversa stada în mod regulamentar, a fost lovit de mașina condusă de un bărbat în vârstă de 52 de ani. Incidentul s-a petrecut la Slobozia, în seara zilei de ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 18:35
(2360 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Accident la Movilița, trei victime

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut în seara zilei de joi, 21 noiembrie 2019, în zona localității Movilița. Din cercetările polițiștilor a reieșit faptul că evenimentul rutier ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 18:30
(2069 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestați pentru infracțiuni comise la regimul rutier

Polițiștii ialomițeni au identificat doi tineri, din Slobozia și Fetești, în vârstă de 30 și 31 de ani, care se sustrăgeau executării unor pedepse privative de libertate. Aceștia au fost condamnați la închisoare ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2019, 18:25
(3040 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...