Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Percheziții la Slobozia

Vivi Dinescu, săltat de mascați

UPDATE Mandat de arestare preventivă de 30 de zile pentru Victor «Vivi» Dinescu!

Interlopul Victor Dinescu, cunoscut și sub numele de Vivi, a căzut în mîinile anchetatorilor. El a fost săltat de mascați și condus la audieri, fiind suspectat de comiterea infracțiunilor de «cămătărie» și «șantaj». În aceeași speță urmează să fie audiate alte patru persoane.

Anchetă în plină desfășurare Un comunicat de presă remis publicității de Inspectoratul General al Poliției Române anunța desfășurarea la Slobozia și în municipiul București a unui număr de 10 percheziții domiciliare, efectuate la sediile unor societăți comerciale și persoane fizice, ca urmare a cercetărilor desfășurate de polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, într-o anchetă în care 5 suspecți sînt cercetați pentru de «cămătărie» și «șantaj».

Descinderi la vila lui Vivi Vizat de  anchetatori a fost și interlopul slobozean Victor Dinescu, cunoscut și sub numele de Vivi. Mascații au descins în opulenta sa locuință la primele ore ale dimineții. După ce au scotocit cameră cu cameră impresionantul imobil, anchetatorii l-au urcat în duba mascaților și l-au condus la audieri. Din primele informații, s-ar părea că Vivi, alături de ceilalți 4 suspecți cercetați de organele judiciare, ar fi «împrumutat» importante sume de bani către mai multe persoane, aplicînd dobînzi importante. Cei care nu reușeau să achite la timp datoriile și mai ales dobînzile erau amenințați cu acte de violență. Cercetările în această cauză sînt în plină desfășurare.

UPDATE 1 Surse din cadrul anchetei au precizat că anchetatorii au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele lui Victor «Vivi» Dinescu.

UPDATE 2 Importante sume de bani și tehnică de calcul au fost descoperite și ridicate de polițiști în urma celor 10 percheziții efectuate de Poliția Română, marți, 31 martie a.c., pe raza municipiilor București și Slobozia. O persoană a fost reținută pentru 24 de ore. În urma  perchezițiilor efectuate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița la sedii de societăți comerciale și la locuințele membrilor unei grupări infracționale, au fost identificați și ridicați aproximativ 13000 de euro, bani susceptibili a proveni din activități infracționale. De asemenea, au fost descoperite și ridicate tehnică de calcul și medii de stocare, iar un autoturism de lux a fost indisponibilizat la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Pe numele unui bărbat, în vîrstă de 46 de ani, din municipiul Slobozia, a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de șantaj. Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului, urmînd ca miercuri, 1 aprilie a.c., să fie prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă. Reamintim că astăzi, 31 martie a.c., peste 70 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, sub coordonarea Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, au efectuat 10  percheziții la sedii ale unor societăți comerciale și la locuințele membrilor unei grupări infracționale specializate în șantaj și cămătărie. La activități au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Membrii grupării erau bănuiți că ar fi împrumutat mai multor persoane sume de bani importante cu o dobîndă mare. Astfel, în cazul în care membrii grupului infracțional nu obțineau sumele de bani rezultate din împrumutul propriu zis și dobînda stabilită ar fi procedat la inducerea unei stări de temere victimelor prin amenințarea cu acte de violență împotriva lor sau a persoanelor apropiate. Persoanele împrumutate de membrii grupului infracțional organizat erau, de regulă, administratori ai unor societăți comerciale care dețin în patrimoniu bunuri imobile sau mobile ce reprezintă o garanție pentru recuperarea sumelor de bani împrumutate și a dobînzilor. (Biroul de Presă al IPJ Ialomița)

UPDATE 3
Procurori din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de numitul DINESCU VICTORAȘ, zis VIVI CĂMĂTARUL, sub aspectul savîrșirii infracțiunii de șantaj, prev. de art. 207 alin. 3 Cod penal. În ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale s-a reținut că inculpatul, în contextul unor împrumuturi tip camătă acordate persoanei vătămate B.L., a exercitat în perioada octombrie 2014-martie 2015 atît acte de amenințare, cît și acte de violență față de persoana vătămată pentru recuperarea dobînzilor impuse. Inculpatului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 309 Cod Procedură Penală. Față de inculpat a fost luată măsura reținerii și s-a formulat propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, ce a fost înaintată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Slobozia. În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Direcției Operațiuni Speciale. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. (Parchetul de pe lîngă Tribunalul Ialomița)

31 Martie 2015, 13:15 (49353 vizualizări - 47 comentarii)

Citiți și:
Fostul director al Urban SA Slobozia, Adrian Stoicescu, audiat de polițiști!
Percheziții la Slobozia și Andrășești
Slobozia: Percheziții domiciliare într-un dosar de «evaziune fiscală»
IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

Comentariile cititorilor:


Rita:
(1 Aprilie 2015, 22:54)
@coco. Dacă tot ai băgat-o pe dr. Stoian Cristiana Maria in comentariul tău, știi și care mai este mersul cu aceasta? Ce-a pățit? Mai este in celulă?
model:
(1 Aprilie 2015, 21:44)
Anchetatorii sunt asteptati si la Antena 1 Slobozia. Sigur vor avea surprize, surprize! 
Sore:
(1 Aprilie 2015, 21:30)
Domnul avocat Z., nu este strain de aceste fapte. Doar cu banii lui a inceput Vivi, camataria.
Pap.ta.bmw:
(1 Aprilie 2015, 21:01)
Papitoi mici cu bmw negru se caca pe ei ca au bani multi.domiciliTi in Bucuresti tremura acum Sa nu cumva sa ajunga si la ei cu camataria asta inteligenta????????? Ai cap faci bani legal sau daca nu fii umil lasa smecherii as faca camataria
coco:
(1 Aprilie 2015, 19:59)
Sa-l puna in celula cu Frusin si cu Cristiana-vampirita sa vedem ce iese ...Vivi ii imprumuta bani contra sange lu aia iar piticu ii f...e pe amandoi . 
necuriosu':
(1 Aprilie 2015, 11:56)
Curiosu ce meserie o avea? La ce gramatica ai,sigur esti si tu un interlop micut dintre rivalii domnilor.Nu ai nevoie de prea multa gramatica sa numeri €,nu?!
SORIN:
(1 Aprilie 2015, 11:55)
@vio. Dacă este fiul lui Nelu Dinescu, atunci Vivi este nepot de văr al fostului poet, actualmente bucătar de lux.
x men:
(1 Aprilie 2015, 11:17)
Nimic deosebit. Prea mult praf....,sumele confiscate sunt nesemnificative. Iubesc Romania.
Curiosu:
(1 Aprilie 2015, 10:55)
Scusati ca deanjez cu aceasta intrebare! Aceste persoane care au luat bani inprumut de la acest Vivi,de ce nu s au dus in banca sau la o institutie care face astfel imprumuturi ? Stiti de ce ? Sunt 2 motive ! 1,nu i se efectueaza imprumuturi de la nici o institutie pentru ca e o persoana care are datori si este persoana rau platonica! 2,acestia incearca sa imprumute brani de la asa zisi camatari crezind ca poste sa faca la fel si cu iei cum au facut si cu cine stie ce banci .Cind a vazut ca nu le merge cu astfel de persone au dato in Garda si mascati.Hai sa FIM seriosi!IAR iei crede ca daca ii aresteaza poate ramin cu bani imprumutati! Vai mama loro nu stiu ce ii asteapta pe acesti Hoti de 2 bani! NU UITATI ACESTIA NU BAT LA USA TA SA I TI BAGE BANU IN BUZUNAR ,IAR DUPA ACEIA SA TE CAUTE SA CEARA DOBINZI DE 100/ 200%.NU UITATI! TOT PERSOANE CA SI iEI,CER BANI IMPRUMUT ! Decide nu ii mai plingeti pe acesti cersatori , de CACATTTT care cer bani in stinga SI DREAPTA iar dupa incep sa sa o dea in Garda!
hdsfhdfhg:
(1 Aprilie 2015, 01:53)
N-are nicio legatura cu Mircea Dinescu... Coincidenta de nume si atat..!
yo:
(31 Martie 2015, 22:23)
Mai sunt si alti in oras. Daca mai saltati vreo 2 poate se mai potolesc. PS: confiscati averile care nu pot fi justificat k acolo e durerea. Wow ce gard are asta!!!
vio:
(31 Martie 2015, 21:18)
@Aurel , da , Mircea Dinescu este unchiul lui .
Aurel:
(31 Martie 2015, 20:43)
Dumnealui este rudă cu Mircea Dinescu? Care știți? Ori vreo coincidență!
Megamotoreta:
(31 Martie 2015, 19:38)
Ce o fi zenzational?? Nu știe toata lumea ca da bani cu camătă vivi? Ca acum l-a luat, da , tarziu într-adevăr, dupa atatea înjosiți date la băieții nu a mai putut si la turnat pana la urma, ce sa faci, grea camăta !
FELICITARI!:
(31 Martie 2015, 18:11)
VIVAT JUSTITIA ROMANA!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
16 Aug 2026
334 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Elemente de muniție, descoperite într-o curte din Sudiți

Două proiectile explozive de calibru 100 mm au fost descoperite în după-amiaza zilei de sîmbătă, 9 mai 2015, de un cetățean din localitatea Sudiți, în timpul unor lucrări agricole în gospodărie. Echipajul ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2015, 12:15
(10255 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul PSD Marian Neacșu, secretar general al Consiliului Național PSD

Joi, 7 mai 2015, cu prilejul reuniunii Comitetului Executiv Național al PSD, deputatul PSD Marian Neacșu a fost ales secretar general al Consiliului Național al Partidului Social-Democrat. De reținut că ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2015, 11:20
(8481 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Precizări privind contribuțiile de asigurări sociale de sănătate

În vederea aplicării unitare a prevederilor Titlul IX2 «Contribuții sociale obligatorii» din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la stabilirea ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2015, 10:25
(7797 vizualizări - 0 comentarii)


anunț public

Primăria Municipiului Slobozia
dorește să sprijine
activitatea de funcționare
a Asociațiilor de Proprietari
și organizează, în acest sens,
în ziua de miercuri,
13 mai 2015, orele 16,00,

la Casa Municipală de Cultură
(fostul cinematograf Galax),
o Adunare cu toți administratorii
și președinții Asociațiilor de proprietari

8 Mai 2015, 12:05


Ialomița: Un tractor și un autoturism, cuprinse de flăcări

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină, în ultimele 24 de ore, pentru lichidarea a două incendii, izbucnite la un tractor și la un autoturism. Primul apel telefonic a fost înregistrat miercuri ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2015, 20:30
(4707 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în scădere ușoară

La sfîrșitul lunii aprilie 2015, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7569 șomeri, din care 1849 șomeri indemnizați, respectiv 5720 șomeri ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2015, 18:25
(5290 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: În atenția operatorilor care achiziționează lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează operatorii care achiziționează lapte de la producători că, în conformitate cu art. 151 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, pînă la data de ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2015, 17:40
(4208 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Depistat în trafic în stare de ebrietate

Un tînăr, de 27 de ani, din București, este urmărit penal după ce a fost identificat în trafic, la Fetești, sub influența băuturilor alcoolice. Cel în cauză avea o alcoolemie de 0,43 miligrame alcool pur ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2015, 16:45
(4342 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Doi tineri, răniți într-un accident rutier

Doi tineri, de 32 și 28 de ani, au fost implicați într-un accident rutier, în zona municipiului Urziceni. Din primele verificări, vina ar purta-o tînărul de 28 de ani care, într-o curbă periculoasă, nu ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2015, 15:30
(4826 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Ialomița: Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor

În această perioadă, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița demarează ample acțiuni de prevenire și combatere a braconajului piscicol. Demersurile oamenilor legii au în vedere ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2015, 13:15
(5382 vizualizări - 0 comentarii)


Festivitate de premiere pentru concursul de proiecte «Slobozia Viitorului»

Joi, 7 mai 2015, de la orele 12,00, la Casa de Municipală de Cultură Slobozia se va desfășura festivitatea de premiere a  tinerilor care au cîștigat la concursul de proiecte «Slobozia Viitorului». ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2015, 19:25
(4340 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Analiza Activității de Inspecție Fiscală din cadrul ANAF-DGRFP Ploiești în trimestrul I 2015

Principalul obiectiv al inspecției fiscale în trimestrul I 2015 l-a reprezentat intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a evaziunii fiscale, activitatea fiind orientată cu precădere către contribuabili ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2015, 18:10
(10679 vizualizări - 1 comentariu)


APIA Ialomița: Detalii despre cota de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează operatorii care achiziționează lapte, precum și producătorii deținători de cotă de lapte pentru vînzări directe că, pînă la data de 14 mai ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2015, 15:25
(5192 vizualizări - 0 comentarii)


50 de elevi din Slobozia, în vizită de studiu la instituțiile publice din oraș

Proiectul «Inițiativă pentru comunitate mea!» continuă în Ialomița cu vizitele de studiu la instituțiile publice din oraș. Astfel, marți și miercuri, 6-7 mai 2015, 50 de elevi participanți la programul ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2015, 17:35
(5840 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri disponibile în instituțiile de învățămînt ale Administrației Naționale a Penitenciarelor

Începînd de marți, 5 mai 2015, Administrația Națională a Penitenciarelor a făcut publică lista locurilor disponibile din cadrul unităților de învățămînt ale instituției. Peroanele care doresc să obțină ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2015, 16:15
(9087 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prins la volan fără să dețină permis

În cursul nopții de luni spre marți, 4/5 mai 2015, polițiștii au oprit pe raza municipiului Slobozia un autoturism condus de un tînăr, de 21 de ani, domiciliat în localitate. Din verificările efectuate ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2015, 15:10
(4838 vizualizări - 1 comentariu)


Gîrbovi: Furt din locuință

Polițiștii Secției Rurale Ion Roată cercetează un tînăr, în vîrstă de 31 de ani, din comuna Gîrbovi, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. Cel în cauză este bănuit că în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2015, 14:05
(5075 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fără permise sau beți la volan

Un tînăr, în vîrstă de 22 de ani, din comuna Făcăeni, a fost depistat în noaptea de sîmbătă spre duminică, 2/3 mai a.c., în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, deși anterior ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2015, 12:45
(3438 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Festivalul județean de folclor «Zărzărică, zărzărea»

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează vineri, 8 mai 2015, orele 16,00, la Căminul Cultural Săveni, faza finală a celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2015, 15:45
(6740 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Manasia

Un scurtcircuit produs la instalația electrică a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la locuința unui cetățean din localitatea Manasia. Evenimentul a fost anunțat în după-amiaza ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2015, 13:10
(3955 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia incendiu


Slobozia: Interlopul Vivi Dinescu, trimis în judecată

Procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au finalizat cercetările în dosarul penal deschis pe numele interlopului Victor «Vivi» Dinescu. Acesta a fost trimis în judecată în urmă cu o săptămînă ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2015, 11:35
(8079 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Copil de 1 an și 3 luni, intoxicat cu sodă caustică

Întîmplare nefericită în localitatea ialomițeană Traian. Un copil de 1 an și 3 luni a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, după ce a băut sodă caustică. El a fost stabilizat de ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2015, 22:50
(7408 vizualizări - 0 comentarii)


anunț

SC POLARIS M HOLDING SRL
punct de lucru Slobozia-Ialomița
aduce la cunoștința cetățenilor
care au ca zi de ridicare
a deșeurilor menajere
ziua de vineri, faptul că
ridicarea acestora se va efectua
sîmbătă, 02.05.2015,
întrucît ziua de 01.05.2015
este declarată zi
nelucrătoare

29 Aprilie 2015, 13:15


Ialomița: Arestat pentru evaziune fiscală din produse farmaceutice-citostatice

Procurori din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul GRIGORIU ALEXANDRU, sub aspectul săvîrșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2015, 20:20
(8730 vizualizări - 0 comentarii)


ECOlimpiada elevilor

Elevii de clasa a III-a din Slobozia și Urziceni participă cu peste 20 de lucrări pline de imaginație în etapa națională a programului educațional ECOlimpiada Elevilor și întră în competiție cu peste 3 ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2015, 16:40
(5220 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Condiții de eligibilitate plăți directe pentru 2015

Conform prevederilor Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 3 din 18 martie 2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2015, 15:10
(4671 vizualizări - 0 comentarii)


Elemente de muniție, descoperite la Ciocîrlia

În urma unui apel telefonic primit sîmbătă, 25 aprilie a.c., în jurul orei 12,00, echipajul pirotehnic din cadrul ISU Ialomița a fost solicitat să intervină în cazul unui proiectil descoperit de un cetățean ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2015, 13:25
(4577 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bilanț la Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Vineri, 24 aprilie 2015, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2015, 12:35
(5704 vizualizări - 1 comentariu)


Percheziții ale Poliției Române în 8 județe. Ialomița, călcată de anchetatori!

În dimineața zilei de marți, 28 aprilie 2015, polițiștii din București efectuează 75 de percheziții, în municipiul București și 8 județe, printre care și Ialomița, la persoane bănuite de ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2015, 11:50
(7575 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Reținuți pentru tentativă la omor

Potrivit unui comunicat de presă, «procurori din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații ARDELEANU CONSTANTIN DANIEL ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2015, 16:10
(8215 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...