Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a IV-a

Lider dezlănțuit

Cu toate că s-au jucat doar 7 din cele 8 meciuri programate inițial, etapa a XVIII-a din Liga a IV-a Ialomița a fost una bogată în reușite. S-au dat nu mai puțin de 41 de goluri, o medie de aproape 6 pe meci. Liderul Unirea Fierbinți a făcut spectacol în meciul cu FC Traian, răzbunînd cu vîrf și îndesat înfrîngerea suferită în tur. Echipa lui Sorin Petre a învins cu 11-2 dar, în ciuda acestui rezultat, emoțiile pentru păstrarea poziției de lider continuă să existe. Urmăritoarea cea mai îndîrjită, Abatorul Slobozia, a trecut greu de Victoria Țăndărei, dar și-a luat punctele și rămîne la două lungimi de fierbințeni. Tot greu a bătut și Victoria Munteni Buzău, 2-1, cu satelitul Viitorului Axintele, dar continuă să se poziționeze pe locul care închide podiumul. În această etapă s-a produs și o premieră pentru actualul sezon: ploaia a inundat terenul de la Gheorghe Doja. Cum Asociația Județeană de Polo nu s-a arătat interesată de organizare, partida dintre Recolta din localitate și CS Amara va fi reprogramată. Etapa a XIX-a va supune Unirea Fierbinți unei grele încercări: deplasarea de la Țăndărei, pentru a da piept cu incomoda Victoria. Abatorul are parte de o deplasare mult mai ușoară, la Mihail Kogălniceanu, în timp ce Munteni Buzău va juca la Andrășești.

Rezultatele etapei a XVIII-a din Liga a IV-a
Victoria Mt. Buzău-Viitorul II Axintele 2-1
Recolta Bărcănești-Spicul Colelia 6-2
Voința Reviga-Viticola Fetești 3-1
Unirea Fierbinți-FC Traian 11-2
Abatorul Slobozia-Victoria Țăndărei 1-0
Olimpia Rădulești-Unirea M. Kogălniceanu 5-1
Recolta Ghe. Doja-CS Amara-amînat
Andrias Andrășești-Recolta Ghe. Lazăr 3-3


Programul etapei a XIX-a
Andrias Andrășești-Victoria Mt. Buzău
Recolta Ghe. Lazăr-Recolta Ghe. Doja
CS Amara-Olimpia Rădulești
Unirea M. Kogălniceanu-Abatorul Slobozia
Victoria Țăndărei-Unirea Fierbinți
FC Traian-Voința Reviga
Viticola Fetești-Recolta Bărcănești
Spicul Colelia-Viitorul II Axintele

31 Martie 2015, 14:55 (3628 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
FC Bărăganul Ciulnița, campioana județeană a sezonului 2025-2026
Egal cu Rovine în cea de-a doua repriză
Rezultatele celei de a doua etape a campionatului

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 16 Iul 2026
271 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 46,44 milioane de lei, în perioada ianuarie-iulie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iulie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

29 August 2024, 10:40
(3982 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Țigări susceptibile a proveni din contrabandă, descoperite într-o dubă

Urziceni: Țigări susceptibile a proveni din contrabandă, descoperite într-o dubă

Marți, la data de 27 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii de Ordine Publică și Rutieră au depistat, pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:25
(1759 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Posibil drogați și fără permise, la volan

Polițiștii din Slobozia, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un tâ ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:20
(1330 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Ordin de protecție provizoriu după ce soțul și-a agresat soția

Polițiștii din Amara au fost sesizați luni, 26 august a.c., de către o tânără de 26 de ani, din Amara, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul ei, un bărbat în v ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:15
(2232 vizualizări - 0 comentarii)


USR: Am corectat scrisoarea PSD pentru pensionari. Iată cum ar fi trebuit ea să arate!

Scrisoarea pe care o vor primi pensionarii acasă, din dorința premierului Ciolacu de a mai atenua scandalul provocat de recalcularea pensiilor, nu schimbă cu nimic realitatea. Adevărul rămâne același ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 14:55
(3786 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

La nivelul conductei principale de distribuție aferentă Stației de Tratare și Pompare Apă Fetești din județul Ialomița a survenit o avarie. Pentru remedierea acesteia, RAJA Constanța va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 13:35
(1075 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Sâmbătă, 31 august 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că sâmbătă, 31 august  2024, este termenul-limită de depunere a Formularului 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 12:25
(3660 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 2 septembrie 2024, termen-limită pentru transmiterea documentelor privind acordarea rentei viagere

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că rentierii  agricoli pot transmite documentele specifice privind acordarea rentei viagere agricole până cel tâ ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 12:25
(20931 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 55 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 09:20
(2280 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 918,17 milioane de lei încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-iulie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul  anului și până la 31 iulie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului î ...[citește_toată_știrea]

27 August 2024, 10:35
(5468 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,49%, rata șomajului în luna iulie 2024

La sfârșitul lunii iulie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4361 șomeri (din care 2118 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

27 August 2024, 08:50
(3041 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Stop arderilor de vegetație uscată!

ISU Ialomița: Stop arderilor de vegetație uscată!

În fiecare an, ISU Ialomița se confruntă cu un număr considerabil de incendii de vegetație uscată, majoritatea dintre acestea fiind generate de către cetățeni care nu conștientizează pericolul ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 12:40
(983 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânără depistată cu substanțe interzise!

Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânără depistată cu substanțe interzise!

În noaptea de duminică spre luni, 25/26 august a.c., în jurul orei 03.00, în parcarea de lângă Restaurantul «TABOO» din Slobozia, o tânără de 18 ani a fost depistată ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 12:05
(1974 vizualizări - 1 comentariu)


Apartament în flăcări la Țăndărei

Patru echipaje operative de la Stația de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la un apartament din orașul Țăndărei. Au fost alocate de urgență două autospeciale de stingere ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 11:40
(694 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Fetești și Miloșești

Vineri, 23 august a.c., trei echipaje de intervenție din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier produs între două autoturisme, în urma căruia au rezultat două ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 11:35
(1140 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 30 august  2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 30 august  2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 10:55
(2989 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Returnarea ambalajelor SGR

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița aduce la cunoștință tuturor celor care au cerut returnarea garanției de 50 de bani și au fost refuzați faptul că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pune ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 10:40
(667 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Circulație feroviară îngreunată din cauza incendiilor de vegetație uscată

ISU Ialomița: Circulație feroviară îngreunată din cauza incendiilor de vegetație uscată

În ultimele 72 de ore, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița, pe raza județului nostru s-au produs 7 incendii, 6 dintre acestea ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 12:30
(1335 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Locuință cuprinsă de flăcări

Pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință în localitatea Movilița. Cauza probabilă ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 12:10
(1136 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Slobozia și Mihail Kogălniceanu

Joi, 22 august 2024, pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui accident rutier petrecut în Cartierul Slobozia Nouă al municipiului reședință de județ, Slobozia. În evenimentul ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 11:50
(1953 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Continuă eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură continuă eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții implementate de APIA. Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 11:40
(802 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 700 milioane de lei pentru «Programul pentru școli al României»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că miercuri, 21 august 2024, Guvernul României a aprobat Hotărârea privind stabilirea bugetului pentru implementarea « ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 09:00
(2940 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Cerem, din nou, PSD-PNL să convoace sesiune extraordinară pentru corectarea aberațiilor din legea pensiilor!»

Sute de mii de români care au lucrat zeci de ani în condiții deosebite sau grele de muncă își văd, zilele acestea, când primesc deciziile de recalculare, pensiile micșorate cu ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 08:30
(4525 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 26 august 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 26 august 2024, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare î ...[citește_toată_știrea]

22 August 2024, 15:00
(3696 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 21 august 2024, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română « ...[citește_toată_știrea]

21 August 2024, 14:50
(987 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi pentru încălcarea normelor de siguranță alimentară

În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a efectuat mai multe activități de control la astfel de evenimente. Î ...[citește_toată_știrea]

21 August 2024, 13:35
(2580 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 7,05 milioane de lei în luna iulie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 7,05 ...[citește_toată_știrea]

20 August 2024, 11:55
(3542 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Doar 158 de candidați prezenți la sesiunea august 2024 a Bacalaureatului

Luni, 19 august a.c., s-a desfășurat prima probă a examenului de Bacalaureat/sesiunea august 2024, cea de Limba și Literatura Română. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, la nivelul ...[citește_toată_știrea]

19 August 2024, 15:05
(5681 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 102 situații de urgență gestionate

ISU Ialomița: 102 situații de urgență gestionate

În intervalul 15-18 august a.c., efectivele ISU Ialomița au asigurat, zilnic, misiunile de protecție a populației, la nivel județean, și au gestionat 102 situații de urgență. În urma solicitărilor ...[citește_toată_știrea]

19 August 2024, 14:10
(1209 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Aproape de clienți prin soluții digitale

RAJA Constanța: Aproape de clienți prin soluții digitale

O preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea, în timp s-au implementat ...[citește_toată_știrea]

15 August 2024, 09:20
(2606 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Răduță Aurelian-Constantin în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Andrei în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Pt. @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Miloșești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Iazu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 teren intravilan Păltinișu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 nemultumitu' în Sictir în tractir! feli nar în Sictir în tractir! Bratu în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Alice S în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Lidia în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...