Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Handbal, CSS Slobozia, locul 5 la turneul semifinal

Final de poveste

Turneul semifinal de la Buhuși, desfășurat în perioada 31 martie-4 aprilie 2015, a reprezentat ultima competiție pentru Junioarele 1 ale CSS Slobozia. Vorbim despre o generație frumoasă, autoare a două calificări la turnee semifinale, chiar dacă existența i-a fost perturbată de renunțări, accidentări sau reguli depășite privind talia. Turneul de la Buhuși a avut de toate. Conștiente din start că formula restrînsă în care s-au prezentat la această competiție nu le va îngădui calificarea, handbalistele slobozene au strîns rîndurile pentru a demonstra că știu handbal și că pot pune probleme oricărui adversar. Și au reușit, cu excepția meciului împotriva Reșiței, să aibă evoluții frumoase, apreciate de public și de specialiști. Unii dintre aceștia chiar au considerat-o pe Adina Nistor un veritabil lider al acestei generații, ca fiind Jucătoarea Turneului. CSS a obținut o singură victorie, 31-27, cu CSS 6 București. În rest, 4 înfrîngeri: 22-36, cu Universitatea Reșița, 23-24, cu Buhuși, 25-30, cu Viitorul Cluj și 21-22, cu Rîmnicu Vîlcea. Rînd pe rînd s-au accidentat Adriana Dincă, Nicoleta Moroianu și Adina Nistor, care au făcut eforturi consistente pentru a duce competiția la capăt. O evoluție bună a avut portarul Emanuela Ivașcu. Cel mai frumos meci pentru echipa lui Marian Simion a fost ultimul, cu Gr. Șc. Energetic Rîmnicu Vîlcea. Slobozia a condus la pauză cu 11-9, a fost 23-23 în minutul 59, dar un ultim contraatac a făcut ca oltencele să se desprindă în cîștigătoare. «Cu excepția primului meci, am avut evoluții bune. Este frustrant să pierzi două jocuri la un singur gol, dar acesta este handbalul. Una peste alta, pot spune că sînt mulțumit de ceea ce a arătat echipa noastră la acest turneu!» ne-a declarat Marian Simion. CSS Slobozia a încheiat turneul semifinal pe locul 5. Aici se încheie povestea acestei generații pentru care Slobozia ar fi putut să facă mai mult. Vor trece ani buni pînă cînd se va mai putea forma o nouă echipă de Junioare 1 de care poate vom ști să avem grijă mai bine.

7 Aprilie 2015, 16:45 (5894 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
«Junioarele I» au bifat primele meciuri oficiale
Greu în «Grupa de Valoare»!
În vervă, doar o repriză
Spadasinii CSS Slobozia, în top la «Burgas Cup» 2026
Spadasinii CSS Slobozia, la prima ediție a «Ascendia Sabre Cup»

Comentariile cititorilor:


parvu :
(9 Aprilie 2015, 13:54)
bravo copile ,suces incontinuare .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 22 Iun 2026
285 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Bătrîn înșelat cu 9000 de lei

Fapta a fost sesizată Poliției Slobozia joi, 8 ianuarie 2015, de către un bărbat slobozean, de 80 de ani. Victima a relatat anchetatorilor că, în ziua de 28 decembrie 2014, în timp ce se afla pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2015, 17:20
(6962 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în creștere

La sfîrșitul lunii decembrie 2014, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați un număr de 8481 șomeri, din care 2909 șomeri indemnizați, respectiv 55 ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2015, 15:35
(4803 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Persoane cercetate pentru braconaj cinegetic

Poliția a fost sesizată joi, 8 ianuarie 2015, de către paznicul unui fond de vînătoare gestionat de AVPS Ialomița, cu privire la faptul că a depistat două persoane care aveau asupra lor mai multe lațuri ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2015, 15:20
(4463 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia braconaj


Movila: La volan fără permis și cu numere false

Joi, 8 ianuarie a.c., polițiștii Rutieri au oprit pentru control, pe raza comunei Movila, un autoturism condus de un localnic, de 44 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2015, 14:15
(7225 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Administratorul unei firme, cercetat penal de polițiști

Polițiștii Biroului de Investigare a Criminalității Economice Fetești și cei ai Secției Rurale Stelnica au acționat joi, 8 ianuarie 2015, pe raza comunelor Bordușani și Făcăeni, pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2015, 13:05
(7091 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Alocațiile copiilor nu mai sînt impozitate

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița înștiințează contribuabilii că s-a suspendat regularizarea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile obținute din dobînda bonificată ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2015, 16:05
(5037 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Articole pirotehnice, ridicate de polițiști

Polițiștii ialomițeni au ridicat articole pirotehnice categoria a II-a, în urma unei percheziții domiciliare, efectuată la o persoană bănuită de infracțiuni la regimul materiilor explozive. La data de ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2015, 14:35
(6544 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Abateri de la prevederile Codului Rutier

Miercuri, 7 ianuarie 2015, polițiștii Rutieri și de Ordine Publică au acționat pe arterele rutiere județene, în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor pe linie de circulație rutieră. Cu această ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2015, 12:55
(6319 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Mandat executat

În cursul zilei de miercuri, 7 ianuarie 2015, polițiștii de Investigații Criminale au acționat pe raza orașului Țăndărei, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2015, 11:45
(7836 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Fără trichineloză

În cursul anului 2014, în unitățile de abatorizare porcine au fost sacrificate, examinate sanitar-veterinar și supuse examenului pentru decelarea Trichinellei sp., un număr de 89683 capete porcine, toate ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2015, 10:20
(4305 vizualizări - 0 comentarii)


Schimb de gardă la Finanțe. Carmen Popescu, șef în locul lui Petre Țenea!

Schimb de gardă la Finanțe. Carmen Popescu, șef în locul lui Petre Țenea!

Încă de la debutul noului an 2015, Finanțele Publice din Ialomița au un nou director. Este vorba despre Carmen Popescu, fostă șefă a Direcției Contribuabililor Mijlocii din cadrul aceleiași instituții. ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2015, 19:05
(21230 vizualizări - 16 comentarii)


Slobozia: Proxeneți, trimiși în judecată de procurori

Procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au dispus trimiterea în judecată a 3 persoane sub acuzația de «proxenetism în formă continuată». Cei 3 inculpați, pe numele lor Gheorghe Curt, aflat ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2015, 17:30
(8447 vizualizări - 5 comentarii)

Taguri: Slobozia proxenet


Ialomița: Începe procesul hoților de petrol

Procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au finalizat cercetările în cazul hoților care sustrăgeau produse petroliere din conductele OMV Petrom. Cu această ocazie, 11 inculpați au fost trimiși ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2015, 15:50
(5347 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fals procuror, își înșela victimele la telefon

Mai multe persoane au fost înșelate la telefon de un deținut. Acesta își suna victimele și le comunica faptul că este procuror, sugerîndu-le oamenilor să-i comunice coduri de reîncărcare pentru cartele ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2015, 13:35
(4035 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 52 mii de lei din contrabandă cu țigări

Un recent dosar trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia scoate la iveală faptul că afacerile cu țigări de contrabandă sînt extrem de profitabile. Cei 6 inculpați cercetați ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2015, 11:45
(6859 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Intervenții ale pompierilor la început de an

În urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică, o autoutilitară ce se deplasa în după-amiaza zilei de 2 ianuarie 2015, pe DN2, pe raza comunei Glodeanu Sărat din județul Buzău, a fost cuprinsă ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2015, 10:30
(6509 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tînăr de 15 ani, prins la furat

Un tînăr de 15 ani a fost prins de jandarmi după ce a furat mai multe bunuri. Astfel, o patrulă de jandarmi a observat joi, 1 ianuarie 2015, în jurul orei 18,00, un tînăr care avea în mînă o sacoșă voluminoasă ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2015, 09:25
(6442 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Cod Portocaliu de viscol în Ialomița. 250 de polițiști vor fi la datorie pentru a asigura măsurile de siguranță publică

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică, 28 decembrie 2014, o avertizare Cod Portocaliu de vreme rea pentru 10 județe din țară, inclusiv Ialomița. Fenomenele vizate sînt ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2014, 17:35
(10615 vizualizări - 0 comentarii)


Catedrala din Urziceni, alături de cei nevoiași

Catedrala din Urziceni, alături de cei nevoiași

La Catedrala Sfinții Împărați din Urziceni, după ce au fost ajutați copiii din Centrul de zi Urziceni, precum și alți copii din familii defavorizate, colecta de Crăciun a continuat pentru păstrarea tradiției ...[citește_toată_știrea]

25 Decembrie 2014, 10:30
(8457 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 200 de polițiști, în stradă de Crăciun

Peste  200  de polițiști vor acționa, zilnic, pentru ca Sărbătoarea Crăciunului să fie petrecută în condiții de liniște și siguranță. Poliția este la datorie, în serviciul comunității, în perioada ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2014, 17:05
(6062 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Dridu

Peste 400 de cartușe, aproximativ 2  kg bile de plumb și 8 plase de pescuit monofilament deținute ilegal, au fost ridicate de polițiștii ialomițeni în urma efectuării a 5 percheziții domiciliare. ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2014, 16:45
(7850 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Selecție pentru studenții care doresc să lucreze în Germania

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București va organiza, în perioada ianuarie-februarie 2015, o selecție pentru studenții și masteranzii care doresc să desfășoare o activitate lucrativă ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2014, 16:35
(5402 vizualizări - 0 comentarii)


Gest umanitar al polițiștilor din Țăndărei

Trei familii modeste din Țăndărei vor avea parte de Sărbători mai frumoase datorită polițiștilor din oraș. Oamenii legii au inițiat o campanie umanitară și le-au dăruit oamenilor sărmani un strop de bucurie ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2014, 16:20
(4793 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: 3 accidente rutiere, un mort și trei răniți!

Luni, 22 decembrie 2014, pe raza județului s-au produs 3 evenimente rutiere, soldate cu decesul unei persoane și rănirea altor trei persoane.
Astfel, primul eveniment rutier a fost sesizat Poliției ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2014, 16:10
(4939 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursă locuri de muncă în agricultură în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunștința celor interesați că, la această dată, prin rețeaua EURES sînt disponibile 800 locuri de muncă în Spania, respectiv  lucrători ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2014, 15:45
(9584 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul Trezoreriei

Trezoreria statului face cunoscut agenților economici, instituțiilor publice precum și populației că impozitele, taxele, contribuțiile și alte venituri care se încasează în numerar, datorate bugetului general ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2014, 13:20
(6802 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Comerțul ilegal cu produse viniviticole, în vizor

Luni, 22 decembrie 2014, sub directa coordonare a Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii acționează, la nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2014, 12:15
(4962 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 800 de cărți noi pentru Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu»

În cadrul programului de granturi de carte BOOKS 4 YOUTH 2 și a campaniei «LĂSAȚI-MĂ SĂ ÎNVĂȚ!» din luna septembrie 2014, deschis pentru biblioteci, instituții de învățămînt, ONG-uri, și alte instituții ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 18:05
(6564 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Prețurile medii la produsele agricole

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița înștiințează contribuabilii interesați că a fost aprobată Hotărîrea Consiliului Județean Ialomița nr. 97/2014 privind stabilirea prețurilor medii ale ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 17:30
(7683 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Focare de Bluetongue, stinse

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți crescătorii/deținătorii de animale că, începînd din data de 02.12.2014, în România a debutat perioada liberă de vectori ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2014, 16:50
(6896 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Parinte în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! AlexDan în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Preda în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! ZANFIR în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! ozzy ada în Lipsa fondurilor întârzie reparația podurilor din județul Ialomița Gigel în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetățean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetatean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! patrik în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...