Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia, orașul executărilor silite

Slobozia, orașul executărilor silite

Îmbătrînit și fără viitor, orașul Slobozia se transformă, încet-încet, într-un «deșert» economic. Firmele dau rînd pe rînd faliment, oamenii sînt executați silit pentru că nu reușesc să-și plătească taxele și impozitele, iar tinerii se află într-un exod continuu. Nu sînt doar afirmații lipsite de substanță, ci realități care rezultă din datele statistice și informațiile publice. Iar viitorul pare, cu fiecare an care trece, tot mai sumbru.

Primăria Slobozia s-a transformat în portărel
Portărelul, pentru cei care nu știu, este funcționarul însărcinat cu executarea sentințelor judecătorești. Deși nu face doar asta, Direcția de Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Slobozia întocmește documentația pentru mii de executări silite anual. Conform datelor oficiale, gradul de recuperare a debitelor în anul 2014 a fost de 93%, fapt care transformă instituția în cel mai eficient portărel. Mai mult decît atît, dacă în urmă cu 10 ani, sechestrele erau doar accidentale, la acest moment numărul lor a ajuns la 2-3 lunar. «În urmă cu 10 ani, numărul executărilor silite era mult mai mic. Iar sechestrele erau de ordinul a unul pe an! La acest moment, avem în lucru mii de executări silite anual, nenumărate propriri, iar frecvența sechestrelor a ajuns la 2-3 pe lună. Direcția pe care o conduc își face treaba foarte bine, spun eu, și gradul de încasare depășește anual un procentaj de 90%. Dar asta nu ne bucură pentru că sîntem conștienți că, dacă oamenii nu au bani, nivelul de încasare a taxelor și impozitelor scade...» a declarat, pentru Independent, Virginia Adam, șeful Direcției Taxe și Impozite din cadrul Primăriei. Deși este un recuperator de debite eficient, Primăria Slobozia a pus cruce la peste 20 milioane de lei, bani care nu mai pot fi recuperați din varii motive. Un exemplu în acest sens este firma Eldaga, firmă aflată în faliment de 6 ani și care înregistrează un debit de 8 milioane de lei.

Urban, cel dintîi între debitorii fruntași
Pentru că Legea 273 din 2006, Legea finanțelor publice locale, obligă la înregistrarea obligatorie a debitelor care nu mai pot fi recuperate pînă la închiderea procedurii de faliment, celor peste 20 milioane de lei amintite mai sus Primăria Slobozia este obligată să le spună adio. Nu la fel se întîmplă însă cu firmele care încă mai funcționează, fie și în regim de avarie. În fruntea listei primilor 10 debitori ai orașului se numără SC Urban, firmă care aparține Consiliului Local Slobozia. Valoarea debitelor furnizorului de apă al orașului depășește 9,3 milioane de lei, din care, în decursul acestui an, au fost plătiți 324495 de lei. Următorul pe listă este SC Chemgas Holding, cu o datorie de 1,7 milioane de lei. O parte a acestui debit a fost stins în urmă cu două săptămîni, cînd Primăria a valorificat un sechestru pus pe magazinul de la parterul blocului F2 din Slobozia, în valoare de 284 mii de lei. Pe listă se mai regăsesc Vector Spedition SRL (874 mii de lei), Amonil SA (451000 de lei), Pav Cris SRL (305000 de lei), Transmim SRL (142000 de lei), Lacosta SRL (59000 de lei), Grosil (32000 de lei), Nicol Zoe Impex SRL (32000 de lei) și Gepan SRL (27000 de lei). Valoarea totală a debitelor pentru aceste firme este de13 milioane de lei, iar în cazul unora dintre ele nu există bunuri impozabile care pot fi valorificate. În aceste condiții, procedurile sînt considerabil îngreunate, susțin oficialii administrației. Chiar dacă aceste firme funcționează, riscul falimentului este mare, caz în care recuperarea debitelor poate fi amînată cu anii.

Paradoxurile sărăciei În ciuda situației expuse mai sus, Slobozia se remarcă prin numărul mare al tranzacțiilor. Deși statistic sînt săraci, slobozenii vînd și cumpără în fiecare zi. Potrivit datelor oficiale, sînt zile în care se înregistrează peste 200 de vînzări sau cumpărări de imobile, apartamente, vile, terenuri arabile sau automobile. «Este o situație incredibilă. Se vinde în draci! Să mai zică cineva că sîntem săraci. Adică săraci sîntem, că se vede pe noi. Dar sînt unii șmecheri care cumpără ieftin și vînd scump tot ce le pică sub mînă» ne explică, anonim, unul dintre funcționarii de la ghișee.

7 Aprilie 2015, 16:25 (5278 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
URBAN SA execută silit 662 de datornici din Slobozia
Elevi executați silit pentru neplata taxelor școlare
Urban execută silit 600 de slobozeni

Comentariile cititorilor:


mar:
(9 Aprilie 2015, 12:47)
unde sa faci afaceri in Judet. Ca daca nu iti platesti o luna  contributiile si impozitele cu stopare la sursa esti trimis in judecata pentru evaziune fiscala.
xxxx:
(8 Aprilie 2015, 15:00)
Serviciul de taxe si impozite este ineficient si ,,lauda de sine nu miroase-a bine,,.Ce face doamna cu amenzile pe care le au anumite specimene de ordinul a mii de lei si pe care nu incaseaza nici dracu.Ce sa mai vorbim de executare,sechestru ,recuperare a banilor .....nu exista asa ceva .Incaseaza doar de la bietii prosti platitori de taxe si impozite ....oameni cu frica lui d-zeu .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
12 Iul 2026
265 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Tânăr surprins de jandarmi având asupra sa substanțe posibil interzise

Un tânăr de 20 ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni având asupra sa substanțe posibil interzise. Atenția jandarmilor a fost atrasă de faptul că persoana se afla într-un autoturism ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2024, 10:00
(4111 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 4,63 milioane de lei în luna august 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 4,63 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 16:20
(4398 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 15 septembrie a.c., în jurul orei 1,30, polițiștii din Platonești au oprit în trafic, în comuna Giurgeni, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 16:10
(1826 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite în localitățile Ciulnița, Albești și Ciochina

Vineri, 13 septembrie a.c., polițiștii din Slobozia au organizat în localitățile Ciulnița, Albești și Ciochina o acțiune cu efective mărite. În acest sens, s-a acționat în zonele î ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 16:05
(2450 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Porumbului» Orezu-ediția 2024: Un manifest al fermierilor pentru strategii naționale privind managementul riscurilor în agricultură!

«Ziua Porumbului» Orezu-ediția 2024: Un manifest al fermierilor pentru strategii naționale privind managementul riscurilor în agricultură!

Evenimentul emblematic al Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România, «ZIUA PORUMBULUI» OREZU a avut loc miercuri, 11 septembrie 2024, la ferma domnului Nicolae ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 14:50
(2128 vizualizări - 0 comentarii)


Case în flăcări la Bărbulești și Vlădeni, incendiu la o mașină în Slobozia

Case în flăcări la Bărbulești și Vlădeni, incendiu la o mașină în Slobozia

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință în comuna Bărbulești. Au ars obiecte de mobilier. Cauza ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 09:55
(1728 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Coșereni

Sâmbătă, 14 septembrie a.c., în jurul orelor 13,00, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs în comuna Coșereni. În eveniment au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 09:50
(2526 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Coloniști din orașul Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Țăndărei din Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 09:30
(2271 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: Traficanți de heroină, prinși la Slobozia!

DIICOT: Traficanți de heroină, prinși la Slobozia!

Joi, 12 septembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism DIICOT-Structura Centrală au dispus reținerea a șase inculpați (trei cetățeni albanezi ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 18:05
(3230 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Copil de 12 ani lovit de o mașină

Slobozia: Copil de 12 ani lovit de o mașină

Vineri, 13 septembrie 2024, pompierii din Slobozia, alături de paramedicii SMURD au intervenit în cazul a două accidente rutiere produse în Cartierul Bora al Sloboziei. În primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 17:25
(2445 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: Dosar penal pentru că a încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Fetești au fost sesizați vineri, 13 septembrie 2024, de către o tânără de 36 de ani, cu domiciliul în Fetești. Concubinul acesteia, un bărbat de 40 de ani, ar fi încălcat ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 13:50
(1099 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Urmărit penal pentru «violență în familie»

Polițiștii au fost sesizați miercuri, 11 septembrie 2024, de către o femeie de 42 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 13:40
(1246 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ce răspunde la ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 13:05
(3440 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 28,62 milioane de lei pentru renta viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat autorizarea la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 1 martie-2 septembrie 2024. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 12:50
(1641 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: S-a prelungit perioada de depunere a cererilor pentru schema de ajutor «Silvo-mediu și climă»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță prelungirea până la data de 4 octombrie 2024, orele 14,30, a primei sesiuni de depunere a Cererilor de finanțare pentru accesarea schemei ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 12:30
(3924 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Vindea pește fără documente legale

IPJ Ialomița: Vindea pește fără documente legale

Joi, 12 septembrie 2024, polițiștii ialomițeni au depistat în flagrant un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din județul Constanța, care transporta cu autoturismul personal pește din speciile ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 11:40
(1246 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 1,83 milioane lei de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Inspecția Fiscală în luna august 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna august 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2024, 11:00
(5223 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 13 septembrie-Ziua Pompierilor din România

Vineri, 13 septembrie 2024, se serbează  Ziua Pompierilor din România. Evenimentul amintește de bătălia de pe Dealul Spirii, din 13 septembrie 1848, când, sub comanda căpitanului Pavel ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2024, 11:00
(1510 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 120,43 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna august 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna august a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 120,43 milioane de ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2024, 10:40
(4606 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Facilități speciale pentru bunii platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că în Monitorul Oficial nr. 905 din 6 septembrie 2024 a fost publicată Ordonanța de Urgență ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2024, 09:30
(1773 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Șarpe înfășurat într-o perdea, la Stejaru

Marți, 10 septembrie 2024., în jurul orelor 15,30, jandarmii ialomițeni au fost solicitați să intervină în localitatea Stejaru, ca urmare a unei sesizări prin apelul 112 din partea unui bărbat ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2024, 11:30
(1958 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Excursie educativă la Constanța

Protopopiatul Slobozia: Excursie educativă la Constanța

Sâmbătă, 7 septembrie 2024, beneficiarii «Clubului de Vară», desfășurat de Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Școala Gimnazială «Sfântul Ierarh Nicolae» ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2024, 08:50
(2876 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 29 de clădiri școlare nu dețin autorizații de securitate la incendiu

Un raport al ISU Ialomița confirmă faptul că 29 de clădiri din Ialomița în care învață elevii nu dețin autorizații de securitate la incendiu. Astfel, din totalul celor 328 de clădiri cu destinația ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2024, 14:30
(2293 vizualizări - 0 comentarii)


Case în flăcări la Gârbovi și Săveni

Echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean, pe raza localității Gârbovi. La ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2024, 11:45
(1825 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Bucu, Broșteni și Slobozia

Accidente la Bucu, Broșteni și Slobozia

Echipaje operative de pompieri au intervenit la două accidente rutiere produse pe raza localităților Bucu, respectiv Broșteni. În urma evenimentelor, șase persoane, conștiente și cooperante, au ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2024, 11:35
(2172 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Rechizite pentru copiii nevoiași

Protopopiatul Slobozia: Rechizite pentru copiii nevoiași

În perioada 2-6 septembrie 2024, Protopopiatul Slobozia a desfășurat ediția a XI-a a proiectului social «Vreau să merg la școală». Scopul proiectului este acela de a-i sprijini pe copiii ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2024, 14:30
(3453 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane fizice, că începând luni, 9 septembrie 2024, și până vineri, 4 octombrie a.c., românii ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2024, 11:40
(2046 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Moldoveni!

Vineri, 6 septembrie 2024, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile, în intervalul orar 10,00-16,00, în localitatea Moldoveni din județul Ialomița, pentru executarea lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2024, 10:10
(2469 vizualizări - 0 comentarii)


 PNL: «În slujba țării», de Nicolae Ciucă

PNL: «În slujba țării», de Nicolae Ciucă

Duminică, 8 septembrie 2024, candidatul PNL la Alegerile Prezidențiale, Nicolae Ciucă, va lansa cartea «În slujba țării». Considerată cea mai așteptată carte a anului în  ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2024, 09:30
(2700 vizualizări - 2 comentarii)


Munteni Buzău: Bătrân ars de viu în propria casă

Miercuri, 4 septembrie 2024, un bătrân de 75 de ani din comuna Munteni Buzău a murit în urma incendiului care i-a cuprins locuința. Trupul carbonizat a fost descoperit de pompierii chemați ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2024, 11:40
(2399 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...