Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

«Sunt un naiv și vreau să rămân așa!»

Victor Moraru se întoarce în politica județeană

«Sînt un naiv și vreau să rămîn așa!»

Victor Moraru, primarul orașului Amara și «simplu membru al PSD» la acest moment, revine în politica județeană. El crede că județul poate fi reformat politic prin intermediul unui cod de conduită, că societatea poate fi salvată prin profesionalizarea instituțiilor publice și că Ialomița poate absorbi 400 milioane de euro din fondurile europene. «Utopii! Copilării! Naivități!» am cataloga noi declarațiile domniei sale. «Da, sînt un naiv și vreau să rămîn așa! Voi activa în cadrul PSD atîta timp cît nu mi se va cere să renunț la principiile care m-au ghidat pînă acum în politică și în viață!» contracarează primarul Moraru.

Moraru nu crede în PNL
Revenirea lui Victor Moraru în prim-planul vieții politice a PSD Ialomița este o certitudine. După ce noul președinte, Marian Neacșu, a radiat numele celor 6 «trădători» de pe panoul istoriei PSD din sediul filialei, Victor Moraru a acceptat invitația de a redeveni activ în cadrul Organizației. Prea tîrziu însă pentru a putea opri contraofensiva PNL în Ialomița...
-Oficialii PNL au declarat că vor cîștiga alegerile locale din Ialomița în 2016. PSD nu reușește să găsească o soluție pentru vidul de putere creat prin decapitarea lui Silvian Ciupercă. De ce v-ați întors?
-Cunoașteți poziția mea... Domnul Ciupercă nu mai era de actualitate! Asta înseamnă că, în Ialomița, în toți acești ani, nu s-a putut vorbi despre fonduri europene, despre administrație performantă, despre alegerea unor profesioniști în funcțiile publice. Totul se făcea pe criterii numai de dînsul știute. Eu, care mă consider un politician de centru-stînga, nu m-am putut regăsi într-un astfel de sistem. Nu mi-am dat niciodată demisia, așa cum mi s-a cerut, nu am adeziuni la alte partide, așa cum s-a speculat în presă, am ales să fac administrație la Amara și să demonstrez că se poate și altfel. Și am demonstrat! Iar revenirea mea, cum o numiți dumneavoastră, nu e decît o continuare a acestei activități. Așa cum nu pot fi de acord cu dumneavoastră în nicio privință... PNL poate declara orice, iar liderii acestei filiale pot avea orice fantezie! Dar PSD are oameni competenți și pregătiți să își asume responsabilitatea unor decizii de interes local sau județean. Iar domnul Neacșu este un astfel de exemplu!
-Mai oferiți alte trei nume. Două, dacă trei înseamnă prea mult... Cine sînt profesioniștii cu care se laudă PSD Ialomița?
-Nu pot să îi nominalizez pentru că nu e în atribuția mea să fac acest lucru. Vă reamintesc că acum sînt un simplu membru de partid și că am participat la ședințele Organizației doar în această calitate. Dar ce pot să vă asigur este că, în 3, în 4, în 6 luni maxim, lucrurile se vor schimba radical și veți descoperi că politica PSD poate fi diferită de cea de pînă acum. Am mai spus-o și o repet, chiar dacă, poate, vi se pare nepotrivită comparația. Eu cred că la ședințele de partid trebuie să vii ca la biserică, respectuos și plin de gînduri bune. Politica nu e apanajul unei găști, a șmecherilor, cum au ajuns, din păcate, să creadă oamenii... Politica înseamnă responsabilitate și respect pentru cetățenii acestui județ.
-Astea sînt utopii! Povești de adormit electoratul. Sau, în cel mai bun caz, naivități politice...
-Da, sînt un naiv și vreau să rămîn așa! Voi activa în cadrul PSD atîta timp cît nu mi se va cere să renunț la principiile care m-au ghidat pînă acum în politică și în viață...

Candidat pentru Consiliul Județean în 2016
Naiv sau nu, Victor Moraru este unul dintre puținii profesioniști din cadrul administrației locale și județene. Nu o spunem noi, ci faptele. Sub egida sa, Amara a redevenit una dintre cele mai apreciate destinații turistice din țară, iar fondurile europene accesate în ultimii ani reprezintă, de asemenea, o garanție. În aceste condiții, propulsarea sa în administrația mare este următorul pas logic.
-Ați susținut ani în șir ideea, nepopulară printre colegii de partid, a profesionalizării instituțiilor publice locale și județene. Într-un cuvînt, concursuri în locul obișnuitelor numiri politice pe post. Veți face asta în continuare?
-Da. Știu că e o idee nepopulară. Dar vă întreb: cît mai trebuie să așteptăm pînă cînd vom fi conduși de profesioniști, nu de politicieni în administrație? Ori în instituțiile publice? Nu s-a greșit destul? Nu s-au pierdut deja prea multe oportunități? Sîntem pe ultimul loc din România la aproape toate capitolele!
-Vorbe... Cum e posibilă profesionalizarea administrației, a posturilor publice?
-Cu un cod de conduită. Aceasta e propunerea mea, am vorbit deja cu domnul Neacșu, iar el a acceptat această propunere. Sigur, mai există și alte mecanisme, ele au existat întotdeauna, chiar dacă nu au fost aplicate. Este important ca ceea ce mi s-a întîmplat mie și altor colegi de-ai mei să nu se mai întîmple niciodată. Nu putem permite la nesfîrșit acest lucru... De aceea partidul se pregătește pentru susținerea profesioniștilor la orice nivel. Aceasta este singura soluție care poate salva spațiul public și administrația locală.
-Mulți dintre colegii de partid v-au considerat și vă consideră cea mai bună opțiune pentru șefia Consiliului Județean Ialomița în 2016. Luați în calcul această candidatură? Vi se va oferi posibilitatea unei candidaturi?
-Întîi de toate, vreau să vă spun că îmi place foarte mult la Amara! Nu vreau să renunț la ce am construit aici. Am proiecte în lucru de 30 milioane de euro, aștept deschiderea liniilor de finanțare. În 2012 spuneam că, dacă nu ne pregătim din vreme, vom rata fondurile europene puse la dispoziție în ciclul programatic 2014-2020. Acum am văzut prin ziare că cei de la Consiliul Județean sînt bucuroși că vor accesa 20 milioane de euro. 20 de milioane de euro!?! Ar trebui să vorbim despre 400 de milioane de euro, în opinia mea! Deci, nu am o părere bună despre ce se întîmplă acolo. Nu sînt încîntat și nu mi se pare o performanță atîta timp cît eu vreau pentru Amara 40 de milioane de euro. Și, așa cum v-am mai spus, nici nu sînt dornic să merg acolo. Dar nici nu exclud această variantă. E onorant să fii ales de către colegii tăi, să fii votat de electorat  pentru o astfel de poziție... Este însă devreme, mult prea devreme pentru o decizie definitivă într-un sens sau altul!

8 Aprilie 2015, 18:10 (13239 vizualizări - 20 comentarii)

Citiți și:
DILETANȚII «MAI BINELUI PUBLIC»
Ciupercă își vrea înapoi primarii-dezertori?

Comentariile cititorilor:


Mary:
(6 Septembrie 2015, 15:06)
       De principii si conduita am auzit si la Sorin Oprescu.
Ionela:
(16 Aprilie 2015, 21:42)
Câtă răutate pot înmagazina unii oameni ! Dacă pe Maria nu au imbunat-o Săptămâna Patimilor, Sfintele Paști și nici Săptămâna Luminata, este clar ca este tare supărată pe viață. Nu știu prea multe lucruri despre Moraru, dar din ce am auzit este un om cu intenții bune și cu rezultate frumoase. Cred ca Maria ar fi bine sa înțeleagă ca cel pe care l-a susținut pana acum a  demolat județul iar lui Moraru îi recomand sa stea în banca lui și sa n-o mai supere pe Maria. Ce oameni nebuni !
maria:
(16 Aprilie 2015, 11:57)
Doar un naiv îl crede pe Moraru, care binențeles vrea mai mult. Să nu uităm taxele locale care sunt poate chiar mai mari ca în București, dacă ai  șansa unui funcționar mediocru să îți calculeze toate aceste taxe ai încurcat-o. Că de doar cu oameni de acestă speță face domnul moraru treabă.  Apa este nemaipomenită, dar să vină căldura să vedeți apă cu rația. Dar dacă avem Primărie frumoasă ce contează restul........... Unele lucruri scirție domnule Moraru degeaba o dai cu fondurile.  
maria:
(16 Aprilie 2015, 11:29)
Domnilor de la independent, de ce nu publicați toate comentariile ? Vă este frică de Domnul Primar ? Despre Moraru ar putea fi spuse multe, nu este departe de domnul Ciupercă, care vroia să-l răstoarne cu orice preț. Acum vai ar vrea șefia, dar cumva vrea să fie elogiat. Nici nu aveți idee cu cine vă aduceți în ogradă.
realist..:
(10 Aprilie 2015, 20:18)
Pt. Cetățean ! - Banii europeni n-au  venit singuri, ei nu se obțin prin noroc și nici politic ! Este o zicala din popor,, muștele nu  fac miere, pt ca dacă ar face ar fi și la c...... catelei" ! De ce n-au luat bani europeni toți primarii din acest județ ??? - Dacă n-ati fi atât de răutăcios sau răutăcioasă... înainte sa vorbiți, despre calitatea apei ar fi frumos sa mergeți la DSP sau DNA sa faceți analiza apei ! Era mai buna apa când curgea doua ore pe zi !!! De atâta răutate doar un amarean/amareanca poate fi în stare !
Cetaten:
(10 Aprilie 2015, 18:45)
Este adevărat ce a facut domnul primar e unul din cei mai buni primari care au existat dar multe dn lucrurile bune au fost făcute cu ajutorul banilor europeni ce alți domni primari nu au avut acest noroc de a dovedi CIT sint de buni...de reținut anumite taxe la amara sint mai scumpe Decit in București asta a facut don primar si sa avem o apa mai proasta Decit la fintana
Ion:
(10 Aprilie 2015, 10:08)
Cata invidie vad aici :))) dar nu inteleg de ce!probabil unii dintre noi am realizat atatea in viata si ne permitem sa criticam acum! Nu uitati ca pana sa vina Moraru la Amara nu aveati piatra pe strazi si lumina pe strazi...vedeai de la o posta prin Slobozia un Amarean dupa noroiul de pe picioare....nu mai vorbesc de gaze,canalizare si asfalt! Insa acum este altceva,Amara este iar vazuta bine in toata tara si ar trebui sa multumim oamenilor care au contribuit la acest lucru...lasati invidia si rautatile oameni buni
funny:
(10 Aprilie 2015, 04:06)
D le AMarean se pare ca dumneata nu ești informat corect. Intra dumneata pe adresa de Facebook a lui Moraru Jr. și o sa vezi ce de poze cu Udrea & basescu are pustiulica. Oare marele psd ist este străin? Eu nu cred,iar cei cunoscători știu .
Un amarean :
(10 Aprilie 2015, 02:58)
Pt. toți cei care nu știu cum și cât a făcut primarul Moraru ( Marilena ,  Funny și alți necunoscatori ) cred ca ar  fi elegant, pt a înțelege înainte de a deschide gura, sa va informați corect ! Respect și admirație pt. altfel de oameni care au demonstrat ca se poate și în acest judet ! MULT SUCCES D-LE MORARU !
credulul:
(10 Aprilie 2015, 01:13)
Domnule Moraru, cand ve-ti ajunge presedinte la județ, trebuie sa va luati scut antidusmani neaparat. Ce se v-a intampla cu firmele care au castigat prin "licitatii"lucrari si nu si-su recuperat spagile date lui Ciuperca&Co? Dar tinand cont ca îi stiti deja aproape pe toti "licitatorii"va puteți sigur descurca, daca nu intervine DNA-ul pana atunci. SUCCES! PS:(unele firme sunt cele care nu au reusit sa castige nicio licitație la Amara, chiar daca au palate pe malul lacului. Oare de ce?)
funny:
(9 Aprilie 2015, 23:52)
Mare psd ist mai este și ''Moralul,, asta.Se știe ca toate fondurile le a obținut cu ajutorul d nei Udrea și în schimb le a dat voturi la Amara. Sa ne explice Cum el este mare psd ist iar bufonul de ficasu are numai poze cu Basescu și cu Udrea pe Facebook. O sa ne spună ca fiecare cu opțiunile lui....și noi o sa îl credem. ....ca bufonul a ajuns sa se pozeze cu ei datorita celor 2 neuroni ce I are
Robert Cristian Bordei:
(9 Aprilie 2015, 23:21)
Respect!
Marilena S:
(9 Aprilie 2015, 23:20)
E Săptămână Mare ,suntem toleranți dar nu suntem și prosti ,d-le Moraru! Trăiește mai bine cetățeanul din Amara? Cind d-ta plătești din banii lor 3 miliarde  paza și iluminatul la parc și 2 miliarde încălzirea la primăria imensa ? Cu cei ajuta ? Cind canalizarea din 2007 a 'înghițit-o' pământul ?Cind apa 'potabila ' corodeaza robinetul de metal ca apa lui Ionascu? Cind mizeria din canalizare se varsă direct în crivaie?( Noroc cu Cornel de la Garda de Mediu).Cind tot asfaltul pus de prietenul dv. în 2012 sa măcinat ? De unde sunt 40 miliarde datorie la apa ? E adevărat ca în decembrie ați primit acești bani de la guvern și datorita managementului dv. 'inspirat ' ,ați pierdut banii ? ...Speram ca DNA-ul sa ne lămurească curând cit de  naiv sunteți!  Mai știu pe unul !
geana:
(9 Aprilie 2015, 22:23)
foarte tare,in sfarsit politica incepe sa dea roade ,Moraru un roman capabil.Succes
gigel:
(9 Aprilie 2015, 18:30)
care sunt rezultatele de la Amara?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
273 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Băut la volan

Miercuri, 17 martie a.c., polițiștii rutieri au depistat în trafic, pe raza localității Jilavele, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 45 de ani, din comuna Balaciu. Polițiștii au procedat ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:30
(32264 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere

Acțiunile polițiștilor rutieri din ultimele 24 de ore au vizat atît depistarea și sancționarea cu fermitate a celor care nu respectă regulile de circulație, cît și asigurarea unui trafic fluent.
Astfel ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:28
(15510 vizualizări - 0 comentarii)


Pistol cu aer comprimat, deținut ilegal

Miercuri, 17 martie a.c., cadrele Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase, în timpul desfășurării unei acțiuni pentru depistarea persoanelor care dețin arme fără a avea acest drept, au identificat ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:26
(27854 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Poliției Române, sărbătorită de polițiștii ialomițeni în mijlocul cetățenilor

Sărbătorită în fiecare an la data de 25 martie, Ziua Poliției Române va fi marcată la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița printr-un program de activități de apropiere a cetățeanului ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:16
(16219 vizualizări - 0 comentarii)


Un singur ialomițean selectat pentru muncă în agricultură în Marea Britanie

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a organizat în data de 18 februarie 2010, la Bistrița, o selecție de persoane pentru muncă în agricultură în Marea Britanie, selecție în cadrul căreia au ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:10
(19023 vizualizări - 0 comentarii)


Persoană imobilizată într-un scaun cu rotile, transportată de pompieri

În cursul zilei de miercuri, 17 martie a.c., pompierii din cadrul Detașamentului Slobozia s-au deplasat, la solicitarea Serviciului de Ambulanță, pe strada M. Eminescu din localitate pentru a transporta ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:05
(19881 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o firmă din Slobozia

Miercuri, 17 martie 2010, în jurul orei 15.10, la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost anunțată izbucnirea unui incendiu la sediul unei firme din Slobozia. Pompierii militari s ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:05
(16207 vizualizări - 0 comentarii)


L-a tîlhărit în scara blocului

Un tînăr în vîrstă de 26 de ani, din Slobozia, recidivist, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului în cursul zilei de marți, 16 martie a.c., după ce instanța a emis pe numele său un mandat de arestare ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 17:12
(18334 vizualizări - 0 comentarii)


Cristina Pocora: «Dormiți liniștiți, Guvernul Boc veghează la banii dumneavoastră!»

Cristina Pocora: «Dormiți liniștiți, Guvernul Boc veghează la banii dumneavoastră!»

«Guvernul Boc s-a transformat într-un FNI. Toți băgăm bani în el, cîștigă, însă, doar cine trebuie!» își începe pledoaria de opozant deputatul PNL Cristina Pocora. «Guvernul Boc, însă, ca un adevărat F ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 14:18
(16577 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Ungaria, identificat de polițiștii ialomițeni

Autoturism furat din Ungaria, identificat de polițiștii ialomițeni

Marți, 16 martie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de rutină pe raza municipiului Slobozia, ocazie cu care a fost depistat în trafic un autoturism ce figura furat din Ungaria. Mașina, condusă ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 13:31
(28094 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr din Ograda, încarcerat

Marți, 16 marti, polițiștii din Ograda au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Infractorul, un tînăr de 25 de ani, din localitatea Ograda, are de executat o pedeapsă cu privare ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 13:27
(18380 vizualizări - 0 comentarii)


A dat cu căruța peste un copil

Marți, 16 martie a.c., Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată despre faptul că pe drumul comunal din Bordușani s-a produs un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a unui minor de 7 ani. ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 13:27
(18547 vizualizări - 0 comentarii)


Tînărul acuzat de comiterea a șase infracțiuni, arestat

Bărbatul de 30 de ani, reținut de polițiști luni, 15 martie a.c., pentru comiterea a șase infracțiuni, a fost prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Fetești cu propunere de arestare preventivă. ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 13:26
(17505 vizualizări - 0 comentarii)


Radieri, dizolvări și suspendări de firme pe bandă rulantă

Criza economică continuă într-un ritm alarmant să elimine societățile comerciale din viața economică a județului. Unul dintre principalele efecte ale acestui fenomen incontrolabil este o rată a șomajului ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 11:28
(25290 vizualizări - 0 comentarii)


Sfîrșit de săptămînă încărcat de evenimente culturale

Palatul Copiilor din Slobozia găzduiește, la finalul săptămînii, respectiv în perioada 20-21 martie a.c., un inedit eveniment cultural. «Francofolies 2010»-concurs județean de teatru francofon, concurs ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 10:18
(22648 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant la furat de fier vechi

La începutul săptămînii, luni, 15 martie 2010, Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată, prin 112, de un bărbat, paznic la o firmă din localitate, despre faptul că în zona unei foste societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 09:12
(19781 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Luni, 15 martie a.c., polițiștii feteșteni au depistat un tînăr, de 18 ani, din Călărași, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, deși nu poseda permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 07:28
(22832 vizualizări - 0 comentarii)


Minori, infractori de ocazie

Polițiștii orașului Țăndărei au identificat pe șoseaua București, din localitate, doi minori, de 11, respectiv 14 ani, care se deplasau cu un atelaj hipo. După oprirea și verificarea atelajului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 06:22
(20671 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 18:29
(17534 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 18:18
(14834 vizualizări - 0 comentarii)


170 de locuri pentru arma «pompieri»

Ministerul Administrației și Internelor lansează programele de promovare, recrutare și selecționare a candidaților pentru admiterea în instituțiile militare de învățămînt. Începînd cu data de 15 martie ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 13:18
(15211 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Sărulești-Călărași

Efective din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, ale posturilor de poliție limitrofe, precum și cele ale Serviciului Intervenție Rapidă Ialomița și Inspectoratului de Poliție al Județului Călărași au ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 11:16
(15819 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal, confiscate

Polițiștii au acționat în cursul zilei de luni, 15 martie a.c., în vederea depistării celor care dețin ilegal arme. Astfel, au fost depistați doi bărbați, în vîrstă de 34, respectiv 24 de ani, ambii din ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 10:42
(15431 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr cu șase infracțiuni la activ, reținut de polițiști

În cursul zilei de luni, 15 martie a.c., polițiștii ialomițeni au dispus reținerea pe bază de ordonanță pentru 24 de ore a unui bărbat în vîrstă de 30 de ani, din comuna Sudiți, acuzat de comiterea a șase ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 10:18
(13453 vizualizări - 0 comentarii)


Prins în flagrant la furat

Sâmbătă seara, 13 martie a.c., în jurul orei 19.00, o echipă de siguranță publică mixtă, formată dintr-un polițist și un jandarm, a surprins, în flagrant, un bărbat în vîrstă de 31 de ani, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 10:16
(17612 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Bordușani, identificați

Trei tineri în vîrstă de 17, 19 și 20 de ani, toți din comuna Bordușani, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați de comiterea a două furturi din curțile locuințelor a doi consăteni ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 09:23
(16414 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune preventivă la Urziceni

Polițiști din Urziceni au participat sîmbătă, 13 martie a.c., la o acțiune preventivă desfășurată pe raza municipiului. Acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 8.00-12.00, polițiștii controlînd 23 autovehicule ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 08:42
(15876 vizualizări - 0 comentarii)


15 tone deșeuri feroase, confiscate la Fetești

Sâmbătă, 13 martie a.c., în jurul orei 8.00, o echipă de siguranță publică aflată într-un filtru rutier instituit pe Strada Călărași din Fetești a oprit, pentru control, un autotractor cu remorcă în care ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 08:12
(14378 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente de la băutură

Sâmbătă, 13 martie a.c., în jurul orei 19.45, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată prin 112, despre un accident rutier petrecut pe raza comunei Făcăeni. Polițiștii deplasați la fața locului au efectuat ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 07:12
(18038 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste un miliard de la Poliția Rutieră

Avînd în vedere numărul mare al accidentelor rutiere produse în ultima perioadă, Poliția Rutieră a derulat în acest week-end acțiuni ce au avut drept scop determinarea participanților la trafic de a conștientiza ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 06:48
(14721 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...