Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Milionarii banilor publici

Cine nu are consilieri locali, să-i ia pe-ai noștri!

Milionarii banilor publici

Marți, 31 martie 2015, Consiliul Local Slobozia s-a reunit pentru o nouă ședință ordinară. Destul de numeroase, proiectele de hotărîre aflate pe ordinea de zi a ședinței au fost un bun prilej pentru a demonstra că, atunci cînd este vorba de bani publici, consilierii locali nu au limite.

O rectificare de 7,1 milioane de lei
Printre proiectele de hotărîre aflate pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Slobozia de marți, 31 martie 2015, s-a numărat și cel privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Slobozia pentru anul 2015. Potrivit datelor prezentate, valoarea rectificări bugetare se ridică la 7,1 milioane de lei. Sumele, susțin reprezentanții administrației locale, sînt necesare pentru continuarea unor investiții sau pentru acoperirea unor cheltuieli nou-apărute. Printre principalele investiții care urmează să fie realizate în urma acestor rectificări bugetare se numără cea de la Grădinița cu 200 de locuri din cartierul Pepinieră, unde au fost propuse spre alocare 200 mii de lei, cea din Cartierul Gării Noi, unde, pentru utilități, respectiv energie electrică, apă și canalizare, au fost propuse 600 mii de lei, precum și cele pentru rețelele de canalizare și apă pluvială, în valoare de 1,8 milioane de lei. Reamintim că bugetul estimat al Sloboziei, pentru anul 2015, este de 175,8 milioane de lei.

Parcul Industrial, o gaură neagră
Un alt proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței de marți a fost cel privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2015 al societății comerciale Platforma Industrială IMM Slobozia SRL. Considerat în expunerea de motive care a însoțit proiectul de hotărîre drept «un buget echilibrat, care se bazează pe veniturile obținute din prestările de serviciu de pază efectuate la diferitele instituții și societăți unde există contracte încheiate», bugetul reflectă situația dramatică în care se află societatea. Astfel, la acest moment, Parcul Industrial estimează venituri anuale de circa 50 mii de lei, în condițiile în care există debite acumulate de peste 400 mii de lei! «Deficitul va fi acoperit de Primărie dintr-un cont intern. Este un artificiu ilegal!» a declarat, anterior ședinței de consiliu local, consilierul independent Mădălin Teculescu. Reamintim că, pentru a deveni eficient din punct de vedere economic, noul Parc Industrial are nevoie de un grad de ocupare de 80%. La acest moment, pe platforma Parcului doar o singură firmă a ridicat o construcție.

ANL la lumînare
Aceeași ordine de zi a conținut și un proiect de hotărîre privind transmiterea în folosință gratuită către Enel Distribuție Dobrogea SA a unor capacități energetice de distribuție a energiei electrice aferente investiției «Blocuri de locuințe ANL T5». Promovarea acestui proiect confirmă indubitabil faptul că, în urmă cu 2 săptămîni, aceste blocuri au fost inaugurate fără a fi branșate la rețeaua de electricitate. Reamintim că, în ultimele 6 luni, primarul Sloboziei, Alexandru Stoica a promis permanent viitorilor beneficiari că, la repartiție, vor beneficia de toate utilitățile. Culmea ironiei, în cadrul aceleiași ședințe, a fost propus spre aprobare și un proiect de hotărîre privind repartizarea a 14 locuințe în blocurile construite acum 10 ani. Deși au un punctaj mai mic decît beneficiarii noilor apartamente ANL, cei 14 beneficiază de toate utilitățile aferente traiului la bloc. «Este absurd ce ni se întîmplă. Unii dintre noi am așteptat 10 ani ca să primim această repartiție, iar acum trăim la lumînare. Și ăștia de care spuneți, cu punctaj mai mic decît noi, se așează în de-a gata!» ne-a declarat, ulterior ședinței de consiliu local, sub protecția anonimatului, unul dintre chiriași. Valoarea chiriei pentru un apartament cu două camere în noul bloc ANL (T5) ajunge la 800 de lei.

8 Aprilie 2015, 20:25 (6779 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia
Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei
Vot cu scandal pentru bugetul Sloboziei, în ședința Consiliului Local

Comentariile cititorilor:


Andrei:
(17 Aprilie 2015, 17:54)
Mai tampiti ca astia, nu am vazut.
Mari:
(13 Aprilie 2015, 15:04)
    Soselele sunt pline de gropi, bine ca au fost facute marcaje. Exact gardul cu leopardul. Sunteti niste handicapati care arunaca banii contribuabulilor. Se impune un control fiscal. Vinovatii sa plateasca.
Cici:
(10 Aprilie 2015, 17:30)
Simt o tensiune sfincteriana cand le vad fetele.................
contribuabil:
(10 Aprilie 2015, 12:33)
Hoooooooooooooooooooooooo!!!!!!! nesimtitilor care este-ti de nesatui si analfabeti printre voi !!!!!!  hoooooooooooooooooooooooo  !!!!!! ce aroganta nevinovata afisati !!! Bai baieti daca va aliniaza cineva nu poate iesi o dreapta din voi , daca ma uit cu mare atentie, desi se poate observa si fara mare atentie. M a, da catelusul ala care tinea mai ieri cheile atarnate de gat pe la A.N. L pe viilor de ce il tine-ti in umbra????? E , uitati-va voi la BRUCELE , ce piz....dos se dezechipeaza si toata cloaca il astepta asemeni unui foarte important pulitician . ha-ha-ha, ma umple plansul de ceeace vad, dar nerelevant, momentan . O sa mai am putina rabdare, dar nu stiu cat ?????

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
241 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ion Roată: Nu a acordat prioritate trenului

Joi, 1 septembrie, la Ion Roată s-a produs un accident rutier. Pe scurt, în timp ce o tînără de 20 ani, din Urziceni, conducea o mașină, la trecerea la nivel cu calea ferată simplă, semnalizată prin indicator ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2011, 17:38
(7959 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Furturile de animale, în atenția polițiștilor

«În cadrul Programului de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului, în ziua de 1 septembrie, ofițerii specialiști din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, împreună cu efectivele ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2011, 17:36
(10595 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Ceapă și cartofi, confiscate de polițiști

Comerțul ilegal cu țigări, legume și fructe a fost ținta polițiștilor din Țăndărei în cadrul unei acțiuni organizate, joi, 1 septembrie, pe raza localității. În cadrul verificărilor polițiștii au aplicat ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2011, 17:35
(6370 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Tîrg: Hoț arestat de polițiști

Un bărbat, în vîrstă de 44 ani, a fost prins de polițiști joi, 1 septembrie. Pe numele individului Judecătoria Urziceni a emis un mandat de arestare pentru furt. Bărbatul, docmiciliat în Fierbinți-Tîrg ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2011, 17:34
(12699 vizualizări - 0 comentarii)


Sport: Cuplul Sorin Iordache (Slobozia)-Călin Manda (Pitești) a cîștigat trofeul «Instirig Cup»

Cuplul Sorin Iordache (Slobozia)-Călin Manda (Pitești) a cîștigat un nou trofeu la tenis de cîmp-dublu, «Instirig Cup», în cadrul turneului internațional U14 desfășurat la Balș. Astfel, după ce a trecut ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2011, 09:32
(9910 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: 590 de fermieri, la teledetecție

590 de fermieri ialomițeni au fost selectați în acest an pentru controlul prin teledetecție. Cifra reprezintă un procent de 5,90% din numărul total de cereri SAPS, procent recomandat de Uniunea Europeană ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2011, 09:10
(12506 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tînăr de 25 ani, decedat în accident

Un tînăr de doar 25 ani și-a găsit sfîrșitul miercuri, 31 august, într-un accident rutier. Pe scurt, mașina era condusă de un tînăr feteștean de 23 ani care, din cauza neatenției, a pierdut controlul volanului ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2011, 09:09
(8905 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Fetești accident


Țăndărei: Copil de 12 ani, hoțul unei biciclete

O femeie de 37 ani din Țăndărei a sesizat polițiștii din localitate cu privire la faptul că i-a dispărut bicicleta pe care o lăsase nesupravegheată pe stradă. Verificările ulterioare ale polițiștilor au ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2011, 09:08
(7161 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Incendiatorul unei ferme, identificat de polițiști

Un bărbat de 42 ani din județul Iași este cercetat penal de polițiști pentru distrugerea prin incendiere a unui grajd și a unor furaje pentru animale situate în incinta unei ferme agrozootehnice din Movila ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2011, 09:08
(6657 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: 46 de cereri la subvenție pentru vaci din zone defavorizate

A«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează producătorii de lapte din zona defavorizată că termenul de primire a cererilor pentru subvenția la bovinele din ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2011, 09:07
(13822 vizualizări - 0 comentarii)


Sălcioara: Țigări de contrabandă, confiscate

Miercuri, 31 august, polițiștii au descins la domiciliul unui tînăr de 28 ani din Sălcioara, dat fiind faptul că existau suspiciuni că deține țigări de contrabandă. În cadrul acțiunii, în casa tînărului ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2011, 09:06
(8906 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Băut la volan

Un tînăr de 22 ani a fost prins de polițiștii slobozeni în timp ce conducea un autoturism deși băuse. Tînărul a fost oprit în trafic de polițiști și, testat fiind cu aparatul Drager, valoarea rezultată ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2011, 09:05
(7966 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Peste 130 de persoane legitimate de polițiști

Peste 130 de persoane au fost legitimate miercuri, 31 august, în cadrul unei acțiuni a polițiștilor din Urziceni. De asemenea, în cadrul acțiunii au fost controlate 5 societăți comerciale, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2011, 09:05
(7012 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Peste 93 mii de animale vor primi subvenție

Campania de primire a cererilor de acordare a plăților naționale directe complementare în sectorul zootehnic și a primei pe explotație pentru ovine, caprine și bovine s-a încheiat. Centrul Județean Ialomița ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2011, 09:04
(9509 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La 11 ani a fost surprins la furat de proprietarul casei

Marți, 30 august a.c., în jurul orei 15.30, Poliția Fetești a fost sesizată de un localnic, de 63 ani, asupra faptului că a surprins în locuința sa un copil care încerca să-i sustragă bunuri. În fapt, feteșteanul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2011, 14:51
(6345 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Gîrbovi: Copil de 3 ani, accidentat în timp ce încerca să traverseze strada în fugă

Un copil de 3 ani a fost izbit de un vehicul în afara comunei Gîrbovi, micuțul încercînd să traverseze strada în fugă. Evenimentul s-a petrecut marți, 30 august a.c., în jurul orelor 15,00, șoferul brăilean ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2011, 14:45
(10504 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: I-a furat vecinului lemnele de foc

Poliția a fost sesizată marți, 30 august a.c., de către un feteștean de 60 ani despre faptul că vecinul său i-a furat lemne de foc dintr-o magazie. Potrivit verificărilor, polițiștii au stabilit că vecinul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2011, 14:30
(13296 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt lemne


Ialomița: Băuți la volan

Doi bărbați de 40, respectiv 59 ani, domiciliați în localitățile Fetești și Gîrbovi, au fost depistați de polițiștii rutieri marți, 30 august a.c., în timp ce se deplasau la volanul unor autoturisme. Întrucît ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2011, 14:25
(11035 vizualizări - 0 comentarii)


Nuntă cu acord de la DSV

Vă mai amintiți nunțile de odinioară, petrecute cîte trei zile și trei nopți în căminele culturale de la țară sau prin te miri ce clădiri amenajate doar pentru evenimentul în sine? Ei bine, distracția s ...[citește_toată_știrea]

31 August 2011, 07:46
(9379 vizualizări - 2 comentarii)


Reviga: Copil de 9 ani, hoț din cutia milei

Un copil de doar 9 ani din Reviga a fost prins de polițiști după ce a furat din cutia milei a unei biserici din localitate. Cazul a fost sesizat polițiștilor duminică, 28 august, de personalul bisericesc ...[citește_toată_știrea]

30 August 2011, 18:39
(8591 vizualizări - 0 comentarii)


Scuter furat din Spania, găsit la Țăndărei

Scuter furat din Spania, găsit la Țăndărei

Un moped ce figura în bazele de date internaționale ca fiind urmărit a fost găsit luni, 29 august, la Țăndărei. Mopedul aparținea unui tînăr de 29 ani din Țăndărei. Potrivit polițiștilor, mopedul era furat ...[citește_toată_știrea]

30 August 2011, 18:38
(12034 vizualizări - 4 comentarii)


Țăndărei: Un șofer beat a intrat cu mașina în șanț

O tînără de 21 ani a fost rănită luni, 29 august, într-un accident rutier petrecut în apropierea orașului Țăndărei. Tînăra era pasageră într-un autoturism ce circula dinspre Platonești spre Țăndărei. Într ...[citește_toată_știrea]

30 August 2011, 18:37
(10046 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: 5 fete de 7-16 ani, prinse la furat de floarea-soarelui

Cinci minore, cu vîrste cuprinse între 7 și 16 ani, au fost prinse luni, 29 august, de polițiști în timp ce furau floarea-soarelui. De fapt, un bărbat, de 43 ani, din comuna Vlădeni, a sesizat polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

30 August 2011, 18:36
(9689 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Peste o tonă de fier vechi, confiscat

Peste o tonă de fier vechi a fost confiscată de polițiști luni, 29 mai, la Stelnica. Deșeurile metalice erau transportate de o autoutilitară condusă de un bărbat, de 58 ani, din Fetești. În cabina autoutilitarei ...[citește_toată_știrea]

30 August 2011, 18:36
(8456 vizualizări - 0 comentarii)


118 ani de la înființarea Jandarmeriei Rurale

Jandarmii ialomițeni sărbătoresc peste cîteva zile 118 ani de la înființarea Jandarmeriei Rurale, instituție precursoare a Jandarmeriei Române. 1 septembrie 2011 va constitui prilej de sărbătoare pentru ...[citește_toată_știrea]

30 August 2011, 18:36
(5844 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

30 August 2011, 18:24
(5728 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: A vrut să schimbe bani falși la bancă

Amara: A vrut să schimbe bani falși la bancă

Polițiștii din Amara au fost sesizați de către un lucrător al unei agenții bancare cu privire la faptul că la ghișeu se prezentase o persoană care solicita schimbarea unei bancnote în cupiură de 100 lei ...[citește_toată_știrea]

29 August 2011, 14:30
(8892 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara bani falși


Ialomița: A murit după ce a intrat cu mașina în pom

Duminică, 28 august a.c., Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DJ102H s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane.Astfel, în timp ce un bărbat în vîrstă de 54 ani ...[citește_toată_știrea]

29 August 2011, 14:29
(5875 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr motociclist, decedat într-un accident

Slobozia: Tînăr motociclist, decedat într-un accident

Un tînăr de 28 ani și-a pierdut viața în dimineața zilei de luni, 29 august, într-un accident rutier. Tînărul se deplasa pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia, conducînd o motocicletă. La Intersecția ...[citește_toată_știrea]

29 August 2011, 14:28
(30328 vizualizări - 24 comentarii)


Mașină furată din Franța, găsită în Ialomița

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 26 august, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune pentru depistarea autoturismelor urmărite internațional. Așa a fost prins un bărbat de 42 ani, din Cernavodă ...[citește_toată_știrea]

29 August 2011, 14:25
(7296 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...