Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor


Iubitului meu cler și popor,
Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
Iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Iubiții mei fii sufletești,

Hristos a înviat!

Creștinismul, prin întreaga sa realitate istorică, este clădit pe Învierea lui Hristos, adică pe viața veșnică a Persoanei Mântuitorului Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Întreaga istorie a Creștinismului, de-a lungul secolelor, cu minunile sale nesfârșite, mărturisește despre Înviere. Pentru că, dacă este un eveniment la care am putea reduce toată viața Mântuitorului Hristos și cea a apostolilor și, în general, a Creștinismului, acesta este chiar Învierea lui Hristos. La fel, dacă este un adevăr la care am putea reduce toate adevărurile evanghelice, acest adevăr este Învierea lui Hristos. Dacă este o realitate la care am putea reduce toate realitățile Noului Testament, aceasta este realitatea Învierii lui Hristos. Dacă este o minune evanghelică la care am putea reduce toate minunile, aceasta este minunea Învierii lui Hristos. Toate adevărurile despre Hristos și toate minunile Sale își găsesc desăvârșirea în realitatea Învierii lui Hristos.
Învierea Mântuitorului Hristos reprezintă un evident fapt istoric, cea mai clară realitate istorică. Este unicul eveniment al istoriei. Toate celelalte evenimente sunt moarte. Numai acesta rămâne.  Hristos înviat din morți nu mai moare (Romani 6, 9). Învierea din morți a Mântuitorului Hristos a fost diferită de toate celelalte învieri menționate în Sfânta Scriptură. În Noul Testament, învierea lui Lazăr, a fiicei lui Iair și a fiului văduvei din Nain sunt descrise ca reveniri la viața și la existența obișnuită; nu se spune nicăieri că ei au fost preaslăviți și că nu ar mai fi murit niciodată. Mântuitorul Hristos, în schimb, este prezentat ca fiind Biruitorul morții, Cel Care S-a reîntors nemuritor întru slavă și putere. Evangheliștii nu-L prezintă pe Mântuitorul Hristos înviat ca fiind un supraviețuitor dintr-o moarte clinică. Potrivit Sfintelor Evanghelii, Mântuitorul înviat S-a arătat pe Sine Viu, Și-a manifestat prezența Sa dumnezeiască și, în același timp, S-a făcut nevăzut; inițiativa Sa este absolută, iar chipul Său nu permite să fie recunoscut imediat; noua Sa existență nu are nevoie de justificări. Mărturiile din Luca 24, 36 - 43, arată că Mântuitorul Hristos înviat vrea să demonstreze ucenicilor realitatea propriului trup înviat, deoarece aceștia au crezut că văd un duh sau o fantasmă. Pentru Sfântul Ioan evanghelistul, arătările Mântuitorului Hristos înviat au scopul de a descoperi dumnezeirea Fiului, care să-i conducă pe ucenici și pe noi la credință.
Evanghelia Sfântului Ioan este o „Evanghelie a întâlnirilor”: ea ne prezintă întâlnirea Mântuitorului cu Nicodim, cu femeia samarineancă, întâlnirea cu ologul de la Vitezda, cu orbul din naștere, cu Maria și Marta și chiar cu Pilat. Nu este surprinzător, deci, că principala relatare a Sfântului Ioan despre arătările Mântuitorului Hristos înviat cuprinde o serie de întâlniri care ilustrează diferite reacții de credință. Ceea ce caracterizează relatarea Învierii Mântuitorului, potrivit evanghelistului Ioan, este preferința pentru verbul „a vedea”.

Dreptmăritori creștini,
În Evanghelia după Ioan verbul și, în special, întreg capitolul 20, „a vedea” are o importanță fundamentală, , care istorisește arătările Domnului înviat. În acest capitol evanghelistul insistă asupra verbului „a vedea” ca prim pas obligatoriu pentru a ajunge la credință. Întâlnim de 13 ori acest verb, în puține rânduri, pentru a evidenția caracterul empiric și sensibil al arătărilor Domnului înviat și pentru a nu risca să reducem creștinismul la o idee filosofică sau de a-l transforma într-o formă de cunoaștere umană.
Evanghelia însăși este mărturia celor care au fost dintru început „martorii oculari” a ceea ce Iisus a făcut și învățat (Luca 1, 1 - 4). De aceea, este bine să ne amintim ceea ce același evanghelist Ioan scrie în Întâia sa Epistolă sobornicească adresată creștinilor din vremea sa: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții, - Și Viața s-a arătat și am văzut-o și mărturisim și vă vestim Viața de veci, care era la Tatăl și s-a arătat nouă - Ce am văzut și am auzit, vă vestim și vouă, ca și voi să aveți împărtășire cu noi. Iar împărtășirea noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Iisus Hristos. Și acestea noi vi le scriem, ca bucuria noastră să fie deplină” (1 Ioan 1, 1 - 4).
Dacă citim cu atenție capitolul 20 din Evanghelia de la Ioan constatăm că acesta este alcătuit din patru episoade: în primul (Ioan 20, 1 - 10) Maria Magdalena merge la mormânt și descoperă că era gol. Îi anunță pe ucenici, iar Petru și Ioan aleargă la mormânt să verifice acest fapt. În cel de al doilea episod (Ioan 20, 11 - 18) Iisus înviat se arată Mariei Magdalena în grădina din apropierea mormântului, iar ea va duce vestea învierii ucenicilor. În cel de al treilea episod (Ioan 20, 19 - 25) Iisus se arată în seara Învierii ucenicilor adunați de frica iudeilor, însă Toma lipsea. În ultimul episod (Ioan 20, 26 - 29) Iisus înviat se arată din nou ucenicilor, după opt zile, de data aceasta fiind prezent și Toma.
Întreg capitolul 20 prezintă faptele care s-au derulat în ambianța mormântului lui Iisus: Maria Magdalena vede piatra răsturnată, mormântul deschis și crede că Domnul a fost furat; Petru vede giulgiurile și mahrama înăuntrul mormântului, însă nu ni se spune nimic despre reacția sa; numai despre Ucenicul iubit se spune că „a văzut și a crezut” (Ioan 20, 8).
Folosirea acestor două verbe împreună are scopul de a ne introduce treptat în înțelegerea tainei Învierii lui Hristos, o adevărată inițiere pe care au parcurs-o diferiții martori ai arătărilor Domnului înviat; o adevărată „pedagogie a vederii”: de la simpla privire, observare, la „vederea” iluminată de credința care-L recunoaște pe Iisus înviat. Așadar, este drumul de la conștientizarea faptului că ceva neobișnuit s-a întâmplat, până la a ajunge la contemplarea Tainei lui Dumnezeu din realitatea văzută. Aceasta este dinamica credinței creștine primare, potrivit Sfintelor Evanghelii.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Întreaga prezentare a celor patru episoade din apropierea mormântului lui Iisus tinde către proclamarea finală a Domnului: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut” (Ioan 20, 29).
În primul episod sunt surprinse două momente: cel al Mariei Magdalena, care descoperă mormântul gol și aleargă să-i avertizeze pe ucenici, apoi cel al lui Petru și Ioan, care aleargă spre mormântul lui Iisus.
Este interesant că, după fiecare moment, întâlnim aceeași concluzie. Maria Magdalena afirmă: „Mormântul este deschis și nu știm unde l-au pus” (Ioan 20, 2). După ce Petru și Ioan cercetează mormântul, Evanghelia afirmă: „încă nu știau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morți” (Ioan 20, 9). Concluzia este aceeași: „nu știau”. Nu aveau nicio idee de faptul că Iisus trebuia să învieze. Această neștiință și nepregătire a ucenicilor este surprinzătoare, este asemenea unei orbiri a martorilor în fața învierii. Însă această nepregătire a lor nu face decât să evidențieze și mai mult realitatea intervenției dumnezeiești, asemenea intervenției din momentul creării lumii din nimic. Credința în înviere, a fost pentru ucenicii lui Iisus, ca o redeșteptare la o nouă viață. Potrivit descrierii din Sfânta Evanghelie, Petru a intrat primul în mormânt și a văzut numai lucrurile materiale, apoi a intrat Ioan care „a văzut și a crezut”. Însă Ioan numai a intuit ceva din acele semne, din prezența mahramei care păstra forma ovală a capului și a giulgiurilor întinse pe jos, care indicau locul așezării trupului în mormânt.
Folosirea verbului „a crede” în sens absolut sugerează mai degrabă acceptarea calmă și senină a unei taine în parte încă inexplicabilă, o încredere deplină în iubirea lui Dumnezeu. Această explicație este sugerată și de faptul că Ioan afirmă în Evanghelie că, în acea dimineață a învierii, „era încă întuneric” (cf. Ioan 20, 1). Oare cum putea fi încă întuneric și în același timp vizibil interiorul mormântului? Celelalte Evanghelii afirmă că era dis-de-dimineață, în zorii zilei, când se lumina de ziuă. Însă afirmația lui Ioan ar putea avea un caracter simbolic și indică nepregătirea ucenicilor, explicând astfel faptul că, după descoperirea mormântului gol, ei s-au întors acasă. Numai Ioan, ucenicul iubit, a intuit ceva. Era neliniștit, însă încă nu a înțeles. De aceea verbul „a crede” din capitolul 20, versetul 9, trebuie înțeles în sensul: „a început să creadă”.
În cel de al doilea episod al capitolului „Iisus se arată Mariei Magdalena”. Este un pas înainte față de primul episod, când apostolii au văzut numai mahrama și giulgiurile rămase intacte în mormânt. Acum se trece de la vederea acestor semne ale învierii, la prezența și vederea fizică a lui Iisus, o prezență care însă nu este imediat recunoscută de Maria Magdalena. Episodul se concentrează asupra transformării „vederii” Mariei Magdalena, care trece de la simpla constatare a faptului că piatra de la intrarea mormântului a fost rostogolită, la privirea atentă a acestui Om, în aparență un grădinar; când îl recunoaște, îl cheamă „Învățătorul”, după cum era obișnuită să-l cheme înainte de înviere, în timpul activității publice, și vrea să-l rețină. Numai că atunci se aud din gura lui Iisus cuvintele: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la frații Mei și le spune: Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru” (Ioan 20, 17). Iar Maria Magdalena poate să exclame: „Am văzut pe Domnul” (v. 18); nu pe „Învățătorul”, ci pe „Domnul”. Acesta este titlul primit de Iisus după Înviere „ca să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu - Tatăl” (Filipeni 2, 11).
În cel de al treilea episod al capitolului 20 din Evanghelia de la Ioan, Hristos se arată pentru prima dată ucenicilor adunați la un loc. De data aceasta nu este vorba de un Om care stă într-o grădină; aici Domnul se arată intrând prin ușile încuiate (un aspect subliniat de două ori): este vorba de o adevărată hristofanie sau manifestare a dumnezeirii lui Hristos. Și pentru că trupul său înviat este unul duhovnicesc, imaterial, pnevmatizat, vine de la Dumnezeu, nu mai poate fi oprit de niște uși încuiate. Iisus nu mai are nicio legătură cu Cetatea Sfântă, cu iudaismul, vine de sus: acesta este începutul Bisericii. Se așează în mijlocul ucenicilor, semn că rămâne prezent în Biserica Sa. Le arată rănile cicatrizate: amintirea pătimirilor nu s-a șters, ci a fost transfigurată de învierea trupului. Apoi Ioan spune că Iisus „a suflat” asupra lor. Este un verb folosit și de cartea Facerii pentru a indica lucrarea lui Dumnezeu la crearea omului, când, după ce l-a plăsmuit din țărână, „a suflat în fața lui suflare de viață” (Facere 2, 7). Hristos înviat a făcut din apostoli făpturi noi. Nu este încă darul Cincizecimii, ci infuzia de credință pascală, care-i transformă pe ucenici în credincioși adevărați, făpturi noi; acum sunt abilitați să înceapă misiunea lor.
Potrivit ultimului episod din capitolul 20, Iisus se arată din nou ucenicilor după opt zile, de data aceasta fiind prezent și Apostolul Toma. Începutul este același, adevărata noutate însă o constituie prezența lui Toma, care îndeplinește un rol dublu: fiind „unul din cei doisprezece” trebuia să-l vadă pe Domnul înviat; iar, pe de altă parte, el este și unul dintre cei care nu l-a văzut prima dată și ne reprezintă într-un fel pe fiecare dintre noi. Astfel, cazul lui Toma prevestește atitudinea tuturor credincioșilor. De aceea, este valabil pentru toți îndemnul lui Iisus adresat lui Toma: „Nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20, 27), adică să devii un om cu credință. Apoi, Iisus adaugă: „Pentru că M-ai văzut, Toma, ai crezut”. Este mustrat de Iisus pentru că ar fi trebuit să creadă pentru mărturia celorlalți apostoli, care, la rândul lor, au crezut ceea ce Maria Magdalena le-a vestit.
Iisus îi spune atunci lui Toma: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!” (Ioan 20, 29). Este fericirea făgăduită celor care încep să creadă datorită semnelor arătate de Dumnezeu și dau credit mărturiei apostolilor Lui.

Dreptmăritori creștini,
Anul acesta, 2015, Sfântul Sinod al Bisericii noastre ne propune să reflectăm cu mai mare responsabilitate asupra misiunii și mărturiei noastre de creștini, pe care suntem chemați să le facem în această lume secularizată, prin implicarea în viața comunităților parohiale și a sfintelor mănăstiri. Să-L rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos Înviat să ne conducă de la vederea fizică la vederea spirituală, la contemplarea și trăirea bogăției de har, pe care o primim, clipă de clipă, în cursul vieții noastre. Chemându-l în rugăciune pe Sfântul Ioan Gură de Aur și urmând exemplul vieții lui, să mărturisim cu faptele vieții noastre că adevărata viață este cea dată de Mântuitorul Iisus Hristos; că adevărata familie este cea binecuvântată de Biserică, cu naștere de prunci; că adevărata ființă umană este cea care își împlinește personalitatea în domeniile cunoașterii, fără a se abate de la legile lui Dumnezeu. Să ne deschidem ochii sufletești și trupești și să vedem frumusețea și adevărul credinței „părinților noștri”, credință pe care s-o trăim și să o împărtășim copiilor și urmașilor noștri. În această zi de lumină și har vă binecuvintez pe toți și vă urez ca această prăznuire a Sfintelor Paști să o aveți cu pace, sănătate și alese bucurii, rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morți să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Adevărat a Înviat Domnul!

Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu,
pentru pace și bunăvoire,


† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

11 Aprilie 2015, 18:20 (4397 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
249 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Luni, 5 februarie 2024, polițiștii rutieri au depistat în trafic doi șoferi, din comuna Bordușani, respectiv municipiul Slobozia, în timp ce conduceau autoturisme fără a deține permise de conducere pentru ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2024, 15:55
(19680 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru ordine de protecție încălcate

Polițiștii din Fetești au fost sesizați luni, 5 februarie 2024, cu privire la faptul o femeie, în vârstă de 60 de ani, din comuna Grădiștea, ar fi sesizat că soțul său, în vârstă de 63 de ani, din comuna ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2024, 15:50
(18538 vizualizări - 0 comentarii)


Cutremur cu magnitudinea de 4,2 în județul Ialomița

Institutul Național pentru Fizica Pământului informează cu privire la faptul că luni, 5 ianuarie 2024, la orele 23,50, în zona județului Ialomița s-a produs un cutremur mediu cu magnitudinea 4,2, la adâncimea ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2024, 10:30
(15920 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Perieți, amendat de Protecția Animalelor după ce și-a înhămat câinele la motocultor

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Perieți, a înhămat un câine la un motocultor. Bărbatul a ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2024, 17:50
(16619 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În cursul zilei de vineri, 2 februarie a.c., în jurul orelor 20,30, polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2024, 17:40
(9993 vizualizări - 0 comentarii)


Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița: Amenzi aplicate de 388 mii de lei

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița a desfășurat, în luna ianuarie 2024, 60 acțiuni de control și a cercetat și soluționat un număr de 52 sesizări și reclamații. Acțiunile de ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2024, 17:20
(25918 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Urziceni, Condeești și Fierbinți-Târg

Accidente la Urziceni, Condeești și Fierbinți-Târg

Vineri, 2 februarie a.c., în jurul orelor 21,30, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2024, 14:20
(15699 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Tânără rănită într-un accident rutier

Coșereni: Tânără rănită într-un accident rutier

Vineri, 2 februarie a.c., în zona localității Coșereni s-a produs un accident de circulație, în eveniment fiind implicate un camion și un autoturism. În urma accidentului, o tânără de 22 de ani, pasageră ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2024, 11:20
(18405 vizualizări - 0 comentarii)


Președintele USR, Cătălin Drulă: Prioritățile USR în noua sesiune parlamentară

Președintele USR Cătălin Drulă a prezentat prioritățile legislative ale USR în noua sesiune parlamentară, care includ reduceri de taxe, abrogarea pensiilor speciale pentru aleșii locali, adoptarea DNA-ului ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 19:45
(13524 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «România rămâne campioană la corupție. Avem nevoie de un ministru al Justiției care să nu fie dirijat de Iohannis!»

Un raport de astăzi al Transparency International arată că România este pe lista țărilor UE cu cele mai slabe performanțe în ceea ce privește aplicarea măsurilor de combatere a corupției, potrivit Indicelui ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 19:40
(20208 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Slobozia: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Marți, 30 ianuarie a.c., cu ocazia sărbătoririi «Zilei Internaționale pentru Nonviolență în Școală», polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități informativ-preventive cu elevii ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 18:10
(11801 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști

Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști

Miercuri, 31 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român au acționat pe linia prevenirii și combaterii ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 18:00
(14204 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Movilița și Roșiori

Marți, 30 ianuarie 2024, procurorii și polițiștii din Urziceni au efectuat 4 percheziții domiciliare pe raza localităților ialomițene Movilița și Roșiori, dar și în București. Din cercetări a reieșit faptul ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 17:50
(10124 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Problema consumului de droguri în rândul elevilor, în atenția autorităților

Instituția Prefectului Județul Ialomița: Problema consumului de droguri în rândul elevilor, în atenția autorităților

Miercuri, 31 ianuarie 2024, Instituția Prefectului Județul Ialomița a găzduit Ședința Grupului de lucru pentru asigurarea siguranței în unitățile de învățământ preuniversitar, ședință prezidată de reprezentantul ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 14:10
(15093 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Întâlnire de lucru referitoare la organizarea proceselor electorale

Prefectul Județului Ialomița, Constantin Marin a demarat seria întâlnirilor de lucru cu autoritățile județene care au atribuții în organizarea proceselor electorale ce vor fi organizate în anul 2024. Astfel ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 13:10
(12958 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Haine contrafăcute, indisponibilizate

Marți, 30 ianuarie 2024, în jurul orei 14,30, polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2024, 18:05
(20554 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan, beat și fără permis

Marți, 30 ianuarie 2024, polițiștii rutieri din Urziceni au acționat pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier. Astfel, în jurul orei 10,30, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2024, 17:55
(8982 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 95000 mii de lei amenzi pentru încălcarea normelor de siguranță alimentară

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor continuă acțiunile de îndrumare și control efectuate la operatorii economici ce desfășoară activități în domeniul alimentar. În decursul lunii ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2024, 16:15
(13913 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședință a Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Ialomița: Ședință a Colegiului Prefectural

Miercuri, 31 ianuarie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural Ialomița. În cadrul întâlnirii a fost aprobat, printre altele, programul acțiunilor de control pentru anul ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2024, 14:55
(11909 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomia: «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli»

IJJ Ialomia: «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli»

Marți, 30 ianuarie 2024, jandarmii ialomițeni au sărbătorit «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli» împreună cu elevii claselor V-VIII de la Școala din Bora. În cadrul acestor întâlniri interactive ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2024, 18:10
(19764 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Material lemnos indisponibilizat în Oborul Slobozia

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică acționează permanent, în mod activ și implicat, în misiuni preventive de depistare și prevenire a faptelor comise cu violență, combaterea migrației ilegale ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2024, 16:10
(18432 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 31 ianuarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că miercuri, 31 ianuarie 2024, este termenul-limită de depunere a Formularului 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2024, 12:45
(29971 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiunea «BLOCADA»

Astfel, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, 27/28 ianuarie a.c., în cadrul acțiunii «BLOCADA», desfășurată în sistem integrat, polițiștii din Fetești, împreună cu efectivele din cadrul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 18:20
(10068 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Fără permise de conducere, la volan

La sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri au depistat în trafic doi bărbați, de 25 și 38 de ani, din localitățile Perieți, respectiv Țăndărei, care conduceau autoturisme  pe drumurile publice fără ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 18:10
(11224 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Jilavele, pe DN2A și la Platonești

Accidente la Jilavele, pe DN2A și la Platonești

Sâmbătă, 27 ianuarie 2024, în jurul orei 7,00, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 14:15
(15902 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Incendiu din cauza unui coș necurățat

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 14:05
(14346 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara incendiu


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: «Întâmpinarea Domnului» la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: «Întâmpinarea Domnului» la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia

Vineri, 2 februarie 2024, cu binecuvântarea PS Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor va sărbători «Întâmpinarea Domnului» la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia, moment aniversar ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 11:50
(17805 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Lemne confiscate de polițiști

Miercuri, 24 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat la Miloșești un tânăr, de 23 de ani, ce transporta cu două căruțe material lemnos din specia salcâm. În urma verificărilor efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2024, 16:50
(10572 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Posibil drogat la volan

În timpul activităților desfășurate, polițiștii din Urziceni au oprit în trafic vineri, 26 ianuarie 2024, un tânăr de 18 ani din orașul Bragadiru. În urma testării antidrog, au reieșit indicii cu privire ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2024, 15:40
(10328 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan, fără permis de conducere

Doi șoferi, în vârstă de 37 și, respectiv, 55 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost opriți în trafic, iar polițiștii au constatat că circulau fără a respecta legislația rutieră. Astfel, șoferul ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2024, 15:30
(3967 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...