Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor


Iubitului meu cler și popor,
Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
Iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Iubiții mei fii sufletești,

Hristos a înviat!

Creștinismul, prin întreaga sa realitate istorică, este clădit pe Învierea lui Hristos, adică pe viața veșnică a Persoanei Mântuitorului Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Întreaga istorie a Creștinismului, de-a lungul secolelor, cu minunile sale nesfârșite, mărturisește despre Înviere. Pentru că, dacă este un eveniment la care am putea reduce toată viața Mântuitorului Hristos și cea a apostolilor și, în general, a Creștinismului, acesta este chiar Învierea lui Hristos. La fel, dacă este un adevăr la care am putea reduce toate adevărurile evanghelice, acest adevăr este Învierea lui Hristos. Dacă este o realitate la care am putea reduce toate realitățile Noului Testament, aceasta este realitatea Învierii lui Hristos. Dacă este o minune evanghelică la care am putea reduce toate minunile, aceasta este minunea Învierii lui Hristos. Toate adevărurile despre Hristos și toate minunile Sale își găsesc desăvârșirea în realitatea Învierii lui Hristos.
Învierea Mântuitorului Hristos reprezintă un evident fapt istoric, cea mai clară realitate istorică. Este unicul eveniment al istoriei. Toate celelalte evenimente sunt moarte. Numai acesta rămâne.  Hristos înviat din morți nu mai moare (Romani 6, 9). Învierea din morți a Mântuitorului Hristos a fost diferită de toate celelalte învieri menționate în Sfânta Scriptură. În Noul Testament, învierea lui Lazăr, a fiicei lui Iair și a fiului văduvei din Nain sunt descrise ca reveniri la viața și la existența obișnuită; nu se spune nicăieri că ei au fost preaslăviți și că nu ar mai fi murit niciodată. Mântuitorul Hristos, în schimb, este prezentat ca fiind Biruitorul morții, Cel Care S-a reîntors nemuritor întru slavă și putere. Evangheliștii nu-L prezintă pe Mântuitorul Hristos înviat ca fiind un supraviețuitor dintr-o moarte clinică. Potrivit Sfintelor Evanghelii, Mântuitorul înviat S-a arătat pe Sine Viu, Și-a manifestat prezența Sa dumnezeiască și, în același timp, S-a făcut nevăzut; inițiativa Sa este absolută, iar chipul Său nu permite să fie recunoscut imediat; noua Sa existență nu are nevoie de justificări. Mărturiile din Luca 24, 36 - 43, arată că Mântuitorul Hristos înviat vrea să demonstreze ucenicilor realitatea propriului trup înviat, deoarece aceștia au crezut că văd un duh sau o fantasmă. Pentru Sfântul Ioan evanghelistul, arătările Mântuitorului Hristos înviat au scopul de a descoperi dumnezeirea Fiului, care să-i conducă pe ucenici și pe noi la credință.
Evanghelia Sfântului Ioan este o „Evanghelie a întâlnirilor”: ea ne prezintă întâlnirea Mântuitorului cu Nicodim, cu femeia samarineancă, întâlnirea cu ologul de la Vitezda, cu orbul din naștere, cu Maria și Marta și chiar cu Pilat. Nu este surprinzător, deci, că principala relatare a Sfântului Ioan despre arătările Mântuitorului Hristos înviat cuprinde o serie de întâlniri care ilustrează diferite reacții de credință. Ceea ce caracterizează relatarea Învierii Mântuitorului, potrivit evanghelistului Ioan, este preferința pentru verbul „a vedea”.

Dreptmăritori creștini,
În Evanghelia după Ioan verbul și, în special, întreg capitolul 20, „a vedea” are o importanță fundamentală, , care istorisește arătările Domnului înviat. În acest capitol evanghelistul insistă asupra verbului „a vedea” ca prim pas obligatoriu pentru a ajunge la credință. Întâlnim de 13 ori acest verb, în puține rânduri, pentru a evidenția caracterul empiric și sensibil al arătărilor Domnului înviat și pentru a nu risca să reducem creștinismul la o idee filosofică sau de a-l transforma într-o formă de cunoaștere umană.
Evanghelia însăși este mărturia celor care au fost dintru început „martorii oculari” a ceea ce Iisus a făcut și învățat (Luca 1, 1 - 4). De aceea, este bine să ne amintim ceea ce același evanghelist Ioan scrie în Întâia sa Epistolă sobornicească adresată creștinilor din vremea sa: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții, - Și Viața s-a arătat și am văzut-o și mărturisim și vă vestim Viața de veci, care era la Tatăl și s-a arătat nouă - Ce am văzut și am auzit, vă vestim și vouă, ca și voi să aveți împărtășire cu noi. Iar împărtășirea noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Iisus Hristos. Și acestea noi vi le scriem, ca bucuria noastră să fie deplină” (1 Ioan 1, 1 - 4).
Dacă citim cu atenție capitolul 20 din Evanghelia de la Ioan constatăm că acesta este alcătuit din patru episoade: în primul (Ioan 20, 1 - 10) Maria Magdalena merge la mormânt și descoperă că era gol. Îi anunță pe ucenici, iar Petru și Ioan aleargă la mormânt să verifice acest fapt. În cel de al doilea episod (Ioan 20, 11 - 18) Iisus înviat se arată Mariei Magdalena în grădina din apropierea mormântului, iar ea va duce vestea învierii ucenicilor. În cel de al treilea episod (Ioan 20, 19 - 25) Iisus se arată în seara Învierii ucenicilor adunați de frica iudeilor, însă Toma lipsea. În ultimul episod (Ioan 20, 26 - 29) Iisus înviat se arată din nou ucenicilor, după opt zile, de data aceasta fiind prezent și Toma.
Întreg capitolul 20 prezintă faptele care s-au derulat în ambianța mormântului lui Iisus: Maria Magdalena vede piatra răsturnată, mormântul deschis și crede că Domnul a fost furat; Petru vede giulgiurile și mahrama înăuntrul mormântului, însă nu ni se spune nimic despre reacția sa; numai despre Ucenicul iubit se spune că „a văzut și a crezut” (Ioan 20, 8).
Folosirea acestor două verbe împreună are scopul de a ne introduce treptat în înțelegerea tainei Învierii lui Hristos, o adevărată inițiere pe care au parcurs-o diferiții martori ai arătărilor Domnului înviat; o adevărată „pedagogie a vederii”: de la simpla privire, observare, la „vederea” iluminată de credința care-L recunoaște pe Iisus înviat. Așadar, este drumul de la conștientizarea faptului că ceva neobișnuit s-a întâmplat, până la a ajunge la contemplarea Tainei lui Dumnezeu din realitatea văzută. Aceasta este dinamica credinței creștine primare, potrivit Sfintelor Evanghelii.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Întreaga prezentare a celor patru episoade din apropierea mormântului lui Iisus tinde către proclamarea finală a Domnului: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut” (Ioan 20, 29).
În primul episod sunt surprinse două momente: cel al Mariei Magdalena, care descoperă mormântul gol și aleargă să-i avertizeze pe ucenici, apoi cel al lui Petru și Ioan, care aleargă spre mormântul lui Iisus.
Este interesant că, după fiecare moment, întâlnim aceeași concluzie. Maria Magdalena afirmă: „Mormântul este deschis și nu știm unde l-au pus” (Ioan 20, 2). După ce Petru și Ioan cercetează mormântul, Evanghelia afirmă: „încă nu știau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morți” (Ioan 20, 9). Concluzia este aceeași: „nu știau”. Nu aveau nicio idee de faptul că Iisus trebuia să învieze. Această neștiință și nepregătire a ucenicilor este surprinzătoare, este asemenea unei orbiri a martorilor în fața învierii. Însă această nepregătire a lor nu face decât să evidențieze și mai mult realitatea intervenției dumnezeiești, asemenea intervenției din momentul creării lumii din nimic. Credința în înviere, a fost pentru ucenicii lui Iisus, ca o redeșteptare la o nouă viață. Potrivit descrierii din Sfânta Evanghelie, Petru a intrat primul în mormânt și a văzut numai lucrurile materiale, apoi a intrat Ioan care „a văzut și a crezut”. Însă Ioan numai a intuit ceva din acele semne, din prezența mahramei care păstra forma ovală a capului și a giulgiurilor întinse pe jos, care indicau locul așezării trupului în mormânt.
Folosirea verbului „a crede” în sens absolut sugerează mai degrabă acceptarea calmă și senină a unei taine în parte încă inexplicabilă, o încredere deplină în iubirea lui Dumnezeu. Această explicație este sugerată și de faptul că Ioan afirmă în Evanghelie că, în acea dimineață a învierii, „era încă întuneric” (cf. Ioan 20, 1). Oare cum putea fi încă întuneric și în același timp vizibil interiorul mormântului? Celelalte Evanghelii afirmă că era dis-de-dimineață, în zorii zilei, când se lumina de ziuă. Însă afirmația lui Ioan ar putea avea un caracter simbolic și indică nepregătirea ucenicilor, explicând astfel faptul că, după descoperirea mormântului gol, ei s-au întors acasă. Numai Ioan, ucenicul iubit, a intuit ceva. Era neliniștit, însă încă nu a înțeles. De aceea verbul „a crede” din capitolul 20, versetul 9, trebuie înțeles în sensul: „a început să creadă”.
În cel de al doilea episod al capitolului „Iisus se arată Mariei Magdalena”. Este un pas înainte față de primul episod, când apostolii au văzut numai mahrama și giulgiurile rămase intacte în mormânt. Acum se trece de la vederea acestor semne ale învierii, la prezența și vederea fizică a lui Iisus, o prezență care însă nu este imediat recunoscută de Maria Magdalena. Episodul se concentrează asupra transformării „vederii” Mariei Magdalena, care trece de la simpla constatare a faptului că piatra de la intrarea mormântului a fost rostogolită, la privirea atentă a acestui Om, în aparență un grădinar; când îl recunoaște, îl cheamă „Învățătorul”, după cum era obișnuită să-l cheme înainte de înviere, în timpul activității publice, și vrea să-l rețină. Numai că atunci se aud din gura lui Iisus cuvintele: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la frații Mei și le spune: Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru” (Ioan 20, 17). Iar Maria Magdalena poate să exclame: „Am văzut pe Domnul” (v. 18); nu pe „Învățătorul”, ci pe „Domnul”. Acesta este titlul primit de Iisus după Înviere „ca să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu - Tatăl” (Filipeni 2, 11).
În cel de al treilea episod al capitolului 20 din Evanghelia de la Ioan, Hristos se arată pentru prima dată ucenicilor adunați la un loc. De data aceasta nu este vorba de un Om care stă într-o grădină; aici Domnul se arată intrând prin ușile încuiate (un aspect subliniat de două ori): este vorba de o adevărată hristofanie sau manifestare a dumnezeirii lui Hristos. Și pentru că trupul său înviat este unul duhovnicesc, imaterial, pnevmatizat, vine de la Dumnezeu, nu mai poate fi oprit de niște uși încuiate. Iisus nu mai are nicio legătură cu Cetatea Sfântă, cu iudaismul, vine de sus: acesta este începutul Bisericii. Se așează în mijlocul ucenicilor, semn că rămâne prezent în Biserica Sa. Le arată rănile cicatrizate: amintirea pătimirilor nu s-a șters, ci a fost transfigurată de învierea trupului. Apoi Ioan spune că Iisus „a suflat” asupra lor. Este un verb folosit și de cartea Facerii pentru a indica lucrarea lui Dumnezeu la crearea omului, când, după ce l-a plăsmuit din țărână, „a suflat în fața lui suflare de viață” (Facere 2, 7). Hristos înviat a făcut din apostoli făpturi noi. Nu este încă darul Cincizecimii, ci infuzia de credință pascală, care-i transformă pe ucenici în credincioși adevărați, făpturi noi; acum sunt abilitați să înceapă misiunea lor.
Potrivit ultimului episod din capitolul 20, Iisus se arată din nou ucenicilor după opt zile, de data aceasta fiind prezent și Apostolul Toma. Începutul este același, adevărata noutate însă o constituie prezența lui Toma, care îndeplinește un rol dublu: fiind „unul din cei doisprezece” trebuia să-l vadă pe Domnul înviat; iar, pe de altă parte, el este și unul dintre cei care nu l-a văzut prima dată și ne reprezintă într-un fel pe fiecare dintre noi. Astfel, cazul lui Toma prevestește atitudinea tuturor credincioșilor. De aceea, este valabil pentru toți îndemnul lui Iisus adresat lui Toma: „Nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20, 27), adică să devii un om cu credință. Apoi, Iisus adaugă: „Pentru că M-ai văzut, Toma, ai crezut”. Este mustrat de Iisus pentru că ar fi trebuit să creadă pentru mărturia celorlalți apostoli, care, la rândul lor, au crezut ceea ce Maria Magdalena le-a vestit.
Iisus îi spune atunci lui Toma: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!” (Ioan 20, 29). Este fericirea făgăduită celor care încep să creadă datorită semnelor arătate de Dumnezeu și dau credit mărturiei apostolilor Lui.

Dreptmăritori creștini,
Anul acesta, 2015, Sfântul Sinod al Bisericii noastre ne propune să reflectăm cu mai mare responsabilitate asupra misiunii și mărturiei noastre de creștini, pe care suntem chemați să le facem în această lume secularizată, prin implicarea în viața comunităților parohiale și a sfintelor mănăstiri. Să-L rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos Înviat să ne conducă de la vederea fizică la vederea spirituală, la contemplarea și trăirea bogăției de har, pe care o primim, clipă de clipă, în cursul vieții noastre. Chemându-l în rugăciune pe Sfântul Ioan Gură de Aur și urmând exemplul vieții lui, să mărturisim cu faptele vieții noastre că adevărata viață este cea dată de Mântuitorul Iisus Hristos; că adevărata familie este cea binecuvântată de Biserică, cu naștere de prunci; că adevărata ființă umană este cea care își împlinește personalitatea în domeniile cunoașterii, fără a se abate de la legile lui Dumnezeu. Să ne deschidem ochii sufletești și trupești și să vedem frumusețea și adevărul credinței „părinților noștri”, credință pe care s-o trăim și să o împărtășim copiilor și urmașilor noștri. În această zi de lumină și har vă binecuvintez pe toți și vă urez ca această prăznuire a Sfintelor Paști să o aveți cu pace, sănătate și alese bucurii, rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morți să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Adevărat a Înviat Domnul!

Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu,
pentru pace și bunăvoire,


† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

11 Aprilie 2015, 18:20 (4404 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
253 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Cristian Ghinea, USR: «Din cauza incompetenților din Guvernul PSD-PNL, România nu va lua anul acesta niciun ban din cererile de plată 3 și 4 din PNRR!»

Incompetența miniștrilor PSD-PNL costă miliarde de euro România. În condițiile în care Guvernul încă se chinuie să îndeplinească jaloanele pentru cererea 2 de plată din PNRR, nu este nicio șansă ca România ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2023, 18:20
(13278 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Acțiune de inspecție oficială a exploatațiilor nonprofesionale

Direcția Sanitară Veterinară si pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, în perioada 1 februarie-31 mai 2023, s-a desfășurat acțiunea de inspecție oficială ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2023, 18:00
(20760 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări de TVA in valoare de 39,69 milioane de lei în perioada ianuarie-mai 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-mai 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 39,69 milioane ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2023, 17:10
(31902 vizualizări - 0 comentarii)


Ședință cu șefii instituțiilor descentralizate la Prefectura Ialomița

Ședință cu șefii instituțiilor descentralizate la Prefectura Ialomița

Luni, 26 iunie 2023, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. În cadrul întâlnirii au fost analizate probleme ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2023, 14:50
(10926 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 14 permise de conducere reținute, 8 certificate de înmatriculare retrase, amenzi de peste 143 mii de lei

În perioada 24-25 iunie a.c., peste 90 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2023, 19:05
(13251 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 493,22 milioane de lei la buget în perioada ianuarie-mai 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-mai 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 493,22 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2023, 17:25
(12335 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Autoturism în flăcări între Slobozia și Bucu

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu produs la un autoturism, pe DN2A, între localitățile Slobozia și Bucu. ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2023, 15:40
(4682 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Scânteia și Slobozia

Accidente la Scânteia și Slobozia

Stația de Pompieri Țăndărei a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs pe raza localității Scânteia, în care a fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2023, 15:25
(10160 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cursuri de pregătire profesională pentru polițiști

IPJ Ialomița: Cursuri de pregătire profesională pentru polițiști

Vineri, 23 iunie a.c., s-a încheiat stagiul de pregătire profesională organizat pe parcursul a două săptămâni la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, în cadrul căruia instructorii ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2023, 15:00
(9434 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 30 iunie 2023, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea regimului special pentru vânzarea la distanță de ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2023, 13:30
(12355 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: Crescătorie ilegală de porci, identificată de inspectorii DSVSA Ialomița

Miercuri, 21 iunie a.c., inspectorii DSVSA Ialomița au efectuat un control pe raza localității Cocora, acolo unde au identificat o crescătorie ilegală de porci. Respectiva locație nu deținea cod de exploatație ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2023, 12:20
(11999 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 74 mii de lei aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 86 evenimente, dintre care 80 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 14 infracțiuni, dintre ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2023, 18:50
(17684 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuință», marcată de polițiștii ialomițeni

«Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuință», marcată de polițiștii ialomițeni

Miercuri, 21 iunie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat o activitate de informare și conștientizare a cetățenilor ocazionată de «Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuință». Activitățile ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2023, 18:40
(13768 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Investiții și pe parte de digitalizare. Monitorizare în timp real a parametrilor de funcționare a sistemelor de alimentare cu apă potabilă și canalizare!

RAJA Constanța: Investiții și pe parte de digitalizare. Monitorizare în timp real a parametrilor de funcționare a sistemelor de alimentare cu apă potabilă și canalizare!

La ora actuală, RAJA Constanța asigură serviciile de alimentare cu apă și canalizare în peste 160 de localități, răspândite pe teritoriul a 7 județe: Constanța, Ialomița, Călărași, Dâmbovița, Brașov, Ilfov ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2023, 18:30
(30156 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 30 iunie 2023, termen limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 30 iunie 2023, este termenul limită de depunere a Formularului 394-«Declarația informativă privind livrările ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2023, 13:00
(11786 vizualizări - 0 comentarii)


Senatul adoptă o inițiativă USR care ar putea duce la accelerarea proceselor în justiție

Senatul a aprobat, luni, 19 iunie a.c., o inițiativă legislativă a deputatei USR Oana Murariu menită să reducă timpul proceselor în instanță, prin desemnarea aleatorie, digitalizată, a experților care vor ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2023, 18:20
(2414 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 26 iunie 2023, termen de depunere a mai multor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 26 iunie 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată: Formularul ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2023, 17:40
(13153 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Exercițiu de nivel tactic la un operator economic din Slobozia

Joi, 22 iunie 2023, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița va desfășura un exercițiu de nivel tactic tip JOINT, în vederea antrenării forțelor și perfecționării ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2023, 16:40
(19690 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă în lunile iunie și iulie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice că începând de miercuri, 21 iunie 2023, românii pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități de ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2023, 15:40
(32019 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor ialomițeni

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au fost solicitați să intervină la 76 evenimente, dintre care 72 au fost sesizate la 112. Au fost sesizate 10 infracțiuni, dintre care 3 contra persoanei, 5 ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2023, 18:50
(6471 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Apelați responsabil Numărul Unic de Urgență 112!

În perioada 19 iunie-31 august 2023, polițiștii din cadrul IPJ Ialomița-Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității vor desfășura activități informativ-preventive în cadrul  campaniei de ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2023, 18:45
(16012 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă japoneză la Tribunalul Ialomița

Miercuri, 21 iunie a.c., magistrații Tribunalului Ialomița declanșează greva japoneză, nemulțumiți de faptul că proiectul de lege privind modificarea pensiilor de serviciu ale personalului din justiție ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2023, 17:30
(3590 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Angajatori sancționați «muncă la negru» în construcții

ITM Ialomița: Angajatori sancționați «muncă la negru» în construcții

În perioada 8-15 iunie 2023, s-a desfășurat Campania Națională pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor. Inspectorii ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2023, 14:00
(9546 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Depistat în flagrant în timp ce încerca să spargă un magazin

Polițiștii de Investigații Criminale au depistat în flagrant un bărbat, de 31 de ani, bănuit de comiterea infracțiuni de «tentativă la furt calificat». Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2023, 20:55
(11536 vizualizări - 1 comentariu)


Amara: Ordin de protecție emis după ce tatăl și-a agresat fiul

Polițiștii din Amara au fost sesizați sâmbătă, 17 iunie a.c., cu privire la faptul că un bărbat, de 48 de ani, din Amara, l-ar fi agresat fizic pe fiul său, un tânăr de 16 de ani. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2023, 20:50
(17122 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factură electronică pentru clienți

RAJA Constanța: Factură electronică pentru clienți

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică fiind o opțiune rapidă, sigură și eficientă. Factura electronică este legală, are valoare fiscală și reprezintă o alternativă ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2023, 20:45
(12136 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor ialomițeni la Țăndărei

Polițiștii din Țăndărei, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român și Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au desfășurat activități de prevenire și combatere ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2023, 20:40
(4845 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 20 iunie 2023, termen de depunere a mai multor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că marți, 20 iunie 2023, este termenul-limită de depunere al mai multor declarații, în scopul notificării organului fiscal ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2023, 14:40
(12409 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa la Fetești. Lucrare programată!

În noaptea de 20 spre 21 iunie 2023, în intervalul orar 23,00-8,00, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile, în vederea cuplării noilor conducte de alimentare cu apă la Stația de Tratare și ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2023, 13:25
(11257 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Incendiu la o casă din cauza unei țigări

Două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din localitatea Bordușani. La fața locului au fost ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2023, 13:10
(13277 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...