REPORTAJ
Dezlegare la pește
În duminica Floriilor, toată Ialomița a avut dezlegare la pește. Pentru pescarii de la Giurgeni această sărbătoare a fost una mai degrabă tristă. Pe malul Dunării, Alexandru Panait deplînge soarta actuală a pescarului ialomițean autorizat. «Nu se mai poate așa. Au zăpăcit tot peștele ăștia cu curentul lor...» spune omul oftînd. Iar mărturiile membrilor din asociația pescărească din care face parte seamănă ca două picături de apă...
Dunărea rămîne fără pește
Cel mai gustos pește pentru masa de Florii se prinde la Giurgeni, iar cel mai bun loc de pescuit este pe malul Dunării, sub piciorul podului. De la Slobozia, drumul pînă acolo costă 12 lei, dacă mergi cu autobuzul, sau 6 lei, cu mașina de ocazie. Ca să ajungi în paradisul pescarilor de la Dunăre trebuie să tai de-a dreptul un drum forestier, lung cît o zi de post negru. La capătul pădurii dese, este întinderea de apă. În depărtate, o barjă încărcată cu pietriș se lasă purtată de cursul liniștit al Dunării către Insula Mare a Brăilei. Lîngă mal, trec bărci pescărești ce așteaptă să fie scoase în larg. Sînt vreo trei zile de cînd stau legate de un par gros, fără ca proprietarii lor să le folosească. Una dintre ele este al lui Alexandru Panait, de 54 de ani, pescar la Giurgeni de vreo 25 de ani. Anul acesta, ca niciodată în alții, pescarii de la Giurgeni au pus pe masă de Florii pește cumpărat de la magazin, în locul celui proaspăt prins. Și totul pentru că balta a rămas fără el. «Nu mai este pește în apă, vă spun eu! Nu se mai poate așa! Au zăpăcit tot peștele ăștia cu curentul lor... Vin dimineața sau noaptea, îl curentează, și-l ia! Și noi nu mai avem ce să facem. Mergem pe apă, întindem plasele și nu ne-alegem cu nimic... Tot ce-i mai bun se fură. Se fură ca-n codru!» își spune omul supărarea pe malul Dunării. Alături de alți 12 pescari cu ștate vechi din Giurgeni a înființat și o asociație, în speranța că legea va fi în favoarea lor, însă lucrurile au stat fix pe dos. «Cine, domnule, să ne ajute? Păi, să vă spun una și mai și! Mi-am făcut buletin nou, iar acum mi-a trecut și numele la stradă că înainte n-aveam... M-am dus cu el la Autoritate, la Galați, să iau o altă autorizație. Mi-a zis că mă costă două milioane, că cică nu coincid datele din hîrtiile lor cu domiciliul trecut în buletin! Păi, ce-i vina mea!? Eu am pus nume la străzi? Așa ceva... E greu dom’le, e tare greu...» își mai varsă pescarul încă o dată amarul. Singurii care tac în fața acestei triste, dar sincere, mărturisiri sînt peștii din apă, atît cîți or mai fi...
(articol apărut în ediția print a ziarului Independent, 8 aprilie 2015)
20 Aprilie 2015, 10:45 (5753 vizualizări - 2 comentarii)











Comentariile cititorilor:
(22 Aprilie 2015, 17:36)
Cei care "dau la curent" in zona Vladeni-Giurgeni sunt fratii recidivisti din Harsova cunoscuti pe Dunare sub numele de "clanul lui Gogu". E drept ca inainte erau si alti "electricieni" insa Gogu si fratii lui au pus stapanire pe aceasta zona prin nenumarate scandaluri si batai, in care de multe ori au fost victime chiar politistii de la frontiera. Toata lumea de la Harsova-Fetesti-Tandarei-Slobozia stie despre bataile si amenintarile la care au fost supusi pescarii din acesta zona dar si politistii de frontiera in frunte cu Domnul Bostan de la Harsova. Si cum pescuitul "la curent" nu era destul pentru a asigura bugetul familiei lui Gogu, recidivistii au inceput sa si fure: plase de pescuit (de ordinul sutelor), barci (la politie sunt in jur de 10 dosare cu autor necunoscut deschise doar in ultimii 2 ani), motoare de barci etc. De suferit, nu au doar pescarii cinstiti care isi platesc luna de luna cotizatiile ci si mediul inconjurator. Intrebarile pentru cei care ar trebui sa aplice legea sunt: CE A FACUT IN TOT ACEST TIMP POLITIA DE FRONTIERA? CUM JUSTIFICA POLITIA TOATE DOSARELE CU AUTOR NECUNOSCUT DESCHISE PENTRU FURTURILE DE BARCI, MOTOARE, PLASE? DE CE TAC SEFII DE LA INSPECTORATE (PLATITI REGESTE DIN BANUL PUBLIC) SI CE PREZINTA EI LA BILANTUL ANUAL MINISTRULUI MAI?
(22 Aprilie 2015, 08:21)
De furat au furat toți,se autorizau să fure fără probleme iar acum se vaită că nu mai e pește. De unde ei și nu mai pui?!?! Acuma, nu-i somonu' ca macrou, băgați băieți...băgați.:)