Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Învățământul ialomițean virează DREAPTA

Învățămîntul ialomițean virează DREAPTA

Recenta confirmare în fruntea învățămîntului ialomițean a Luminiței Barcari reorganizează sistemul din temelii. În perioada următoare vor fi organizate concursuri pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar general adjunct și director al Casei Corpului Didactic. Practica a demonstrat însă că aceste testări sînt, în realitate, doar «paravane» menite să sprijine declanșarea unui nou val de epurări politice la vîrfurile Educației județene. Și tot pe bază de examen în școli vor fi numiți și alți directori...

Alți oameni, aceeași mutare
În urmă cu o săptămînă, Luminița Barcari a preluat oficial conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, după cîștigarea concursului care a confirmat-o în funcție. În același timp, instituția a anunțat organizarea și desfășurarea la București a examenelor pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar general adjunct și director al Casei Corpului Didactic. Aceste decizii confirmă faptul că Dreapta cîștigă bătălia pentru Educație și că declanșează un nou val de epurări politice în sistemul de profil. De data aceasta într-un mod mai transparent: prin testări. Deși pe lista candidaților pentru cele două examene se numără simpatizați sau chiar membri ai Dreptei ialomițene, oficialii Inspectoratului Școlar Județean Ialomița au combătut cu desăvîrșire ipoteza schimbărilor politice din școli. «Susținerea politică nu are nicio legătură cu aceste examene! Important este ca acești oameni care vor cîștiga concursurile să fie competenți. Nu este nicio problemă dacă au simpatii politice sau sînt membri de partid pentru că legea permite acest lucru...» ne-a declarat Luminița Barcari. Pentru funcția de inspector școlar general adjunct al IȘJ și-au depus candidatura trei cadre didactice. Este vorba despre Cătălin Emil Grigore, profesor de Biologie la Liceul Teoretic «Carol I» din Fetești, Steluța Mitrea, profesor de Matematică și actualul director al Școlii Generale Nr. 1 Țăndărei, precum și Magdalena Maria Ciuperceanu, profesor de Istorie în cadrul Liceului Tehnologic Căzănești. Pentru funcția de director al Casei Corpului Didactic au fost depuse două dosare. Unul este cel al actualei șefe a instituției, Mariana Hogaș, iar al doilea este cel al Alinei Stalidi, actualul inspector școlar pentru disciplinele Fizică, Biologie și Chimie din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.

Urmează directorii de școală
Iminentul val de reorganizare din cadrul școlii ialomițene va lovi și în instituțiile de învățămînt din județ. În perioada următoare, vor fi organizate concursuri pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți de școli și grădinițe. Ialomița așteaptă o astfel de testare de cîțiva ani buni, ultima fiind organizată în 2008. De la acea dată și pînă în prezent toți șefii care s-au perindat prin fruntea unităților de învățămînt ialomițene au fost numiți cu «delegație». Ultima schimbare a directorilor de școli și grădinițe s-a petrecut la începutul anului școlar în curs, cînd 41 de noi șefi fiind «delegați» să ocupe funcții de conducere. Considerată o epurare politică, mulți dintre aceștia au fost numiți ilegal, în condițiile în care nu întruneau minimul de experiență profesională și gradul de pregătire de care aveau nevoie pentru a fi șefi.

20 Aprilie 2015, 18:50 (15383 vizualizări - 23 comentarii)

Citiți și:
Luminița Barcari, nominalizată pentru o funcție de secretar de stat în Ministerul Educației
Învățământ cu demisiile pe masă
Luminița Barcari a revenit în fruntea Învățământului ialomițean

Comentariile cititorilor:


Cutremur in IȘJ :
(28 Aprilie 2015, 22:16)
Așteptăm lista cu viitorii inspectori, haita din jurul lui Barcari LB!
Educator:
(28 Aprilie 2015, 14:13)
Dați rapid peste ochi ,,concursului"! Ce ipocrizie! Nenorociților, vă bateți joc de elevi și de profesori! Părinții, a cincea roată! Până la 1 mai, ziua muncii, băgați și ,,concurs" de directori! Repede, să nu se prindă prea mulți de cacialma!
copil:
(28 Aprilie 2015, 02:56)
De ce atâta grabă? Nu puteau astepta sfarsitul anului scolar si urmau schimbarile,epurarile etc. Se alegeau pana se culegeam. Cine isi asumă rezultatele examenelor? Dacă sunt proaste,nimeni. Dacă sunt bune,ei,aia noi care nu se stie despre ce a fost vorba. Iar din nou si inca o dată!
Alina Geta:
(28 Aprilie 2015, 01:07)
Poate INDEPENDENT va publica și rezultatele de la concursul de inspectori. Ca să știm pe cine...aplaudăm! Să felicităm, să periem, să pupăm...să ne plecăm!
Vine lucrul bine făcut!:
(26 Aprilie 2015, 17:58)
Cine verifică pregătirea aspiranților la funcții IȘJ? Mare curiozitate, dar vor lucra o lucrătură. Ușile închise, se vor număra diplomele, adeverințele din dosarul de înscriere și pe cine recomandă ăla de sus. Concursul, mai pai, de ochii lumii rele! Se califică inspectorul la locul de muncă! Doar nu există Academie de pregătire inspectori, numai una destabilizată deja ,, de hoți cu cursuri"....!
Andrei B.:
(25 Aprilie 2015, 11:52)
Se vor bate cu pumnii in piept după rezultate: Noi suntem incompetenții ,,cu concurs"!!! Succes pentru Ciuperceanu, dar mai bine ș-ar vedea de treabă! Calificare la catedră, nu funcție-vampir care te descalifică!
Vasile:
(24 Aprilie 2015, 00:33)
@nas/naș. Caută și vei găsi, dar ,,prospăturile" pe care le aștepți îți vor împuți școala. Nu lucra cu două telecomenzi! ,,Prospătura" nu va ști s-o folosescă.
nas:
(23 Aprilie 2015, 21:53)
Caut dir adjunct si nu gasesc! Toate prospaturile sa vina la mine!!! Doua telecomenzi
Georgeta:
(23 Aprilie 2015, 18:16)
După succesele răsunătoare ale concursurilor inspectorilor, după un timp lung de acomodare, după un an școlar deja dus, vor veni progresele in școala Ialomița. Cascada binelui va fi de neoprit. Excepție: rezultatele la examene! Amănunt care nu contează la dosar.
Adrian:
(22 Aprilie 2015, 19:29)
@Ionescu M alias Paul alias Adriana alias caluitate comunista. Ai tastat  timid pana ai ajuns spre dupa-amiaza la jigniri fatise, asa cum sta bine unei relicve comuniste cu mari frustrari in ceea ce priveste promovarea in cariera. Dinozaurii din invatamant se comporta la fel ca aia din spital : tot ce e tanar de perspectiva e devorat repede si fara regrete. Si T-Rex avea creierul tot cat o nuca si culmea, exact aceleasi apucaturi ca domnul Boul ..pardon Paul
Paul:
(22 Aprilie 2015, 18:29)
@adrian. Băăă, luptător anticomunist! Fofează vest democratică, te mănàncă-n tur de te bagi?! Nu toate muștele fac miere, băăă, excursionist dezinteresat! Reale calități manageriale ai tu, prostule, la carul cu boi! Știi cum arată un bou? Uită-te-n oglindă.
Ionescu M,:
(22 Aprilie 2015, 13:29)
@ Adrian. Ești o ea pupătoare-n cr pe bază de interes! Succes protejatei tale! Măcar să-i primească dosarul. Concursul e ca și luat.
Profesor și...atât!:
(22 Aprilie 2015, 00:55)
După ce ați distrus din temelii școala românească cu incompetenți, dați concurs pentru depistarea celor competenți. Ce se mai poate face? Minuni, supercompetență, din gunoi?! Cine se bagă trebuie să fie ori cu limba scoasă după funcție, ori disperat că n-are catedră convenabilă. Sau n-are deloc. Toți foștii ,,inspectori" și-au arătat mușchii și, la un moment dat, au pus laba pe câte o catedră, la alegerea lor! Un abuz evident sau cu paravane, pentru cine nu știe. Organizați concursuri! Vine competența peste voi, să vedeți coadă la concurs și luptă! Și dă-i! Și luptă! Și luptă!...Și vine cel căruia ,,i-a fost sortit" să vină! Zâmbește galeș, învingătorule! Poze!...presa! Teatru de doi bani!
mircea:
(21 Aprilie 2015, 23:58)
@adrian, vorbesti de metehne comuniste...sa inteleg ca ai o varsta care iti permite sa evaluezi....daca nu, mai bine taci, cat despre bun manager in sistem de stat, aici am mari rezerve, una e sa fii bun manager cu banii tai si alta cu banii statului....eu lucrez in sitem privat, nu sunt manager,stiu insa ce inseamna sa iei o decizie atunci cand banii tai sunt afectati....nu acelasi lucru pot spune de managerii din sistemul de stat....hai sa fim corecti....cat despre invatamantul ialomitean....am mari rezerve....
Nelu :
(21 Aprilie 2015, 19:48)
@andreea e tânără de la POLARIS! Scrie cu ,,mătura'', vai de capul ei! Numărați greșelile! Vedeți ce tineri avem la catedre?! Asta-i una, dar câte altele mai sunt! Nenorocesc copiii! Romanalinele, sau cum li se zice?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
279 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Incendii la clădiri din Bărcănești, Ion Roată și Axintele

Incendii la clădiri din Bărcănești, Ion Roată și Axintele

Miercuri, 26 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,00, pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o clădire dezafectată din comuna Bărcănești. Trei echipaje ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 12:10
(4075 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Descinderi ale mascaților în Cartierul Bora

Polițiștii din Slobozia au descins în dimineața zilei de joi, 27 ianuarie a.c., la 4 adrese din Cartierul Bora al municipiului Slobozia, cu scopul de a destructura o rețea infracțională specializată în ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 11:30
(4190 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 136 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 26 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20892, fiind înregistrate 136 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 15:35
(9042 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Delincvența juvenilă, în atenția polițiștilor

În ziua de marți, 25 ianuarie a.c., polițiștii din Fetești au discutat cu peste 400 de elevi ai claselor de gimnaziu din unitățile de învățământ de pe raza municipiului, despre răspunderea penală a minorilor ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 14:00
(8538 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni polițiștii au intervenit la 72 de evenimente, toate fiind sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 11 infracțiuni. Din totalul ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 13:40
(3401 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Se reia acordarea șomajului tehnic

În contextul epidemiologic generat de răspândirea coronavirusului SARS-CoV2, AJOFM Ialomița reia aplicarea măsurilor de protecție socială a angajaților prin plata drepturilor constând în șomaj tehnic. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 13:10
(8214 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 1,112 miliarde de lei în 2021

În conturile Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița s-au colectat, în 2021, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1,112 miliarde de lei, cu 208,12 milioane ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 11:10
(9737 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incendiu la blocul UGIRA

Slobozia: Incendiu la blocul UGIRA

În seara zilei de marți, 25 ianuarie a.c., pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină în cazul unui incendiu produs la etajul 1 al blocului de locuințe sociale UGIRA. La fața locului s-a intervenit ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 00:15
(7129 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-a redeschis Centrul de Testare COVID-19

Slobozia: S-a redeschis Centrul de Testare COVID-19

Primăria Slobozia a redeschis, în urmă cu o săptămână, Centrul de Testare COVID-19, amplasat în centrul orașului. Autoritățile locale au disponibile 2000 de teste rapide antigen, pentru cei care vor să ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 20:05
(9073 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Măsuri de prevenție a răspândirii COVID-19

La data de 24 ianuarie 2022, polițiștii ialomițeni au identificat 5 persoane care au încălcat măsura carantinării la adresa de domiciliu declarată Direcției de Sănătate Publică, precum și 31 de persoane ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 17:40
(3031 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită și la Urziceni

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită și la Urziceni

Luni, 24 ianuarie 2022, preoți și credincioși din Urziceni au celebrat 163 de ani de la momentul Unirii Țării Românești cu Moldova. Astfel, la monumentul eroilor din vecinătatea Catedralei s-a săvârșit ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 17:35
(6793 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 14,64 milioane de lei

Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița a rambursat, în luna decembrie 2021, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 14,64 milioane de lei, cu 7,97 milioane de lei mai mult decât ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 17:10
(2943 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 106 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 25 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20756, fiind înregistrate 106 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 15:40
(3342 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă la Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Vilelor din Fetești, RAJA Constanța întrerupe furnizarea apei potabile către consumatorii din ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 10:25
(10873 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 41 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 24 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20650, fiind înregistrate 41 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2022, 16:45
(2886 vizualizări - 0 comentarii)


Glodeanu Sărat: Doi adulți și cinci copii, victime ale unui accident rutier

Glodeanu Sărat: Doi adulți și cinci copii, victime ale unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit în seara zilei de duminică, 23 ianuarie a.c., în cazul unui accident rutier petrecut pe raza localității Glodeanu Sărat, din județul Buzău. În eveniment a fost implicat ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2022, 10:15
(10152 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 62 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 23 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20609, fiind înregistrate 62 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2022, 16:15
(8620 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier provocat de un tânăr băut

IPJ Ialomița: Accident rutier provocat de un tânăr băut

În dimineața zilei de duminică, 23 ianuarie 2022, pe DJ102 s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din cercetări a reieșit că în timp ce un bărbat, din comuna Cotorca, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2022, 12:40
(3771 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Incendiu produs la o anexă gospodărească

Malu Roșu: Incendiu produs la o anexă gospodărească

Duminică, 23 ianuarie 2022, pompierii din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă din gospodăria unui cetățean din Malu Roșu. Pentru lichidarea incendiului, dar și pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2022, 11:40
(4895 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Ars de viu în propria casă

Un bătrân de 87 de ani, domiciliat în satul Condeești, și-a pierdut viața în urma incendiului care i-a cuprins locuința. În seara zilei de sâmbătă, 22 ianuarie a.c., vecinii acestuia au alertat pompierii ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2022, 10:00
(2816 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 52 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 22 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20547, fiind înregistrate 52 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2022, 16:05
(10343 vizualizări - 0 comentarii)


Casă cuprinsă de flăcări la Orboești

Casă cuprinsă de flăcări la Orboești

Pompierii din Slobozia au intervenit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 21/22 ianuarie a.c., la ora 1,25, pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din satul Orboești. La sosirea forțelor de intervenție ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2022, 12:00
(4595 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Două tinere și un copil de 4 ani, victime ale unui accident rutier

În seara zilei de vineri, 21 ianuarie 2022, în localitatea Condeești s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a 3 persoane. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2022, 10:00
(10423 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Minori loviți de mașină pe trecerea de pietoni

Vineri, 21 ianuarie 2022, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de circulație, soldat cu rănirea a doi minori. În urma verificărilor efectuate a reieșit că ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2022, 09:30
(10337 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 74 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 21 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20495, fiind înregistrate 74 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2022, 15:30
(8787 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termene limită pentru depunerea Formularului 107

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care efectuează sponsorizări, potrivit legii, că Formularul 107 ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2022, 13:15
(2340 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Rezervă de furaje cuprinsă de flăcări

Axintele: Rezervă de furaje cuprinsă de flăcări

Joi, 20 ianuarie a.c., pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din comuna Axintele. Militarii ISU Ialomița au intervenit ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2022, 12:35
(2392 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 119 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 20 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20421, fiind înregistrate 119 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2022, 16:10
(8639 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Bucu, Adâncata și Bărbulești

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Bucu, Adâncata și Bărbulești

În ultimele 24 de ore, pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea a 3 incendii de vegetație uscată, produse pe raza localităților Bucu, Adâncata și Bărbulești. În total, militarii ISU au stins ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2022, 12:30
(9297 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor în ziua de luni, 24 ianuarie 2022

Luni, 24 ianuarie 2022, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile on-line, precum contul ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2022, 10:30
(16876 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Angela în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Port modern la Fetești! Panait în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Baba Dac în Clinica Stomatologică Dr. Ardeleanu din Slobozia s-a extins de la 4 la 7 cabinete Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...