Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Unitățile școlare pot face bani din deșeuri

Reciclare selectivă la Slobozia

Unitățile școlare pot face bani din deșeuri

Colectarea selectivă a deșeurilor reprezintă unul dintre cele mai trîmbițate obiective școlare. În realitate, acest obiectiv este bifat doar pe hîrtie. Unitățile școlare din județ sînt implicate în zeci de proiecte de gen, dar lipsite de finalitate. Paradoxal, colectarea selectivă a deșeurilor de hîrtie, sticlă, plastic sau aluminiu ar putea genera venituri considerabile la bugetul școlilor.

Trăiască colectarea selectivă!
Vremea celor trei R (reciclare, refolosire, recondiționare) a apus demult. Locul lor a fost luat de proiecte eco-friendly, în care sînt implicate sute de unități școlare și mii de elevi. Practic, susțin reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Ialomița nu există nicio unitate școlară care să nu fie sau să nu fi fost implicată într-un astfel de proiect. Nicoleta Coteș, inspectorul educativ al IȘJ explică: «Inspectoratul a fost întotdeauna preocupat de aceste proiecte ecologice. Avem școli care au obținut rezultate remarcabile, recunoaștere națională în cadrul programului internațional  ECO-ȘCOALA, cel mai cunoscut dintre ele, dar și inițiative locale cu care ne mîndrim!». În ciuda realizărilor incontestabile însă, inspectorul Nicoleta Coteș nu ne-a putut cuantifica în termeni financiari aceste rezultate. «Nu știm cîți bani au fost obținuți în urma colectării deșeurilor reciclabile. Nici nu am fost preocupați de o astfel de statistică. Sînt convinsă însă că acești bani au fost folosiți pentru susținerea și recompensarea elevilor...» ne-a mai declarat ea. Reamintim că, în România, Programul Eco-Școala a debutat în anul 1999, cu doar 5 școli-pilot, ajungîndu-se în 2009 la 424 de unități școlare, sub coordonarea Centrului Carpato-Danubian de Geoecologie, în calitate de membru cu drepturi depline al FEE. De-a lungul timpului, circa 850 de unități școlare (grădinițe, școli generale, licee, colegii, grupuri școlare, școli speciale, cluburi sau palate ale copiilor) din România au derulat programul, la finalul anului școlar 2013/2014 fiind active un număr de 335.

Polaris lansează o provocare
Dacă la nivelul județului Ialomița situația e greu de gestionat, la Slobozia apare prima oportunitate de a obține bani din reciclarea selectivă a deșeurilor. Mariana Iancu, directorul filialei locale a firmei Polaris M Holding, susține că implementarea unui sistem de colectare selectivă a deșeurilor în școli ar putea genera reduceri semnificative ale facturilor. «Noi am venit în întîmpinarea liceelor propunînd un sistem de colectare selectivă a cutiilor de lapte și suc. Din păcate, nu toți directorii de școală au fost interesați de propunerea noastră. Ea însă rămîne și, ce e mai important, ar putea duce la o scădere a facturilor pentru gunoiul menajer cu 20 pînă la 30 de procente!» ne-a declarat Mariana Iancu. Printre cei care au acceptat provocarea lansată de către operatorul slobozean de salubritate se numără și Liceul de Arte din Slobozia care a reușit, într-adevăr, să reducă valoarea acestor facturi. Mulți dintre directorii intervievați de noi susțin însă că nu au cunoștință despre această inițiativă: «Factura pentru gunoi în cazul nostru s-a dublat. Și nici nu am auzit despre această inițiativă. Dacă ea există cu adevărat, atunci ar fi mai bine ca operatorul să se adreseze autorităților locale, iar acesta să convoace o întîlnire cu toți directorii de școală. Mi se pare că o astfel de inițiativă, centralizată, ar avea mai mulți sorți de izbîndă!» ne-a declarat Daniel Androne, directorul Liceului Tehnologic «Mihai Eminescu» din Slobozia.

Grădinița Junior, excepția care confirmă regula O excepție de la regula enunțată mai sus ar putea fi Grădinița «Junior» din Slobozia. Implicată în programul ECO-ȘCOALA din anul 2002, această unitate de învățămînt a reușit, de-a lungul anilor, să cîștige de două ori steagul verde (semn al recunoașterii depline a eforturilor făcute de către elevi), dar și să valorifice o parte dintre deșeurile colectate. «Nu au fost mulți bani, dar noi sîntem mîndri pentru că acești bani provin din valorificarea deșeurilor reciclabile. Cu ei am cumpărat materiale de uz școlar, am premiat copiii, am făcut achiziții în cadrul grădiniței... De exemplu, spațiile expoziționale din cadrul grădiniței sînt realizate cu materiale reciclabile sau bani proveniți din colectarea deșeurilor reciclabile» ne explică Mihaela Diancof, directorul acestei unități școlare.

20 Aprilie 2015, 13:15 (4113 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Slobozia colectează selectiv deșeurile menajere

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 10 Iul 2026
260 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: 1,43 milioane de lei pentru sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna mai ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2022, 15:10
(10621 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Țăndărei, Vlădeni și Săveni

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Țăndărei, Vlădeni și Săveni

Miercuri, 20 iulie 2022, pompierii ialomițeni au participat la stingerea a trei incendii de vegetație în localitățile Țăndărei, Vlădeni și Săveni. La Țăndărei s-a intervenit pentru lichidarea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2022, 13:50
(11804 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 62 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 20 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27621, fiind înregistrate 62 de cazuri noi față de ziua de marți, 19 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 16:35
(4073 vizualizări - 0 comentarii)


«Arheolog pentru o zi» la Muzeul Județean Ialomița

Miercuri, 20 iulie 2022, la Muzeul Județean Ialomița, s-a desfășurat un eveniment în aer liber, destinat micuților înscriși în programul muzeal-educațional «Șezătoarea copiilor». Sub egida «Arheolog ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 16:20
(4384 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Teste Papanicolau si HPV gratuite

Marți, 26 iulie, la orele 12.00, Fundația «Renașterea» organizează la Slobozia evenimentul de lansare a proiectului «Screening pentru Cancerul de Col Uterin și Tratament Precoce (SCCUT)»-Regiunea Sud-Muntenia ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 16:05
(15172 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Venituri de 106,04 milioane de lei, colectate în luna iunie 2022

În luna iunie a anului 2022, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 106,04 milioane de lei, cu 21 ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 12:50
(13377 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Au fost publicate rezultatele inițiale ale concursului de Titularizare 2022

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița informează că marți, 19 iulie a.c., au fost făcute publice rezultatele inițiale ale concursului de Titularizare 2022. În centrele de evaluare au fost trimise 187 de ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 19:00
(26164 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: 90,9% din populația Ialomiței a fost recenzată

Până pe 24 iulie 2022, la nivelul județului Ialomița, se desfășoară a treia etapă a Recensământului Populației și Locuințelor 2021. Datele Direcției Județene de Statistică Ialomița arată că până luni, ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 17:00
(25968 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 48 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 19 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27559, fiind înregistrate 48 de cazuri noi față de ziua de luni, 18 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 16:00
(12935 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectul «Hercules», desfășurat și în județul Ialomița

În perioada 25 iulie-19 august 2022, Ministerul Sportului va desfășura în premieră Proiectul «Hercules», un program destinat atragerii copiilor către sport, care va oferi elevilor cu vârste între 6 și ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 14:30
(11523 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «cămătărie»

Luni, 18 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au pus în executare 3 mandate de percheziții domiciliare în municipiul Urziceni. Forțele de ordine au descins la locuințele unor pesoane bănuite de săvârșirea ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 14:00
(5552 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obține cazierul fiscal folosind Spațiul Privat Virtual

Contribuabilii pot obține cazierul fiscal și în format electornic, prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV). Documentul este eliberat de sistemul informatic doar contribuabililor înregistrați în ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 12:15
(12162 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dezbatere publică privind modificările aduse Legii Asociațiilor de Proprietari

Organizația USR Ialomița organizează joi, 21 iulie 2022, între orele 16,00-19,00, la inițiativa deputatului USR Alin Apostol, membru al Comisiei de Administrație, o dezbatere publică pe marginea modificărilor ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 11:05
(11789 vizualizări - 0 comentarii)


Șapte tineri polițiști, repartizați la IPJ Ialomița

Șapte tineri polițiști, repartizați la IPJ Ialomița

Luni, 18 iulie a.c., șapte ofițeri de poliție, absolvenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» București-promoția 2022, și-au început activitatea la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 18:20
(7789 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 16 iulie a.c, în jurul orelor 11,30, polițiștii din Stelnica, în timpul unui filtru rutier efectuat pe raza comunei Vlădeni, au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 52 ani, în timp ce conducea ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 18:15
(4886 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Rezultatele etapei de repartizare computerizată în liceu pentru anul școlar 2022-2023

Ministerul Educației a publicat miercuri, 14 iulie, ora 10,00, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 17:55
(14726 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,083 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomița a efectuat, în luna iunie 2022, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 24 de inspecții fiscale (11 la ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 17:05
(14572 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Luni, 18 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27511, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de duminică, 17 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 16:55
(4182 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale ITM Ialomița în stațiile de carburanți

Controale ale ITM Ialomița în stațiile de carburanți

Rezultatele vizitelor de inspecție efectuate de către inspectoratele teritoriale de muncă și de către inspectorii de muncă de la Inspecția Muncii în anii anteriori, precum și evenimentele care au avut loc ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 16:25
(8880 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Slobozia

Accident la Slobozia

Sâmbătă, 16 iulie a.c., în jurul orelor 23,00, patru echipaje de pompieri din Slobozia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 14:20
(11398 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


APIA: Plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, diferența aferentă cantităților de motorină utilizate în perioada ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 14:10
(12430 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Controale la peste 4200 de contribuabili în luna iunie 2022

Unul dintre obiectivele majore ale ANAF este combaterea evaziunii fiscale, un flagel al economiei care păgubește bugetul general consolidat de resursele necesare bunei desfășurări a statului. În acest sens ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 13:55
(11050 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Percheziții domiciliare la cămătari

În dimineața zilei de luni, 18 iulie a.c., polițiștii IPJ Ialomița au efectuat 3 percheziții domiciliare, în municipiul Urziceni, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 12:20
(4672 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 17 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27499, fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 16 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2022, 16:50
(1341 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 17 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 16 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27480, fiind înregistrate 17 cazuri noi față de ziua de vineri, 15 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2022, 16:15
(1842 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 26 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 15 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27463, fiind înregistrate 26 de cazuri noi față de ziua de joi, 14 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2022, 16:15
(2720 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Creșterea numărului de infectări COVID-19, în atenția autorităților

În contextul creșterii numărului de infectări COVID-19, prefectul județului Ialomița a convocat vineri, 15 iulie 2022, o ședință cu conducerile Direcției de Sănătate Publică Ialomița, managerii și directorii ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2022, 15:45
(8129 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Mandat de executare a pedepsei, pus în aplicare de polițiști

Joi, 14 iulie a.c., polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune privind identificarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag executării pedepselor privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2022, 15:00
(14951 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 20 iulie 2022, termen de depunere pentru mai multe declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că miercuri, 20 iulie 2022, este termenul de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2022, 16:10
(26162 vizualizări - 0 comentarii)


Horia: Tutun de contrabandă, depistat de polițiști în trafic

Horia: Tutun de contrabandă, depistat de polițiști în trafic

Polițiștii din Coșereni, în cadrul unei acțiuni rutiere, au oprit joi, 13 iulie a.c., în localitatea Horia, două autoutilitare conduse de doi bărbați, în vârstă de 33 și 29 de ani, din județul Călărași ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2022, 16:10
(2532 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia MIHAI în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Icsulescu în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Huo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Răduță Aurelian-Constantin în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...