Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

VINE VICTORINA BORA

Meciul cu HCM Roman, ultimul pentru Liviu Paraschiv pe banca Unirii

VINE VICTORINA BORA

Liviu Paraschiv a venit pe banca Unirii Slobozia în octombrie 2012, înlocuindu-l la acel moment pe Marian Simion. De numele reputatului antrenor se leagă cea mai mare performanță din istoria echipei: promovarea en fanfare în Liga Națională. Sub bagheta sa echipa nu s-a mișcat rău în prima divizie cu toate că nu a beneficiat de o campanie de transferuri prea generoasă. Jucătoare precum Dăscălete sau Drăguț au fost scoase în ultima perioadă din anonimat și au atras atenția puterilor handbalistice din țară, fiind lăudate, printre alții, chiar de Gheorghe Tadici. Echipa nu stă rău în ierarhia play-out-ului, fiind pe locul II, cu 18 puncte, dar pierderea unor meciuri pe care la un moment dat le-a avut în mînă sau, spun unele voci, pierderea autorității asupra vestiarului, au determinat conducerea să recurgă la înlocuirea lui Liviu Paraschiv. Soluția vine din Oltenia.

Bora, antrenoare cu două promovări în Ligă
Conform unor surse apropiate conducerii, Victorina Bora va fi în proporție de 90% antrenoarea Unirii Slobozia pentru următoarele două sezoane, avînd ca obiectiv imediat păstrarea echipei în Liga Națională. Bora a fost propulsată către handbalul mare de antrenorul craiovean Gheorghe Sbora. A debutat în primul eșalon la doar 16 ani, cu CFR Craiova. A jucat ulterior la Baia Mare, Rapid sau Kometal Skopje. Apogeul carierei de jucătoare l-a regăsit la Oltchim, unde pivotul Victorina Bora a cucerit 5 titluri de campioană a României și a jucat în 2002 finala Cupei Cupelor, pierdută cu rusoaicele de la Lada Togliati. A fost de asemenea, una dintre piesele importante ale echipei naționale, alături de care a participat la Olimpiada de la Sidney. A jucat 160 de meciuri pentru România la toate categoriile, marcînd 441 goluri. Cele mai mari realizări ca antrenoare sînt promovările în Liga Națională, realizată cu SCM Craiova și Terom Iași. Înainte de Slobozia, Victorina Bora a activat în cadrul Centrului Național de Excelență din Rîmnicu Vîlcea, unde a avut eleve 6 dintre handbalistele care au cîștigat cu România campionatul mondial de junioare din 2014. Ca o curiozitate, sala de sport din comuna Urzicuța, județul Dolj, îi poartă numele. Debutul oficial al Victorinei Bora pe banca Unirii se va produce pe 30 aprilie 2015, o dată cu prima etapă a play-out-ului. Meciul dintre Slobozia și Roman s-a jucat marți, 21 aprilie a.c., de la orele 14,00

21 Aprilie 2015, 15:10 (7759 vizualizări - 11 comentarii)

Citiți și:
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!
Medalie de bronz pentru spadasinul CSM Unirea Slobozia, George Dragomir

Comentariile cititorilor:


COCO:
(26 Aprilie 2015, 18:11)
Trebuie sa ti curga scuipat din gura sa l mai votezi pe Stoica si PSD!! Antrenoarea asta seamana cu Alina Bica..........
vasile:
(24 Aprilie 2015, 20:25)
hai sa gasim solutii pt sportul slobozean,am aratat ca avem valoare si ne-am batut cu orase puternice
microbist:
(23 Aprilie 2015, 22:58)
cei care fac  comentarii rautacioase si nereale  nu au habar de fenomenul sport !
gionel:
(23 Aprilie 2015, 17:18)
Macar nu are bunul simt sa  dea un comunicat in care sa explice situatia sportului din Municipiul resedinta de judet si mai ales ce are de gand pe viitor cu Unirea. 
pro sport de calitate:
(22 Aprilie 2015, 14:00)
Victorina ai misiune grea,sper sa nu fie prea tarziu...oricum,cu munca si cu rabdare poti sa realizezi ce ti-ai propus! Trebuie sa fim toti alaturi de aceasta echipa ,este totusi in liga nationala ! Daca momentan nu mai avem fotbal,macar sa stam la cel mai inalt nivel cu aceasta echipa si sunt sigur ca va revenii si sportul REGE in prim-plan.Este pacat de juniorii talentati pe care-i avem ca nu le dam posibilitatea sa joace intr-un esalon superior pentru noi si,probabil vor emigra spre alte orase!! Mult succes ambelor sporturi!!
noroi si fotbal:
(22 Aprilie 2015, 12:11)
Plecarea bunicutului-antrenor era previzibila asa ca nu are rost sa mai insistam pe ideea asta ! Echipa se afla clar in cadere libera si nu stiu daca o astfel de antrenoare,fara experienta mai poate salva ceva ! Cat priveste fotbalul . . . va spun doar atat : Mihalcea aducea bani de acasa,Lemnaru alerga dupa sponsori iar Prepelita baga banul in buzunar din fondurile primariei . Asta ca sa fie clar pentru toata lumea si sa nu mai aud tot felul de aberatii pe aici !
parvu :
(22 Aprilie 2015, 01:13)
fara antrenori si fara  sportivi  carei-si doresc ,si poate face  performanta  ,nu veti reusi.
cetatean:
(21 Aprilie 2015, 23:35)
Gata cu fotbalul! Chiar nu intelegeti ca s-a terminat?! Surse demne de incredere spun ca nu va mai fi nimic, iar cei care au beneficiat de toate avantajele: prepelita, contabilu", casieru"devenit manager au ramas pe pozitii dupa ce au luat zeci de milioane salariu.
Mihalcea:
(21 Aprilie 2015, 20:20)
primare bine ca aduci antrenoare la handbal ca oricum săracele sau învățat cu înfrângerile ca țăranul cu sapa,sa va fie rusine si tie si lui Prepelita ca ați distrus sportul in oraș pe care cu greu i-l construise ionascu,l-ați mai adus si pe ala de la banca sa i-l faceți manager dar defapt k la noi in România faci din curva gospodina daia suntem unde suntem:anii trecuți ne am bucurat si noi de niște meciuri frumoase cu Rapidul cu iasiul unde a fost stadionul plin si ne mândream cu echipa noastră ca oricum nu mai auzise nimeni de noi de 20 de ani parlitilor,sa vedem acum măcar daca aveți bunul simt sa faceți din nou o echipa puternica si sa promovați daca nu lăsați-vă draq cu toti nu mai țineți de ciolan ca va duceți la beciul domnesc.
tot un suporter:
(21 Aprilie 2015, 19:04)
Eu nu-i mai votez p-astia nici daca  inscriu Unirea in liga 2 inapoi...Nea primaru' a uitat cand venea la tribuna II in prag de alegeri. Ei lasa nene ca acu-i 2016 si vedeti voi , ca ati nenorocit tot, orasul e o ruina, MIhai Viteazu zici ca-i gigi piticu, apa e nepotabila, ascundeti-va hahalerelor! Sa aveti parte de criistiana-vampirita pe post de medic curant!Ca tot produsul guvernarii voastre e 
suporter :
(21 Aprilie 2015, 18:25)
La clica asta de bagaboante puteti sa-l aduceti antrenor si pe Tadici ca tot degeaba. Nu am mai auzit nimic dl.primar de proiectul cu echipa de fotbal? Nu o sa uitam daca nu veti inscrie echipa la liga 3, la alegerile din anul 2016. Aviz tot PSD-ului din Slobozia.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 02 Iul 2026
269 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Joi, 24 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10789, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2021, 16:50
(2520 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Minor dispărut în apele Brațului Borcea

Pompierii din Fetești au fost sesizați să intervină în cazul dispariției unui minor, de 14 ani, plecat să se scalde în apele Brațului Borcea. Acesta se afla la scăldat împreună cu familia. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2021, 22:30
(4048 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din Căzănești!

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Căzănești, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile miercuri, 23 iunie 2021, ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2021, 18:20
(2666 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cinci persoane, amendate pentru nerespectarea carantinei/izolării

Polițiștii ialomițeni au identificat pe parcursul zilei de marți, 22 iunie a.c., cinci persoane care nu au respectat măsura izolării sau carantinării la domiciliu. Astfel, au fost efectuate verificări la ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2021, 17:35
(3332 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Desfășurare de forțe pentru găsirea a trei copii și a mamei acestora

Misiune contracronometru a forțelor de ordine noaptea trecută, în localitatea Munteni Buzău,  pentru găsirea unei femei dispărută de la domiciliu împreună cu cei trei copii minori. Aceștia au fost ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2021, 17:25
(6232 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Miercuri, 23 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10789, nefiind înregistrat vreun caz nou față ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2021, 17:05
(1607 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune «FIDELIS» de titluri de stat pentru populație

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomita informează că, în perioada 22 iunie-12 iulie 2021, persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie prin intermediul ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2021, 15:40
(3159 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Tineri răniți într-un accident rutier

Doi tineri, de 25 și 29 de ani, au fost răniți într-un accident rutier, produs în dimineața zilei de marți, 22 iunie a.c., în zona localității Bucu. Din primele informații, șoferul, în vârstă de 25 de ani ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2021, 18:55
(12406 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu accident


IȘJ Ialomița: 1733 de elevi de clasa a VIII-a au susținut prima probă a Evaluării Naționale

Evaluarea Națională a debutat marți, 22 iunie a.c., cu proba scrisă la Limba și Literatura Română. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, la sesiunea din această vară a examenului s-au înscris ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2021, 18:30
(4918 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan în stare de ebrietate, în mini-vacanța de Rusalii

În perioada 19-21 iunie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat ample acțiuni de verificare pe șoselele din județ. Astfel, trei șoferi s-au ales cu dosare penale, fiind depistați în trafic în stare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2021, 17:30
(3703 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Ajutoare financiare pentru culturile de plante aromatice și legume

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că primește cereri de înscriere în Programele pentru susținerea producției de plante aromatice și legume în spații protejate ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2021, 17:15
(3023 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni de 70 mii lei, aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 84 de evenimente, dintre care 82 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, au constatat 8 infracțiuni și au aplicat 199 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2021, 16:45
(2172 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 23,621 milioane de lei, valoarea ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor. Suma totală autorizată la plată este ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2021, 16:30
(4158 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Marți, 22 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10789, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2021, 16:00
(1650 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Luni, 21 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10789, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2021, 17:10
(2805 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Campanie de vaccinare anti-COVID-19 «Orașul Vaccinează Satul»

Ialomița: Campanie de vaccinare anti-COVID-19 «Orașul Vaccinează Satul»

Echipa mobilă a Centrului de Vaccinare Nr. 2 din Slobozia, amenajat în incinta Centrului pentru Persoane Vârstnice «Răsărit în Amurg», din Slobozia, a dat startul unei campanii de vaccinare anti-COVID- ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2021, 17:00
(4353 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Ciochina: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Luni, 21 iunie a.c., în jurul orelor 12,15, pompierii din cadrul Gărzii Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, la ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2021, 16:45
(2328 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Efectele Codului Portocaliu de ploi abundente în Ialomița

Efectele Codului Portocaliu de ploi abundente în Ialomița

Codul Portocaliu de precipitații abundente a creat probleme în mai multe zone din Ialomița. În ultimele 24 de ore, pompierii ialomițeni au intervenit în următoarele situații de urgență: în municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2021, 17:00
(2272 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: Mașină răsturnată într-un șanț

Gura Ialomiței: Mașină răsturnată într-un șanț

Polițiștii și pompierii ialomițeni au intervenit în dimineața zilei de duminică, 20 iunie a.c., în jurul orei 4,00, în cazul unui accident rutier produs în zona localității Gura Ialomiței. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2021, 11:30
(2742 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 19 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10788, cu 2 cazuri mai mult decât vineri, 18 iunie ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2021, 16:35
(2546 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița, din nou Cod Portocaliu de ploi abundente

Ialomița, din nou Cod Portocaliu de ploi abundente

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare Cod Portocaliu de ploi abundente și instabilitate atmosferică, printre județele afectate de fenomenele meteo numărându-se și Ialomița ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2021, 19:35
(2649 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: După un accident, și-a făcut dreptate cu pumnii și picioarele

Un bărbat, de 45 de ani, din Fetești, s-a ales cu un dosar penal pentru «vătămare corporală din culpă» și «loviri și alte violențe». În ziua de joi, 17 iunie a.c., acesta a fost implicat într-un accident ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2021, 19:25
(3073 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție foto-documentară la Muzeul Național al Agriculturii din România

Muzeul Național al Agriculturii din România va fi gazda unei expoziții de fotografii și documente, itinerată de Muzeul Național Cotroceni. Denumită «Regele Ferdinand I și reformele Marii Uniri. 100 de ani ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2021, 19:15
(5619 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor în mini-vacanța de Rusalii

Luni, 21 iunie 2021, a doua zi de Rusalii, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Abonații pot folosi serviciile on-line pentru efectuarea plăților ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2021, 19:05
(4352 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Polițiștii din Slobozia au discutat cu 100 de elevi ai Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» despre răspunderea penală a minorilor și siguranța în mediul on-line. Activitățile au fost susținute de ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2021, 18:40
(2023 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Vineri, 18 iunie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10786, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2021, 17:10
(2969 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen scadent pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 30 iunie 2021, este ultima zi în care se poate depune Formularul 394. Obligația depunerii acestui document ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2021, 16:35
(1784 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținuți pentru «loviri și alte violențe»

Doi bărbați, de 30 și 44 de ani, din Slobozia, au fost reținuți pentru 24 de ore, în ziua de miercuri, 16 iunie 2021. Aceștia sunt principalii suspecți ai unui dosar penal deschis de polițiști ce are ca ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2021, 17:50
(2999 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Mandate de executare a pedepsei, puse în aplicare de polițiști

Polițiștii din Urziceni au pus în aplicare două mandate de executare a pedepselor, emise de Judecătoria Fetești, pe numele a doi bărbați din oraș. Astfel, în ziua de miercuri, 16 iunie a.c., oamenii legii ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2021, 17:35
(3161 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: S-a urcat la volan băut și fără permis

În ziua de miercuri, 16 iunie a.c., polițiștii din Coșereni au depistat în flagrant, pe raza comunei Borănești, un conducător auto ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii au stabilit că ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2021, 17:25
(2921 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței Slabu în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Cetatean3 în «Motorul» economic privat al Ialomiței @boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cetatean 2 în «Motorul» economic privat al Ialomiței Cetatean în «Motorul» economic privat al Ialomiței

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...