Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Șeful ISU Ialomița, implicat într-un accident rutier la Misleanu

Miercuri dimineață, 22 aprilie 2015, în jurul orelor 7,30, șeful ISU Ialomița, colonelul Adrian Popa a fost implicat într-un accident rutier în localitatea Misleanu. Din primele informații, mașina în care se afla colonelul Adrian Popa ar fi fost lovită de o ambulanță, care ar fi pătruns pe contrasens.

Accident cu 5 victime Din primele informații, se pare că accidentul rutier în care a fost implicat șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița s-a produs din cauza șoferului unui tir. Bărbatul ar fi tras pe dreapta pentru a lua la ocazie o persoană. În spatele său se afla o salvare a Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, care transporta la București doi pacienți. În momentul în care a frînat pentru a opri, mașina de salvare s-a lovit de autotren. În urma impactului, aceeași salvare a fost proiectată într-un alt autovehicul, care circula regulamentar în spatele său, iar apoi a pătruns pe contrasens, lovind mașina de serviciu în care se afla colonelul Adrian Popa. În urma accidentului a rezultat rănirea a cinci persoane, care au fost transportate de urgență la Spitalul Județean din Slobozia. Datele arată că starea de sănătate a șefului ISU Ialomița este bună. «El a fost transportat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slobozia de către colegii noștri. S-a intervenit cu 4 mașini de salvare și o ambulanță SMURD» ne-a declarat medicul Magdalena Ghiță, șeful Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. În prezent, toți cei cinci răniți se află sub supraveghere la unitatea medicală din Slobozia.

22 Aprilie 2015, 11:05 (15572 vizualizări - 24 comentarii)

Citiți și:
Accidente rutiere la Slobozia și Mihail Kogălniceanu
ISU Ialomița: Și-au pierdut viața într-un accident rutier
ISU Ialomița: A intrat cu mașina într-un copac

Comentariile cititorilor:


Capitan Pavel Zaganescu:
(24 Decembrie 2015, 00:12)
1.Referitor la accident: e clar , ambulanta respectiva nu a pastrat distanta regulamentara in spatele camionului, sau soferul nu a fost destul de atent . 2.Vis-a vis de punctul de vedere al domnului Alexa: domnul colonel Popa este sotul doamnei doctor Popa-CMI Munteni-Buzau, doamna doctor care are o locuinta  si la Munteni-Buzau.Naveta?desigur pe banii contribuabililor, mai ales ca onor minsterele ,, cu grade" deconteaza chiria salariatilor , intr-o proprortie destul de buna.Ca de! ii detasam si le platim si chiria, pe motive,, politice" cum spunea un domn intr-in comentariu mai sus.Asa ca dl. comandant era grabit sa ajunga la ,,examen"( ca parca nu stim cum se dau examenele in aceste sisteme si cine trebuie sa le promoveze). Ma uitam pe declaratiile de avere ale acestor eroi si pot sa va spun urmatoarele: de ce in veniturile declarate, nu este prinsa si norma de hrana( in jur de 800 si ceva de lei pe luna, norma care se acorda si in zilele nelucratoare,chestiie adevarata spusa de prieteni din diverse sisteme) .Ca sa ne prosteasca pe noi , ca saracii ce venituri mici au si ce pensii,, amarate " au si vor avea.
Serban:
(28 Aprilie 2015, 01:47)
Poate acum si-o da seama si alesii locali ai comunei Perieti cat e de periculoasa soseaua pentru copii si batranii care merg pe margine. Rugam autoritatile locale sa ia in seama pericolele la care se expun locuitorii satelor mai ales cei mici dimineata spre scoala. In Misleanu intr-o luna de zile au avut loc doua accidente . O aleie pietonala de la un cap al satului catre scoala ar fi buna pentru siguranta noastra.
printu:
(25 Aprilie 2015, 02:08)
Toti comentati aiurea fara niciun rost.. ssalvarea a fost de vina pentru cele intamplate am vazut tot accidentul cum sa produs pentru ca eram la magazinul de langa sosea. Dar acum logic ca astia dau vina pe bietul sofer cu tirul. De rahat sunt astia ai ministerului..
acelasi om...aceeasi parere...:
(23 Aprilie 2015, 18:22)
Pe drumurile nationale poti oprii... dar nu pe cele europene ( E 60)
Contribuabil:
(23 Aprilie 2015, 17:44)
BRAVO ALEXA!!! Esti singura care ai realizat ca seful ISU face naveta pe banii poporului.Comentariul tau este absolut corect. Felicitari!
yo:
(23 Aprilie 2015, 13:05)
E simplu amb a franat in spatele tirului care a oprit pt a lua pe cineva la acazie. apoi amb a fost lovita in spate d alt tir proiectata in tirul din fata si rasucita pe contrasens de unde venea loganul.
Gigel:
(23 Aprilie 2015, 12:22)
Pentru cei care și-au dat cu părerea aiurea, fără să gândească: 1. Ambulanța realiza un transport de pacienți - nefiind la urgență, nu are voie să folosească semnalele acustice și luminoase. 2. Pe drumurile naționale ai voie să oprești, nu ai voie să staționezi (este prevăzut în codul rutier). 3. Mașina de la ISU, după cum se vede din poză, nu era inscripționată ca atare, nefiind una din mașinile de intervenție. Accidentul probabil este mai încâlcit decât este prezentat în presă, iar polițiștii vor afla din investigație cum s-au petrecut lucrurile. Până atunci, suntem doar niște fraieri care ne dăm cu părerea despre ceva ce nu știe nimeni încă exact cum s-a întâmplat.
bai nene un coleg:
(23 Aprilie 2015, 09:15)
Invata sa citesti macar, analfabet. Saracul sofer de ambulanta nu a patruns pe contrasens ca a vrut. La- lovit din spate un nebun. Citeste cu atentie. El oprise in spatele unui tir stationat sa ia pe cineva la ocazie. De unde stii tu cate accidente sunt cu ambulantele? Sunt o groaza si cu cele ISU dar este dat ordin sa nu fie date la stiri de seful vostru mai mare. Sunteti niste catastrofe. E plin you tub-ul de ce panarame fac cei de la ISu. Apropo circula tot pe acelasi you tube cum 6 smurd-isti scapa targa pe un peron cu o femeie pe ea. Pe astea nu le mai stii nu? Sau cate masini, avioane,elicoptere sunt praf facute? Si are dreptate alexa intr-un singur sens: cine plateste dute - vino al sefului?
Alexa:
(23 Aprilie 2015, 00:50)
Sper să publicați acest comentariu. Legat de ceace postează câțiva dintre cititori la adresa comentariilor făcute de a mine anterior vă comunic că îmi mențin în totalitate afirmațiile făcute,cunosc foarte bine sistemul,acel sistem care a operat dezastruos în cazul prăbușirii avionului condus de Iovan unde au existat 2 victime care puteau fii salvate,acolo unde niște localnici ajung înaintea ISU la locul tragediei.Întreb pe cei ce fac comentarii obscene numele de Aura Ion le spune ceva?? Oare în cazul prăbușirii unui elicopter SMURD într-un lac de lângă Constanța soldat cu 4 morți, oare când au sosit echipajele ISU, înainte sau după ce au venit pescarii localnici???.Le recomand celor ce cu vrednicie își pun comentarii să se uite în oglindă și să-si amintească de cazul Aura Ion,Iovan,cele patru victime din cazul accidentului de elicopter prăbușit în lacul de lângă Constanța înainte de a improsca cu mizerii. Referitor la pensii începând cu vârsta de 55 de ani și cu valori mai mari de 2000 lei, bașca începând de astăzi pensii speciale în comparație cu ceilalți români care ies la pensie la 65 de ani cu pensia medie de 800 de lei sunt aspecte reale și dacă mă veți contrazice veniți cu probe.Aceste aspecte generale care fac discrepanțe mari intre categoriile profesionale și care arată clar privilegiile de care dispun serviciile ISU trebuie sa-i oblige la mai multa atenție și dăruire în salvarea vieții românilor mult mai săraci decât ei și care din contribuțiile lor la bugetul statului îi plătesc pe cei de la ISU.în legătură cu șeful ISU Ialomița nu am facu nici un comentariu,singura trimitere la persoana dansului a existat doar la coincidență ciocnirii ambulanței cu.mașina ISU.Nimeni nu spune de unde venea mașina? Cumva șeful ISU Ialomița face naveta cu mașina instituției de la București pe banii românilor contribuabili.Cineva într-un comentariu spunea de 800 de lei salariul la șoferul de pe ambulanța, aceasta este o minciuna pentru că cel mai mic salariu încasat de șoferii
un om...o parere...:
(22 Aprilie 2015, 23:29)
Drumul pe care s-a intamplat accidentul are denumirea de DN 2A ( E 60), Drum pe care este interzisa oprirea.... pentru a lua o persoana la ocazie trebuie cel putin sa opresti....
un coleg:
(22 Aprilie 2015, 22:42)
Alexa, este clar ca nu conduci.  Nu cunosti semnalele culorii albastre si acustice a ambulantei Ambulanta e de vina. Sunt niste soferi incostienti. Chiar si cu semnalele luminoase si acustice, patrunderea pe contrases nu te scuza de respectarea legii adica nu inseamna ca ai voie sa intri pe contrases fara sa te intereseze, trebuie sa respecti regula depasirii adica sa te asiguri ca nu circula nimeni din sens opus. Legea iti spune ca ai prioritate cand ai semnalele acustice si luminoase doar la trecerea intersectiilor (si atunci doar dupa ce te asiguri ca ai luat toate masurile de prevenire a accidentelor) si in trafic (adica sa ii faci loc sa treaca ambulantei). Si eu conduc masini de interventie... Cat despre dl Col. Popa, coleg de multi ani la ISU Bucuresti, om cu care am participat la foarte multe misiuni impreuna, nu pot spune decat ca regret faptul ca i s-a intamplat asa ceva. A salvat multe persoane si acum i-a venit randul sa fie salvat de colegii lui. Regret si pentru faptul ca a fost schimbat politic de Dl Raed Arafat cu apropiatii lui acum cateva luni si transferat fara motive in alta parte. Azi a avut loc nenorocirea asta iar luni avea bietul om examen pentru functia de Sef ISU Ialomita, pentru ca el este imputernicit Inspector sef nu inspector sef cum scrie deja ca este. Pacat...ce sa zic...iar alexa, poate candva o sa te loveasca si pe tine o amulanta condusa de un sofer incostient pe contrasens care castiga doar 800lei...nu se stie niciodata, dar sincer, prea multe accidente cu soferii de pe ambulante care de multe ori ne cheama tot pe noi ca sa ia o persoana cu targa, pentru ca el zice a e sofer si el nu cara iar asistenul nu poate singur sa care targa, dar micile atentii le ia cu nerusinare. Si la mama mea a venit ambulanta si nu am fost multumit de cum s-au purtat, foarte aroganti si numai cu ochii sa le dai ceva......ce sa zic, mori cu ei. 
pt alexa:
(22 Aprilie 2015, 22:05)
Nu cred ca stii cu ce se mananca la ISU. Te-as ruga sa faci voluntariat sau platita cum vrei ture 24 cu 48. Ca asa se lucreaza pe acolo. Nu ai rezista nici macar o saptamana. le-ai da super salariu dupa aceea. Nu vorbi in nestiinta de cauza la fel ca dl acela care spune ca soferii sunt bauti ca si politaii. Daca tot ai timp de comentarii de la serviciul de bugetar - cred ca asta lucrezi - pune si de bine cand salveaza ca si cei de la ambulanta viata concetatenilor tai. Din pacate pentru cate unii neaveniti nu stiti ce inseamna sa nu ai sarbatori, week-end etc... PS Daca era tot comentariu ca cel spus mai devreme mai bine ca nu l-au postat.
Alexa:
(22 Aprilie 2015, 20:21)
De ce oare nu postați comentariul pe care l-am făcut mai înainte, există un interes a nu posta anumite comentarii fie ele decente sau deranjante pentru anumite categorii profesionale bugetare privilegiate??
pt alexa:
(22 Aprilie 2015, 18:12)
Alexa, esti praf! pe bune, nu te supara, este un adevar! N-o sa ma straduiesc sa-ti demonstrez ca esti varza deoarece sunt convins ca m-as chinui degeaba ... ambulanta are prioritate doar daca are semnalele acustice si luminoase in functiune, iar omul asta, seful de la ISU Ialomita, a participat la sute, mii de interventii in Bucuresti si a salvat zeci, poate sute de oameni, intereseaza-te!!! insa esti prea incuiata ca sa gandesti mai mult ...  in plus, spune-mi tu care sunt bugetarii aia cu salarii si pensii grase, cu bani de concediu si cu masini la scara!!!!
vio:
(22 Aprilie 2015, 17:32)
Mai @Sorin , sunt sofer dar nu de Tir  . Eu am vrut doar sa atrag atentie ca nu are cum sa fie vinovat soferul din fata de ce face soferul din spate . Nu o spun eu , o spune codul rutier si se numeste " pastrarea distantei regulamentare fata de autovehicolul din fata" (citat din memorie) . Acum ,cand a aparut informatia ca a mai fost un Tir in spatele ambulantei care a si lovit-o , probabil politia il acuza pe acesta de provocarea accidentului , in niciun caz nu il pot acuza pe cel din fata .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 14 Aug 2026
297 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA primește cereri pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor afectat de fenomene climatice nefavorabile

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 21 martie 2025 inclusiv, primește cereri de acordare a unui sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 16:05
(6733 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, de pe strada Bărăganului din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 10:40
(3304 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri care vor să devină jandarmi

În perioada 24 februarie-12 martie 2025, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 09:30
(4407 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții»

Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții»

În cadrul programului său educativ «Schooltor de fermieri», Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții», ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 14:40
(4903 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 16,96 milioane de lei în ianuarie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 16, ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 13:55
(17157 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de la intersecția străzilor Călărași cu Morii din orașul Fetești, echipele ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 09:05
(3891 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul autorizării plăților finale aferente anului de cerere 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 95% din totalul fermierilor declarați eligibili în Campania aferentă anului de cerere 2024. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 14:30
(4655 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție de mărțișoare la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia găzduiește luni, 24 februarie 2025, o expoziție de mărțișoare și podoabe cu specific de primăvară. Evenimentul este programat să înceapă la ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 10:50
(4204 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campanie de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează vineri, 21 februarie a.c., campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor de Plată în anul 2025. Astfel, zilnic ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 09:40
(5382 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,83 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor din luna ianuarie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna ianuarie 2025, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2025, 10:40
(7248 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Femeie reținută după ce ar fi furat un bagaj din tren

Polițiștii Serviciului Județean Poliție Transporturi Ialomița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut pentru 24 de ore o femeie de 44 de ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2025, 10:35
(5491 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 140,60 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în ianuarie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna ianuarie 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 140,60 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2025, 11:20
(6400 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 25 de percheziții domiciliare, 15 suspecți în vizorul autorităților

IPJ Ialomița: 25 de percheziții domiciliare, 15 suspecți în vizorul autorităților

Polițiștii din cadrul IGPR, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează luni, 17 februarie 2025, 25 de percheziții, în județele Ialomița ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2025, 11:00
(5797 vizualizări - 1 comentariu)


Piesele Muzeului Județean Ialomița expuse în Olanda au revenit la Slobozia

Piesele Muzeului Județean Ialomița expuse în Olanda au revenit la Slobozia

Muzeul Județean Ialomița informează cu privire la faptul că obiectele care aparțin instituției și care au fost trimise în Olanda, la Muzeul Drents, pentru a completa expoziția internațională « ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 13:10
(9239 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: L-ați văzut?

IPJ Ialomița: L-ați văzut?

Polițiștii ialomițeni efectuează verificări în vederea depistării numitului Victor Ilie, în vârstă de 53 de ani. Oamenii legii au fost sesizați joi, 13 februarie 2025, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 11:30
(4492 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale neachitate de 299,20 milioane de lei ale persoanelor juridice

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 10:00
(2562 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 91,71 milioane de lei în anul 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în anul 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 91,71 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2025, 10:20
(5733 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112

În fiecare an, la data de 11 februarie se sărbătorește Ziua Numărului Unic European de Urgență 112, care reprezintă sistemul tehnic și organizațional al recepționării și transmiterii apelurilor ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2025, 09:20
(5354 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,595 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în anul 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1,595 miliarde de lei, cu 30 ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2025, 11:20
(7110 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu violent la o casă din Luciu. Bătrân găsit carbonizat!

Incendiu violent la o casă din Luciu. Bătrân găsit carbonizat!

În noaptea de luni spre marți, 10/11 februarie a.c., în jurul orelor 22,30, pentru Stația de Pompieri Țăndărei s-a dat alarma. Un incendiu a cuprins o casă în localitatea Luciu, jarul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2025, 09:50
(6384 vizualizări - 0 comentarii)


Rețele Electrice România: Atenție, se întrerupe curentul!

În perioada 11-14 februarie 2025, Rețele Electrice România anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 18:10
(6151 vizualizări - 2 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor Serviciului Județean de Transporturi Ialomița

Acțiuni preventive ale polițiștilor Serviciului Județean de Transporturi Ialomița

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița au desfășurat activități de prevenire și informare pe linia victimizării elevilor, accidentelor produse prin electrocutare ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 15:15
(6639 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Investiții în Titluri de Stat

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii-persoane fizice că începând de luni, 10 februarie 2025, și până vineri, 7 martie 2025, românii ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:35
(3957 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Vlădeni

Incendiu la o casă din Vlădeni

O misiune a pompierilor ialomițeni a vizat un incendiu produs duminică, 9 februarie a.c., în jurul orelor 23,50. Dispeceratul pompierilor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:25
(5513 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Vlădeni incendiu


Autoturism în flăcări la Săveni

Vineri, 7 februarie a.c., în jurul orelor 17,40, două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la un autoturism în localitatea ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:20
(3925 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia, Urziceni și Gheorghe Lazăr

Echipajele operative din cadrul Inspectoratului au intervenit pentru gestionarea unor situații de urgență generate de producerea a 4 accidente rutiere, pe raza localităților Slobozia, Urziceni și Gheorghe ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:15
(3537 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 25 de persoane, implicate într-un scandal. Două victime au murit!

Sâmbătă, 8 februarie 2025, în jurul orelor 17,00, polițiștii din Urziceni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că a izbucnit un scandal între mai multe persoane, î ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2025, 18:30
(18237 vizualizări - 18 comentarii)


Sinești: Percheziții ale polițiștilor la hoții de energie electrică

Joi, 6 februarie 2025, polițiștii ialomițeni, coordonați de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au efectuat 5 percheziții domiciliare în comuna Sinești la proprietățile ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2025, 13:20
(4608 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în cadrul Programului Național «Școala Altfel»

Peste 210 de copii din cadrul a 8 unități de învățământ, de pe raza localităților Slobozia, Andrășești, Ciulnița și Gheorghe Doja, au primit informații și recomandări cu privire la siguranța ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2025, 13:10
(3819 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 februarie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2025, 15:00
(18247 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...