Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Sclavii» Codului Fiscal

«Sclavii» Codului Fiscal

Statul român demonstrează încă o dată faptul că legile după care se ghidează sînt de-a dreptul aberante. Iar Codul Fiscal nu face rabat de la regulă. Potrivit actului normativ, persoanele care au încasat venituri din alte surse decît salarii sau pensii trebuie să contribuie la plata CAS. În cazul în care sumele de care au beneficiat sînt mai mici decît valoarea salariului minim pe economie, cei vizați trebuie să plătească suma de 468 lei, aferentă CAS pentru acest tip de remunerație. Iar în Ialomița există aproape 5000 de persoane care trebuie să scoată din buzunare acești bani, deși veniturile lor au fost cuprinse între 1 și 10 lei!

Unde-i lege nu-i tocmeală!
Potrivit informațiilor oficiale, în județul Ialomița există un număr de 34000 de oameni care trebuie să contribuie la plata CAS, întrucît au avut și alte surse de venit. Legislația face referire la persoanele ce au încasat bani din jocuri de noroc, dividende sau venituri din dobînzi. Printre aceștia se numără și cei aproximativ 5000 de cetățeni ai județului care au încasat bani din dividende sau dobînzi bancare cu valori sub salariul minim pe economie, cuprinse între 1 și 10 lei! Aceștia trebuie să plătească acum 468 de lei, reprezentînd valoarea CAS stabilită de stat pentru salariul minim pe economice. Deși situația este de-a  dreptul scandaloasă, reprezentanții Fiscului ialomițean susțin că indiferent de ce ar face contestatarii, legea trebuie respectată. «Știm că oamenii au dreptate, însă trebuie să înțeleagă faptul că nu noi am făcut legea în acest mod. Noi doar o respectăm, iar potrivit legii aceasta este situația! Oricum, cei nemulțumiți pot face contestații...» a încercat să calmeze situația Carmen Popescu, directorul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița.

Scandal la ușa Fiscului
Prevederea legală cu privire la plata CAS a fost trecută în Codul Fiscal prin anul 2012, însă ea a început să producă efecte abia în urmă cu o săptămînă, cînd statul a început să trimită în Ialomița somații peste somații. Revoltați de cele întîmplate, oamenii au luat cu asalt clădirea Fiscului și au încercat să-și facă dreptate. Aceștia s-au înghesuit ore bune în fața ghișeelor și au sărit la ceartă. «Este aberant domnule, așa ceva eu n-am mai pomenit! Auzi, tu, să dau aproape 5 milioane pentru o dobîndă la bancă de 30 de lei pe lună! Explicați-mi și mie cum e posibil așa ceva? Vai de capul nostru! Ne-au găsit pe noi țapii ispășitori pentru care se duce de rîpă țara...» striga în gura mare, pe holurile Fiscului, unul dintre oamenii somați să plătească mai mult decît veniturile pe care le-a încasat. Aceeași nemulțumire a afișat-o și Cornel Dumitru, de 68 de ani, din comuna Scînteia. Omul a venit într-un suflet la Slobozia în momentul în care s-a trezit în poartă cu plicul de la Fisc. A rămas fără cuvinte cînd l-a deschis și-a văzut că este bun de plată. «Tată, am avut și eu bani la bancă, puși pentru bătrînețe. Dar i-am scos demult... Îmi venea dobîndă 5 lei pe lună de la ei. Iar acum ăștia vor mai mult de la mine. Să le fie rușine că își bat joc de noi!» spune omul supărat.

4 Mai 2015, 10:25 (6040 vizualizări - 7 comentarii)

Comentariile cititorilor:


bizidei:
(8 Mai 2015, 01:43)
Marele Ponta, cu toate laudele lui, de grija fata de popor, el sa plateasca, el este de vina.Guvernul lui de hoti si nenorociti, aia sa plateasca, ei au dat asemenea lege impotriva celor ce muncesc.Am salariu, mi se ia cas, iau arenda de pe un ha de pamant, mai platesc un cas, vreau sa castig un ban in plus, sa-mi intretin familia, maim platesc unn cas si culmea, in suma fixa, desi eu nu am castigat nici cat trebuie sa dau inapoi la stat.Toata lumea e revoltata, dar in surdina, sa nu deranjeze psd-ul care ne baga in pamant. Asa ne trebuie, daca nu suntem in stare sa-i dam jos de la putere.
maria:
(5 Mai 2015, 16:32)
Este o hotie fara limite si o bataie de joc la adresa oamenilor simpli.Nu se poate ca pentru presupuse dividente ,eventual de 1 leu pe an sa platesti 468 lei contributii CASS.hartiile trimise de ANAF nu sunt nici semnate nici stampilate iar calculul este facut de analfabeti  deoarece5,5% din 8400 lei este 462 lei nu 468 cat pun ei. Cand vor umbla in campaniile electorale cu alaiul ,sa-i votam ,ar trebui sa punem parul pe ei ca nu mai stiu cum sa ne fure.
DINAMITA:
(5 Mai 2015, 16:31)
Aocatul Poporului de ce nu se autosesizeaza la asemenea aberatii 
parvu :
(5 Mai 2015, 12:59)
legea . data de parlament   ,prin votul parlamentarilor ticalosi   este constitutionala /...... 
E pur simouve:
(5 Mai 2015, 12:34)
Parchetul a fost sesizat?Curtea constituțională? CAS plătit de două sau trei ori de cei ce contribui la întreținerea celor ce nu au muncit niciodată? Nu primesc doză triplă de medicamente! Am salariu plătesc RMN,CT, analize etc.CAS_ul se calculează procentual din venit nu o sumă fixă.
George:
(5 Mai 2015, 11:34)
Și marii social-democrați, aflați la putere, stau și se uită! Tocmai acum, când social-democrația (aia de pe hârtie) ar trebui să se arate!
anonim:
(5 Mai 2015, 11:25)
ce minte luminata a avut ce ministru a facut modiicari la codu fisal,,,,,,,,,,,,,,sa mai revizuiasca aceste modificari ca tot in cei saraci bat ,pensionari cei care sting un ban pt stie d -zeu ce vremuri o sa mai vina

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 09 Iul 2026
300 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Șoferi la volanul unor mașini neînmatriculate

Luni, 10 aprilie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic trei bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 41 de ani, în timp ce conduceau autoturisme fără a respecta normele privind circulația pe ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 17:40
(15073 vizualizări - 0 comentarii)


Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»: Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

În anul 2023, Episcopia Sloboziei și Călărașilor sărbătorește 30 de ani de la înființare, în acest context aniversar organizându-se mai multe activități care să marcheze această sărbătoare. Astfel, în perioada ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 17:05
(12076 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor RAJA în perioada Sărbătorilor Pascale

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise în intervalul 14-17 aprilie 2023. Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile on ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 16:30
(14580 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Ars de viu în propria casă

Un bătrân de 86 de ani, domiciliat în Gârbovi, a ars de viu în propria locuință, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări. Datele preliminarii arată că focul s-ar fi extins și la o altă locuință, aflată ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 14:30
(7198 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaj de mulțumire adresat fermierilor de Alianța pentru Agricultură și Cooperare

Vineri, 7 aprilie a.c., peste 10 mii de fermieri din 18 județe ale țării, precum și din municipiul București, au organizat un protest de amploare, nemulțumiți de concurența neloială creată ca urmare a importurilor ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 14:00
(18765 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat pentru furtul unor oi

Polițiștii ialomițeni au identificat un bărbat, de 22 de ani, bănuit de comiterea  infracțiuni de «tâlhărie calificată». Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Ialomița ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 19:40
(7706 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Ordin de protecție provizoriu pentru «hărțuire»

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați sâmbătă, 8 aprilie a.c., cu privire la faptul că o femeie de 34 de ani, din Urziceni, ar fi fost hărțuită de către fostul concubin, un bărbat de 40 de ani. În urma ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 19:35
(6559 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii ialomițeni au depistat, în trafic, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 32 și 61 de ani, în timp ce conduceau autoturisme fără a respecta normele privind circulația pe drumurile publice. În ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 19:25
(8324 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: A murit înecat într-un canal

Un bărbat de 50 de ani din Axintele și-a piedut viața într-un canal de colectare a apelor uzate. În seara zilei de duminică, 9 aprilie a.c., bărbatul a încercat să traverseze canalul pe o pasarelă dar, ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 18:00
(9120 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă la Instituția Prefectului Ialomița

Grevă la Instituția Prefectului Ialomița

Funcționarii publici și personalul contractual din instituțiile prefectului din țară, inclusiv angajații Instituției Prefectului-județul Ialomița au declarat grevă generală luni, 10 aprilie 2023. La această ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 16:50
(7486 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Bordușani și pe Autostrada A2

Două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier, produs pe Autostrada A2, la km 138, în care a fost implicat un autoturism cu cinci persoane pasagere. ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 15:55
(10689 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 98,90 milioane de lei la bugetul general consolidat, în martie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 98,90 milioane de lei, cu 2 ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 14:05
(11215 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Acțiuni de control

În prima etapă a controalelor tematice desfășurate de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, inspectorii au realizat 61 de controale, în urma cărora au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 13:40
(7169 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Braconieri prinși în flagrant de polițiști

Polițiștii din Fetești, împreună cu reprezentanții RAR Ialomița, au depistat joi, 6 aprilie a.c., pe raza municipiului Fetești, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 63 de ani, toți din localitate ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2023, 19:40
(13608 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Germania, descoperit la Urziceni

Politiștii ialomițeni au depistat în trafic, la Urziceni, pe strada Calea București, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Borănești, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2023, 19:30
(11480 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Polițiștii au aplicat amenzi de peste 50 mii de lei

Joi, 6 aprilie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit în cazul a 71 de evenimente, dintre care 65 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 11 infracțiuni. Din totalul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2023, 18:50
(22008 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Au furat peste o tonă de îngrășăminte și au fost prinși

Făcăeni: Au furat peste o tonă de îngrășăminte și au fost prinși

Joi, 6 aprilie a. c., o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica a depistat, pe raza comunei Făcăeni, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 48 și 66 de ani, în timp ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2023, 18:15
(12221 vizualizări - 0 comentarii)


Salariații APIA amenință cu proteste pe o perioadă nedeterminată

Membrii Sindicatului Național APIA afiliați la Federația AGROSTAR își manifestă «profunda dezamăgire cu privire la blocarea Plx 10/ 2023, constând în uniformizarea salarizării personalului». Într-un comunicat ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2023, 14:30
(12907 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 aprilie 2023, termenul limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2023, 13:15
(11520 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 49 mii de lei

Miercuri, 5 aprilie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. Astfel, polițiștii au intervenit la 53 de evenimente, dintre care ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2023, 18:55
(12721 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

IJJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

Având în vedere lipsa acută de sânge care se resimte în această perioadă, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița s-a alăturat campaniei de donare de sânge «Donează sânge! Salvează o viață!», desfășurată ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2023, 16:40
(11692 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

În perioada 6 aprilie 2023, orele 23,00-7 aprilie 2023, ora 6,00, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile pentru realizarea unor lucrări de racordare a noilor conducte la sistemul centralizat ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2023, 16:05
(11548 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Contul individual de economii «Junior Centenar»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele fizice că au posibilitatea de a deschide conturi speciale de economisire pentru copiii sub vârsta de 18 ani, conturi care beneficiază ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2023, 15:10
(10137 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Acțiuni de control în perioada Sărbătorilor Pascale

În perioada premergătoare a Sărbătorilor Pascale, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, prin intermediul structurilor de control, a demarat controalele tematice specifice ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2023, 14:50
(10222 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,39%, rata șomajului la finele lunii ianuarie 2023

La sfârșitul lunii februarie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4204 șomeri (din care 2116 femei), rata șomajului fiind de 5,39%, cu 1,19% peste ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2023, 12:50
(10864 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «tâlhărie calificată»

Polițiștii din Urziceni au depistat luni, 3 martie a.c., un tânăr, în vârstă de 25 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de «tâlhărie calificată» asupra unui bărbat de 50 de ani, din Urziceni. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2023, 19:00
(6268 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 2,6 milioane de euro pentru fermierii ialomițeni beneficiari ai Măsurii 14 «Plăți privind bunăstarea animalelor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat la plată cererile depuse de beneficiarii Măsurii 14-«Plăți privind bunăstarea animalelor», în cadrul campaniei din 2022, pentru pachetele ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2023, 16:30
(8005 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive desfășurate de jandarmii ialomițeni în luna martie 2023

Acțiuni preventive desfășurate de jandarmii ialomițeni în luna martie 2023

În luna martie 2023, jandarmii ialomițeni au desfășurat 23 de activități preventive în 21 de instituții de învățământ din Slobozia, Fetești, Urziceni, Amara și Căzănești. Acestea s-au desfășurat în baza ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2023, 14:30
(15614 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 7 aprilie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2023, 13:50
(12811 vizualizări - 0 comentarii)


CONPET anunță finalizarea lucrărilor de înlocuire a firelor de legătură pe conductele de transport țiței import, subtraversare Dunăre și Brațul Borcea

CONPET anunță finalizarea lucrărilor de înlocuire a firelor de legătură pe conductele de transport țiței import, subtraversare Dunăre și Brațul Borcea

CONPET SA anunță finalizarea lucrărilor proiectului «Prestare servicii de proiectare și execuție lucrări în vederea realizării obiectivului înlocuire fire de legătură traversare Dunăre C1-C2 și Brațul Borcea C3-C4», evenimentul fiind marcat luni, 3 aprilie a.c., la Fetești. ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2023, 16:55
(12295 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia MIHAI în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Icsulescu în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Huo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Răduță Aurelian-Constantin în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...