Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Povești vânătorești cu Marius Dumitrescu

Conflict deschis la Asociația Județeană a Vînătorilor și Pescarilor Sportivi din Ialomița

Povești vînătorești cu Marius Dumitrescu

UPDATE Marius Dumitrescu, suspendat din funcție!

De aproape 2 luni, Asociația Județeană a Vînătorilor și Pescarilor Sportivi din Ialomița fierbe la foc mocnit. Potrivit unor surse interne, între directorul Asociației, Marius Dumitrescu, și președintele Adrian Neagu există un conflict deschis legat de modul în care este condusă Asociația. Polarizați în jurul celor doi, vînătorii și pescarii ialomițeni s-au împărțit în tabere. Dincolo de poveștile vînătorești și pescărești care răzbat în public, un fapt este cert: în anul 2014 AJVPS are cheltuieli cu 200 mii de lei mai mari decît veniturile obținute.

Scandal la foc mocnit
Conflictul dintre președintele Adrian Neagu și directorul Marius Dumitrescu a devenit public în luna martie a acestui an, cînd, în cadrul unei ședințe a Consiliului de Administrație, a fost solicitat un audit care să verifice activitatea directorului Marius Dumitrescu din ultimul an. Deranjat de acuzațiile care i se aduc, Marius Dumitrescu a refuzat săptămîni la rînd, invocînd statutul Asociației, să ofere vreo explicație sau să facă publice documentele interne privind activitatea Asociației. Surse  apropiate celor doi susțin că, încă din toamna anului trecut, sătul să mai fie considerat «un om de paie» și deranjat că Marius Dumitrescu nu îl ascultă, Adrian Neagu a decis să-l înlocuiască. Pe de altă parte, lista «păcatelor» de care se face vinovat directorul AJVPS Ialomița e mai lungă decît o zi de post. Printre principalele acuzații care i se aduc se numără depășirea bugetului aprobat de către Consiliul de Administrație, majorarea cotizației cu peste 40%, ilegalități privind achiziționarea de arme, folosirea cartușelor cumpărate pentru Asociație în interes personal, consum nejustificat de carburant (tot în interes personal), achiziționarea de piese de schimb pentru autovehiculele Asociației prin firma fiului, cheltuieli nejustificate pentru protocol și arme, achiziții la prețuri preferențiale din magazinele Asociației, eliberarea de autorizații de vînătoare în mod preferențial, etc.

Marius Dumitrescu contraatacă la baionetă
La o lună și jumătate de la apariția acuzațiilor, Marius Dumitrescu a decis să rupă tăcerea și să răspundă public: «Vînătoarea e o stare de spirit. Și o formă de socializare. În cadrul Asociației, primul meu atribut este să pun în practică hotărîrile Consiliului. Asociația aceasta poate dăinui și poate merge mai departe cu condiția ca noi toți, cei care o administrăm și cei care facem parte din ea, să venim aici să aducem, nu să luăm. Atîta timp cît venim doar să luăm, ea nu va avea o istorie de-acum încolo. Atîta timp cît nu ne onorăm obligațiile, nici măcar obligațiile statutare, nu putem discuta despre viitor! Eu nu sînt angajat să fiu popular. Eu sînt angajat să iau deciziile care sînt necesare pentru binele Asociației!». De asemenea, a mai precizat Marius Dumitrescu, AJVPS Ialomița nu este dispusă să renunțe și nu va renunța la niciunul dintre cele 16 fonduri de vînătoare administrate în acest moment: «Asociația nu poate pierde fonduri de vînătoare în favoarea unor persoane fizice. Avem 8 fonduri de vînătoare rentabile, restul fiindu-ne necesare pentru a pune la dispoziția membrilor vînători suficientă suprafață pentru desfășurarea activității. Și, ca să răspund și celor care mă acuză că am cheltuit mai mult decît am încasat... Într-adevăr, Asociația a avut cheltuieli de 14 miliarde în anul 2014 și a realizat venituri de doar 12 miliarde. Dar mai are de încasat 4 miliarde de lei reprezentînd cotizațiile membrilor. Plata acestei cotizații ar însemna profit pur...».

Cine sapă groapa altuia... Reamintim că ultimul scandal din cadrul AJVPS Ialomița a avut loc în primăvara anului 2013 și s-a soldat cu înlocuirea din funcție a președintelui de la acel moment, Tudor Anghel. Acesta a fost înlocuit pentru că nu a putut răspunde aceluiași tip de acuzații lansate la acest moment împotriva directorului Marius Dumitrescu. Concret, Tudor Anghel a fost acuzat  public de «furt, sabotarea intereselor legitime ale Asociației și cheltuirea fondurilor pentru interese personale sau de grup, în defavoarea membrilor cotizanți». El a fost înlocuit în cadrul unei ședințe a Adunării Generale Extraordinare de către actualul președinte, Adrian Neagu. De asemenea, directorul de la acel moment al Asociației, Ștefan Trandafir, a fost înlocuit cu actualul director Marius Dumitrescu.

Din raportul de activitate al AJVPS Ialomița pentru anul 2014
-organizarea examenului de vînători a adus 100 mii de lei încasări
-numărul de vînători români și străini care au vînat pe fondurile de vînătoare din Ialomița s-a dublat
-au fost achiziționate două autovehicule noi și 22 de arme pentru vînătorii străini
-au fost recoltați un număr de 62 de căpriori și 34 de mistreți de membrii vînători posesori de autorizații de vînătoare individuale
-au fost repopulate fondurile de vînătoare cu 2000 de fazani
-a fost majorat cuantumul obligațiilor statutare pentru vînători la 1300 de lei anual
-a fost organizat un concurs de pescuit pe Bentul Mare

UPDATE Asociația Vînătorilor și Pescarilor Sportivi din Ialomița, sub sigiliu!
Vineri, 8 mai 2015, la sediul Direcției Sanitare Veterinare Ialomița s-a desfășurat Adunarea Generală a Asociației Vînătorilor și Pescarilor Sportivi din Ialomița. După 4 ore de dezbateri, reprezentanții celor peste 1000 de vînători și pescari din județ au decis suspendarea directorului Asociației, Marius Dumitrescu. Inițiativa supunerii la vot a acestei decizii a aparținut președintelui Asociației, Adrian Neagu. Cei doi s-au acuzat reciproc de furt, incompetență și proastă gestiune pe parcursul celor 2 ani în care au condus Asociația. Prerogativele de director au fost preluate, conform statutului, de către președintele Asociației. Acesta a cerut plenului sigilarea sediului Asociației pînă la alegerea unui nou director. «Declar public că nu îmi mai trebuie funcția de președinte cîtă viață voi avea!» a declarat în plen, la sfîrșitul întîlnirii, Adrian Neagu. Atît directorul, cît și președintele Asociației urmează să fie aleși prin vot în cadrul unei Adunări Extraordinare fixată pentru data de 26 iunie 2015. Reamintim că, deși este o asociație non-profit, cifra de afaceri a AJVPS Ialomița se ridică anual la o valoare de aproximativ 1,5 milioane de lei...

8 Mai 2015, 19:50 (17635 vizualizări - 26 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: AJVPS moare, dar nu predă gestiunea
Ialomița: Asociația Vînătorilor și Pescarilor Sportivi, în pragul desființării
S-a deschis sezonul de vînătoare la funcții

Comentariile cititorilor:


ioan:
(2 Iulie 2015, 19:33)
Felicitari adunatilor generali[delegati a-i grupelor de vinatori],a-ti reusit sa instalati in functia de vicepresedinte cu vinatoarea pe cunoscutul intelectual duru axinti,prima masura luata,,in interesul vinatorilor'' a fost sa-i impace pe cei doi protagonisti neagu si dumitrescu..Gurile sparte spun ca ar avea mare interes intr-o reala reforma a paznicilor de vinatoare incepind cu fratili nico.x
Jak:
(14 Mai 2015, 20:47)
Ce fete de rapitori in pozele astea :)
Iepurila:
(14 Mai 2015, 12:48)
De teparul Marius Dumitrescu fiul fostului penal Petre care a scapat basma curata de la distrugerea I.A.S. Ograda ce sa mai vorbim, dar cum se face ca acest flaimucea de mare braconier Neagu Moise Adrian care a ucis cu nemiluita porci,mistreti,iepuri,fazani,caprioare,s.a.m.d, mai are bunul simnt sa stea in A JVS  este o rusine acest utecisto-comunist cu functii pe timpul lui Ceausescu,si ajuns pe la AJOFM  ca majoritatea lor, sa aiba habar de conucerea AJVS  acest mucianceai cum il numesc cu buna dreptate unii si facut barlogul sau cuibarul langa padurea Chirana visa vi de U.Militara Oare De Ce ????? Poate presa sa ii vina de haK
@agramatu:
(12 Mai 2015, 14:20)
Ai facut tu cateva greseli intentionate, dar chiar se vede ca ai lacune. Crezi ca daca pui o cratima in plus la misto ne pacalesti? 
agramatu:
(11 Mai 2015, 17:20)
Fie vorba intr-e noi ce e m-ai grav sa fi agramat , sau infestat se vede din pom de unde aveti cuibu  ce putem face va hranim cu incultura noastra ,apropo nu exista smecher teapa singur ti-o iei si terminati cu acuzele ,daca erati voi oare la butoane ati fi adus de acasa bani ,uitativa la istoricul,vostru puneti pe hartie cum ati facut bani , dc a facut ceva va plati si ma repet sa plateasca cu toti consilieri cei ce au aprobat neregulile cititi statutul sa vedeti regulile PS.CONSTATARE  toti postacii  sau toti ce au postat !!!!!!!!!
SORIN:
(11 Mai 2015, 16:38)
Numai pescărești și vânătorești se spun p'aci șa. M-ați omorât cu "rezerviștii". Dacă ar fi fost Bâtlan .... Păi n-a fost Tudor?! Te pomenești că în Poliție sau în alte structruri nu sunt tot felul de șuți. Păi dacă sunt ei de rahat cât sunt în funcție, d'apoi după?! S-au cuplat cu tot felul de interlopi, au făcut vrute și nevrute, iar unii-i vor mari șefi peste mincinoși. Apropo, unde se poate pescui cu un permis de la I.J.V.P.S. și cât costă?! Odată l-am întrebat pe Fănică Trandafir unde au ei bălți. "Unde plouă" - mi-a răspuns el la "mișto". Și, tot la "mișto" i-am plătiti și eu permisul pe anul respectiv. Văd că s-au pus legiuitorii nelegiuiți ai României pe ciocârlii. Poate din acest punct de vedere ar fi fost bun Bâtlan. Pentru protejarea speciei, ha, ha, ha!!!
@Stefan:
(11 Mai 2015, 16:15)
Ce tagma vanatoreasca domnule... Nu vedeti ca ati ales cel mai mare tepar din istoria judetului? Cum sa puneti sacalul paznic la caprioare? Dumitrescu ar trebui sa scrie volume intregi despre arta tepuitului! Omul acesta are cromozomii modificati pentru furaciune si arsura! Se zvoneste ca are branhii ascunse pentru a simti prada slaba, e marele alb al Sloboziei! La topit cu el!
valentin:
(11 Mai 2015, 14:36)
Rusine,,,,,,,,avem la conducerea judetului numai oameni fara caracter si pelinga asta niste lasi si  cei mai mari hoti,,,,,,daca au furat sa plateasca,,,,se face doar tam tam si atit
un_iepure_speriat:
(11 Mai 2015, 14:31)
dragi vanatori, nu il cunosc pe dl.Dumitrescu,dar cu dl.Neagu Adrian ati dat lovitura, adică ati pus lupul paznic la oi...stiti foarte bine ca activitatea lui preferata e braconajul la greu, si un sfert din judetul asta a ramas fara caprioare,iepuri,mistreti, gaste si rate salbatice si orice alta vietate care "indrazneste" sa se aciuieze pe "mosia" lui...
vanator vechi:
(11 Mai 2015, 13:56)
Acum doi ani, intru-un cerc de cunoscuti am zis ca daca vrei sa falimentezi si cea mai puternica firma e de ajuns sa pui sef pe Marius Dumitrescu sau Marian Hoinaru. Marius ar fi putut falimenta chiar si Federal Reserve. Baiatul e un fenomen. Cand era taicasu sef la Ograda a facturat lucrari realizate de pe timpul lui Ceausescu ca si cum le-ar fi facut el. Cea mai buna varianta pt ingroparea definitiva a AJVPS e Rosca Nicu si nea Tudor.
nelutu:
(11 Mai 2015, 13:27)
Ar fi trebuit sa fie demis si Consiliul de administratie,care se face responsabil de angajarea lui Dumitrescu in baza unui examen la care, in afara lor ,din comisia de evaluare a candidatilor a facut parte chiar si Dumitrescu cu drept de vot. Poate aude si Politia in sfarsit.
Stefan:
(11 Mai 2015, 03:05)
@constatare - nu generaliza,  "valy" , "costin" si "ionut" sunt unul si acelasi agramat incult!!! se vede din pom cum repeta aceleasi greseli. Nu stim de ce a postat de 3 ori la rand... Sa nu judecam tagma vanatoreasca dupa un element! 
vlase v:
(10 Mai 2015, 20:00)
Oare un ofiter in rezerva de incredere nu gasim pentru functia asta? Sa faca putina disciplina in AJVPS. Cred ca cea mai buna solutie este un rezervist pensionar nu oameni care sa traiasca exclusiv de pe urma asociatiei si care sa nu aibe niciun alt venit stabil si care au facut ceva in viata. Daca il alegeau pe Batlan S acum 2 ani jumate lucrurile astea nu cred ca se intamplau.
Cititoare:
(10 Mai 2015, 16:31)
Dacă am lămurit toate porcăriile și toate idioțeniile județului, și am ajuns la vânători, suntem de râsul planetei!! Nu mai aveți șarlatani de Ialomița decât pe la vânători!? Râsul lumii! Apă de Slobozia, mai chioară și mai de ploaie. Nu te vinde chiar de tot, ziar de relativă încredere!! Albinele ce mai fac?!
constatare:
(10 Mai 2015, 15:40)
Toti postacii de pe forum sunt vanatori: au tras in gramatica limbii romane din toate pozitiile si aproape ca au ucis-o..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
285 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

SJA Ialomița: Ofițer de poliție din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița, la data săvârșirii faptelor, trimis în judecată

La data de 02.04.2021, ca urmare a finalizării cercetărilor efectuate cu sprijinul polițiștilor Anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, procurorul de caz ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 20:45
(11824 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat la cantitățile de motorină aferente trimestrului I 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină achiziționate ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 19:50
(6597 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 26 aprilie 2021, termen limită pentru depunerea a 8 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 26 aprilie 2021, este termenul limită de depunerea următoarelor documente: Formularul 100-«Declarație privind ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 18:25
(3772 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 24 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 20 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10364, cu 24 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 16:55
(3198 vizualizări - 0 comentarii)


Trei slobozeni, reținuți pentru 24 de ore după ce au bătut un bărbat pe stradă

Polițiștii de Investigații Criminale din Slobozia au reținut în cursul zilei de luni, 19 aprilie a.c., trei bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, domiciliați în Slobozia, cercetați sub aspectul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 16:45
(3084 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de protecție sanitară, monitorizată de polițiști

Luni, 19 aprilie a.c., forțele de ordine au fost la datorie, acționând pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, precum și  pentru prevenirea și limitarea infectării ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2021, 16:40
(2144 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 22 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 19 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10340, cu 22 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2021, 16:50
(3488 vizualizări - 0 comentarii)


Ivănești: Ordin de protecție pentru un bărbat bătut de noră

Polițiștii ialomițeni au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unei femei, de 47 de ani, din localitatea Ivănești, care și-ar fi lovit socrul. Astfel, vineri, 16 aprilie a.c., în jurul orelor ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2021, 15:25
(2408 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 31 mii de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

Duminică, 18 aprilie a.c., forțele de ordine au fost la datorie, acționând pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, precum și  pentru prevenirea și limitarea infectării ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2021, 15:10
(3379 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 22 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 18 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10318, cu 22 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2021, 17:05
(2123 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 24 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 17 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10296, cu 24 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2021, 16:40
(2843 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 31 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 16 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10272, cu 31 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2021, 16:40
(2954 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni de prevenire a furturilor din locuințe

IPJ Ialomița: Acțiuni de prevenire a furturilor din locuințe

Polițiștii din Slobozia au desfășurat joi, 15 aprilie a.c., o amplă acțiune preventivă privind furturile din locuințe. Oamenii legii au discutat cu locuitorii orașului și au distribuit broșuri cu sfaturi ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2021, 13:55
(4182 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de protecție sanitară, monitorizată de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au intensificat acțiunile de monitorizare a respectării măsurilor de protecție sanitară de către cetățenii județului. Astfel, au fost aplicate 132 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2021, 13:40
(2288 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Inspecția Fiscală, la raport

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează cu privire la faptul că, în luna martie a acestui an, Inspecția Fiscală a realizat 26 de controale. În urma verificărilor, s-au stabilit ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2021, 11:50
(1727 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 33 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 15 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10241, cu 33 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2021, 16:40
(2598 vizualizări - 0 comentarii)


Infractori din Roșiori, arestați

Polițiștii din cadrul Poliția Municipiului Urziceni și ai Secției 4 Poliție Rurală Coșereni, cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2021, 14:50
(2184 vizualizări - 0 comentarii)


Screening TB-depistarea activă a tuberculozei, caravană în 14 comune ialomițene

Screening TB-depistarea activă a tuberculozei, caravană în 14 comune ialomițene

Coșereni, Adâncata, Balaciu, Albești, Ciulnița, Bucu, Sudiți, Movila, Bordușani, Giurgeni, Gura Ialomiței, Mihail Kogălniceanu, Traian și Miloșești sunt comunele din județul Ialomița care vor beneficia ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2021, 12:35
(4219 vizualizări - 1 comentariu)


Ion Roată: Șofer fără permis la volanul unei mașini «sustrase»

Marți, 13 aprilie a.c., în jurul orelor 14,30, polițiștii din Ion Roată, în timp ce efectuau activități de monitorizare a traficului rutier pe raza comunei Ion Roată, au depistat în flagrant un bărbat, ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2021, 18:05
(3836 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beat la volan

Marți seara, 13 aprilie a.c., în jurul orelor 21,30, polițiștii din Grivița au oprit, pentru control, pe raza localității Iazu, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani. Întrucât șoferul ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2021, 17:50
(2011 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 26 mii de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

Peste 1100 de persoane, 49 de societăți comerciale și aproape 150 de autovehicule au fost verificate în ultimele 24 de ore. Activitățile de prevenire a răspândirii COVID-19 desfășurate de polițiști continuă ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2021, 17:40
(3233 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 46 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 14 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10208, cu 46 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2021, 16:40
(2824 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Proiectil neexplodat, găsit în curte

Marți, 13 aprilie a.c., în jurul orelor 13,55, un cetățean din comuna Maia, în timp ce lucra în grădină, a văzut un obiect ce părea a fi un proiectil. Conștientizând pericolul reprezentat de muniția rămasă ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2021, 14:25
(2125 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți pentru beneficiarii Măsurii 14-Bunăstarea animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a demarat  plata cererilor depuse în anul 2020 pentru Măsura 14-Plăți privind bunăstarea animalelor-pachet a) Plăți în favoarea ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2021, 12:10
(3179 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 39 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 13 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10162, cu 39 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2021, 16:25
(2461 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Slobozia, dispărut de la domiciliu

Bărbat din Slobozia, dispărut de la domiciliu

Luni, 12 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost sesizați cu privire la faptul că Ștefan Marinel, de 58 de ani, din Slobozia, ar fi plecat de la domiciliu și nu a mai ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2021, 14:10
(3704 vizualizări - 0 comentarii)


Pește confiscat la Făcăeni și Bordușani

Pește confiscat la Făcăeni și Bordușani

Aproape 80 de kilograme de pește din speciile scrumbie și cegă au fost confiscate de polițiștii ialomițeni în cursul zilei de luni, 12 aprilie a.c., în localitățile Făcăeni și Bordușani. Astfel, a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2021, 13:55
(3067 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC ACIM SA București
angajează
Pentru lucrări în zona Slobozia-Țăndărei,
jud. Ialomița

-Automacaragiu
-Deservent utilaje (buldoexcavatorist)
-Instalatori apă-canal

Relații la telefoanele
021/25.57.456
021/25.55.978
0745/631.081

13 Aprilie 2021, 13:50


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

Pe parcursul zilei de luni, 12 aprilie 2021, polițiștii ialomițeni au acționat pentru verificarea modului în care se respectă măsurile impuse în contextul pandemiei de COVID-19. La nivelul județului au ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2021, 13:45
(2386 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

RWA RAIFFEISEN
AGRO ROMANIA SRL

angajează în Căzănești
-Laborant (cu sau fără experiență)
-Silozar
-Operator depozit

Oferim salariu atractiv,
asigurare medicală privată
și acess la tele-medicină
Cei interesați sunt rugați
să sune la numărul de telefon

0737/027.243

13 Aprilie 2021, 11:20


Ultimele comentarii
Angela în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Port modern la Fetești! Panait în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Baba Dac în Clinica Stomatologică Dr. Ardeleanu din Slobozia s-a extins de la 4 la 7 cabinete Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...