Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Povești vânătorești cu Marius Dumitrescu

Conflict deschis la Asociația Județeană a Vînătorilor și Pescarilor Sportivi din Ialomița

Povești vînătorești cu Marius Dumitrescu

UPDATE Marius Dumitrescu, suspendat din funcție!

De aproape 2 luni, Asociația Județeană a Vînătorilor și Pescarilor Sportivi din Ialomița fierbe la foc mocnit. Potrivit unor surse interne, între directorul Asociației, Marius Dumitrescu, și președintele Adrian Neagu există un conflict deschis legat de modul în care este condusă Asociația. Polarizați în jurul celor doi, vînătorii și pescarii ialomițeni s-au împărțit în tabere. Dincolo de poveștile vînătorești și pescărești care răzbat în public, un fapt este cert: în anul 2014 AJVPS are cheltuieli cu 200 mii de lei mai mari decît veniturile obținute.

Scandal la foc mocnit
Conflictul dintre președintele Adrian Neagu și directorul Marius Dumitrescu a devenit public în luna martie a acestui an, cînd, în cadrul unei ședințe a Consiliului de Administrație, a fost solicitat un audit care să verifice activitatea directorului Marius Dumitrescu din ultimul an. Deranjat de acuzațiile care i se aduc, Marius Dumitrescu a refuzat săptămîni la rînd, invocînd statutul Asociației, să ofere vreo explicație sau să facă publice documentele interne privind activitatea Asociației. Surse  apropiate celor doi susțin că, încă din toamna anului trecut, sătul să mai fie considerat «un om de paie» și deranjat că Marius Dumitrescu nu îl ascultă, Adrian Neagu a decis să-l înlocuiască. Pe de altă parte, lista «păcatelor» de care se face vinovat directorul AJVPS Ialomița e mai lungă decît o zi de post. Printre principalele acuzații care i se aduc se numără depășirea bugetului aprobat de către Consiliul de Administrație, majorarea cotizației cu peste 40%, ilegalități privind achiziționarea de arme, folosirea cartușelor cumpărate pentru Asociație în interes personal, consum nejustificat de carburant (tot în interes personal), achiziționarea de piese de schimb pentru autovehiculele Asociației prin firma fiului, cheltuieli nejustificate pentru protocol și arme, achiziții la prețuri preferențiale din magazinele Asociației, eliberarea de autorizații de vînătoare în mod preferențial, etc.

Marius Dumitrescu contraatacă la baionetă
La o lună și jumătate de la apariția acuzațiilor, Marius Dumitrescu a decis să rupă tăcerea și să răspundă public: «Vînătoarea e o stare de spirit. Și o formă de socializare. În cadrul Asociației, primul meu atribut este să pun în practică hotărîrile Consiliului. Asociația aceasta poate dăinui și poate merge mai departe cu condiția ca noi toți, cei care o administrăm și cei care facem parte din ea, să venim aici să aducem, nu să luăm. Atîta timp cît venim doar să luăm, ea nu va avea o istorie de-acum încolo. Atîta timp cît nu ne onorăm obligațiile, nici măcar obligațiile statutare, nu putem discuta despre viitor! Eu nu sînt angajat să fiu popular. Eu sînt angajat să iau deciziile care sînt necesare pentru binele Asociației!». De asemenea, a mai precizat Marius Dumitrescu, AJVPS Ialomița nu este dispusă să renunțe și nu va renunța la niciunul dintre cele 16 fonduri de vînătoare administrate în acest moment: «Asociația nu poate pierde fonduri de vînătoare în favoarea unor persoane fizice. Avem 8 fonduri de vînătoare rentabile, restul fiindu-ne necesare pentru a pune la dispoziția membrilor vînători suficientă suprafață pentru desfășurarea activității. Și, ca să răspund și celor care mă acuză că am cheltuit mai mult decît am încasat... Într-adevăr, Asociația a avut cheltuieli de 14 miliarde în anul 2014 și a realizat venituri de doar 12 miliarde. Dar mai are de încasat 4 miliarde de lei reprezentînd cotizațiile membrilor. Plata acestei cotizații ar însemna profit pur...».

Cine sapă groapa altuia... Reamintim că ultimul scandal din cadrul AJVPS Ialomița a avut loc în primăvara anului 2013 și s-a soldat cu înlocuirea din funcție a președintelui de la acel moment, Tudor Anghel. Acesta a fost înlocuit pentru că nu a putut răspunde aceluiași tip de acuzații lansate la acest moment împotriva directorului Marius Dumitrescu. Concret, Tudor Anghel a fost acuzat  public de «furt, sabotarea intereselor legitime ale Asociației și cheltuirea fondurilor pentru interese personale sau de grup, în defavoarea membrilor cotizanți». El a fost înlocuit în cadrul unei ședințe a Adunării Generale Extraordinare de către actualul președinte, Adrian Neagu. De asemenea, directorul de la acel moment al Asociației, Ștefan Trandafir, a fost înlocuit cu actualul director Marius Dumitrescu.

Din raportul de activitate al AJVPS Ialomița pentru anul 2014
-organizarea examenului de vînători a adus 100 mii de lei încasări
-numărul de vînători români și străini care au vînat pe fondurile de vînătoare din Ialomița s-a dublat
-au fost achiziționate două autovehicule noi și 22 de arme pentru vînătorii străini
-au fost recoltați un număr de 62 de căpriori și 34 de mistreți de membrii vînători posesori de autorizații de vînătoare individuale
-au fost repopulate fondurile de vînătoare cu 2000 de fazani
-a fost majorat cuantumul obligațiilor statutare pentru vînători la 1300 de lei anual
-a fost organizat un concurs de pescuit pe Bentul Mare

UPDATE Asociația Vînătorilor și Pescarilor Sportivi din Ialomița, sub sigiliu!
Vineri, 8 mai 2015, la sediul Direcției Sanitare Veterinare Ialomița s-a desfășurat Adunarea Generală a Asociației Vînătorilor și Pescarilor Sportivi din Ialomița. După 4 ore de dezbateri, reprezentanții celor peste 1000 de vînători și pescari din județ au decis suspendarea directorului Asociației, Marius Dumitrescu. Inițiativa supunerii la vot a acestei decizii a aparținut președintelui Asociației, Adrian Neagu. Cei doi s-au acuzat reciproc de furt, incompetență și proastă gestiune pe parcursul celor 2 ani în care au condus Asociația. Prerogativele de director au fost preluate, conform statutului, de către președintele Asociației. Acesta a cerut plenului sigilarea sediului Asociației pînă la alegerea unui nou director. «Declar public că nu îmi mai trebuie funcția de președinte cîtă viață voi avea!» a declarat în plen, la sfîrșitul întîlnirii, Adrian Neagu. Atît directorul, cît și președintele Asociației urmează să fie aleși prin vot în cadrul unei Adunări Extraordinare fixată pentru data de 26 iunie 2015. Reamintim că, deși este o asociație non-profit, cifra de afaceri a AJVPS Ialomița se ridică anual la o valoare de aproximativ 1,5 milioane de lei...

8 Mai 2015, 19:50 (17590 vizualizări - 26 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: AJVPS moare, dar nu predă gestiunea
Ialomița: Asociația Vînătorilor și Pescarilor Sportivi, în pragul desființării
S-a deschis sezonul de vînătoare la funcții

Comentariile cititorilor:


ioan:
(2 Iulie 2015, 19:33)
Felicitari adunatilor generali[delegati a-i grupelor de vinatori],a-ti reusit sa instalati in functia de vicepresedinte cu vinatoarea pe cunoscutul intelectual duru axinti,prima masura luata,,in interesul vinatorilor'' a fost sa-i impace pe cei doi protagonisti neagu si dumitrescu..Gurile sparte spun ca ar avea mare interes intr-o reala reforma a paznicilor de vinatoare incepind cu fratili nico.x
Jak:
(14 Mai 2015, 20:47)
Ce fete de rapitori in pozele astea :)
Iepurila:
(14 Mai 2015, 12:48)
De teparul Marius Dumitrescu fiul fostului penal Petre care a scapat basma curata de la distrugerea I.A.S. Ograda ce sa mai vorbim, dar cum se face ca acest flaimucea de mare braconier Neagu Moise Adrian care a ucis cu nemiluita porci,mistreti,iepuri,fazani,caprioare,s.a.m.d, mai are bunul simnt sa stea in A JVS  este o rusine acest utecisto-comunist cu functii pe timpul lui Ceausescu,si ajuns pe la AJOFM  ca majoritatea lor, sa aiba habar de conucerea AJVS  acest mucianceai cum il numesc cu buna dreptate unii si facut barlogul sau cuibarul langa padurea Chirana visa vi de U.Militara Oare De Ce ????? Poate presa sa ii vina de haK
@agramatu:
(12 Mai 2015, 14:20)
Ai facut tu cateva greseli intentionate, dar chiar se vede ca ai lacune. Crezi ca daca pui o cratima in plus la misto ne pacalesti? 
agramatu:
(11 Mai 2015, 17:20)
Fie vorba intr-e noi ce e m-ai grav sa fi agramat , sau infestat se vede din pom de unde aveti cuibu  ce putem face va hranim cu incultura noastra ,apropo nu exista smecher teapa singur ti-o iei si terminati cu acuzele ,daca erati voi oare la butoane ati fi adus de acasa bani ,uitativa la istoricul,vostru puneti pe hartie cum ati facut bani , dc a facut ceva va plati si ma repet sa plateasca cu toti consilieri cei ce au aprobat neregulile cititi statutul sa vedeti regulile PS.CONSTATARE  toti postacii  sau toti ce au postat !!!!!!!!!
SORIN:
(11 Mai 2015, 16:38)
Numai pescărești și vânătorești se spun p'aci șa. M-ați omorât cu "rezerviștii". Dacă ar fi fost Bâtlan .... Păi n-a fost Tudor?! Te pomenești că în Poliție sau în alte structruri nu sunt tot felul de șuți. Păi dacă sunt ei de rahat cât sunt în funcție, d'apoi după?! S-au cuplat cu tot felul de interlopi, au făcut vrute și nevrute, iar unii-i vor mari șefi peste mincinoși. Apropo, unde se poate pescui cu un permis de la I.J.V.P.S. și cât costă?! Odată l-am întrebat pe Fănică Trandafir unde au ei bălți. "Unde plouă" - mi-a răspuns el la "mișto". Și, tot la "mișto" i-am plătiti și eu permisul pe anul respectiv. Văd că s-au pus legiuitorii nelegiuiți ai României pe ciocârlii. Poate din acest punct de vedere ar fi fost bun Bâtlan. Pentru protejarea speciei, ha, ha, ha!!!
@Stefan:
(11 Mai 2015, 16:15)
Ce tagma vanatoreasca domnule... Nu vedeti ca ati ales cel mai mare tepar din istoria judetului? Cum sa puneti sacalul paznic la caprioare? Dumitrescu ar trebui sa scrie volume intregi despre arta tepuitului! Omul acesta are cromozomii modificati pentru furaciune si arsura! Se zvoneste ca are branhii ascunse pentru a simti prada slaba, e marele alb al Sloboziei! La topit cu el!
valentin:
(11 Mai 2015, 14:36)
Rusine,,,,,,,,avem la conducerea judetului numai oameni fara caracter si pelinga asta niste lasi si  cei mai mari hoti,,,,,,daca au furat sa plateasca,,,,se face doar tam tam si atit
un_iepure_speriat:
(11 Mai 2015, 14:31)
dragi vanatori, nu il cunosc pe dl.Dumitrescu,dar cu dl.Neagu Adrian ati dat lovitura, adică ati pus lupul paznic la oi...stiti foarte bine ca activitatea lui preferata e braconajul la greu, si un sfert din judetul asta a ramas fara caprioare,iepuri,mistreti, gaste si rate salbatice si orice alta vietate care "indrazneste" sa se aciuieze pe "mosia" lui...
vanator vechi:
(11 Mai 2015, 13:56)
Acum doi ani, intru-un cerc de cunoscuti am zis ca daca vrei sa falimentezi si cea mai puternica firma e de ajuns sa pui sef pe Marius Dumitrescu sau Marian Hoinaru. Marius ar fi putut falimenta chiar si Federal Reserve. Baiatul e un fenomen. Cand era taicasu sef la Ograda a facturat lucrari realizate de pe timpul lui Ceausescu ca si cum le-ar fi facut el. Cea mai buna varianta pt ingroparea definitiva a AJVPS e Rosca Nicu si nea Tudor.
nelutu:
(11 Mai 2015, 13:27)
Ar fi trebuit sa fie demis si Consiliul de administratie,care se face responsabil de angajarea lui Dumitrescu in baza unui examen la care, in afara lor ,din comisia de evaluare a candidatilor a facut parte chiar si Dumitrescu cu drept de vot. Poate aude si Politia in sfarsit.
Stefan:
(11 Mai 2015, 03:05)
@constatare - nu generaliza,  "valy" , "costin" si "ionut" sunt unul si acelasi agramat incult!!! se vede din pom cum repeta aceleasi greseli. Nu stim de ce a postat de 3 ori la rand... Sa nu judecam tagma vanatoreasca dupa un element! 
vlase v:
(10 Mai 2015, 20:00)
Oare un ofiter in rezerva de incredere nu gasim pentru functia asta? Sa faca putina disciplina in AJVPS. Cred ca cea mai buna solutie este un rezervist pensionar nu oameni care sa traiasca exclusiv de pe urma asociatiei si care sa nu aibe niciun alt venit stabil si care au facut ceva in viata. Daca il alegeau pe Batlan S acum 2 ani jumate lucrurile astea nu cred ca se intamplau.
Cititoare:
(10 Mai 2015, 16:31)
Dacă am lămurit toate porcăriile și toate idioțeniile județului, și am ajuns la vânători, suntem de râsul planetei!! Nu mai aveți șarlatani de Ialomița decât pe la vânători!? Râsul lumii! Apă de Slobozia, mai chioară și mai de ploaie. Nu te vinde chiar de tot, ziar de relativă încredere!! Albinele ce mai fac?!
constatare:
(10 Mai 2015, 15:40)
Toti postacii de pe forum sunt vanatori: au tras in gramatica limbii romane din toate pozitiile si aproape ca au ucis-o..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
220 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Verificarea documentară a contribuabililor

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informeză contribuabilii interesați că potrivit prevederilor art. 148 din Codul de procedură fiscală, pentru stabilirea corectă a situației fiscale ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 14:50
(2845 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești

Ca urmare a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, 23 octombrie 2020, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 12:30
(2100 vizualizări - 0 comentarii)


Cei mai noi pompieri ialomițeni au depus Jurământul Militar

Candidații selectați din sursă externă în luna septembrie a.c., angajati pe perioadă determinată, au depus astăzi Jurământul Militar, în cadrul unui ceremonial restrâns, impus de contextul epidemiologic ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 21:05
(2554 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Persoană trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de «trafic de influență»

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus, la data de 16 octombrie a.c., trimiterea în judecată a unei persoane, fără calitate specială, față de care s-a luat măsura ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 20:40
(3010 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru șofat fără permis

Miercuri, 21 octombrie a.c., în jurul orei 12,00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Dridu, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza comunei Dridu, au oprit pentru control, un autoturism condus ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 17:05
(3403 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1808 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 22 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1808, cu 21 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 16:05
(2246 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrân de 82 de ani din Bărcănești, dispărut

Polițiștii din Ialomița caută un bărbat, în vârstă de 82 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliul său din comuna Bărcănești într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 18:45
(1999 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bordușani, arestat pentru producerea unui accident

Marți, 20 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală  Stelnica au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 18:20
(2402 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Ordin de protecție emis de polițiști pe numele unui bărbat care și-a bătut concubina

Marți, 20 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au fost sesizați prin apel 112 de o femeie, de 56 de ani, din Ograda, cu privire la faptul că a fost lovită de concubinul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 17:55
(6469 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1787 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 21 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1787, cu 46 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 16:05
(1953 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

Luni, 19 octombrie a.c., în jurul orelor 14,00, polițiștii rutieri din Urziceni au oprit pentru control, pe Calea București din Urziceni, un autoturism condus de un bărbat de 51 ani. Întrucât șoferul emana ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2020, 17:35
(2572 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a desfășurat acțiunea Truck&Bus, pentru verificarea activităților de transport public de persoane și de mărfuri. Activitățile de control s-au desfășurat ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2020, 17:25
(3949 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1741 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 20 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1741, cu 45 cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2020, 16:05
(2281 vizualizări - 0 comentarii)


Se constituie noul Consiliu Județean Ialomița

Prin Ordinul prefectului județului Ialomița nr. 500/19.10.2020, se va constitui noul Consiliu Județean Ialomița. Evenimentul de constituire se va produce marți, 20 octombrie 2020, la Sala «Europa» a Consiliului ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 20:40
(2691 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., în jurul orei 23,30, polițiștii din Amara, în timp ce efectuau activități de supraveghere a traficului rutier, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, de ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 16:20
(3104 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Movilița, arestat pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice»

Vineri, 16 octombrie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 16:15
(2760 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1696 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 19 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1696, cu 13 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 16:10
(1803 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus. A fost întreruptă o nuntă la Fetești!

Polițiștii din Ialomița, sub autoritatea Instituției Prefectului, împreună cu jandarmi și polițiști locali, desfășoară zilnic activități pentru informarea cetățenilor și verificarea respectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 16:05
(2820 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Intervenții ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență la 7 accidente!

Ialomița: Intervenții ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență la 7 accidente!

Forțele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița au fost solicitate să intervină la un număr de 7 evenimente rutiere care s-au produs în localitățile ialomițene încă din seara ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 15:30
(3252 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Întâlnirile între contribuabili și inspectorii fiscali se pot face prin programări on-line

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că se pot programa on-line pentru întâlnirea cu un inspector fiscal din cadrul instituției. Pe site-ul www.anaf.ro ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 13:50
(3080 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1683 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 18 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1683, cu 47 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2020, 16:05
(2202 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1636 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 16 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1636, cu 49 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2020, 16:05
(2226 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Băut și fără permis, la volan

Un bărbat, de 36 de ani, din comuna Mihail Kogălniceanu, a fost depistat în flagrant noaptea joi spre vineri, 15/16 octombrie a.c., de polițiștii ialomițeni, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2020, 14:10
(2460 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, echipe mixte formate din polițiști din cadrul IPJ Ialomița, jandarmi și polițiști locali au acționat pentru verificarea respectării modului ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2020, 14:05
(3801 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Miercuri, 14 octombrie a.c., în jurul orelor 11,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier,  în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier pe DN2 (E85), în afara  localității ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2020, 17:30
(2723 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 5 persoane, depistate că nu respectă măsura izolării la domiciliu

În ultimele 24 de ore, forțele de ordine au depistat 5 persoane care nu respectă măsura izolării la domiciliu și peste 50 de persoane care nu purtau mască de protecție în spațiile unde aceasta este obligatorie ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2020, 17:25
(3712 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1587 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 15 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1587, cu 14 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2020, 16:05
(1877 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești

Joi, 15 octombrie 2020, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Prunului din orașul Căzănești/Ialomița. Pentru remedierea acesteia, echipele de intervenție RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2020, 15:40
(2285 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Concurs de film de scurt metraj cu tematică «Anticorupție»

Direcția Generală Anticorupție, în parteneriat cu Asociația Pro Democrația și Fundația Hanns Seidel România, derulează în perioada octombrie-decembrie 2020 proiectul «#Integritate 2020», în cadrul căruia ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2020, 18:35
(5585 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: 124 de controale, amenzi de 255000 de lei

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a desfășurat în luna septembrie 2020 un număr de 124 acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă, în urma cărora s-au aplicat sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2020, 18:20
(2050 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...