Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Asistența comunitară, în derivă

În Ialomița totul este posibil

Asistența comunitară, în derivă

În Ialomița, au trecut 13 ani de cînd funcționează Programul Național de Asistență Comunitară. Iar în timpul scurs, condițiile în care cei 34 de asistenți comunitari ai județului își desfășoară activitatea au rămas aceleași. Cu slujbe prost plătite și fără prea multă susținere, acești oameni încearcă să-și sprijine semenii greu încercați de soartă. Primarii ialomițeni precizează că pentru binele acestui program, el ar trebui susținut direct de comunitățile locale. Statul pare însă indiferent față de această propunere.

O zi din viața unui asistent comunitar Potrivit prevederilor legale, asistentul comunitar este acea persoană care asigură asistența sanitară în comunitățile sărace, sprijină nevoiașii, identificîndu-le problemele și găsește soluții pentru rezolvarea lor. Radu Ionașcu are 34 de ani și este asistent comunitar la Slobozia din anul 2006. Pentru el orașul are o altă imagine, pe care noi ceilalți refuzăm să o vedem. În fiecare zi face eforturi pentru susținerea bătrînilor bolnavi și abandonați de familie, copiilor despuiați și flămînzi sau a oamenilor pentru care străzile sînt singura casă. «Este o muncă de teren care presupune vizite la domiciliu, îngrijirea oamenilor bolnavi, asigurarea asistenței medicale pe timp de caniculă sau vreme rea, identificarea adăposturilor pentru oamenii străzii. Mai bine spus, ceea ce facem noi se numește asistență medico-socială...» explică Radu Ionașcu principalele activități care cad în sarcina unui asistent comunitar. Iar în Slobozia există zilnic un număr mediu de peste 1000 de persoane care au nevoie de ajutorul lui!

Eforturi zadarnice În  Ialomița, Programul Național de Asistență Comunitară există de 13 ani în 22 din cele 66 de primării ale județului. Tot administrațiile locale sînt și cele care coordonează activitatea asistenților comunitari, însă salariile acestora sînt plătite de Ministerul Sănătății, prin Direcțiile de Sănătate Publică. DSP Ialomița alocă lunar pînă la 47 mii de lei pe lună pentru remunerația tuturor asistenților și mediatorilor comunitari. Primarii din județ confirmă necesitatea programului, însă susțin că activitatea asistenților comunitari ar fi mult mai eficientă dacă aceștia ar fi subordonați direct administrațiilor locale. «DSP exercită un control asupra asistenților comunitari care este ineficient. Ar trebui lăsați sub coordonarea directă a noastră, chiar și financiară. Asistenții comunitari sînt destul de bine pregătiți și chiar ne ajută foarte mult, însă sînt plătiți foarte prost!» precizează Fănel Năstase, primarul comunei Traian. În schimb, comuna Gheorghe Lazăr așteaptă de 2 ani o soluție pentru ocuparea postului de asistent comunitar al localității, după ce fosta angajată a plecat să lucreze la Spitalul Orășenesc Țăndărei. «Am avut asistent comunitar și era foarte bine atunci cînd l-am avut. De 2 ani sîntem fără, pentru că persoana care ocupa această funcție s-a întors la spitalul din Țăndărei. Noi facem eforturi pentru a reintroduce o persoană pe această funcție» susține Marian Buzea, primarul comunei Gheorghe Lazăr.

12 Mai 2015, 14:05 (3919 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: Asistența comunitară are nevoie de fonduri

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 03 Iul 2026
306 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Sinești: Doi tineri răniți într-un accident rutier

Sinești: Doi tineri răniți într-un accident rutier

În seara zilei de marți, 1 februarie a.c., în afara localității Sinești s-a produs un accident rutier. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din comuna Sfântul ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2022, 11:40
(4400 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


AJOFM Ialomița: 4,42%, rata șomajului în luna decembrie 2021

La sfârșitul lunii decembrie 2021, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4116  șomeri (din care 1815 femei), rata șomajului fiind de 4,42%, cu ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2022, 19:05
(16648 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Non-violența în școli, prioritatea polițiștilor din cadrul Biroului Siguranță Școlară

Pentru a celebra «Ziua Internațională a Non-violenței în Școli» (30 ianuarie), la nivel național a fost inițiat Proiectul pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2022, 18:25
(19465 vizualizări - 0 comentarii)


Respectarea măsurilor sanitare, monitorizate de polițiștii ialomițeni

Luni, 31 ianuarie a.c., 70 de polițiști ialomițeni au desfășurat activități pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică în toate zonele aglomerate ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2022, 18:10
(4305 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 227 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 1 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 21783, fiind înregistrate 227 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2022, 16:05
(2813 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți la volan

Sâmbătă, 29 ianuarie a.c., în jurul orelor 18,00, Polițiștii Serviciului Rutier au depistat în flagrant un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2022, 18:20
(2423 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor sanitare

Polițiștii ialomițeni au desfășurat 13 acțiuni punctuale în mediul rural și urban, organizate atât independent, cât și împreună cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița, intervenind totdată la peste ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2022, 18:10
(2970 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 119 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 31 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 21556, fiind înregistrate 119 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2022, 16:10
(8498 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Bărbat rănit într-un accident rutier

Jilavele: Bărbat rănit într-un accident rutier

În dimineața zilei de luni, 31 ianuarie a.c., pe DN1D, în afara localității Jilavele, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2022, 16:00
(3283 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


Grupul de Comunicare Strategică: 63 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 30 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 21437, fiind înregistrate 63 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2022, 16:10
(8605 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Două persoane rănite într-un accident rutier

Jilavele: Două persoane rănite într-un accident rutier

În dimineața zilei de duminică, 30 ianuarie a.c., un grav accident de circulație s-a produs pe raza localității Jilavele. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat, în vârstă de 47 de ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2022, 12:15
(2646 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


Ialomița: S-a răsturnat cu mașina într-un șanț

Ialomița: S-a răsturnat cu mașina într-un șanț

În seara zilei de sâmbătă, 29 ianuarie a.c., pe DJ201B, în afara localității Rași, s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate la fața locului a reieșit ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2022, 09:50
(10818 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Rași accident


Grupul de Comunicare Strategică: 128 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 29 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 21374, fiind înregistrate 128 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2022, 16:10
(8085 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 183 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 28 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 21246, fiind înregistrate 183 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2022, 15:40
(6302 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni preventive pentru combaterea braconajului piscicol

În ziua de joi, 27 ianuarie a.c., polițiștii din Fetești au acționat pe raza municipiului și comunele arondate, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul silviculturii și pisciculturii ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2022, 14:00
(9893 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală», marcată de polițiști și elevi

Slobozia: «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală», marcată de polițiști și elevi

Joi, 27 ianuarie a.c., în cadrul Campaniei de prevenire a agresiunii sexuale asupra minorilor «ATINGERI NEDORITE» și pentru marcarea «Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școală», polițiștii de prevenire ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2022, 13:45
(6011 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Autorii unor «furturi», reținuți de polițiști

În urma perchezițiilor domiciliare desfășurate joi, 27 ianuarie a.c., la Slobozia, oamenii legii au reținut, pentru 24 de ore, 4 bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 38 de ani. Vineri, 28 ianuarie a.c ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2022, 13:30
(3192 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată pe raza a 5 localități

Joi, 27 ianuarie a.c., pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea a 5 incendii de vegetație uscată, care s-au produs pe raza localităților Fierbinți, Albești, Urziceni, Manasia și Munteni Buzău ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2022, 12:30
(3999 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Polițiștii au întrerupt o petrecere privată

10 persoane au fost sancționate cu 30 mii de lei, după ce au participat la o petrecere privată, organizată în curtea unui localnic din Bărbulești. Polițiștii au oprit petrecerea în ziua de luni, 25 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 17:00
(2551 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Borănești, arestat pentru «furt calificat»

Marți, 25 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Coșereni au dus la îndeplinire un mandat de executare a pedepsei închisorii. Astfel, pe raza localității Borănești a fost depistat ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 16:40
(5364 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ziua de miercuri, 26 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița și lucrători ai celorlalte
instituții cu atribuții în ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 16:30
(2634 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 171 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 27 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 21063, fiind înregistrate 171 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 15:30
(9294 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la clădiri din Bărcănești, Ion Roată și Axintele

Incendii la clădiri din Bărcănești, Ion Roată și Axintele

Miercuri, 26 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,00, pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o clădire dezafectată din comuna Bărcănești. Trei echipaje ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 12:10
(3995 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Descinderi ale mascaților în Cartierul Bora

Polițiștii din Slobozia au descins în dimineața zilei de joi, 27 ianuarie a.c., la 4 adrese din Cartierul Bora al municipiului Slobozia, cu scopul de a destructura o rețea infracțională specializată în ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 11:30
(4160 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 136 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 26 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20892, fiind înregistrate 136 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 15:35
(8831 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Delincvența juvenilă, în atenția polițiștilor

În ziua de marți, 25 ianuarie a.c., polițiștii din Fetești au discutat cu peste 400 de elevi ai claselor de gimnaziu din unitățile de învățământ de pe raza municipiului, despre răspunderea penală a minorilor ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 14:00
(8452 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni polițiștii au intervenit la 72 de evenimente, toate fiind sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 11 infracțiuni. Din totalul ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 13:40
(3352 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Se reia acordarea șomajului tehnic

În contextul epidemiologic generat de răspândirea coronavirusului SARS-CoV2, AJOFM Ialomița reia aplicarea măsurilor de protecție socială a angajaților prin plata drepturilor constând în șomaj tehnic. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 13:10
(8087 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 1,112 miliarde de lei în 2021

În conturile Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița s-au colectat, în 2021, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1,112 miliarde de lei, cu 208,12 milioane ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 11:10
(9550 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incendiu la blocul UGIRA

Slobozia: Incendiu la blocul UGIRA

În seara zilei de marți, 25 ianuarie a.c., pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină în cazul unui incendiu produs la etajul 1 al blocului de locuințe sociale UGIRA. La fața locului s-a intervenit ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 00:15
(7034 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...