Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Procurorii DIICOT din Ialomița, în luptă cu evazioniștii

61 de persoane audiate la Slobozia

Procurorii DIICOT din Slobozia au efectuat vineri, 15 mai 2015, un număr de 70 de percheziții domiciliare pe raza județului Ialomița, Ilfov și a municipiului București. Cu ocazia descinderilor, 61 de persoane au fost chemate la audieri, iar pentru 12 urmează să fie pusă în mișcare acțiunea penală. Suspecții sînt bănuiți că ar fi comis fapte de evaziune fiscală și spălare de bani, al căror prejudiciu se ridică la 12 milioane de lei. Totul prin intermediul unor societăți de comercializare a legumelor și fructelor deținute de patroni arabi, la rîndul lor chemați să depună declarații în fața procurorilor.

Cercetările sunt în plină desfășurare
Nu mai puțin de 20 de firme erau implicate în rețeaua infracțională din care făceau parte cei 12 suspecți, printre care se numără și 9 cetățeni arabi, susțin surse judiciare din cadrul DIICOT-Structura Centrală. Întreaga anchetă s-a aflat sub supravegherea procurorilor DIICOT din Ialomița, care au efectuat vineri 15 martie 2015, 70 de percheziții domiciliare la sedii de firme și persoane fizice, în urma cărora au fost chemate să depună mărturie un număr de 61 de persoane. Acuzațiile care planează asupra celor 12 membri ai rețelei infracționale vizează fapte de evaziune fiscală și spălare de bani, în urma cărora s-a creat un prejudiciu de 12 milioane de lei.

Suspecții, iritați de ziariști
Persoanele chemate la audieri au petrecut ore bune în fața sediului DIICOT din Slobozia. Rînd pe rînd aceștia au intrat în sediul instituției să explice modalitatea prin care au comis infracțiunile. Deranjați de prezența reporterilor, suspecții au refuzat să dea declarații și au făcut semne obscene în fața aparatelor de fotografiat. «Dacă tot sîntem pe spațiul public și eu pot să fac absolut orice!» a declarat un bărbat care se afla în zona biroului DIICOT Slobozia.

15 Mai 2015, 18:55 (27390 vizualizări - 22 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Percheziții domiciliare într-un dosar de «evaziune fiscală»
IPJ Ialomița: 5 percheziții la Slobozia într-un dosar de «înșelăciune» și «evaziune fiscală»
Frizerie cu dosar penal
Evazioniști turci, reținuți la Slobozia de procurorii DIICOT

Comentariile cititorilor:


mircea:
(16 Mai 2015, 11:22)
Așadar...manelarul cu deștu este din Fetești și-l cheama Breben, putea să-i zică și brebenel cel tâmp, așa se intamplă cu țaranoii cretini când sunt bagați in seama, degetul ăla  pe care-l tot arată este tot ce poate cretinul, sper să și-l bage undeva si apoi in gura.
dottore:
(16 Mai 2015, 03:50)
Eu zic sa-l iertam pe dle procuror...o fi fost si el la inceput de drum in cariera si n-o fi avut prea multe indicii :D Eu chiar am auzit ca-i baiat bun ;)
Asociatia 38:
(16 Mai 2015, 03:14)
Ba mai mult, dl. sau tov. procuror spune că fapta nu există. Pai, dacă fapta nu există, atunci cum se face că exista debitul, in conditiile in care locatarii demonstreaza cu chitante ca au platit, demonstreaza cu tabelele de la avizier ca nu au sume restante, etc. Ce probe ai adus procurorule in apararea delapidatorilor? Cu nesimtirea care te caracterizeaza ai facut ceva pe dosarul instrumentat de politie, plecat cu propunere de arestare! 
dottore:
(16 Mai 2015, 02:39)
mda degetul ala trebuie frant in doua si tocat marunt, marunt ca verdeata in mancare (mama mi se face rau doar cand ma gandesc cat poate fi de dureros) Cat despre dl procuror, eu auzisem ca-i tare competent. Asa-i bre nene asa ai facut? 
Asociatia 38:
(16 Mai 2015, 02:18)
Dar pe procurorul Popa cine il audiaza pentru ca a distrus linistea a 88 de locuitori din orasul nostru, prin scoaterea de sub urmarire penala a delapidatorilor Pandele Dumitru si Ciorba Camelia? In lupta cu terorismul a ajuns sa fie teroristul nr.1. Ce ne facem dle procuror, dam drumul baietilor de casa ai PSD? Facem justitie pe baza de probe sau pe bază de șmecherii și chichițe?
Anonim :
(16 Mai 2015, 00:14)
Domnul din imagine care arată scene obscene este Breben din Fetesti
mircea:
(15 Mai 2015, 21:16)
sper ca amiba aia care face semnul cu degetul, sa si-l inghita

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
253 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urmărit de polițiști

În cadrul unei acțiuni desfășurate marți, 23 februarie 2010, de către polițiștii din Orașul Fierbinți-Tîrg a fost depistat, la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, un tînăr de 21 de ani ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:54
(14454 vizualizări - 0 comentarii)


Nereguli constatate în trafic, sancționate de polițiștii rutieri

Marți, 23 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au acționat în mai multe filtre și au efectuat controale pe arterele principale ale județului. Peste 120 de șoferi au fost sancționați ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:41
(9420 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis la volan

Un bărbat de 47 de ani din Fetești a fost depistat de polițiști luni, 22 februarie a.c., în jurul orelor 19,40, în timp ce se deplasa pe strada Călărași din localitate la volanul unui autoturism cu numere ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:57
(19099 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru șoferii indisciplinați

Luni, 22 februarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe șoselele ialomițene pentru un trafic rutier mai sigur, precum și pentru prevenirea și combaterea neregulilor ce pot conduce la producerea ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:57
(19225 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:50
(14291 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:11
(14653 vizualizări - 0 comentarii)


Tîrgul Primăverii, la Slobozia

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița, Consiliul Județean Ialomița, Primăria Municipiului Slobozia și SC Orange România SA organizează, în perioada 25-28 februarie a.c., «Tîrgul Primăverii ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 08:42
(16044 vizualizări - 0 comentarii)


Amenința că se sinucide prin electrocutare

Pompierii ialomițeni au intervenit în week-end-ul trecut la 5 situații de urgență, trei dintre acestea pentru acordarea primului ajutor medical, un caz pentru salvarea unui animal și un altul pentru transportul ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 08:40
(14054 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Urziceni-CFR Cluj 0-1

Stadionul Tineretului a fost luni seara, 22 februarie a.c., gazda unui duel încrîncenat între două dintre cele mai compacte echipe ale campionatului. Deși, cel puțin în prima repriză, s-a jucat într-un ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 19:35
(13953 vizualizări - 0 comentarii)


A spart geamurile Casei de Cultură

A spart geamurile Casei de Cultură

În dimineața zilei de duminică, 21 februarie a.c., în jurul orelor 05.30, un echipaj mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, care se afla pe timpul unei misiuni specifice, a observat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:52
(18163 vizualizări - 0 comentarii)


S-au șicanat în trafic și l-a amenințat cu pistolul

Sîmbătă, 20 februarie a.c., un tînăr de 23 de ani, din județul Harghita, a sesizat Poliția despre faptul că, în jurul orei 10.00, în timp ce se afla la volanul autoturismului, pe DN2, pe sensul de mers ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:23
(12486 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr mort în accident lîngă Coșereni

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 20/21 februarie a.c., în jurul orei 01.15, pe DN2, în apropierea localității Coșereni, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism, soldat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:17
(10285 vizualizări - 0 comentarii)


Au furat pantaloni de pe sîrmele de rufe

Sîmbătă, 20 februarie a.c., doi tineri domiciliați în Căzănești, respectiv în Slobozia, au fost depistați în Urziceni de către o patrulă de siguranță publică, la scurt timp după ce au furat două perechi ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:12
(12466 vizualizări - 0 comentarii)


Primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD

Potrivit ultimelor informații din cadrul Congresului Național al PSD, primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD. De asemenea, Moraru și-a afirmat susținerea pentru candidatul ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2010, 17:20
(16411 vizualizări - 2 comentarii)


Prevenirea acidentelor rutiere, în atenția polițiștilor

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au continuat acțiunile de prevenire și combatere a cauzelor ce pot provoca accidente rutiere pe arterele din județ. Principalul scop al acțiunii a fost acela de ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2010, 08:12
(8815 vizualizări - 0 comentarii)


Armă neletală, deținută ilegal

Un colectiv de polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase ce a acționat joi, 18 februarie a.c., pentru depistarea deținătorilor ilegali de arme și prevenirea producerii evenimentelor ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 19:21
(15842 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor din Țăndărei pentru prevenirea infracționalității stradale

Joi, 18 februarie a.c., efective ale Poliției Orașului Țăndărei și jandarmi au organizat și executat în comun o acțiune pentru prevenirea infracționalității stradale. În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 18:13
(17030 vizualizări - 0 comentarii)


Patroni trimiși în judecată

În cursul zilei de 18 februarie a.c., polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor Urziceni au finalizat cercetările în două dosare penale în care reprezentanții unor agenți economici sînt cercetați pentru ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 16:13
(12482 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Țăndărei

Joi, 19 februarie, la locuința unui cetățean din Țăndărei s-a produs un incendiu. După ce a supraalimentat soba cu lemne, fiul proprietarului, în vîrstă de 22 de ani, a aprins focul, lăsînd sistemul de ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 16:06
(17898 vizualizări - 0 comentarii)


Aproape de un rezultat mare Liverpool-Unirea 1-0

Unirea a rămas aceeași echipă combativă de pe vremea lui Petrescu. Ronny Levy a gîndit o așezare compactă la mijloc care a funcționat aproape perfect 80 de minute, iar cînd au apărut fisuri le-a rezolvat ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 01:12
(23250 vizualizări - 0 comentarii)


Anton Barbu și-a dat demisia din funcția de director al Agenției de Plăți

Anton Barbu, în cursul zilei de joi, 18 februarie a.c., și-a depus demisia din funcția de director al Agenției Județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița. Anunțul a fost făcut în cadrul ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 16:19
(19324 vizualizări - 4 comentarii)


Concedierile colective și șomajul, în atenția Prefecturii

Joi, 18 februarie a.c., în sala de ședințe a Instituției Prefectului s-a desfășurat ședința Comisiei de Dialog Social a Județului Ialomița. Drept principale puncte pe ordinea de zi să amintim informarea ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 12:33
(14941 vizualizări - 0 comentarii)


Reduceri de tarife pentru operațiunile la Registrul Comerțului

În ședința de miercuri, 17 februarie a.c., Guvernul a aprobat o hotărîre privind taxele și tarifele pentru operațiunile efectuate de Oficiul Național al Registrului Comerțului și oficiile registrului comerțului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:51
(12723 vizualizări - 0 comentarii)


Salvați din apele rîului Ialomița de pompieri

Patru persoane au rămas izolate de ape miercuri, 17 februarie a.c., pe raza localității Bucu, la un canton ce aparține Ocolului Silvic Slobozia. Este vorba de trei bărbați și o femeie, toți din comuna ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:40
(11363 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil activ într-o mașină cu nisip

Un proiectil de calibru 122 mm cu încărcătură activă a fost descoperit în această dimineață în materialul antiderapant dintr-o autoutilitară aparținînd unei societăți comerciale din Fetești. Elementul de ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:40
(14844 vizualizări - 0 comentarii)


Birou pentru eliberarea de caziere judiciare la Fetești

Joi, 18 februarie a.c., la ora 13,00, la sediul Poliției Municipiului Fetești va fi inaugurat un Birou pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar. La inaugurare vor participa șeful Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 07:12
(18028 vizualizări - 1 comentariu)


Infractor după gratii

Un ialomițean în vîrstă de 40 de ani, din comuna Ciulnița, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile în cursul zilei de marți, 16 februarie, și se află în prezent în arestul Inspectoratului. Împotriva ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:53
(15032 vizualizări - 0 comentarii)


A bătut un copil de numai 4 luni pentru că plîngea foarte tare

Polițiștii efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care un minor de numai 4 luni a suferit vătămări corporale. Astfel, în seara zilei de 14 februarie a.c., în jurul orei 19,30, polițiștii Orașului ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:50
(12607 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul Teculescu și persoanele vîrstnice

În sala de ședințe a Instituției Prefectului s-a desfășurat miercuri, 17 februarie 2010, ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vîrstnice Ialomița. Discuțiile purtate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:41
(16865 vizualizări - 0 comentarii)


31 se sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii slobozeni

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari au acționat marți, 16 februarie a.c., pe raza municipiului reședință de județ, pe linia prevenirii oricăror fapte de natură a tulbura ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:55
(14643 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...