Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

ARACIP, «spaima» școlilor din Ialomița

ARACIP, «spaima» școlilor din Ialomița

Periodic, reprezentanții Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățămîntul Preuniversitar (ARACIP) efectuează controale în cadrul școlilor din Ialomița. Culmea este că, de fiecare dată, se constată aceleași disfuncționalități. Concluzia este una singură, aceea că ARACIP este doar o altă invenție legislativă care face mult zgomot pentru nimic.

Școala ialomițeană prin ochii ARACIP
Potrivit titulaturii, ARACIP este un organism al cărui scop este acela de a monitoriza calitatea sistemului educațional românesc și se află în subordinea Ministerului Educației. Misiunea acestui organism este aceea de a efectua evaluarea externă a calității educației oferite de instituțiile de învățămînt preuniversitar și de alte organizații furnizoare de educație, precum și autorizarea, acreditarea și evaluarea periodică a unităților de învățămînt preuniversitar. Raportat la nivelul județului Ialomița, ARACIP a dat startul controalelor la începutul semestrului II al anului școlar în curs. Iar ca de fiecare dată ținta instituției au fost școlile din mediul rural. De la Vest la Est, reprezentanții organismului de control au verificat de la modul în care se prezintă fizic instituțiile de învățămînt și pînă la felul în care acestea își gestionează bugetele. Surse avizate din cadrul învățămîntului ialomițean precizează faptul că misiunea acestei instituții este destul de ambiguă. Toate acestea în condițiile în care la fiecare control se descoperă aceleași greșeli, fără a fi vreodată rezolvate. De la clase slab luminate, clădiri neîntreținute, lipsa profesorilor calificați sau titulari, precum și sincopele în ceea ce privește bugetele pe care le-au avut de administrat școlile ialomițene. Datele arată că, pînă în prezent, peste 20 de instituții de învățămînt din Ialomița au fost verificate de acest organism al Ministerului Educației, iar misiunea recenzorilor veniți de la Centru se va încheia o dată cu venirea vacanței mari.

26 Mai 2015, 12:55 (5469 vizualizări - 6 comentarii)

Comentariile cititorilor:


SIMONA:
(3 Decembrie 2015, 16:06)
Muncim degeaba pentru o gramada de programe inutile pe bani europeni ca sa fac unii afaceri de miliarde ( de vazut internet in scoala ta )!
aida fetesti:
(5 Noiembrie 2015, 16:16)
ARACIP este o CĂPUȘA pe cărca educatiei , foarte bine platita care nu vrea sa vada decat hartii, nu copii, nu munca sau profesionalismul unor cadre didactice; nu conteaza analfabetismul, mediocritatea, absenteismul; daca sunt hartii totul e OK; orice cadru didactic care stie sa foloseasca calculatorul iese FB la controlul ARACIP; STUPID; D-LOR , cum veti reusi sa transformati scoala romaneasca intr-una performanta si nu una care trimite catre licee/ facultati elevi analfabeti?
ADRIANA:
(1 Iunie 2015, 16:33)
ARACIP nu poate îndrepta, îndruma sau contribui la salvarea școlii! Este o băș...ă din crl calului! Ca și inspectoratele pline de fandositele roșcate, blonde, brunete. Soluția se vede, dar nu se vrea: cadre didactice motivate și selectate dur de către personalități cu prestanță în domeniu!! Morale și intransigente! Verificarea medicală a unor tineri profesori este o necesitate! Maturii, de asemenea! Dar ultimii, au mai mult bun simț și se retrag singuri, la timp! Profesorii români sunt săraci și bolnavi! Trag targa pe uscat, se fac că au serviciu ca să aibă bani de pâine! Toate domeniile sociale depind de școală și de mediul familial! CINEVA NE VREA PROȘTI. Slavă Domnului, sunt pe calea cea bună!
Nuți:
(1 Iunie 2015, 13:31)
@ana are dreptate! In afară că profesorii de română nu corectează caiete. La gimnaziu ar trebui și unii o fac. Alții sunt prea Ocupați cu meditațiile, pe furate! În rest, @ana nu scrie corect, dar descrie adevărul! HÂRTIILE rămân decisive. Vă mai mirați de ce se taie copacii!
ana:
(1 Iunie 2015, 00:20)
                Cine sunt reprezentanții ARACIP? Au studii speciale,evaluează ce,pe cine,în funcție de ce? Sunt profesori  ,care pe baza unui dosar au obținut titlul de evaluatori și-și mai rotunjesc veniturile.Tot dintre cei care au și spor de conducere că-s directori,gradații de merit că doar ei au ștampila să-și ticluiască dosarele,etc.Vine careva în control ca să te ajute,să-ți rezolve vreo problemă,să te îndrume?Nu! Verifică dosare pline cu hârtii în două-trei exemplare,întocmește un raport care se adaugă la alt dosar și tot așa...Problemele reale ale învățământului nu se știe cine le va vedea și când le va rezolva! Să se termine cu hârțogăreala și să lase timp profesorilor să se pregătească pentru lecții,să corecteze caiete,să învețe ccopilulsă vorbească și să să scrie corect.De la clasa a Va nu se mai corectează caietele, profesorii de română n-au nicio obligație...
copil:
(28 Mai 2015, 03:54)
Un nou organ de represiune. Vivat natiune,halal sa ne fie!!!DSEb

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
254 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fermierii pot depune cererile pentru sprijinul pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură lansează luni, 1 martie 2010, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață. Pentru a beneficia de sprijinul ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 07:16
(15453 vizualizări - 0 comentarii)


Sînge donat de jandarmi

Miercuri, 24 februarie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a primit un apel umanitar din partea Poliției Slobozia, pentru ajutorarea mamei unui agent care are nevoie urgentă de o transfuzie ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 18:32
(17196 vizualizări - 0 comentarii)


Restanțieri la eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Ialomița face apel la ialomițeni în vederea verificării termenului de valabilitate al actului de identitate. În cazul în care se constată că termenul de valabilitate ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 17:30
(15942 vizualizări - 0 comentarii)


La volan cu permisul suspendat

În cursul zilei de miercuri, 24 februarie a.c., polițiștii feteșteni l-au depistat pe un tînăr, de 19 ani, din Făcăeni, în timp ce conducea un autoturism, avînd dreptul de a conduce suspendat. Pe numele ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 14:49
(16231 vizualizări - 0 comentarii)


Radare, amenzi, permise suspendate

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe arterele județului pentru creșterea gradului de siguranță în traficul rutier. Acțiunile polițiștilor au vizat atît depistarea și sancționarea cu fermitate ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 14:37
(14034 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți arestați

Miercuri, 24 februarie a.c., în jurul orei 10.00, agenții Postului de Poliție Gheorghe Lazăr au fost sesizați de un bărbat de 43 de ani, din Slobozia, despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 14:31
(16268 vizualizări - 0 comentarii)


4 persoane urmărite, din care una internațional, depistate de polițiști

În ultimele 24 de ore, în cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii din structurile de investigații criminale, au fost identificate și reținute 4 persoane urmărite.
Astfel, în baza unui mandat european ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 14:22
(12022 vizualizări - 0 comentarii)


Microbuzele școlare, în atenția autorităților

Folosirea microbuzelor școlare în alte scopuri decît în a transporta elevii a devenit o obișnuință. Adesea mașinile sînt folosite în campaniile electorale sau în interesul personal, după bunul plac al autorităților ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 08:42
(11492 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 31 mii de fermieri au accesat aplicația online IPA

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că 31 mii de fermieri au accesat aplicația IPA Online și au completat electronic declarația de suprafață în vederea depunerii cererii de plată ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 07:12
(14382 vizualizări - 0 comentarii)


77 de ani de protecție civilă

77 de ani de protecție civilă

Ziua Protecției Civile a fost marcată miercuri, 24 februarie 2010, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu», în prezența elevilor de la diferite școli. Evenimentele au vizat ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 19:14
(14188 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Constanța prinși la Slobozia

Hoți din Constanța prinși la Slobozia

Polițiștii ialomițeni anchetează activitatea infracțională a doi constănțeni, de 21, respectiv 28 de ani, suspectați de comiterea mai multor infracțiuni pe raza județului Ialomița. Cei doi au fost depistați ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 17:02
(15678 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși în flagrant

Marți, 23 februarie, un cetățean, martor la producerea unui furt dintr-o mașină, a sesizat faptul că trei persoane necunoscute au sustras un acumulator de la un autoturism, după care au fugit înspre cartierul ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 17:01
(11762 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

În cadrul activităților curente desfășurate în cursul nopții de marți spre miercuri, respectiv 23 spre 24 februarie a.c., polițiștii feteșteni au depistat, la volanul unui autoturism, o persoană ce se afla ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:55
(16238 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o victimă

Miercuri, 24 februarie, în jurul orei 04,30, pe raza comunei Jilavele s-a produs un accident rutier soldat cu o victimă, un bărbat, în vîrstă de 35 de ani, din Rîșnov. Accidentul s-a produs ca urmare a ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:54
(14290 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit de polițiști

În cadrul unei acțiuni desfășurate marți, 23 februarie 2010, de către polițiștii din Orașul Fierbinți-Tîrg a fost depistat, la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, un tînăr de 21 de ani ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:54
(14362 vizualizări - 0 comentarii)


Nereguli constatate în trafic, sancționate de polițiștii rutieri

Marți, 23 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au acționat în mai multe filtre și au efectuat controale pe arterele principale ale județului. Peste 120 de șoferi au fost sancționați ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:41
(9310 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis la volan

Un bărbat de 47 de ani din Fetești a fost depistat de polițiști luni, 22 februarie a.c., în jurul orelor 19,40, în timp ce se deplasa pe strada Călărași din localitate la volanul unui autoturism cu numere ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:57
(18937 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru șoferii indisciplinați

Luni, 22 februarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe șoselele ialomițene pentru un trafic rutier mai sigur, precum și pentru prevenirea și combaterea neregulilor ce pot conduce la producerea ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:57
(19063 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:50
(14192 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:11
(14613 vizualizări - 0 comentarii)


Tîrgul Primăverii, la Slobozia

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița, Consiliul Județean Ialomița, Primăria Municipiului Slobozia și SC Orange România SA organizează, în perioada 25-28 februarie a.c., «Tîrgul Primăverii ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 08:42
(15988 vizualizări - 0 comentarii)


Amenința că se sinucide prin electrocutare

Pompierii ialomițeni au intervenit în week-end-ul trecut la 5 situații de urgență, trei dintre acestea pentru acordarea primului ajutor medical, un caz pentru salvarea unui animal și un altul pentru transportul ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 08:40
(13999 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Urziceni-CFR Cluj 0-1

Stadionul Tineretului a fost luni seara, 22 februarie a.c., gazda unui duel încrîncenat între două dintre cele mai compacte echipe ale campionatului. Deși, cel puțin în prima repriză, s-a jucat într-un ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 19:35
(13919 vizualizări - 0 comentarii)


A spart geamurile Casei de Cultură

A spart geamurile Casei de Cultură

În dimineața zilei de duminică, 21 februarie a.c., în jurul orelor 05.30, un echipaj mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, care se afla pe timpul unei misiuni specifice, a observat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:52
(17617 vizualizări - 0 comentarii)


S-au șicanat în trafic și l-a amenințat cu pistolul

Sîmbătă, 20 februarie a.c., un tînăr de 23 de ani, din județul Harghita, a sesizat Poliția despre faptul că, în jurul orei 10.00, în timp ce se afla la volanul autoturismului, pe DN2, pe sensul de mers ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:23
(12370 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr mort în accident lîngă Coșereni

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 20/21 februarie a.c., în jurul orei 01.15, pe DN2, în apropierea localității Coșereni, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism, soldat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:17
(10183 vizualizări - 0 comentarii)


Au furat pantaloni de pe sîrmele de rufe

Sîmbătă, 20 februarie a.c., doi tineri domiciliați în Căzănești, respectiv în Slobozia, au fost depistați în Urziceni de către o patrulă de siguranță publică, la scurt timp după ce au furat două perechi ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:12
(12402 vizualizări - 0 comentarii)


Primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD

Potrivit ultimelor informații din cadrul Congresului Național al PSD, primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD. De asemenea, Moraru și-a afirmat susținerea pentru candidatul ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2010, 17:20
(16181 vizualizări - 2 comentarii)


Prevenirea acidentelor rutiere, în atenția polițiștilor

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au continuat acțiunile de prevenire și combatere a cauzelor ce pot provoca accidente rutiere pe arterele din județ. Principalul scop al acțiunii a fost acela de ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2010, 08:12
(8695 vizualizări - 0 comentarii)


Armă neletală, deținută ilegal

Un colectiv de polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase ce a acționat joi, 18 februarie a.c., pentru depistarea deținătorilor ilegali de arme și prevenirea producerii evenimentelor ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 19:21
(15798 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...