Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Toaca din CER

Toaca din CER

Sfîrșitul de săptămînă a adus sărbătoare în orașul Amara. Copii de toate vîrstele au participat la primul concurs de bătut toaca organizat vreodată în Ialomița. Îmbrăcați în costume populare, alți micuți le-au amintit celor prezenți de tradițiile folclorice din Bărăgan. Oamenii care au venit să asiste la manifestare au rămas impresionați de talentul participanților.

Festival de bătut toaca la Amara A devenit deja o tradiție ca bisericile și mînăstirile din țară să desfășoare concursuri de bătut toaca. La sfîrșitul săptămînii precedente, Ialomița s-a înscris oficial în circuitul național al competițiilor de profil. În calitate de organizatori,  preoții Bisericii cu hramul «Sfîntul Nicolae» din Amara și membrii grupului de cateheză al lăcașului de cult «Doar noi?», au desfășurat prima ediție a Festivalului Concurs «Toaca în Cer». Mai mici sau mai mari, 10 copii și-au făcut curaj și s-au înscris în acest concurs. Printre participanți s-a numărat și Daniela Chiriță. Elevă la Liceul Pedagogic «Matei Basarab» din Slobozia, Daniela este membră a grupului de voluntari care își desfășoară activitatea pe lîngă Parohia «Sfîntul Nicolae» din Amara și, alături de colegii ei, a organizat foarte multe activități prin care să demonstreze că tinerii sînt atrași de spiritualitate, sînt responsabili și știu să fie alături de semenii aflați în suferință. «Grupul nostru organizează nenumărate activități. Desfășurăm activități umanitare, susținem semenii nevoiași, învățăm să fim responsabili și să avem credință în Dumnezeu. Ne-a venit ideea organizării unui concurs de bătut toaca și a fost foarte interesant. Să știți că nu este greu deloc. Trebuie doar să ai ambiție!» ne spune Daniela. Tînăra s-a pregătit cu doar două săptămîni înainte, însă felul în care a făcut toaca să răsune a făcut asistența să o aplaude.

Premiant la bătut toaca Potrivit tradiției, toaca se bate înainte de începerea liturghiei pentru a chema credincioșii la slujbă. Este confecționată dintr-un lemn special, care simbolizează crucea pe care a fost răstignit Mîntuitorul. Înainte de a o lovi, cel care bate toaca îndeplinește un ritual. El se închină către Cer și face 3 mătănii în semn de respect pentru evlavioșii care vor trece pragul bisericii și pentru Dumnezeu. Același ritual a fost respectat și de Silviu Fășie. Tînărul este premiantul Seminarului Teologic «Ioan Gură de Aur» din Slobozia la bătut toaca. În cadrul unui concurs național organizat la Giurgiu a reușit să obțină locul III. A venit la Amara să facă o demonstrație și ne-a spus cîteva cuvinte despre pasiunea sa. «Bat toaca de vreo 4 ani. Am învățat la mine în sat, la Miloșești. Părintele mi-a arătat cum se face și am început să exersez, iar acum am căpătat experiență. Mă bucur foarte mult de premiul pe care l-am obținut. Sper ca evenimentul care se desfășoară la Amara să devină un concurs foarte cunoscut...» ne-a declarat Silviu Fășie. În timp ce juriul delibera pentru a-i alege pe cîștigătorii concursului de bătut toaca de la Amara, pe scena din curtea bisericii, îmbrăcați în straie populare, alți copii au dansat pe muzică folclorică, amintindu-le celor prezenți de tradițiile zonei Bărăganului.

2 Iunie 2015, 12:15 (6261 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


nicu :
(5 Iunie 2015, 14:26)
cred că se vorbește în necunoștință de cauză. copiii au pus suflet să creeze ceva frumos și au realizat ceva deosebit, dar comentariile sunt de prisos ..., oricum lasă o umbră tristă, de ignoranță, asupra unui eveniment inedit. apoi, dacă nu se scrie de  viol, incest și fotbal, publicul nu gustă. felicităm independentul pentru articol și inițiativă.
mircea:
(3 Iunie 2015, 21:44)
m-a dat pe spate cu concursul asta....adica un fel de batut apa-n piua....hai sa fim seriosi, daca va aplecati, vorbesc pentru cei interesati, asupra istoriei tinuturilor de jos, o sa fiti foarte neplacut surprinsi de promiscuitatea si necredinta in care se traia in aceasta regiune la inceput de secol...bordeia sub pamant, cu o singura vcamera, violuri si incest....cam astaea erau la ordinea zile in regiune, nu vorbim despre zona de centru a tarii...si veniti acum si-mi spuneti de concursuri de batut toaca....vax albina cum ar spune multi...faceti concursuri sportive, lasati copii sa se miste, dezvoltatile mintea, nu ii imbacsiti cu chestii d-aste... pe bune....slabut...slabut spre nimic...
Dănuț:
(3 Iunie 2015, 08:27)
Da, frumos...uite așa , ușor-ușor...naționalismul va încolți și Horia Sima va  zâmbi din ceruri!! Ce mai...obiceiuri, port popular, credință, Biserică....generație tânără, grăind la toacă..un lider luptător pentru adevăr și neam le mai trebuie la micuți...și vom găsi mântuirea aruncând la groapă securismul și fesenismul ce ne parazitează societatea!! Bravo Independentule...m-ai bucurat  în zori, după ce o noapte am citit și comentat la mizerii:))

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 10 Iul 2026
279 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Hoți de găini la Țăndărei și Săveni

Polițiștii din Țăndărei au reținut luni, 2 aprilie a.c., pentru 24 ore, un tînăr localnic de 18 ani pentru furt calificat. Acesta, în noaptea de 31.03/01.04.2012 a pătruns în curtea unei tinere de 26 ani ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:36
(14486 vizualizări - 4 comentarii)


ISU Ialomița: Cal căzut într-o groapă și incendii

Sîmbătă, 31 martie a.c., pompierii militari ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui cal căzut într-o gură de canal în cartierului slobozean Bora. Animalul a fost scos cu ajutorul ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:35
(7480 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Arestat după ce a spart o mașină

Polițiștii din Urziceni au reținut luni, 2 aprilie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, un tînăr de 18 ani, din comuna Manasia, pentru furt calificat. Pe scurt, în noaptea de 31 martie ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:28
(6820 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Peste 400 de amenzi aplicate șoferilor

În perioada, 30 martie-1 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au derulat o serie de acțiuni în traficul rutier. Potrivit rezultatelor, încălcările normelor rutiere au fost sancționate prin aplicarea ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:24
(7402 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Săptămîna familiei, săptămîna fără TV»

Potrivit unei informări media, în perioada 2-6 aprilie 2012 se desfășoară acțiunea «Săptămîna familiei, săptămîna fără TV». În încercarea de a marca evenimentul, Muzeul Județean Ialomița în parteneriat ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:23
(8876 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Prinși în flagrant la furat

Șase bărbați, cu vîrste cuprinse între 25 și 38 ani, domiciliați în Ciulnița, au fost prinși de polițiști în flagrant, vineri, 30 aprilie a.c., pe raza satului Ghimpați. Aceștia încercau să fure bucăți ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:17
(10116 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița furt


162 de ani de la înființarea Armei Jandarmeriei

Luni, 2 aprilie a.c., și Jandarmeria ialomițeană a marcat 162 de ani de la înființarea Armei. Atfel, în Piața Revoluției din Slobozia, în Parcul Municipal Fetești și pe platoul din fața Casei de Cultură ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:17
(8083 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi băuți sau fără permise, la volan

Duminică, 1 aprilie a.c., doi șoferi de 22, respectiv 27 ani, domiciliați în Slobozia și Urziceni, care se deplasau la volanul unor autoturisme, au fost opriți în trafic de polițiști. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:12
(6779 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Doi copii i-au furat grîul din casă

O bătrînă de 78 din Alexeni a alertat polițiștii din localitate cu privire la faptul că hoții i-au furat din locuință aproximativ 240 kg de grîu. S-a întîmplat vineri, 30 martie a.c., în urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:11
(9850 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni furt grâu


Fetești: Prinși cu sacii de azot furați în portbagaj

Sîmbătă, 31 martie a.c., polițiștii feteșteni au depistat în trafic, pe o stradă din municipiu, un autoturism condus de un localnic de 34 ani, însoțit de trei pasageri, toți bărbați cu vîrste cuprinse între ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:10
(7924 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Au tăiat cireșii și salcîmii

Polițiștii din Coșereni s-au autosesizat în seara zilei de sîmbătă, 31 martie a.c., cu privire la tăierea și furtul mai multor arbori din specia cireș și salcîm, din incinta unei unități dezafectate din ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:08
(9994 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Coșereni furt lemne


Slobozia: După ce au băut împreună, i-au furat telefoanele

Patru slobozeni, cu vîrste cuprinse între 27 și 30 ani, sînt cercetați de polițiștii din localitate pentru furt calificat. În realitate, în noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 31 martie spre 1 aprilie ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:06
(6489 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiune comună a polițiștilor și jandarmilor

Polițiștii au legitimat peste 140 de persoane și au controlat 12 societăți comerciale, în cadrul unei acțiuni derulate de polițiștii ialomițeni împreună cu jandarmi. Pentru neregulile constatate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:05
(7728 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Educație Tehnologică se desfășoară la Slobozia

În perioada 1-5 aprilie 2012, Inspectoratul Școlar Ialomița organizează etapa națională a Olimpiadei de Educație Tehnologică. Potrivit organizatorilor, festivitatea de deschidere a Olimpiadei se va desfășura ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:45
(12508 vizualizări - 13 comentarii)


Ialomița: Au furat bani de la bătrîne

O minoră de 13 ani și o femeie de 43 ani sînt acuzate de furt. Infracțiunile au fost sesizate Poliției joi, 29 martie a.c., de către victime, două femei de 71, respectiv 76 ani, domiciliate în Perieți și ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:40
(9899 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Beat la volan, a refuzat testarea alcoolscop și recoltarea de sînge

Un bărbat de 34 ani a fost oprit în trafic de către polițiști pentru un control de rutină. S-a întîmplat în cursul nopții de 29 spre 30 martie a.c., la Fetești. Pentru că mirosea a alcool, polițiștii i ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:38
(8621 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Urmărit național, prins

Joi, 29 martie, un bărbat de 35 ani, din comuna Barcea-Galați, urmărit național, a fost prins în Ialomița. Pe numele individului Judecătoria Galați a emis un mandat de executare a unei sentințe penale de ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:36
(10112 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană Ialomița: «Școala Altfel», proiect educațional inedit

În perioada 2-6 aprilie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița organizează «Școala Altfel», un parteneriat școală-bibliotecă. Evenimentul presupune organizarea de activități precum vizitarea ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:14
(9347 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a Poliției la Stelnica

Peste 85 de persoane au fost legitimate joi, 29 martie a.c., în cadrul unei acțiuni derulate de polițiștii Secției de Poliție Stelnica în colaborare cu agenții posturilor de poliție arondate. De asemenea ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:01
(13000 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: A descoperit în propria curte un pistol din Al II-lea Război Mondial

Gheorghe Doja: A descoperit în propria curte un pistol din Al II-lea Război Mondial

Miercuri, 28 martie a.c., o femeie din comuna Gheorghe Doja a decoperit în propria curte un pistol. Ea a sunat de urgență la Poliție. Femeia efectua lucrările agricole de primăvară în curte. Ea a descoperit ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2012, 17:42
(13440 vizualizări - 0 comentarii)


Demonstrație: Elevii ialomițeni iau lecții de prim-ajutor

Săptămîna viitoare va debuta într-un mod inedit pentru elevii din întreaga țară. Ei vor merge la «Școala Altfel». În cadrul acestui program, timp de șapte zile, școlarii vor participa la activități extracurriculare ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2012, 17:39
(6432 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dan Diaconescu, în dialog cu alegătorii ialomițeni

Slobozia: Dan Diaconescu, în dialog cu alegătorii ialomițeni

Vineri, 30 martie a.c., președintele PP-DD, Dan Diaconescu, vine în Piața Revoluției din Slobozia pentru a se întîlni cu simpatizanții săi din tot județul Ialomița. Dan Diaconescu va ajunge în Piața Revoluției ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2012, 17:35
(23288 vizualizări - 23 comentarii)


Ialomița: Inspectorii DSVSA, controale înaintea Sărbătorilor Pascale

Pentru a preveni toxiinfecțiile alimentare de Paște, inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița și-au intensificat controalele. În special, inspectorii DSVSA verifică ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2012, 17:26
(7694 vizualizări - 1 comentariu)


Mărculești: Proiectil descoperit în mijlocul cîmpului

Plecat la muncile agricole, un bărbat din localitatea Mărculești a decoperit pe cîmp un proiectil neexplodat. Panicat, omul a sunat de urgență la 112. Elementul de muniție avea un diametru de 120 de milimetri ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2012, 17:22
(8805 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: RAJA întrerupe furnizarea apei potabile joi, 29 martie 2012!

«Miercuri, 29 martie, în intervalul orar 9,00-18,00 se va întrerupe furnizarea apei potabile în orașul Țăndărei» informează reprezentanții societății furnizoare de apă potabilă în localitate, RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2012, 17:15
(8856 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție de Paști la Muzeul Județean Ialomița

Luni, 2 aprilie a.c., începînd cu orele 13,00, Muzeul Județean Ialomița vernisează expoziția «Lumina Învierii. Tradiție și cultură religioasă în Bărăganul ialomițean». Expoziția se înscrie într-un program ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2012, 17:02
(7413 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Hai pe net! 2012», campanie lansată de Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița, partener al Consorțiului Alianța Digitală pentru România, lansează, în perioada 26-30 martie 2012, Campania «Hai pe net! 2012». Activitățile aflate în organizarea ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2012, 16:58
(7465 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: A furat din curtea consăteanului

După ce în perioada 9-26 martie 2012 a furat mai multe bunuri din locuința unui bărbat de 36 ani, din Ciulnița, un bărbat de 47 ani a fost identificat și prins de polițiști. Hoțul, consătean cu victima ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2012, 16:56
(9712 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița furt


Ialomița: Hoți de fier vechi

Marți, 27 martie a.c., polițiștii din Țăndărei au prins pe raza de competență doi bărbați de 38, respective 47 ani. Cei doi, domiciliați în Fetești, se deplasau cu două căruțe în care transportau peste ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2012, 16:55
(9019 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune a polițiștilor și jandarmilor

Marți, 27 martie, în intervalul orar 15,00-17,00, polițiștii din Urziceni în colaborare cu jandarmii ialomițeni au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2012, 16:54
(8863 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...