Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

PSD este condamnat să câștige alegerile în Slobozia

PSD este condamnat să cîștige alegerile în Slobozia

Criza de candidați PSD credibili nu ar afecta algoritmul alegerilor în condițiile în care Opoziția nu are o alternativă viabilă pentru funcția de primar al Sloboziei. Parlamentarii ar putea deveni «primari de sacrificiu», în timp ce Paros & comp. are un proiect pentru marginalii politicii locale...

Sindromul Stockholm în politica slobozeană
De aproape un an, PSD Ialomița se află sub un asediu fără precedent. Prima lovitură a încasat-o primarul Alexandru Stoica, în dosarul «Ștampila». A urmat Valentin Băcanu, acuzat că «ar fi determinat un funcționar din cadrul instituției să elibereze un certificat fiscal antedatat». Iar lovitura de grație a fost rezervată președintelui Silvian Ciupercă, trimis de DNA 66 de zile în pușcărie pentru «păcate» administrative inerente funcției. Paradoxal însă, Slobozia electorală nu pare deloc afectată de acest vid de cadre care se conturează la orizontul alegerilor din 2016. Ar fi și greu, de altfel, într-un oraș în care numărul celor angajați «la stat» de către PSD depășește cu mult numărul angajaților «productivi». În acest context (și chiar dacă pe cei trei îi vor urma curînd și membrii eșaloanelor 2-3 ale filialei!), PSD este condamnat să cîștige alegerile la Slobozia. Suferind de sindromul Stockholm, slobozenii nu doar că pactizează cu agresorul, dar îl și sprijină activ, speriați că o dată cu cancerul PSD ar putea fi extirpată și siguranța banală a existenței lor.

Opoziția care tace și nu face
În mod paradoxal, în sprijinul PSD vine și Opoziția. Populate de lideri anemici și canibalizate la nivelul eșaloanelor, partidele de Opoziție, fuzionate au ba, nu reușesc să ofere nici la alegerile din 2016 măcar un candidat capabil «să moară în picioare», dacă nu să cîștige. După experimentul Teculescu din 2012, PD-L se mulțumește cu statutul călduț de «roată de rezervă» a PNL. Ioan Martin, liderul oficial al Opoziției, nu este dispus să candideze pentru a pierde. Iar Cezar Zamfir, singurul nume de candidat pe care l-a putut rosti PNL după mazilirea lui Mihai Emilian, recunoaște singur că «în condițiile în care legea alegerilor locale poate face un candidat primar cu 15% din voturi, e inutil să candidez...». Rămîne, de dragul unei dezbateri publice care nu va avea loc niciodată, alternativa Gabriel Ioniță. Fostul director al Școlii «Sfîntul Andrei» Slobozia, am spus-o și nu obosim să o repetăm, are toate calitățile necesare pentru a conduce, mai puțin dorința de a o face. Sigur, această dorință nu reprezintă o garanție a cîștigării voturilor, dar ar reprezenta atît de necesara schimbare de mentalitate politică de care Slobozia are nevoie ca de aer.

Primarul Sloboziei în 2016 va fi PSD sau nu va fi deloc
Pentru că nu putem dărîma fără să încercăm măcar să așezăm ceva în loc, oferim agorei locale un scenariu pe care l-am mai prezentat, dar pe care îl auzim alarmant de des pe holurile slab luminate ale PSD Ialomița. Potrivit acestuia, noul lider al PSD Ialomița ia în calcul «sacrificarea» senatorului Marian Pavel pentru securizarea funcție de primar al municipiului Slobozia. Deși inumană, în condițiile în care senatorul «Select» a schimbat maieul de grataragiu cu costumul de client premium, povara cîștigării alegerilor nu-și putea găsi un asin mai dedicat. Director de campanie al PSD în 2012 și artizanul propriilor sale campanii electorale, Marian Pavel este un candidat «după chipul și asemănarea orașului». Adică, este bine antrenat pentru a pupa electoral pensionarele pe gură, suficient de tînăr pentru a săruta cuceritor mîinile damelor de consumație din administrație și atît de flexibil moral încît să se bată pe burtă credibil cu conaționalii de la Bora. În aceste condiții (după modelul bulgăresc al caprei vecinului), singura noastră bucurie reală este că, o dată cu orașul, va suferi și Marian Pavel, care timp de 4 ani va fi obligat să rezolve problemele unei comunități de care nu îi pasă nici cît de-un pepene degerat. Pardon, de-o ceapă!

Alternative de avarie Articolul de mai sus nu ar fi complet dacă nu l-am aminti și pe eternul candidat la Primărie, Radu Paros. Înamorat de politică precum pariorul de păcănele, Radu Paros se pregătește să surprindă orașul cu un proiect pe care îl considerăm, la acest moment, sinucigaș din punct de vedere financiar. Concret, acesta a preluat un post de radio falimentar, Radio Campus, și visează să-l transforme într-o tribună publică și politică de tip «trompetă». Rugat să confirme oficial achiziția acestei noi jucării media, Radu Paros a preferat prudența. «Nu vreau să fac niciun fel de comentariu la acest moment!» a spus el. Surse apropiate noului «mogul media» spun însă că achiziționarea postului de radio are drept scop final adjudecarea fotoliului de primar al Sloboziei. Un alt posibil candidat, nebăgat în seamă pînă acum de nimeni dat fiind absurdul situației, ar putea fi actualul viceprimar Gabriel Mușat. Deși incapabil să pronunțe cuvintele electorale magice «Da, se rezolvă!», acesta ar putea fi, în cazul în care scenariul cu senatorul «Select» cade, o posibilă alternativă și o soluție de compromis într-un oraș în care politica se face «pe voturi», iar nu pe proiecte administrative. Spunem «absurdul situației» pentru că, pînă mai an, viceprimarul PSD Gabriel Mușat susținea plenar cauza Opoziției în Consiliul Local, ca reprezentant al PP-DD...

8 Iunie 2015, 14:40 (16819 vizualizări - 36 comentarii)

Citiți și:
«MMA politic» între primarul Mocioniu și fostul șef DADP, Valeriu Roșca
Paros, ce bine ți-ar sta la UNPR!

Comentariile cititorilor:


Chiriță:
(10 Iunie 2015, 19:57)
Dacă Păros va ajunge primar, mulți vor contribui la afacerea lui prosperă și in prezent, CIMITIRUL! Jigodismul lui Paros este identic cu al lui penalului Băcănelu. N-or fi frați? Cam seamănă.
SORIN:
(10 Iunie 2015, 12:22)
@ Dănuț. Nu e nicio ciorăneală. Faptul că Băsescu l-a "gratulat" pe Bogdan Chirieac cu apelativul unui mamifer acvatic ține de micimea gândirii. Eu nu l-am comparat pe Gabi Ionașcu cu niciun animal, ci, pentru a păstra un picior metric oarecare, i-am zis "șoldoveanu' mustăcios, căcăcios și pișecios", asta așa, la modul pamfletar. În ce te privește, doar știi că am apreciat pozitiv, de obicei, postările tale, chiar dacă nu de puține ori ai exagerat. Eu, dacă ai observat, m-am "vindecat", comentariile mele limitându-se la niște evenimente care chiar merită atenție. Că unii mă jignesc, asta e! Nu poți avea pretenții de la oricine să fie civilizat. Atunci când aveam postări mai contondente, nu făceam altceva decât să răspund unor agramați care, după ce erau proști, mai și împroșcau cu noroi. Așa că, hai pa!
@bingo:
(10 Iunie 2015, 01:10)
Parcela sase ....Este data la intamplare.Sunt surprins ca doar reumaticii si "pataii"pot ocupa fotoliul de primar. Este ciudat.Avem oameni tineri ai orasului ce pot dezvolta orasul.Asta era mesajul. Lasati amintirile ! A fost bine cu Pinter..dar gata! Altii nu mai sunt?? Nici cei din lista insa nici cei morti.Alta generatie. Nemusonista..nebasinista..ne nimic. Daca e prea mult....solutia=Dracula!
MARIN:
(9 Iunie 2015, 23:29)
Dupa atatea esecuri la primaria Slobozia ar trebui neaparat un independent de adevaratelea care sa nu fie apucat de nas de partide politice sau grupuri de interese locale si cel mai important sa fie incoruptibil.[visez]
Profesor:
(9 Iunie 2015, 23:09)
Ioniță Gabriel a făcut meditații neimpozitate! Mare noutate! Ce dracu nu pricepeți că meditațiile nu se fac altfel? Îl vedeți pe Ioniță! În profesori încă n-a intrat legea! Oricum, excepționalii și-au terminat vilele, casele la Ograda, și-au aranjat copiii, au luat ritmic gradații de merite....vai de mama lor cu ce efort! Situația, deocamdată, este așa: meditezi pe barba ta! Când va pica Frâncu Paul Constantin, rețeaua este in real pericol. Până atunci, grup infracțional disperat!!
mircea:
(9 Iunie 2015, 21:26)
@procuror....cred ca intai ar trebui sa te iei de iohannis....ce parere ai?
Alexa:
(9 Iunie 2015, 20:47)
Vă faceți degeaba iluzii dându-vă cu presupusul,viitorul primar al Sloboziei nu va fii nici unul din cei ce îi plimbați în discuții voi toti cei comentați aici.Va fi o mare surpriză va fi un independent necunoscut capabil, care va fii susținut de mai multe partide.Mă mir cum cei ce scriu acest articol îi văd primar pe câțiva care în curând vor deschide ușa parchetului și mă uimesc când vad pe alții văzându-l primar pe primarul Ialomițean care stă călare pe un cal negru și umblă tot timpul prin străinătate cheltuind inutil banul public și care de asemenea va deschide în curând cu mare emoție ușa unde i se vor pune întrebări incomode.Uimitor vremea oamenilor politici corupți vă trece, vine vremurile în care autoritățile locale trebuiesc conduse de independenți capabili și curajoși să dărâme putreziciunea politică dinainte și să-i tragă la răspundere pe cei dinainte care au furat pe rupte.
procuror:
(9 Iunie 2015, 19:16)
Ionita a facut 100% meditatii(am prieteni ai caror copii au fost ) , a incasat banii fara sa plateasca impozit ca orice cetatean al acestei tari. Nu e chiar asa curat dupa cum vad unii. Paros mi se pare cel mai potrivit pentru Primar.
mircea:
(9 Iunie 2015, 19:06)
Ca multi care scriu pe aici, sunt votant USL, atunci cand USL-ul era format din PSD+PNL+PC, atunci cand USL-ul era impotriva lui basescu si pdl-ului... acum ce avem? un pnl condus de o isterica si un pedelistopenelist, pe cine vad ca vrea sa se infiga la putere? pe ungureanu-unguent, pe anastase...pe fonfanila...pe cei care au taiat salarii si pensii, care au inchis spitale si care acum spun ca vor face numai bine, pe cei care au marit TVA-ul la 24%....acum dau lectii de democratie. Dupa parerea mea, un neanregientat politic si votant USL, cred ca pnl-ulcel vechi este cel care a tradat electoratul....cam atat am avut de spus si sunt convins ca vor aparea multi postaci care ma vor mascari pe aici, dar asta e...
Dănuț:
(9 Iunie 2015, 18:42)
@ SORIN Lasă ciorăneala:))...cum adică, la mine e cu micimea gândirii dacă fac comparații, zici tu că jignesc animalele, dar la tine când îl spurci pe nefericitul de Ionașcu...e gândire profundă:)) Băi, nene, tu-ți spargi oglinda privindu-te:)))...dar bine, așa e gând bagi profesoarele-n călduri, începi să ți-o vezi mare...gândirea:))
bingo:
(9 Iunie 2015, 18:04)
ptr.@ bingo: baiatule,scoate-l de la naftalina pe Gigi Musoiu,sau pe Viorel Bogdan, si astia ar fi mai buni de Primar pentru Slobozia. Apropo: PARCELA 6 de pe stanga,aia care ai enumerat-o,e ocupata, poate stie Paros de vreuna libera,numai buna pentru cine sapa groapa altuia, stii tu mai bine.
art:
(9 Iunie 2015, 18:01)
vi-l dam pe moraru de la amara>>>)))))
radu:
(9 Iunie 2015, 16:01)
Toti cei enumerati mai sus in foto sunt o apa si un pamant chiar nu mai exista oameni cinstiti in orsu asta tara asta ce popor suntem?
SORIN:
(9 Iunie 2015, 15:48)
@ alegeri 2016. Pavel nu va fi primarul Sloboziei, nici dacă municipiul s-ar uni cu comuna Gh.Lazăr. Nici la Gh. Lazăr nu e sigur că ar mai fi ales vreodată. În ceea ce privește Parlamentul ... poate-mi spui și mie vreo inițiativă legislativă a țărănoiului infatuat.
ionita:
(9 Iunie 2015, 13:30)
Ionita si-a dat demisia din functia de director datorita faptului ca se faceau meditatii in cadrul scolii si banii ii incasa el? avem in fata noastra inca un profesor "agatat" si scos la ora fixa?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
313 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Un ceai cald de la Sensiblu

Un ceai cald de la Sensiblu

Ca urmare a scăderii tot mai accentuate a temperaturilor, din ce în ce mai multe persoane surprinse de ger suferă de hipotermii. Începând de sîmbătă, 23 ianuarie 2010, persoanele care suferă din cauza gerului ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:07
(14682 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții SMURD

Intervenții SMURD

Echipajul SMURD Urziceni a fost solicitat, la final de săptămînă, în cazul a doi pacienți cu afecțiuni medicale. Astfel, vineri, 22 ianuarie, în jurul orelor 20,00, din cauza drumului înzăpezit, subofițerii ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 17:59
(14415 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii datorate coșurilor de evacuare

Incendii datorate coșurilor de evacuare

Coșul de evacuare a fumului amplasat necorespunzător ori neprotejat termic a reprezentat cauza probabilă de izbucnire a nu mai puțin de 4 incendii. Astfel, sîmbătă, 23 ianuarie a.c., în jurul orelor 17 ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 17:53
(11411 vizualizări - 0 comentarii)


Drumuri județene parțial blocate

Drumuri județene parțial blocate

Potrivit Prefecturii, în prezent,pe teritoriul județului Ialomița circulația se desfășoară în condiții, grele de iarnă.

Drumuri județene parțial blocate, datorită temperaturilor extrem de scăzute ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 10:40
(10724 vizualizări - 0 comentarii)


Au furat din cabina unui TIR

Joi, 21 ianuarie, polițiștii ialomițeni au prezentat cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lîngă Judecătoria Urziceni doi tineri din localitate, principalii suspecți de comiterea unui furt ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2010, 10:18
(9064 vizualizări - 0 comentarii)


Fiul l-a «furat» pe tată

Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată cu privire la faptul că, pe ruta dinspre Slobozia către Urziceni, există date că s-ar deplasa un autoturism taxi înmatriculat în județul Constanța în care se ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2010, 06:12
(11042 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat joi, 21 ianuarie a.c., pentru depistarea deținătorilor ilegali de arme și prevenirea producerii evenimentelor ca urmare ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 20:12
(10436 vizualizări - 0 comentarii)


La volanul unei mașini furate

În cursul nopții de joi spre vineri, respectiv 21 spre 22 ianuarie, un agent din cadrul Postului de Poliție Sfîntu Gheorghe, aflat în patrulare pe raza comunei împreună cu un echipaj al Poliției Comunitare ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:46
(10171 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni stradale

Joi, 21 ianuarie, începînd cu orele 15,00, polițiștii slobozeni, în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi, au demarat o razie în municipiul reședință de județ urmărindu-se, în ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:45
(11664 vizualizări - 0 comentarii)


Modificări legislative pentru angajatori

Potrivit unui comunicat de presă, începînd cu data de 1 februarie 2010, urmează a se modifica întocmirea Registrului general de evidență a salariaților. Astfel, registrul se întocmește în formă electronică ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:38
(13412 vizualizări - 0 comentarii)


Prostituate minore la Făcăeni

Miercuri, 20 ianuarie, în baza informațiilor deținute, agenții Postului de Poliție Făcăeni s-au sesizat din oficiu despre faptul că, în perioada octombrie-decembrie 2009, un localnic de 32 de ani, a recrutat ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:57
(15660 vizualizări - 0 comentarii)


70 de anvelope într-o mașină

70 de anvelope într-o mașină

În cadrul unei acțiuni organizată miercuri, 20 ianuarie, în municipiul Slobozia, polițiștii de siguranță publică aflați într-un filtru rutier instituit la intersecția Străzilor Nicolae Bălcescu și Mihai ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:56
(11493 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhar arestat la Slobozia

Polițiștii au identificat și probat activitatea infracțională a unui individ suspectat de comiterea a două tîlhării pe raza municipiului Slobozia. Bărbatul a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:55
(16039 vizualizări - 1 comentariu)


Drumuri județene închise

Drumuri județene închise

Polițiștii ialomițeni avertizează conducătorii auto asupra faptului că zăpada căzută noaptea trecută a făcut ca traficul rutier să fie întrerupt pe nu mai puțin de 7 segmente de drumuri județene. Astfel ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2010, 11:42
(11314 vizualizări - 0 comentarii)


Seminar pe teme de mediu

Agenția Regională pentru Protecția Mediului Pitești organizează la Pitești un seminar cu tema «Evaluarea impactului asupra mediului datorat creșterii emisiilor de bioxid de carbon». Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2010, 08:12
(11329 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 18:54
(10506 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 18:12
(11188 vizualizări - 0 comentarii)


Două drumuri înzăpezite

Două drumuri înzăpezite

Potrivit unui comunicat de presă, resmis de către Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, la orele 12,30, în ziua de 19 ianuarie, pe arterele județului se circulă cu dificultate în condiții de iarnă ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 15:01
(12617 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat căzut în fîntînă

Marți dimineață, 19 ianuarie a.c., un bărbat a căzut într-o fîntînă dezafectată. Pe scurt, în timp ce mergea pe un teren viran situat în imediata apropiere a cartierului Gării din Slobozia Nouă, a căzut ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 15:00
(10136 vizualizări - 0 comentarii)


Tînără de 21 de ani, moartă în accident rutier

Marți, 19 ianuarie, o tînără de doar 21 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut în apropiere de localitatea Cotorca. Mașina în care se afla, condusă de un bărbat de 22 ani, la rîndu-i rănit ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 14:59
(15881 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

Trei tineri din comuna Ion Roată sînt cercetați pentru furt calificat. Suspecții, unul de 29 de ani și doi în vîrstă de 17 ani, sînt acuzați că în perioada noiembrie 2009-18 ianuarie 2010 au furat din locuința ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 14:58
(9951 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive

Luni, 18 ianuarie a.c., în intervalul orar 14,30-21,30, polițiști din structurile de ordine publică și poliție rutieră ale Poliției Municipiului Slobozia, cu sprijinul unor echipe din cadrul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 14:57
(11224 vizualizări - 0 comentarii)


Final de săptămână plin de accidente

Final de săptămînă plin de accidente

Vineri, 15 ianuarie, la Slobozia, un localnic de 51 de ani, probabil pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul direcției de deplasare a mopedului pe care îl conducea și a lovit un o tînără de ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 01:30
(16423 vizualizări - 0 comentarii)


La 60 de ani a furat un telefon mobil

Sâmbătă, în jurul orei 13,30, prin 112, o tînără de 16 ani din comuna Coșereni sesiza Poliția despre faptul că în urmă cu aproximativ o jumătate de oră, în timp ce se afla într-un magazin din municipiul ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 20:08
(11168 vizualizări - 0 comentarii)


Depistați beți la volani

În după-amiaza zilei de duminică, 17 ianuarie a.c., o echipă de siguranță publică ce acționa într-un filtru rutier instituit pe raza municipiului Slobozia a oprit pentru control, pe Strada Nordului, o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 19:16
(11796 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Un ialomițean în vîrstă de 27 de ani, din comuna Dridu este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere. Acesta a fost depistat vineri, 15 ianuarie a.c., ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 18:36
(11019 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit încarcerat

Vineri, 15 ianuarie 2010, în cadrul unei acțiuni desfășurată în municipiul Urziceni, polițiștii au depistat un tînăr de 22 de ani, din localitate. Tînărul era urmărit general, întrucît se sustrăgea executării ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 18:22
(12276 vizualizări - 0 comentarii)


«Șofer» cu permis de conducere reținut

În noaptea de vineri spre sîmbătă, 15/16 ianuarie, un echipaj al Biroului Rutier Fetești aflat în serviciu pe raza municipiului a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ilfov, la volan ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 17:48
(12377 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, arestați preventiv

Vineri, 15 ianuarie a.c., polițiștii l-au prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, cu propunere de arestare preventivă, pe principalul suspect de comiterea unui furt dintr-un magazin din ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 17:08
(10462 vizualizări - 0 comentarii)


Week-end cu accidente rutiere grave

Week-end cu accidente rutiere grave

Unul dintre acestea s-a petrecut sîmbătă, 17 ianuarie a.c., în jurul orei 01,00, pe Str. Călărași din municipiul Fetești. În urma coliziunii cu un stîlp de beton, un autoturism în care se aflau patru persoane ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 13:40
(15201 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...