Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

PSD este condamnat să câștige alegerile în Slobozia

PSD este condamnat să cîștige alegerile în Slobozia

Criza de candidați PSD credibili nu ar afecta algoritmul alegerilor în condițiile în care Opoziția nu are o alternativă viabilă pentru funcția de primar al Sloboziei. Parlamentarii ar putea deveni «primari de sacrificiu», în timp ce Paros & comp. are un proiect pentru marginalii politicii locale...

Sindromul Stockholm în politica slobozeană
De aproape un an, PSD Ialomița se află sub un asediu fără precedent. Prima lovitură a încasat-o primarul Alexandru Stoica, în dosarul «Ștampila». A urmat Valentin Băcanu, acuzat că «ar fi determinat un funcționar din cadrul instituției să elibereze un certificat fiscal antedatat». Iar lovitura de grație a fost rezervată președintelui Silvian Ciupercă, trimis de DNA 66 de zile în pușcărie pentru «păcate» administrative inerente funcției. Paradoxal însă, Slobozia electorală nu pare deloc afectată de acest vid de cadre care se conturează la orizontul alegerilor din 2016. Ar fi și greu, de altfel, într-un oraș în care numărul celor angajați «la stat» de către PSD depășește cu mult numărul angajaților «productivi». În acest context (și chiar dacă pe cei trei îi vor urma curînd și membrii eșaloanelor 2-3 ale filialei!), PSD este condamnat să cîștige alegerile la Slobozia. Suferind de sindromul Stockholm, slobozenii nu doar că pactizează cu agresorul, dar îl și sprijină activ, speriați că o dată cu cancerul PSD ar putea fi extirpată și siguranța banală a existenței lor.

Opoziția care tace și nu face
În mod paradoxal, în sprijinul PSD vine și Opoziția. Populate de lideri anemici și canibalizate la nivelul eșaloanelor, partidele de Opoziție, fuzionate au ba, nu reușesc să ofere nici la alegerile din 2016 măcar un candidat capabil «să moară în picioare», dacă nu să cîștige. După experimentul Teculescu din 2012, PD-L se mulțumește cu statutul călduț de «roată de rezervă» a PNL. Ioan Martin, liderul oficial al Opoziției, nu este dispus să candideze pentru a pierde. Iar Cezar Zamfir, singurul nume de candidat pe care l-a putut rosti PNL după mazilirea lui Mihai Emilian, recunoaște singur că «în condițiile în care legea alegerilor locale poate face un candidat primar cu 15% din voturi, e inutil să candidez...». Rămîne, de dragul unei dezbateri publice care nu va avea loc niciodată, alternativa Gabriel Ioniță. Fostul director al Școlii «Sfîntul Andrei» Slobozia, am spus-o și nu obosim să o repetăm, are toate calitățile necesare pentru a conduce, mai puțin dorința de a o face. Sigur, această dorință nu reprezintă o garanție a cîștigării voturilor, dar ar reprezenta atît de necesara schimbare de mentalitate politică de care Slobozia are nevoie ca de aer.

Primarul Sloboziei în 2016 va fi PSD sau nu va fi deloc
Pentru că nu putem dărîma fără să încercăm măcar să așezăm ceva în loc, oferim agorei locale un scenariu pe care l-am mai prezentat, dar pe care îl auzim alarmant de des pe holurile slab luminate ale PSD Ialomița. Potrivit acestuia, noul lider al PSD Ialomița ia în calcul «sacrificarea» senatorului Marian Pavel pentru securizarea funcție de primar al municipiului Slobozia. Deși inumană, în condițiile în care senatorul «Select» a schimbat maieul de grataragiu cu costumul de client premium, povara cîștigării alegerilor nu-și putea găsi un asin mai dedicat. Director de campanie al PSD în 2012 și artizanul propriilor sale campanii electorale, Marian Pavel este un candidat «după chipul și asemănarea orașului». Adică, este bine antrenat pentru a pupa electoral pensionarele pe gură, suficient de tînăr pentru a săruta cuceritor mîinile damelor de consumație din administrație și atît de flexibil moral încît să se bată pe burtă credibil cu conaționalii de la Bora. În aceste condiții (după modelul bulgăresc al caprei vecinului), singura noastră bucurie reală este că, o dată cu orașul, va suferi și Marian Pavel, care timp de 4 ani va fi obligat să rezolve problemele unei comunități de care nu îi pasă nici cît de-un pepene degerat. Pardon, de-o ceapă!

Alternative de avarie Articolul de mai sus nu ar fi complet dacă nu l-am aminti și pe eternul candidat la Primărie, Radu Paros. Înamorat de politică precum pariorul de păcănele, Radu Paros se pregătește să surprindă orașul cu un proiect pe care îl considerăm, la acest moment, sinucigaș din punct de vedere financiar. Concret, acesta a preluat un post de radio falimentar, Radio Campus, și visează să-l transforme într-o tribună publică și politică de tip «trompetă». Rugat să confirme oficial achiziția acestei noi jucării media, Radu Paros a preferat prudența. «Nu vreau să fac niciun fel de comentariu la acest moment!» a spus el. Surse apropiate noului «mogul media» spun însă că achiziționarea postului de radio are drept scop final adjudecarea fotoliului de primar al Sloboziei. Un alt posibil candidat, nebăgat în seamă pînă acum de nimeni dat fiind absurdul situației, ar putea fi actualul viceprimar Gabriel Mușat. Deși incapabil să pronunțe cuvintele electorale magice «Da, se rezolvă!», acesta ar putea fi, în cazul în care scenariul cu senatorul «Select» cade, o posibilă alternativă și o soluție de compromis într-un oraș în care politica se face «pe voturi», iar nu pe proiecte administrative. Spunem «absurdul situației» pentru că, pînă mai an, viceprimarul PSD Gabriel Mușat susținea plenar cauza Opoziției în Consiliul Local, ca reprezentant al PP-DD...

8 Iunie 2015, 14:40 (16778 vizualizări - 36 comentarii)

Citiți și:
«MMA politic» între primarul Mocioniu și fostul șef DADP, Valeriu Roșca
Paros, ce bine ți-ar sta la UNPR!

Comentariile cititorilor:


cetateanul:
(8 Iunie 2015, 18:22)
Pavel e prea taran si la moaca si la vorbire. Ionita va fi un fel de Iohannis -rata mecanica . Singura varianta ramane Radu Paros, un gospodar care nu mai are nevoie de bani,spre deosebire de toti ceilalti candidati, afacerea proprie demonstrand capabilitatea sa.
Uluit:
(8 Iunie 2015, 18:00)
Ca sa ajunga primar Paros este in stare sa faca orice, linge si scuipa cu aceeasi placere doar sa-si atinga scopul ,la ce imaginatie bogata are si cum e beneficiar de nerusinare nelimitata, e in stare sa intre si in... psd. Probabil ca in perioada urmatoare o sa auzim pe radio in cate actiuni caritabile o sa se implice, bla, bla, bla,...probabil ca sloganul radio campus ,,tine pasu cu noi,, o sa se transforme ,,tine Paros cu noi,, .Omului astuia i se potriveste manusa sloganul ,,iti castig increderea ca apoi sa te fur,, e pasionat de minciuna si de imbarligat oameni. Detectorul de minciuni s-ar scurtcircuita doar daca ar ajunge in preajama lui. Doamne fereste...sa stea in cimitirul lui, si-asa ii este frica ca nu-i mai ajung mortii....sa stea linistit ca sunt suficienti ,,oameni,, ca el care ne omoara cu zile...       
SORIN:
(8 Iunie 2015, 17:47)
peste puterea mea de înțelegere, cele două mii de euro pe care Ponta le-ar fi încasat lunar și legal de la Șova, nu reprezintă altceva decât micimea unui procuror de doi lei, cu șefi la fel de "valoroși". Încercarea de lovitură de stat este mai mult decât evidentă, în condițiile în care întrega Uniune Europeană recunoaște performanțele economice, și nu numai, ale României sub guvernare pontistă. Demența Opoziției nu mai cunoaște limite nici ale bunului simț, nici ale diplomației politice. Urlă din toți rărunchii ce program de guvernare are ea. O fi un program bun, dar cine să-l ducă la îndeplinire?! Dacă întrebați, nici un "liberal" nu știe cine va face parte din guvernul scos din umbră. Vă dați seama să apară iar Ialomițianu la Finanțe, individ pe care d-na Maria Petre l-a catalogat ca fiind total incompetent, asta în condiția în care făceau parte din același PDL, iar d-na Petre, cu toată răutatea ce-i răzbate prin toți porii, numai de incompetență politico-economică nu poate fi suspectată. Această făcătură, cu regretabila implicare a Justiției,  apare ca dedeparte ca o lovitură de stat. Sper să nu reușească, iar tânărul Ponta să ia taurul de coarne, încercând să convingă aliații României că nu e-n regulă ca procurorii să facă și să desfacă guverne. Sigur, situația țării noastre este din nou ingrată, dar "bucuroși le-om duce toate". Președintele Iohannis ori e prostit, ori e rău intenționat. Repercusiunele vor fi dramatice pentru proaspătul președinte, o persoană ce poate fi ușor dusă de nas, el nefăcând parte din mafia ultrabăsistă. Sper să nu-și dorească să adere la ea.
ADRIANA:
(8 Iunie 2015, 17:27)
Domnule profesor, Ioniță Gabriel! Nu intrați în acum în cloaca și mizeria acestea, imposibil de localizat măcar! Au nenorocit înaintașii TOATE palierele. Este imposibil de a le detecta, dar de a le remedia, fără riscuri! Orașul acesta nu este o școală! Este județul Ialomița cu capitala LAS FIERBINȚI, dacă mă-nțelegeți! Cu toată considerația, .....o părere.
SORIN:
(8 Iunie 2015, 17:22)
Orice s-ar spune, Ialomița nu are vreun politician de anvergură. După gafa monumentală a monumentului Neacșu, cum că fantomatica purtător de cuvânt al Camerei Deputaților, nu e treaba sa, ci a presei, gudurându-se pe lângă Ponta, s-ar putea să obțină un os, doar dacă premierul rămâne "pe baricade". Și, fiindcă veni vorba de așa-zisa Opoziție, chiar la nivel național România s-a făcut de râs în fața poporului cu acea mascaradă a PMP, ce s-a vrut a fi un del de miting-manifestație, cu tot felul de descreierați cu ochii bulbucați de ură. Încă o dată, dacă mai era cazul, se dovedește că megaescrocul Băsescu mai are multe cărți de făcut și legături de desfăcut în politica dâmbovițeană. Nu știu cum de oameni din Justiție, desigur numiți de el, sau avându-l în suflet ca naș, mai suportă atâta dezonoare, percutând la toate anomaliile juridice. Așa cum șoldoveanu' mustăcios, mincinos și căcăcios, Gabi Ionașcu, vorbea despre "slobozenii mei", așa și paparuda penelistă, Cristina Pocora, se adresa deunăzi cu apelativul "ialomițenii mei". Dacă accesați paginile de facebook ale celor doi pamblicari politici, veți putea observa cu ușurință cât tupeu și nesimțire emană cele două făpturi, una mai mincinoasă și parșivă decât cealaltă. Limitându-mă, totuși la Slobozia, poate chiar la județ, sigur "stânga" va câștiga detașat, cu condiția ca Ponta să iasă învingător din acest conflict în care, după părerea mea, a fost implicat de un procuror abuziv și mai penal decât însuși suspectul. Președintele Iohannis a "pus botul", cum se spune, păcălit sau răuvoitor. Cătălin Predoiu, Alina Gorghiu (cu accentul pe "o", așa cum a atras ea atenția), Vasile Blaga și alți "liberali" gen Anastase, Videanu, Berceanu, Oltean (cel cu broasca-n gât), Andreea Paul, fostă Vass și alți mascați și vopsiți sunt mult mai pasibili de pedeapsa privativă de libertate decât Victor Ponta. Față de sutele de milioane de euro, dovedite a fi furate din banii publici, cu complicități care mai de care mai înalte, față de îmbogățiri
Mary:
(8 Iunie 2015, 16:16)
         PSD, un partid cu po(a)nta de prost gust.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
298 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Directorii de școli, în alertă

Directorii școlilor din județul Ialomița au fost convocați în această dimineață la Prefectură pentru stabilirea unui plan comun de prevenire a răspîndirii virusului gripei procine. Potrivit declarațiilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 14:57
(17112 vizualizări - 0 comentarii)


PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L Ialomița ar putea rupe în următoarea perioadă protocolul încheiat cu PSD la nivel local. Liderul PD-L, Cazacu Marinică a declarat public că acest protocol este unul mai degrabă inexistent și că filialele ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:24
(17376 vizualizări - 0 comentarii)


800 de maidanezi, rezidenți la Slobozia

Numărul cîinilor fără stăpîn în Slobozia se apropie de 1000. Potrivit datelor furnizate de autoritățile locale, în ciuda eforturilor serviciului de specialitate al Primăriei, fenomenul înmulțirii cîinilor ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:16
(17587 vizualizări - 1 comentariu)


Controalele la subvențiile pentru bovine, finalizate

La începutul săptămînii, marți, 15 septembrie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat controlul administrativ pentru bovine, în vederea acordării Plăților Naționale Directe Complementare ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 10:39
(18912 vizualizări - 1 comentariu)


Elevă de la Colegiul «Mihai Viteazul», diagnosticată cu gripă porcină

Alertă în Ialomița. Primul caz de gripă porcină dintr-o unitate de învățămînt a fost confirmat astăzi la Slobozia. Probele prelevate unei eleve a Colegiului «Mihai Viteazul», suspectă de infectarea cu virusul ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2009, 19:59
(17026 vizualizări - 0 comentarii)


Jaf armat cu pușca de vînătoare

Un scenariu desprins din filmele de acțiune s-a petrecut marți, 15 septembrie 2009, în comuna Bucu. Un individ necunoscut a pătruns într-un magazin din localitate amenințînd vînzătoarea cu o armă. Amenințarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:35
(17277 vizualizări - 1 comentariu)


Pichetare de «probă» la Prefectură

Federația Sindicatelor Libere din Învățămînt Ialomița a pichetat marți, 15 septembrie 2009, Prefectura Ialomița într-o nouă încercare de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă școlile ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:31
(16154 vizualizări - 0 comentarii)


«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!», așa își începe deputatul PNL Cristina Pocora comunicatul de presă remis presei cu ocazia deschiderii noului an școlar. Deputatul liberal, contestatar declarat al introducerii taxei ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2009, 12:26
(18999 vizualizări - 1 comentariu)


S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

Joi, 10 spetembrie, în jurul orelor 15,30, polițiștii feteșteni au fost sesizați de o femeie în vîrstă de 33 de ani, din localitate, despre faptul că fiul său minor, Iordan Dănuț Dumitrel, de 14 ani, a ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:17
(20037 vizualizări - 7 comentarii)


Treversarea neregulamentară l-a costat viața

Joi seara, 10 septembrie, în comuna Ion Roată, un accident rutier s-a soldat cu decesul unei persoane. Victima, un bărbat de 52 de ani, din localitate, s-a angajat în traversarea străzii în fugă, prin loc ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:16
(18000 vizualizări - 1 comentariu)


Copilul dispărut de la Urziceni a fost găsit

Minorul Pîrvu Mihăiță Alin, dispărut de la domiciliu din data de 6 septembrie 2009, a fost găsit. Copilul a fost depistat în gara Ploiești, în după-amiaza zilei de 9 septembrie, de polițiștii prahoveni ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:15
(20177 vizualizări - 1 comentariu)


A fugit de acasă

A fugit de acasă

Marți, 8 septembrie, la miezul nopții, un cetățean din Urziceni a anunțat dispariția fiului său minor, Mihăiță Alin Pîrvu, în vîrstă de 10 ani. Bărbatul a povestit polițiștilor că fiul său a plecat de la ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:47
(19848 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrînă înșelată

Marți, 8 septembrie 2009, în jurul orelor 13,30, o bătrînă în vîrstă de 81 ani, din Slobozia, a sesizat Poliția asupra faptului că un bărbat necunoscut, ce s-a recomandat ca fiind un prieten al ginerelui ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:42
(19283 vizualizări - 1 comentariu)


Firmele, răpuse de criză

Criza economică face ravagii printre agenții economici din Ialomița. Rezistă cine poate și radiază cine vrea să evite falimentul. Și, pentru ca tabloul să fie și mai dezolant, prea puține societăți comercială ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 13:35
(18624 vizualizări - 0 comentarii)


A fost prins după ce a furat dintr-un magazin

Luni, 7 septembrie 2009, la primele ore ale dimineții, un bărbat din Slobozia a fost depistat de jandarmi după ce furase mai multe șepci dintr-un magazin. «În jurul orelor 8,00, subofițerul jandarm ce se ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(17610 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului crește alarmant

Fenomenul șomajului pare de necontrolat în Ialomița. Numărul șomerilor crește de la o zi la alta, iar autoritățile privesc neputincioase la «înghețarea» pieței forței de muncă la nivelul județului. Ultimele ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(18584 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Nick Touring

În dimineața zilei de marți, 8 septembrie, în jurul orelor 07,00, pompierii și polițiștii ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la sediul biroului unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:02
(18337 vizualizări - 1 comentariu)


Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Reabilitarea podului rutier de la Albești, una dintre prioritățile administrației Ciupercă, s-a scumpit brusc. Începute la sfîrșitul anului 2008, lucrările au fost estimate la suma de 3,9 miliane lei noi ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:01
(17844 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(46904 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17515 vizualizări - 0 comentarii)


Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(18924 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18651 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(19840 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20626 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19802 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20473 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20134 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20543 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19522 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19592 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...