Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița nu impozitează vilele țigănești

Ialomița nu impozitează vilele țigănești

Dezinteresul administrațiilor locale din orașele și comunele unde sînt construite «vile cu turnulețe» este de notorietate. La Bărbulești, administrația locală nici măcar nu a încercat vreodată să reglementeze această situație. La Fetești și Urziceni, vilele «în construcție» sfidează de zeci de ani spațiul public sub ochii îngăduitori ai autorităților. Iar la Țăndărei, unde numărul vilelor de acest gen se apropie de 200, practica reînnoirii autorizaților de construcție a devenit tradiție, funcționarii Primăriei fiind aceia care roagă proprietarii să intre astfel «în legalitate». Potrivit datelor furnizate de către Direcția Județeană de Statistică Ialomița, la nivelul anului 2014 au fost eliberate 506 autorizații de construcție, însă numărul acestora nu reflectă exact realitatea din teren. La Căzănești, de exemplu, în 2014 a fost eliberată o singură autorizație, iar la Țăndărei doar 26. Prin comparație, comune de dimensiuni modeste, precum Mihail Kogălniceanu sau Perieți au eliberat 21 și, respectiv, 17 autorizații de construcție.

Povești din comuna care a fost oraș
Istoria impozitului la Primăria Căzănești
În vreme ce sărmanii ajung să-și amaneteze bruma de agoniseală și casele pentru a-și putea plăti taxele și impozitele la stat, romii bogați din Ialomița sfidează legea și nu plătesc taxe și impozite de zeci de ani. Situația este, pe cît de revoltătoare, pe atît de legală. Iar la Căzănești, Primăria a dus-o la desăvîrșire devenind «pentru unii mumă, pentru alții ciumă»...
Pentru unii mumă, pentru alții... portărel Case cu turnulețe sînt construite peste tot în Ialomița. Și tot peste tot, majoritatea proprietarilor acestora nu plătesc taxe și impozite pentru aceste clădiri. La Căzănești însă, Primăria s-a întrecut pe sine. În vreme ce Victor Stănescu, zis Minciog, nu plătește de 20 de ani impozitul pe casă, zeci de pensionari sînt executați silit pentru neplata acestor impozite. Conform unei adrese, numărul pensionarilor pe ale căror pensii au fost efectuate popriri în anul 2014 se ridică la 18! Iar poveștile acestora sînt greu de imaginat. Petre C. Ion stă într-unul dintre blocurile din comună, bloc care a figurat anii buni în zona A a fostului oraș, și plătește de 7 ani o parte din pensie pentru impozitul datorat statului. «În 2006 mi-a murit soția și n-am mai avut bani să plătesc. În 2013 mi-a venit poprirea. 2 milioane pe lună! După aproape 3 ani de plată, am plătit cele 20 de milioane pe care le aveam de plată și mai am încă 20 de milioane penalități, din care am plătit 5... Cum e posibil așa ceva?!». Nicolae Pilă a vîndut în urmă cu cîțiva ani 2 hectare de teren. «Atunci m-au prins și mi-au oprit 31 de milioane, impozitul pe clădire și teren. M-am judecat cu ei, că eu am handicap și sînt scutit, dar degeaba. Banii nu i-am mai văzut!». Nicolae I. Ion are și el pensia poprită de cîțiva ani. «Plătesc, ce să fac?! E casa mea, e pămîntul meu... Iar banii mei sînt acum ai lor. Ce să mai zic?! Dacă nu oprește de la mine, de la acela, de la acela, ei de unde să trăiască atîția?» explică el resemnat...
La Minciog în poartă Vila lui Victor Stănescu, bulibașă de Căzănești, e cea mai mare din întreaga comună. În fapt, ne explică vecinii, în curte sînt două case, a lui și a soră-sii, plus casa de peste drum din care a plecat. Din curte ies și intră meșteri, semn că la case se lucrează și acum. «Casa soră-sii a declarat-o anexă, ca să nu plătească impozit și pe aia» ne spune același vecin binevoitor. «Să nu mă filmați, că intru în belea. Aici, la noi, sînt vreo 4-5 țigani bogați care au case de-astea, toate în construcție. Iar restul țiganilor sînt săraci și fură de pe unde pot, ca să trăiască... Adică de la mine, de la vecinul, de la primărie... Iar cînd vine ziua de votare, iau buletinul și votează ce le spun ăștia. De-aia nu-i deranjează nimeni!». De deranjat, Victor Stănescu a fost deranjat. Dar el nu știe. În legislatura trecută, în perioada cînd primar era Alexandru Gavrilă, la propunerea consilierului local Octavian Drăgoi a fost aprobat un proiect de hotărîre prin care i se impunea dărîmarea gardului de piatră construit pînă aproape de șosea. Proiectul de hotărîre a fost aprobat în plen, dar nu a fost niciodată pus în aplicare! Actualul primar, Stelian Traian, susține că nu își aduce aminte. Și că nu are probleme cu plata impozitelor. «Nu îmi amintesc de o astfel de hotărîre. Și nu am probleme cu plata impozitelor pentru clădirile aflate în construcție! Din cîte știu, avem un singur caz de litigiu, între o firmă și un țigan care a construit ilegal... Dar în rest, totul e în regulă!» a declarat acesta pentru Independent.

Legea nu e una pentru toți
Rețeta eludării impozitării în cazul vilelor aflate în construcție e simplă și și-o poate explica orice funcționar public care lucrează în sistem. Potrivit Legii 50/1991 (și a sumedeniei de reglementări legislative conexe care au urmat-o), un imobil aflat «în construcție» este scutit de plata impozitului pe clădire atît timp cît autorizația de construcție nu a expirat. Chichirezul, explică surse autorizate din administrația locală, stă în normele metodologice de aplicare a art. 254 din Legea Nr. 571/2003, privind Codul fiscal, care precizează că o clădire este considerată finalizată în condițiile în care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: servește la adăpostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de elementele structurale de bază ale unei clădiri, respectiv pereți și acoperiș și a expirat termenul de valabilitate prevăzut în autorizația de construire și nu s-a solicitat prelungirea valabilității acesteia. Atîta timp cît aceste condiții cumulative nu sînt îndeplinite, «dacă valabilitatea autorizației de construire nu este expirată și construcția nu este finalizată, nu aveți obligația de a o declara în vederea impunerii»...

18 Iunie 2015, 20:15 (15770 vizualizări - 12 comentarii)

Citiți și:
Gradul de încasare a taxelor și impozitelor în Ialomița a fost de 53,79%
Mai mulți bani la bugetele primăriilor ialomițene
Primăriile din Ialomița au colectat taxe și impozite locale de 80,7 milioane de lei

Comentariile cititorilor:


pentru no name:
(30 Iunie 2015, 01:58)
Foarte bine spus! La Fetesti tot cartierul,,Colonisti "este plin de palate tiganesti. Cati platesc impozite??? Nu,ca n-au venit. Nu se iau masuri,ca la alegeri dau voturile primarului.Nu s-a facut nimic in oras,dupa doua mandate.Doar spectacole si artificii...
sergiu:
(23 Iunie 2015, 09:45)
La Cazanesti proprietari caselor din imagine primesc si ajutoare din partea primariei, nu se dau alimente din partea uniuni europene fara ca ei sa nu fie pe liste
Oprea:
(22 Iunie 2015, 17:24)
Tandarei, Tandarei !
suporter neconditionat:
(21 Iunie 2015, 11:56)
felicitari pt curaj jurnalistului care a scris acest reportaj. De zeci de ani romanii muncesc pt aceasta minoritate care nu face nimic pt Romania.Rromii au numai drepturi si se plang ca sunt discriminati.Pt ei tot ce facem noi este si pt ei, inversa  nu este valabila. Autoritatile noastre sunt depasite de acest fenomen(si nici nu vor sa isi bata capul)  pt ca unii sunt prosti si trebuie sa plateasca si altii sunt destepti si trebuie sa traiasca pe spinarea altora. In oras(slobozia) zilnic vezi burtosi tuciurii cu lanturi si bratari de aur care manca in localuri, umplu terasele , etc... dar la munca nu vezi unul...si njci la platit taxe. Am ajuns ca la votare sa se negocieze cu reprezentantii rromi - voturi contra drepturi inventate.
#george:
(21 Iunie 2015, 03:34)
zi să-ți moară antena de bulgari... ești praf
george:
(19 Iunie 2015, 22:47)
Dl  Alexutzu se spune lacas si nu locas!
florin:
(19 Iunie 2015, 15:54)
intrebati autoritatile din ania mai precis din madrid unde este tot cuprul ce s-a furat . aici in periferia madridului stau in baraci de carton cu gunoaie langa ei ,sobolani si toata mizeria posibila siei au in tara vile de zeci de mii de euro. ar trebui impozitate toate vilele cum noi platim impozit  asa sa plateasca si ei. si eu stau tot la periferia madridului dar stau intr-o casa inchiriata  nu ca ei in toata mizeria  aia . mai vi si astia de la primaria madridului si ii ajuta cu tot felul de lucruri. cine a fost pe aici si citeste stie cum traiesc ei aici
unul:
(19 Iunie 2015, 10:11)
poate il va  intreba cineva  pe S. de la Primaria Tandarei cum se construiesc vilele.....rromilor, el sigur stie
no name:
(19 Iunie 2015, 05:06)
tigani plini de bani mituiesc administratia locala......................bun reportaj..daca se poate si teliviza ar fi mult mai bine sa vada Toata tara judetul nostru infect
mircea:
(18 Iunie 2015, 23:51)
tot tandareiul, cu ajutorul autoritatilor locale, este un oras kitchs, cap coada, mai nou acum se poarta casele TAB, adica cu vizoare gen periscop de blindat
Ionescu:
(18 Iunie 2015, 22:40)
Halal tara! Ar fi mai bine sa plecam toti si sa lasam politicienii si rromii in tara sa conlucreze. In felul asta nici unii nici altii nu ar mai avea ce sa fure...
Alexutzu:
(18 Iunie 2015, 22:36)
La Țăndărei cică sunt declarate locașe de cult și nu se plătesc impozite.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
04 Oct 2026
237 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(566 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(891 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(344 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(339 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(932 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(395 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(334 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(369 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(574 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(502 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(533 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1454 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(991 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(942 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(1026 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1571 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1396 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1589 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1629 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1830 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1990 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(2118 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2572 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2057 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1862 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1733 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1816 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4306 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2836 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  :-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...