Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Ialomița: 6 accidente, 7 persoane rănite

La sfîrșitul săptămînii precedente, în perioada 19-21 iunie 2015, pe șoselele ialomițene s-au produs 6 accidente rutiere, soldate cu rănirea a șapte persoane. Vineri, 19 iunie, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2, în afara localității Urziceni, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că în timp ce o femeie, de 34 de ani, din Urziceni, conducea un autoturism din direcția București către Urziceni, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Din accident a rezultat rănirea șoferiței, care a fost transportată la Spitalul Municipal Urziceni în vederea acordării de îngrijiri medicale. În împrejurări asemănătoare, sîmbătă, 20 iunie, pe DN2C, s-a petrecut și cel de-al doilea accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că în timp ce un tînăr, de 27 de ani, din Slobozia, conducea un autoturism din direcția Grivița către Amara, a pierdut controlul direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă, intrînd în impact cu un copac. Din accident a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Cel de-al treilea accident rutier soldat cu rănirea unei persoane s-a produs în jurul orei 10,30, pe raza comunei Săveni. Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat, de 34 de ani, din comuna Săveni, conducea un autoturism pe raza localității, nu a acordat prioritate de trecere unui moped condus regulamentar de un localnic, de 63 de ani, și a intrat în impact cu acesta din urmă. În urma accidentului a rezultat rănirea bărbatului de 63 de ani, care a fost transportat la Spitalul Țăndărei, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Tot sîmbătă, 20 iunie, în jurul orei 14,00, pe DN2A, în apropiere de municipiul Urziceni, s-a produs un alt accident rutier soldat cu rănirea unei personae. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce o femeie, de 35 de ani, din comuna Alexeni, conducea un autoturism pe DN2A, la momentul efectuării unei manevre de schimbare a direcției de deplasare către stînga, nu s-a asigurat corespunzător și a acroșat un alt autoturism, condus regulamentar din sens opus de un bărbat, de 48 de ani, din Urziceni. Urmare a accidentului a rezultat rănirea șoferiței, femeia de 35 de ani, care a fost transportată la cea mai apropiată unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri de specialitate. Duminică, 21 iunie 2015, pe DN2A, s-a produs un alt accident rutier soldat cu rănirea a două persoane. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în timp ce un tînăr, de 20 de ani, din județul Buzău, conducea un autoturism pe raza localității Sinești, a pierdut controlul direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă, intrînd în impact cu un stîlp. Din accident a rezultat rănirea a doi tineri, ambii de 21 de ani, din județul Buzău, pasageri ai autoturismului în cauză, care au fost transportați la Spitalul Municipal Urziceni pentru acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, duminică, 21 iunie, pe raza municipiului Slobozia, s-a produs ultimul accident rutier, soldat cu rănirea unui pieton. Din verificările efectuate, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că în timp ce un tînăr, de 22 de ani, din Slobozia, conducea un autoturism pe raza localității, a acroșat un pieton, o femeie de 47 de ani, care se angajase în traversarea regulamentară a străzii, printr-un loc prevăzut cu marcaj pietonal. Toți conducătorii auto implicați au fost testați alcoolscop, rezultatele fiind negative.

23 Iunie 2015, 13:35 (3448 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier
DN2, cel mai periculos drum național care traversează Ialomița
Accidente rutiere în Ialomița

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
16 Aug 2026
285 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: Locuri de muncă prin intermediul Rețelei EURES în Germania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomita dispune, prin intermediul Rețelei EURES, de 34 de posturi pentru lucrătorii calificați în domeniul hotelier-gastronomic (ospătar-22 de posturi ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 16:10
(5006 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Construcțiile și amenajările neautorizate privind securitatea la incendiu, termen limită pentru intrarea în legalitate-31.12.2016

Potrivit prevederilor art. 30 alin (4^1) din Legea nr. 307 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru construcțiile și amenajările care se supun avizării ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 15:20
(6282 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «Să plantăm și să îngrijim o floare!»

Din anul 2005 și pînă în prezent, Protopopiatul Urziceni a desfășurat neîntrerupt diverse activități instructiv-educative și recreative pentru copiii din comunitate prin intermediul Biroului de Asistență ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 14:25
(5329 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR va primi cereri de finanțare a investiților neagricole din zona rurală

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) deschide o nouă sesiune anuală de depunere a proiectelor de investiții pentru submăsurile din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PND ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 13:15
(7746 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Faza zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență

În perioada 27-29.07.2016, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Știrbei» al județului Călărași va organiza și desfășura competiția cu tematică de pompieri, care va reuni la start loturile reprezentative ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 12:35
(5382 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în trafic

Vineri și sîmbătă, 22/23 iulie 2016, urmare a protocolului încheiat între ANSVSA și IGPR, cu privire la organizarea controalelor oficiale și respectarea condițiilor sanitare veterinare referitoare la producerea ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 11:25
(4905 vizualizări - 0 comentarii)


Liceenii au șansa să opteze pentru cariera militară

Absolvenții claselor a IX-a si a X-a care vor să urmeze o formă de învățămînt militar au șansa sa se transfere la Colegiul Național Militar «Tudor Vladimirescu» Craiova . Chiar daca este vacanță, oferta ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2016, 14:05
(4664 vizualizări - 0 comentarii)


cîine găsit

Găsit cîine duminică, 24 iulie 2016,
zona Central, rasa Ciobănesc Turcesc,
asemănător Malamu Alaska.
Rog contactați telefon 0730568820.

26 Iulie 2016, 12:15


Tragedie la Bordușani. Doi frați, înghițiți de apele Borcei

Tragedie la Bordușani duminică, 24 iulie 2016. Doi frați, de 11 și 15 ani, și-au găsit sfîrșitul înghițiți de apele Borcei. Băieții plecaseră de acasă fără să spună părinților că merg la scăldat. În această ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2016, 12:45
(6815 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC GNF BAKERY
PRODUCTS SRL

angajeză șoferi
-distribuitori produse
panificație-patiserie
în județul Ialomița,
permis categ. B,
salariu atractiv.
Relații la telefon 0733/940.564

21 Iulie 2016, 18:45


Regulamentul de selecție a proiectelor europene finanțate prin PNDR 2020 a fost modificat

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță modificări ale Regulament de organizare și funcționare (ROF) a procesului de selecție și a procesului de verificare a contestațiilor pentru proiectele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2016, 14:45
(6326 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori depistați de polițiști

Marți, 19 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Ialomița au depistat un bărbat, de 51 de ani, din comuna Albești, pe numele căruia Tribunalul Constanța a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2016, 13:15
(3997 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Femeie de 83 de ani, căzută de la etajul 2

Slobozia: Femeie de 83 de ani, căzută de la etajul 2

O femeie în vârstă de 83 de ani din Slobozia a căzut de la etajul 2 al unui bloc de locuințe, după ce s-a aplecat în exterior, cu intenția de a aduna rufele întinse pe un suport, în fața ferestrei. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2016, 20:05
(5002 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Porților Deschise» la Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița

Pe 28 iulie 2016 se împlinesc 110 ani de cînd, sub deviza «Totdeauna și tuturor, gata pentru ajutor», a luat ființă Ambulanța Română. Prin Legea 22/2015 Parlamentul României a decretat ziua de 28 iulie ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2016, 18:40
(5207 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: În atenția proaspeților absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința absolvenților promoției 2016 faptul că, în situația în care nu pot ocupa un loc de muncă după absolvire, pot beneficia de indemnizație ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2016, 17:25
(3986 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Cel mai puternic pompier»

ISU Ialomița: «Cel mai puternic pompier»

În perioada 13-15 iulie 2016, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița și Asociația Sportivă a Pompierilor -Sucursala Ialomița au organizat și desfășurat, la Slobozia ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2016, 16:55
(6793 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR oferă finanțare prin PNDR 2020 pentru proiecte destinate procesării produselor agricole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește pînă la 31 octombrie 2016, orele 16,00, cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții din domeniul procesării produselor agricole prin ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2016, 15:55
(4710 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Urziceni și Amara

Vineri, 15 iulie a.c., pe raza municipiului Urziceni s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de 50 de ani, conducea un autoturism pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2016, 14:35
(5759 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 97000 de lei, 21 permise reținute

La acest sfîrșit de săptămînă, 15-17 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2016, 13:35
(6011 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive

Polițiștii au desfășurat, pe parcursul acestui sfîrșit de săptămînă, activități suplimentare pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2016, 12:20
(4732 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 11 incendii în 48 de ore

Un scurtcircuit produs la instalația electrică a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu, la locuința unui cetățean din localitatea Smirna. Evenimentul a fost anunțat la 112 în data ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2016, 11:15
(4333 vizualizări - 0 comentarii)


În Ialomița, rata de promovare la Bacalaureat 2016 a crescut la 68,03%

Sîmbătă, 16 iulie a.c., s-au făcut publice rezultatele finale la Bacalaureat 2016, după rezolvarea contestanțiilor. La nivelul județului, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, rata de promovare ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2016, 16:38
(5121 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: «Caravana filmului românesc»

Între 18 și 24 iulie 2016, Grădina de Vară din stațiunea Amara este locul unde va poposi «Caravana filmelor românești». Începînd cu orele 21,30, în toate aceste zile, 6 filme cunoscute realizate de regizori ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2016, 20:25
(5641 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune împotriva braconajului piscicol

Polițiștii ialomițeni, alături de inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița și jandarmi au efectuat joi, 14 iulie a.c., o serie de acțiuni care au avut ca scop prevenirea braconajului piscicol ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2016, 15:50
(2642 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC Bere Băuturi București SA
angajează contabil analist financiar
pentru punct de lucru Țăndărei
Condițiile angajării sînt:
-experiență în domeniu, minim 5 ani
-cunoașterea centrilor de cost
și a gestiunii
-prezență agreabilă, spirit de echipă
Persoanele interesate pot depune
CV la adresa de e-mail
office.ialomita@bere-băuturi.ro
pentru detalii suplimentare apelați
telefon 0751/078.718

14 Iulie 2016, 11:15


anunț angajare

SC KALIZEA BOROMIR SA
cu sediul în municipiul Slobozia,
Șos. Amara, nr. 4,
corpul C24-corp administrativ,
et. 2, județul Ialomița
angajează începînd
cu data de 01.09.2016

următoarele categorii de personal:
-morari
-ambalatori
-inginer industrie alimentară
(specialitate morărit)
-laborant
-manipulatori
-funcționar economic
(studii superioare economice)
-mecanici
-electricieni

Persoanele interesate pot depune
CV la sediul societății din Slobozia
Persoană de contact
Ștefan Iulia, telefon 0730/619.906

14 Iulie 2016, 11:05


Primăria Slobozia asfaltează străzi

Primăria Municipiului Slobozia, prin Direcția de Administrare a Domeniului Public-Secția Reparații și Întreținere Străzi va efectua în perioada 11-15.07.2016 operațiuni de turnare mixtură asfaltică, întreținere ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2016, 18:15
(4838 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Certificatul de cazier judiciar se obține mai simplu

Poliția Română operaționalizează prevederile OUG nr. 41/2016, privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2016, 16:20
(8475 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Cel mai puternic pompier»

În conformitate cu calendarul sportiv anual, Asociația Sportivă a Pompierilor-Sucursala Ialomița și Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează, în perioada ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2016, 15:45
(5403 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR sprijină cooperarea între actorii din lanțul de aprovizionare prin intermediul submăsurilor din PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale primește pînă în 31 iulie 2016, orele 16,00, cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2016, 14:35
(3908 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...