Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Fiscul execută 140 de asociații de proprietari

La Slobozia totul e posibil

Fiscul execută 140 de asociații de proprietari

În permanent război cu locatarii rău-platnici, asociațiile de proprietari din Slobozia au devenit, la rîndul lor, datoare. Debitele pe care acestea le înregistrează se referă la neachitarea contribuțiilor salariale ale angajaților care își desfășoară activitatea în cadrul lor. Cifre oficiale ale reprezentanților Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița arată că valoarea debitelor depășește jumătate de milion de lei, iar pentru recuperarea datoriilor au fost impuse și titluri de executare silită. Situația se complică în cazul asociațiilor declarate insolvabile, pentru că plata restanțelor va fi suportată din buzunarele locatarilor.

Fiscul nu iartă, Fiscul execută silit
De la Gară și pînă în zona blocurilor MB, Slobozia are peste 400 de asociații de locatari. În multe dintre acestea își desfășoară activitatea cîțiva salariați, pentru care, lunar, trebuie plătite dări către stat, potrivit legilor în vigoare. Reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița susțin faptul că, în ultimii 3 ani, numărul asociațiilor de locatari care să-și achite contribuțiile către stat în calitate de angajatori s-a diminuat. Așa se face că, în prezent, un total de 154 de asociații de locatari din reședința județului figurează pe lista celor cu datorii la stat. Oficialii Fiscului ialomițean precizează faptul că, dintre acestea, pentru un număr de 140 de asociații au fost depuse titluri de executare silită, iar alte 14 sînt insolvabile. Cu tot cu penalități, cuantumul datoriilor pe care asociațiile de locatari le au către Fisc însumează 633 mii de lei. Mai gravă este situația în ceea ce privește cele 14 asociații de locatari declarate de reprezentanții ANAF ca fiind insolvabile. Potrivit legii, în aceste cazuri, pentru recuperarea datoriilor se impune măsura popririi terților. Iar aplicată în cazul asociațiilor de locatari, cei care vor suporta plata debitelor vor fi, evident, proprietarii apartamentelor.

Un cerc vicios
Asociația 19 de pe strada Nisipuri din Slobozia figurează în bazele de date ale Fiscului cu o datorie de 21158 lei. Debitul datează din 2013, iar șansele pentru acoperirea lui sînt infime. Ioana Iacob este administratorul acestei asociații de locatari, iar potrivit declarațiilor sale, imposibilitatea de plată a entității pe care o administrează este cauzată de un cerc vicios. «Sînt locatari care nu-și achită datoriile, iar din această cauză nici noi nu putem plăti datoriile la Fisc. Am mai făcut plăți însă valoarea penalităților este foarte mare, iar ceea ce noi reușim să plătim lună de lună nu acoperă cheltuielile pe care le avem!» precizează Ioana Iacob, administratorul Asociației Nr. 19 din Slobozia. Valoarea datoriilor pe care locatarii celor 44 de apartamente din subordine o au către Asociație este de peste 8000 de lei, iar cea a penalităților depășește 12 mii de lei. «Am făcut eforturi pentru a putea acoperi aceste datorii. Oamenii și-au luat angajamente de plată, însă este foarte greu să-i convingem să dea banii. Avem și locatari responsabili și mai puțin responsabili, ca pe peste tot...» adaugă Ioana Iacob.

14 Iulie 2015, 21:10 (16172 vizualizări - 33 comentarii)

Citiți și:
URBAN SA execută silit 662 de datornici din Slobozia
Elevi executați silit pentru neplata taxelor școlare
Urban execută silit 600 de slobozeni
Fiscul execută silit 540 de slobozeni care stau la bloc

Comentariile cititorilor:


Elena:
(19 Decembrie 2018, 09:36)
Fiscul sa mearga la administrator sa i verifice actele,sa raspunda d na Calinoiu pe care am platit o sa dea banii la fisc daca nu si a facut datoria nu fiscul sa vina la licatarii care si au achitat datoriile.GLKFUA
ADRIANA:
(15 Iunie 2018, 21:07)
Suspiciunile de furt ale locatarilor sunt îndreptățite când se pretind bani, (unii îi dau) și nu sunt justificați. Te arde o dată, de două ori, dar nu poți înghiți gălușca și a treia oară... Plata unui ,,președinte” de Asociație este ca pomana pt. un cerșetor. Exemplu: ce face prof. Dincă N. ca preș al As.33?? E preș plătit. El știe cu cât. Semnează doar lista, ca....preșu!
Dumitru:
(15 Iunie 2018, 14:58)
Măcar de-ar face vreo ispravă fiscul cu jaful din asociațiile de locatari! Banii oamenilor se cer pe liste incomplete. Președinte, administrator, contabil plătiți! Ce fac ei?!
Proprietar bl. 160:
(15 Iunie 2018, 14:32)
Eu și alții cu cap ne întrebâm DE CE NU SE DESFIINȚEAZĂ ASOCIAȚIILE DE LOCATARI! Să mai existe o opțiune pentru locatari! Plătim facturi și încă alte sume...una dintre sume NU SE JUSTIFICĂ! Vezi Asociația 33! E o belea acolo!
Asociatia 8:
(15 Iunie 2018, 09:36)
Fiscul sa mearga la administrator la presedintele asociatiei ,la actele asociatiei ,nu la locatarii buni platnici,sa terorizeze cu blocarea conturilor.noi am platit administratorii sa si faca datoria.
Elena :
(15 Iunie 2018, 09:31)
De ce fiscul nu merge in acte la administrator
Elena :
(15 Iunie 2018, 09:27)
Fiscul pina acum ce a facut,daca locatarii care au platit ka asocitia nr 8 de ce ii trbui sa mai plateasca,fiscul asa faca control la adminisrator si presedinte pt ce terorizati locatari buni patnici,din 2009 ce a facut fiscul?
ASOCIAȚIA 33:
(3 August 2015, 16:35)
Administratorul Soare de la 33 a fost hoț cu cămașă albă! Atât! Proștii i-au umplut buzunarele! E asigurat un timp lung!
ASOCIAȚIA 33:
(3 August 2015, 16:07)
Pentru Asociația 33, tot ce este scris este adevărat din punctul de vedere al locatarului. Se încearcă pe drept atragerea atenției că este una dintre asociațiile cu mari nereguli! Sunt toate din Slobozia, poate se fac verificări serioase!
Călărașu:
(2 August 2015, 19:12)
Asociația 33! Mai tăceți cum ați tăcut și ați scos bani pentru Soare! Acum V-ați trezit?! V-a tocat șobolanul și pe față și pe spate! Îl prinde dracu! A știut cum să facă că are primăria la picioare ! Că că nu a fost singur! Prideți hoțu!
ASOCIAȚIA 33:
(2 August 2015, 18:38)
De la Done și de la Soare au rămas pagube de milioane! Unu mai jigodie ca altu. Președinte de paie, cenzor de R....Plătiți locatari că noi furăm!
Fane din bloc:
(2 August 2015, 16:04)
Desființați asociațiile de bloc! Afaceri, hoții, proști speculați! A fi administrator de bloc a devenit o concurență între cine e mai hoț. Bani risipiți și prilej de afaceri pe spinarea prostimii! Și, slavă Domnului, la partea de prostie suntem pe plus! Controlați bine!!!
Asociația 33:
(2 August 2015, 13:05)
Asociația 33 este vacă bună de muls! Să fie verificată măcar situația dubioasă lăsată de adm. Soare! Șmecher! Dacă are proști de care să profite, dece să n-o vacă, pardon, facă!?? Numai să vină oameni serioși la verificări!
ASOCIATIA 33:
(2 August 2015, 03:30)
SI ce o sa mai platim  de pe urma administratorilor necunoscuti  ce se perinda pe la asociatia  33 ! Ca  si de pe urma fostului cenzor Aurel si nu mai stiu cum se cheama   am  suportat cv. unui monitor de 600 ron , pe  care la luat acasa cand a plecat. Si mai are si sora la control fiscal  ,pe d-na Laurentia .
Mihaela:
(22 Iulie 2015, 13:10)
Asociatiile de proprietari ar trebui desfiintatate. Isi umfla salariile (cu acordul cui?) si nu stau nici 2 ore la serviciu. Orice problema ai avea, oricum esti nevoit sa o rezolvi pe cont propriu. E normal?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
220 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: 31 august 2026, termen-limită pentru vizarea carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli sau împuterniciții/mandatarii/curatorii acestora pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 16:50
(2771 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 173,98 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2026

În luna iulie a anului 2026, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 173,98 milioane de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 15:50
(2969 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu vernisaj de expoziții

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia va fi gazda unui dublu vernisaj de expoziții marți, 18 august 2026. Astfel, în cadrul Galeriilor de Artă «Arcadia» vor fi vernisate ...[citește_toată_știrea]

17 August 2026, 10:40
(3586 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Soț agresor, reținut de polițiști pentru «violență în familie»

Un bărbat de 54 de ani a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat-o pe soția sa, o femeie de 36 de ani, în comuna Scânteia. Femeia a reclamat la Poliție faptul că ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 13:30
(2824 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Vineri, 14 august 2026, în intervalul 11,30-16,30, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 12:05
(2938 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Reținuți pentru «violare de domiciliu», «amenințare» și «distrugere»

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, dar și un altul de 36 de ani ar fi principalii autori ai infracțiunilor de «violare de domiciliu», «amenințare» ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:55
(3033 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Persoane reținute în urma unui conflict

Patru persoane din comuna Valea Ciorii, cu vârste cuprinse între 39 și 41 de ani, au provocat un conflict și s-au agresat reciproc. Incidentul s-a petrecut marți, 11 august 2026, pe fondul ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:05
(3536 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 13 august ...[citește_toată_știrea]

13 August 2026, 15:15
(4133 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție!

În perioada 15-18 august 2026, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor găzdui una dintre cele mai reprezentative manifestări cultural-artistice dedicate valorificării și promovării patrimoniului ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 13:20
(3850 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă

Programul «Tezaur»-Titluri de Stat va continua și în perioada 10 august-4 septembrie 2026, cu dobânzi de până la 7,15%/an. Administrația Județeană a Finanțelor Publice ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:35
(3836 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fetești!

Joi, 13 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate de la nivelul Puțului 8 Front Vechi din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:20
(2898 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 11 august 2026, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 11:45
(3424 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Sudiți miercuri, 12 august 2026!

Miercuri, 12 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Sudiți. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 10:25
(3296 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi la Festivalul «Zilele Romilor» de la Slobozia

În continuarea demersurilor de monitorizare a modului de respectare a regulilor de siguranță alimentară în cadrul evenimentelor publice, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 15:45
(3105 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție la intersecția străzilor Artelor și Pieții din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 10 august 2026, în intervalul orar 10,15-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de la intersecția străzilor Artelor și Pieții, din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 11:05
(3155 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 128 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 128 locuri de muncă vacante. Astfel, în Danemarca sunt disponibile 8 locuri de muncă (dulgher pentru ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 08:35
(3169 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Reținuți în urma unui scandal provocat

În noaptea de miercuri spre joi, 5/6 august a.c., polițiștii din localitatea Traian au fost sesizați cu privire la un scandal izbucnit între șase persoane, pe fondul consumului de alcool ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 14:00
(3460 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 08:30
(3337 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

6 August 2026, 09:20
(2654 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Debite către bugetul de stat în cuantum de 317,82 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ANAF listele de contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

5 August 2026, 10:45
(1583 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici, publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 11:20
(2286 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 4 august 2026, în intervalul 09 ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 10:25
(3161 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2026

La sfârșitul lunii iunie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4456 șomeri (din care 2200 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 12:25
(2632 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Sâmbătă, 1 august 2026, pompierii ialomițeni au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier pe DJ102N, în localitatea Grindu. În eveniment a fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 10:05
(3771 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru  «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut, miercuri,  29 iulie a.c., trei tineri din localitatea Borcea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2026, 17:10
(2910 vizualizări - 1 comentariu)


Broșteni: Reținut pentru că a agresat două femei

Marți, 28 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine, în vâ ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2026, 13:20
(3005 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează cu privire la faptul că traficul rutier este blocat pe DN2C, între localitățile Amara și Slobozia, din cauza unui accident rutier.   ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2026, 09:05
(3214 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis vineri, 24 iulie 2026, un mesaj Ro-Alert în județul Ialomița cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian. Mesajul a ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 11:10
(6998 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

În cursul zilei de joi, 23 iunie 2026, polițiști din Slobozia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Cătălina Mihaela Niculici, de 16 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:30
(3609 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Joi, 23 iulie 2026, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut cinci bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:00
(3037 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...