Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

Uniunea Națională a Barourilor din România

BAROUL IALOMIȚA

COMUNICAT

în atenția candidaților la Examenul de Admitere în profesia de avocat, sesiunea septembrie 2015, referitor la procedura de înscriere la examen
Baroul Ialomița vă aduce la cunoștință următoarele informații:
Data desfășurării examenului este 14 septembrie 2015, pentru toți candidații, dată care a fost anunțată prin publicarea Hotărîrii nr. 1033 a Consiliului UNBR din data de 13 decembrie 2014.
Dosarul de înscriere se depune în două exemplare, în perioada 31 iulie 2015-17 august 2015, între orele 09,00-12,00, la secretariatul Baroului Ialomița (unul conținînd copii legalizate ale actelor de studii, acte originale și copii certificate, iar altul conținînd fotocopii ale actelor depuse în primul dosar) și va cuprinde cererea-tip însoțită de actele prevăzute de Regulamentul de examen:
I. Pentru dobîndirea titlului profesional de avocat stagiar, la cererea de înscriere se anexează următoarele acte:
a. certificatul de naștere, în copie certificată pentru conformitate;
b. actul de identitate, în copie;
c. diploma de licență în copie legalizată. În cazul în care diploma de licență s-a obținut după anul 1995, se va depune și copia legalizată a foii matricole eliberată de facultatea absolvită;
d. dovada de plată a taxei de înscriere la examen, în original;
e. certificatul de cazier judiciar, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data depunerii cererii;
f. certificat privind starea de sănătate a candidatului, incluzînd și o evaluare psihiatrică (candidații se pot adresa la orice policlinică autorizată);
g. certificat eliberat de baroul competent în care solicitantul a mai fost înscris în profesie, care să ateste cauzele încetării calității de avocat ori, dacă este cazul, motivele respingerii unei cereri anterioare de primire în profesie.
II. Pentru dobîndirea titlului profesional de avocat definitiv, la cererea de înscriere se anexează următoarele acte:
a. certificatul de naștere, în copie legalizată;
b. actul de identitate, în copie;
c. diploma de licență în copie legalizată. În cazul în care diploma de licență s-a obținut după anul 1995, se va depune și copia legalizată a foii matricole eliberată de facultatea absolvită;
d. dovada de plată a taxei de înscriere la examen, în original;
e. certificatul de cazier judiciar, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data depunerii cererii;
f. certificat privind starea de sănătate a candidatului, incluzînd și o evaluare psihiatrică (candidații se pot adresa la orice policlinică autorizată);
g. dovada promovării examenului de definitivare în funcția juridică îndeplinită anterior;
h. certificat eliberat de baroul competent în care solicitantul a mai fost înscris în profesie, care să ateste cauzele încetării calității de avocat ori, dacă este cazul, motivele respingerii unei cereri anterioare de primire în profesie.
Candidații care depun cererile de înscriere la examen la Barourile București, Călărași, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Constanța, Tulcea și Dîmbovița sînt arondați pentru susținerea examenului la INPPA central (București).
Regulamentul de examen, tematica și bibliografia sînt aprobate prin Hotărîrea nr.1117/05.06.2015 a Consiliului UNBR și sînt publicate pe pagina web a UNBR (www.unbr.ro) și a Baroului Ialomița www.baroul-ialomita.ro
Taxa de examen este de 1000 lei și se va achita în contul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților-INPPA din București nr. RO56RNCB0082044172480001 deschis la BCR Sucursala Unirea-București, cu mențiunea «Taxă examen primire în profesie ca avocat stagiar, sesiunea septembrie 2015», respectiv «Taxă examen primire în profesie ca avocat definitiv, sesiunea septembrie 2015».
Relații suplimentare la telefon 0243/235.706, email [email protected], site www.baroul-ialomita.ro

21 Iulie 2015, 23:30 (4592 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
21 Iun 2026
274 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 979 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Joi, 3 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 979, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2020, 16:05
(3327 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Un șofer băut a intrat cu mașina într-un microbuz de transport persoane!

Urziceni: Un șofer băut a intrat cu mașina într-un microbuz de transport persoane!

Miercuri, 2 septembrie a.c., în jurul orelor 16,00, un accident s-a produs la ieșirea din Urziceni spre București. Astfel, potrivit polițiștilor, un bărbat de 53 de ani aflat la volanul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2020, 19:40
(3776 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Urziceni: Copil dispărut

Urziceni: Copil dispărut

Polițiștii din Ialomița caută un minor, de 13 ani, care a plecat de la domiciliu. Persoanele care pot oferi informații care să conducă la depistarea lui, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2020, 17:35
(2472 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Marți, 1 septembrie a.c., în jurul orelor 15,30, polițiștii din Fierbinți-Tîrg, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza comunei Dridu, au depistat în flagrant un bărbat, de 53 de ani, din județul ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2020, 17:30
(3243 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit internațional de autoritățile din Austria și Italia, depistat de polițiștii ialomițeni

Marți, 1 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat pe raza municipiului Slobozia n bărbat, de 29 de ani, din județul Brăila, bănuit de săvârșirea de «infracțiuni contra ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2020, 17:25
(6104 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 970 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița. NU s-au înregistrat cazuri noi!

Miercuri, 2 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, nu s-au înregistrat cazuri noi de îmbolnăviri cu COVID-19, numărul cazurilor fiind același ca în ziua ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2020, 16:05
(4300 vizualizări - 0 comentarii)


DN21: Accident rutier între Drajna-Slobozia

Miercuri, 2 septembrie 2020, în jurul orelor 11,10, ISU Ialomița a fost solicita să intervină la un accident rutier produs pe DN21, între Drajna și Slobozia. În accident au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2020, 15:20
(3885 vizualizări - 0 comentarii)


DN21: Carambol între un tractor și două autoturisme, la ieșire din Slobozia către Drajna

Luni, 31 august a.c., în jurul orelor 16,00, pe DN21 s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat, de 38 de ani, din Slobozia, conducea ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2020, 18:45
(4538 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 3 ordine de protecție provizorii în 24 de ore!

Luni, 31 august a.c., în jurul orelor 14,00, polițiștii din Slobozia au fost sesizați prin apel 112 de o tânără de 16 ani, din Gheorghe Lazăr, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către fratele ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2020, 18:40
(2915 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de aducțiune, cu diametrul de 110 mm, de la nivelul Stației de Pompare ce alimentează cu apă localitatea Sudiți, din județul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2020, 17:10
(3455 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 970 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Marți, 1 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 970, cu 8 cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2020, 16:10
(2999 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr de17 ani din Bărbulești, surprins la volanul unui autoturism neînmatriculat

Polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au depistat pe raza comunei Bărbulești un tânăr, de 17 ani, la volanul unui autoturism neînmatriculat. Astfel, sâmbătă, 29 august 2020, în jurul orei 1 ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 17:20
(2891 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan la 73 de ani, a provocat un accident

Sâmbătă, 29 august a.c., în jurul orei 21,00 Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Călărași din Fetești a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 17:15
(4142 vizualizări - 0 comentarii)


«Munca la negru», în vizorul ITM Ialomița

În luna august 2020, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița, prin Compartimentul Control Relații de Muncă, și-a desfășurat activitatea în conformitate cu Programul Cadru de Acțiuni aprobat de Inspecția ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 17:10
(1828 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 962 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Luni, 31 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 962, cu 17 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 16:05
(3905 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Platonești

Accident la Platonești

Accident rutier pe raza comunei Platonești, pe DJ 212. Luni dimineață, 31 august a.c., în jurul orelor 6,45, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs pe raza comunei Platonești, un autoturism ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 15:30
(2021 vizualizări - 2 comentarii)


Scânteia: S-a izbit cu autoturismul de o remorcă

Scânteia: S-a izbit cu autoturismul de o remorcă

Duminică, 30 august a.c., în jurul orei 21,55, la Scânteia, un autoturism s-a izbit puternic de o remorcă agricola staționată. La locul accidentului s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 15:25
(2826 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: A luat foc o autoutilitară

Murgeanca: A luat foc o autoutilitară

Duminică, 30 august a.c., în jurul orelo 12,30, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o autoutilitară care transporta un butoi de 700 l de motorină, în satul Murgeanca ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 15:20
(2647 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident pe Variantă

Slobozia: Accident pe Variantă

Sâmbătă, 29 august 2020, în jurul orelor 17,45, s-a produs un accident rutier produs pe varianta municipiului Slobozia, în eveniment fiind implicat un autoturism. La locul intervenției s-au deplasat de ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 15:15
(3108 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Țăndărei: Incendiu la o anexă gospodărească

Sâmbătă, 29 august, a.c., în jurul orelor 16,40, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în Țăndărei. La locul solicitării s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 15:10
(2024 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Incendiu de vegetație uscată

Sâmbătă, 29 august, a.c., în jurul orei 11,10, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit pe raza comunei Coșereni. Incendiul a fost stins operativ ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 15:05
(2159 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Apă cu presiuni scăzute la Fierbinți-Târg

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Garofiței, din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța este nevoită să reducă presiunea ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 14:05
(6599 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în orașul Țăndărei

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unui branșament avariat de pe strada Zambilei din orașul Țăndărei, RAJA SA Constanța a fost  nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile luni, 31 august ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 13:45
(2360 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: Bombă de 50 kg, descoperită întâmplător pe malul râului Ialomița

Cosâmbești: Bombă de 50 kg, descoperită întâmplător pe malul râului Ialomița

O bombă de aviație, care cântărea 50 kg, a fost descoperită duminică, 30 august a.c., pe malul râului Ialomița, în zona localității Cosâmbești. Elementul de muniție a fost descoperit de un localnic, care ...[citește_toată_știrea]

30 August 2020, 19:30
(5372 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 945 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Sâmbătă, 29 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 945, cu un caz mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

29 August 2020, 16:05
(3490 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Infractor identificat de polițiști

Polițiștii ialomițeni au reușit identificarea autorului unor fapte de «lipsire de libertate» și «lovire», pe raza localității Ion Roată. Este vorba despre un bărbat, de 53 de ani, din București, pe numele ...[citește_toată_știrea]

28 August 2020, 17:55
(2082 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: La volan sub influența alcoolului

Un tânăr de 26 de ani s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat în trafic conducând sub influența băuturilor alcoolice, pe raza localității Mărculești. În urma testării cu aparatul Drager a rezultat ...[citește_toată_știrea]

28 August 2020, 17:50
(4741 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 944 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Vineri, 28 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 944, cu 10 mai multe față de ziua de joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

28 August 2020, 16:05
(3610 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Adolescent de 17 ani, depistat la volan

Miercuri, 26 august a.c., în jurul orelor 15,30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coșereni au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe raza comunei Borănești. La volanul autovehiculului ...[citește_toată_știrea]

27 August 2020, 18:20
(3005 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Prinși după ce au furat porumb

Doi bărbați au fost prinși în flagrant de polițiștii ialomițeni în timp ce transportau cu o căruță peste 300 kg de porumb, sustras de pe un teren agricol din apropierea localității Gârbovi. Astfel, miercuri ...[citește_toată_știrea]

27 August 2020, 18:15
(2553 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AlexDan în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Preda în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! ZANFIR în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! ozzy ada în Lipsa fondurilor întârzie reparația podurilor din județul Ialomița Gigel în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetățean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetatean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! patrik în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Coleg în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...