Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primarii Ialomiței refuză fondurile UE

Firmele românești otrăvesc merele europene

Primarii Ialomiței refuză fondurile UE

La începutul lunii iulie 2015, Consiliul Județean Ialomița a aprobat încetarea contractului de finanțare aferent proiectului «E-UAT. Sistem informatic integrat, suport pentru dezvoltarea și creșterea serviciilor publice în județul Ialomița». Un proiect similar ca valoare care vizează digitalizarea datelor din registrul agricol urmează să aibă aceeași soartă. Oficialii instituției susțin că eșecul acestor două inițiative survine ca urmare a refuzului primarilor de a accepta condițiile proiectului. În replică, reprezentanții administrațiilor locale susțin că cele două proiecte sînt «depășite din punct de vedere tehnic și conțin clauze dubioase».

Consiliul Județean își recunoaște greșelile
La începutul lunii iulie, consilierii județeni au aprobat încetarea contractului de finanțare aferent proiectului «E-UAT. Sistem informatic integrat, suport pentru dezvoltarea și creșterea serviciilor publice în județul Ialomița». Conform datelor oficiale, proiectul, aprobat în 2014, viza dezvoltarea serviciilor publice locale prin implementarea unor programe informatice specifice. Conform expunerii de motive prezentate consilierilor, atribuirea contractului de achiziție a fost anulată «întrucît ofertele depuse erau neconforme, situație care a avut un efect negativ asupra perioadei de implementare a proiectului». Într-o situație similară, așteptînd însă votul în plen al consilierilor județeni, se află și un al doilea proiect, aflat în acest moment într-o fază premergătoare implementării. Concret, este vorba despre proiectul denumit «eficientizarea activității autorităților administrative publice locale din județul Ialomița prin implementarea unei soluții e-guvernare performante» care vizează, în principal, digitalizarea datelor existente în registrul agricol al unui număr de 15 localități. În total, valoarea finanțării pentru cele două atinge 3 milioane de euro, iar numărul administrațiilor locale implicate se ridică la 30.

Daruri «grecești» pe bani europeni
Aparent un șir nefericit de coincidențe, cele două proiecte ascund întrebări care pînă în acest moment nu au primit răspunsuri oficiale. Una dintre acestea este legată de refuzul firmelor care au participat la licitații de a se conforma obligațiilor impuse prin contract, potrivit ghidului de finanțare. Surse din cadrul administrațiilor locale ne-au confirmat faptul că, timp de mai multe luni, oficialii Consiliului Județean au făcut presiuni pentru aprobarea unor condiții considerate de către primarii ialomițeni «depășite din punct de vedere tehnic și care conțin clauze dubioase». Poziția edililor locali este confirmată, neoficial, și de către funcționarii publici din cadrul administrațiilor locale. «Nici nu au apărut normele la registrul agricol și ei voiau moț să introducem toate datele cu caracter personal pînă la 1 septembrie. Păi de ce, dacă nu știm dacă e musai. Ca să aibă ei baza de date, îmi închipui. La care noi între noi, ca administrații, nu avem acces, dar ei au. Și asta e doar una. Mai sînt și softurile de contabilitate și cele de legislație. Ceva nu a fost în regulă, vă spun eu! Noroc că nu ne-au presat prea tare, că a venit peste ei povestea asta cu Ciupercă. Asta ca să nu vă mai spun că voiau să impună un contract de întreținere de zece ori mai mare decît prețul pieței!» ne-a declarat unul dintre aceștia.

21 Iulie 2015, 13:45 (4781 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Consiliul Județean Ialomița, grad de absorbție de 98,2% a fondurilor europene
Unitățile de învățământ, fără soluții pentru desfășurarea cursurilor în siguranță
Ialomița investițiilor cu fonduri europene

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
259 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 1,69 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor din iunie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna iunie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 13 inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 13:20
(6351 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe crescătorilor de animale care doresc să acceseze credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de miercuri, 24 iulie 2024, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 07:40
(6763 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați în vederea participării la concursul de admitere în cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», sesiunea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 11:55
(7844 vizualizări - 0 comentarii)


Pesta Micilor Rumegătoare, în atenția DSVSA Ialomița

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează proprietarii de ovine și caprine, de pe raza județului, cu privire la contextul epidemiologic european și național privind ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 11:45
(6478 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică de la RAJA Constanța este la rându-i o opțiune rapidă, sigură ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 10:20
(7311 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Imnului», marcată la Slobozia

Instituția Prefectului Ialomița va organiza luni, 29 iulie 2024, o festivitate prin care va marca «Ziua Imnului». În cadrul evenimentului, prefectul județului Ialomița, Constantin ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 08:40
(2389 vizualizări - 0 comentarii)


Sfântu Gheorghe: Ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 53 de ani

Polițiștii din Ion Roată au fost sesizați luni, 22 iulie 2024, de către o femeie de 49 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat în vârstă ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 16:15
(7702 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Beat la volan

Luni, 22 iulie 2024,  în jurul orelor 23,30, polițiștii din Fierbinți-Târg au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani. În urma ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 16:10
(4279 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Animale aflate în pericol, salvate de polițiști

Urziceni: Animale aflate în pericol, salvate de polițiști

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-un apartament din Urziceni mai multe animale trăiesc în condiții improprii. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 15:10
(3462 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Invitație la concert

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Invitație la concert

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Cultural «Ionel Perlea» și în parteneriat cu Asociația «Suonarte», invită publicul ialomițean la spectacolul «PUCCINI 10 ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 13:45
(5571 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări cu privire la eco-schemele din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la anumite condiții și excepții în acordarea de sprijin financiar pentru eco-schemele din sectorul zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 12:55
(5665 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,20 milioane de lei în iunie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iunie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,2 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 11:15
(15081 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca, Fetești-Gară și Fetești-Oraș!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iulie 2024, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 08:55
(1995 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor în zona Urziceni

Vineirm, 19 iulie a.c., polițiștii au organizat în localitățile Urziceni, Bărbulești, Movilița, Coșereni și Manasia  o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 16:40
(1427 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni razie


Incendii la case din Sudiți și Condeești

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentul de Pompieri Slobozia au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru gestionarea unei situații de urgență ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 13:05
(2621 vizualizări - 0 comentarii)


S-a înecat în Lacul Amara

În dimineața zilei de duminică, 21 iulie a.c., în jurul orelor 10,15, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit cu o autospecială de stingere și o barcă pneumatică pentru extragerea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 12:55
(2706 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Orboești și Fetești

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 12:50
(2097 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 22 iulie 2024, termen-limită de depunere a declarațiilor fiscale pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 22 iulie 2024, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 10:20
(5668 vizualizări - 0 comentarii)


Patru persoane urmărite internațional pentru «furt calificat», depistate la Slobozia

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au acționat în cursul zilei de luni, 15 iulie 2024, la Slobozia, în vederea depistării unor persoane urmărite la nivel internațional. Astfel ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 15:30
(7184 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune cu efective mărite de polițiști

Luni, 15 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au organizat o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. În acest sens, au ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 15:25
(3444 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni acțiune


AJFP Ialomița: 133,80 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iunie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 133,80 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 09:40
(5138 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR solicită intervenția prim-ministrului României pentru salvarea sectorului agricol afectat de secetă

Într-o scrisoare deschisã fãcutã publicã la începutul acestei sãptãmâni, Forumul Agricul­torilor și Procesatorilor Profesioniști din Rom ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 17:25
(2188 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a extras eșantionul de control aferent Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a fost extras eșantionul de control pentru Campania 2024, aferent schemelor de plată pe suprafață, măsurilor de dezvoltare rurală ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 17:05
(8202 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei în localitatea Moldoveni

Din cauza fenomenului de secetă accentuată și a temperaturilor extreme, s-a înregistrat o creștere semnificativă a consumului de apă în localitatea Moldoveni. Din acest motiv, pe timpul nopții ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 09:15
(5409 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Ion Ghica, Horia și Movilița

Incendii la Ion Ghica, Horia și Movilița

Duminică, 14 iulie a.c., două echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință în satul Ion Ghica. Au ars locuința, un adăpost de ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 13:15
(3431 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Gârbovi, Urziceni, Fetești și Slobozia Nouă

Accidente la Gârbovi, Urziceni, Fetești și Slobozia Nouă

Două echipaje de pompieri din Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Gârbovi, în care ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 13:10
(2664 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Agent de poliție, prins în flagrant în timp ce primea șpagă pentru a introduce în Arest diverse bunuri!

Duminică, 14 iulie 2024, ofițerii de Poliție Judiciară ai Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, la delegarea și sub coordonarea procurorului specializat din cadrul ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 12:10
(8103 vizualizări - 4 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei în Fierbinți-Târg, Dridu și Cornești!

România se află sub cel mai extins Cod Roșu emis vreodată de Agenția Națională de Metereologie. Fenomenele vizate sunt caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat și implicit secetă. Toate ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 11:55
(8641 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Radu Miruță: «România cumpără energie scumpă pentru că PSD și PNL nu sunt în stare să ia deciziile corecte!»

Vineri, la orele 12,00, România importa aproape 900 MWh ca să-și acopere necesarul, producția fiind sub consum. Sâmbătă, la orele 11,00, într-o zi de weekend, importul depășea cu aproximativ ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 10:40
(3261 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri pentru subvenția la motorină în trimestrul II 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează beneficiarii că, până la data de 31 iulie 2024 inclusiv, primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2024, 14:40
(19128 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...