Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

«Junior Davis Cup», pentru a doua oară la Slobozia

Tenis de cîmp

«Junior Davis Cup», pentru a doua oară la Slobozia

Tenisul va ține în această săptămînă capul de afiș al evenimentelor sportive de la Slobozia. Primul eveniment care va înflăcăra zgura slobozeană este «Junior Davis Cup», turneu internațional pe echipe, adresat tenismenilor sub 16 ani, în fapt un adevărat campionat european. Una dintre grupele preliminarii ale acestei competiții se va derula la Slobozia, pe arena Tenis Con. Va fi o reeditare a aceluiași eveniment care, și în 2014, a fost găzduit tot de orașul nostru. 8 echipe naționale, printre care și România, se vor duela în sistem eliminatoriu pe o perioadă de 3 zile, între 29-31 iulie 2015. Pe lîngă țara noastră vor mai fi prezente Belarus, Bosnia-Herțegovina, Estonia, Germania, Marea Britanie, Slovacia și Elveția. Cîștigătoarea fiecărei confruntări se va stabili în urma a 3 meciuri, 2 de simplu și 1 de dublu. În faza finală a competiției se vor califica primele două clasate, practic finalistele turneului de la Slobozia. Echipa națională a României va fi condusă de căpitanul nejucător Claudiu Munteanu și alcătuită din Vlad Dancu, Vincențiu Niculescu și Luca Vidan. Ședința tehnică, incluzînd și tragerea la sorți, a avut loc în seara de marți, 28 iulie. Partidele se vor juca în paralel pe 4 terenuri și vor începe zilnic, în jurul orei 9,00. Vor fi prezente personalități ale tenisului românesc, printre care directorul turneului Cătălina Cristea, dar și alți membri ai conducerii Federației Române de Tenis, cărora organizatorul CSM Slobozia le-a adresat invitații în acest sens. Altfel, în aceste zile, la Tbilisi, capitala Georgiei, se desfășoară Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), iar din echipa de tenis deplasată acolo de România face parte și slobozeanul Cristian Andreescu.

Sîmbătă debutează Memorialul «Ioan Pinter» Imediat după «Junior Davis Cup», mai exact sîmbătă, 1 august 2015, începe la Slobozia Memorialul «Ioan Pinter», competiția cu cea mai îndelungată tradiție în sportul slobozean. Acest turneu de tenis a ajuns deja la a 15-a ediție și, chiar dacă printre ingrediente nu se mai află participarea numeroasă de altă dată, rămîne o competiție sportivă care reușește să adune la start în jur de 100 de tineri tenismeni. Turneul se adresează categoriilor 10, 12, 14, 16, 18 ani, precum și seniorilor atît la masculin, cît și la feminin. Competiția cu cea mai mare greutate va fi la 12 ani, acolo unde întrecerea este clasată la categoria A. Disputele de la celelalte vîrste sînt de categoria I. Spectatorii îi vor putea urmări la lucru, printre alții, și pe tenismenii slobozeni Sorin Iordache, Radu Popa, Ștefan Andreescu, Alexia Gîndac, Alexandra Iordache, Rareș Bordei și Liviu Zamfirache.

28 Iulie 2015, 15:10 (6232 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Memorialul «Mihai Ioniță», la prima ediție
Trei slobozeni au cîștigat Cupa «Pet Star»
Mihai Geantă a cîștigat «Cupa Naparis»
Radu David Țurcanu, câștigătorul Turneului ITF (M15) «Prestige Open» Slobozia ediția a II-a
«Prestige Open», ediția a II-a: Slobozia, capitala tenisului internațional!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
16 Aug 2026
312 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19453 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...